4,226 matches
-
scriitorul epocal, avea înșurubat între ghebul spinării și al pieptului, un cap de dumnezeu, fără gât. Părul castaniu îi acoperea o bună parte a frunții, sub care ochii de un albastru pur cercetau întrebători și mirați. Acolo, în raiul Tirolului, trântiți în fânul proaspăt cosit, Alfons Petzold mi-a vorbit despre viața lui zbuciumată. Scăpat, după cele patru clase primare de sub tirania dascălilor, el cutreieră „Otakring-ul” vienez, acel sector de ucigătoare sărăcie în care acum câțiva ani încă, femei și copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
l-am acoperit pe de-a-ntregul. Cu toate că fălcile mele nu sunt umflate și ochii nu-mi sunt bulbucați ca cei ai manechinului, care primește câte două palme pentru fiecare gologan, laba unei calfe de cizmar repezită cu sete, mă dărâmase, trântindu-mă cu tâmpla de scândură. Cred că cizmarul a făcut-o dinadins. S-a constatat însă apoi că omul avea un bilet valabil pentru două palme. Așa că, laba de a doua a repezit-o în manechinul descoperit odată cu prăbușirea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
revin la pricina plecării mele de acasă”, făcu el, după ce băgă în gură cele două mașini infernale. „Într-una din zile, pe când mă credeam încă ceva mai răsărit decât măruntul Bonaparte, femeia mea, Gloria, obosise să mai mintă, și îmi trânti în cap un adevăr atât de trăznitor, încât am amuțit. Spune „A”, îmi porunci medicul chemat în grabă. „Aaaa...” făcui căscând gura ca o știucă trasă pe uscat, și fără să mă solicite cineva, spusei dintr-odată „abece”. Problema era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe umărul stâng și cu arătătorul ridicat în dreptul frunții. Avea în pupila stângă o licărire de demență, în timp de ochiul celălalt închis, trasa o linie neagră și orizontală deasupra unui punct alb, reflectat de sticla bombată a ochelarilor. Ne trântirăm în fotolii, când Ferdinand Sinidis începu să vorbească liniștit, obosit parcă de efortul ce-l depusese până atunci: „Gloria, dormi”, o întrebam noaptea târziu, chinuit de insomnie, în același pat cu dânsa”. Gloria, ca să zică „nu”, își sugea un „ț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
plutind și îndepărtându-se tot mai mult de-a lungul dunelor albe, înspre cimitir. ...Afară, platinatul disc lunar, albăstrea întinderea vizibilă până la negrele chenare strâmbe și colțuroase. Interveni o pauză în cursul căreia Ferdinand Sinidis servi cafele și țigări. Se trânti apoi în fotoliu și îmi vorbi despre pensiune: „Cred că doamna Leny Pipersberg a trecut de patruzeci de ani. Deși are o fiică de optsprezece, e încă tânără, brună, înaltă, spătoasă și plină. O recunosc și de la spate, după pata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
adâncindu-și astfel albia goală a șalelor, peste care căzui, mai apoi, amorțit, culcându-mi obrazul pe spatele ei, de unde îi puteam auzi puternica bătaie a inimii. „Am să sfârșesc la balamuc!” strigai apoi dezmeticit, după ce olandeza plecă din cameră, trântind ușa și bombănind, supărată de întârziere, în coridorul ce se cutremura sub pașii ei. Abia la sunetul de gong care vestește ora prânzului, m-am surprins adâncit într-un poem de Rilke. ...„O cafea turcească trebuie să mai bei”, stărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
care vestește ora prânzului, m-am surprins adâncit într-un poem de Rilke. ...„O cafea turcească trebuie să mai bei”, stărui Ferdinand Sinidis, ridicându-se cu greutate. Mi-o servi în cinci minute, fiartă la spirtelniță, și începu, după ce se trânti în fotoliu: ... „În camera de lângă sufrageria comună locuiește Vladimir Beral. Numai întâmplarea îl făcu să renunțe la Albertina, cu care l-am zărit la braț, într-o noapte pe când tocmai mă pregăteam să ies în oraș. Suiau bine dispuși scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și necazuri. Sistemul lor nervos, însă, le simplifică existența. Ei se pricep să alunge nourii, în timp ce câte unul, stigmatizat, muncește toată viața ca să-i adune. Singuraticii simt frica dar nu se scutură de ea. Ei apucă taurul de coarne și trântiți în luptă inegală, mușcă pământul, blestemând creația. Soarele le luminează drumul spre neant și orele se scurg cu atât mai încet cu cât sunt mai triste. Și când cuget astfel, conștient de soarta oribilă și de finalul absurd și dramatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ziua. Se spune chiar că încurci bunul mers al lucrurilor. Însă dacă fabricantul e încă înșelat de forfoteala dumitale nefolositoare, nu înțeleg să mă las orbită la rândul meu de aparențe. Să vezi, - continuă Mariana, dezmierdându-mi fruntea, așa cum mă trântii cu capul răsturnat în poala ei, - singura mea preocupare este aceea de a te cunoaște, fiindcă te iubesc. Sunt patru săptămâni de când logodnicul îmi așteaptă reîntoarcerea, urmă Mariana, ocolindu-mi privirile. El s-a priceput să realizeze, în zece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cusut de un picior și se străduia să o miște, prefăcându-se că vrea să o scoată afară. Obosiți de eforturile depuse inutil, băiețașii se așezau în cele din urmă, gâfâind, pe covorul peticit, spionându-se cu coada ochiului. Odată, trântiți pe jos, cel mai răsărit dintre ei începu să vorbească: - „Tata și mama fac noaptea ca țiganii”. - „Fură copii?...” - „Nu, dar credeam că numai țiganii fac una ca asta”. Băiețașul întinse apoi o mână după o zdreanță de abecedar, silabisind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ale prietenului meu dispărut, fără să vorbească nimic despre amfora trupului său vătămat de sânge rău, de clapa care îi zbârnâie în creier muzica frazelor scrise cu sânge, și mai cu seamă despre balamucul din sufletul său, în care voi trânti ușile prin întuneric, înjurând birjărește, ca la mine acasă, în zilele când voi avea chef de „hâc” și de „scârț!”. Ferdinand Sinidis părea foarte supărat. Observai această bruscă schimbare, după întunecarea chipului, și mai cu seamă după felul cum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
subiect. — Așa vom putea scrie piesa Împreună. — Da, Într-adevăr... dar mai Întâi, știi tu... mai Întâi trebuie să obțin succesul, de unul singur. Un impiegat suflă cu putere În fluierul asurzitor. Pe toată lungimea trenului, ușile Începură să se trântească. — Montez, madame, s’il vous plaât! o invită omul pe Fenimore. — La revedere, Henry, spuse ea Întinzându-i mâna. Ne revedem la Veneția. — Da, bine. Îi luă mâna și, pentru că tot se aflau la Paris, i-o ridică galant la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
i-o ridică galant la buze, dar, spre surprinderea și oarecum panica lui, Fenimore Îl trase spre ea, Într-o Îmbrățișare grăbită, și Îl sărută scurt pe obraz, Îngropându-și chipul În barba lui, Înainte de a urca În tren. Impiegatul trânti ușa În urma ei, iar Henry o văzu apărând la fereastra de pe culoar, mergând spre el, făcându-i cu mâna și zâmbind timid, dar Îndepărtându-se odată cu trenul ce ieșea lent din gară. Rămase cu pălăria În mână, făcându-i semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Arthur cu primul lor născut, botezat George, după numele bunicului. Henry refuză politicos oferta unui pat la St Hilda’s Crescent, unde parcă mereu călcai pe nisip și scoici, unde lumea alerga permanent În sus și În jos pe scări, trântind uși și strigând după câte cineva, iar finul său, Guy, făcea toate acestea În rând cu ceilați. În schimb, Închirie vechiul apartament al lui Lowell, Într-o căsuță de pe malul portului, În apropiere de podul mobil care se Întindea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ghiujul bărbos, relicvă a piraterescului război purtat În Cuba, m-a luat pe după umeri, m-a ridicat la o Înălțime considerabilă și m-a lăsat jos În fața toaletei pentru domni. Am ripostat pe loc: am intrat Înăuntru și i-am trântit ușa-n nas. Am stat acolo aproape două ore, nedând nici o atenție amenințărilor nelămurite pe care le profera Într-o spaniolă de baltă. Când mi-am părăsit locul de meditație, aveam drum liber. Cale liberă!, mi-am zis În sinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
bine să mă mulțumesc cu debaraua și să mă fac bolnav. Când, după câteva zile, am ieșit În colidor, un machitor m-a vestit că Zarlenga să Încercase să-l catapulteze pă Limardo pân la ușă, da că ăla să trântise pă dușamea, să lăsase lovit cu mâinile și cotoaiele și-i ținuse pept fără să-l atace. Fainberg nu mi-a zis că da, fincă ie igoist și ține totu pentru el, și n-a vrut să fiu la zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
voiajor ce ieram, șteam să iau tot timpu pulsu la drumu dă fer, da pă bune. De la pusu soarelui până-n ziurelu dă ziuă, fără nainte decât o cercetare și-un proces care s-a lungit un an juma, le-am trântit cu pana-linguriță o imbatabilă d-am ieșit stârnind prafu. Asta-i, mi-am pus mergătorii 44 la Ultima Oră, unde bosu dân redacție, care ie un morgov mizerabil, m-a distins dă corespondent voiajor și, când nu mă lăfăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Ismael Larramendi - don Matecito, după polecră - mi s-a arătat purtător dă biciclete dă modistă, mustăți dă focă bifurcată și batistă dă capulzan care-i coperea tot grumazu. Statu i s-a mai strâns c-un cot când i-am trântit cartea dă vezetă care acum Îți scot privitorii cu ea din buricu de-ți ține loc de moacă și unde-ai să vezi scris, pă hârtie Vitroflex și cu letere Polanco, „T. Mascarenhas, Ultima Oră“. Nainte să să refugieze În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și că-n curând o să-mi plouă mălaiu cheș ca grindina. Da ce-am melițat nu le-a vâjâit glandile, de-am ajuns să crez că nu ținuse mișcarea cu azilatu. Maneglia, brutaru, a făcut-o lată și mi-a trântit că chiar Îl oboseam cu iordanele și că să nu aștept dă la dărnicia lui nici baremi un fir de fărmitură pentru papagal. Mai multă baftă am avut cu magazineru Arruti, care l-am importunat atâta că i-am manglit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cu dopu care Îl șterpelise pă post dă biscuit. Da tot a urlat: — Un kil dă molan! A fost fulgeru care a luminat bezna. Am mișculat niscaiva picăturici colorate Într-un pahar mare dă apă, care omul și l-a trântit Între piept și cocoașă de l-a scos din Încurcătură. Tărășenia, fără Împortanță, de vrei matale, m-a ținut dăștept până la piuitu vrăbiilor. Nicicând nu s-a gândit atâta Într-o singură noapte! Aveam și vată, și naftalină. Am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nu-ț pot asigura că-mi voi reveni cu rapidulețu dân lovitură. Pă când Îi turnam parole pă coarda dă sentiment, mergeam d-acu la ușă. Și, fluturând canotiera neagră a lu bucătaru, m-am sucit leneș și i-am trântit-o demn și amărât: — Să știi că n-am gândit să mă mulțumesc cu ajutoru care mi l-ai fi dat la scenar; bașca, aveam să-ți pap și niște biștari. Visam că În unele locuri valorile erau tratate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și ălelante hanțe. Am dat cu toți cracii și pumnii propii În ușa dă la stradă, Întărindu-mă pentru tot șozu cu d-acu clasicu și violentu hau-hau. A dășchis chiar Cárdenas. — Inima bună ie mereu În perdere, i-am trântit-o, străpungându-l până În osatură c-o singură palmă. Mentoru tău financear, al doilea tată a tău, dă-i și-așteaptă la picioru ploii și tu, inactiv, sub coperiș. Dă-ți sama cât sunt dă scârbit. Te credeam d-acu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
tău... mi-ai scos ciucolata pă nas, fă o pauză... știi că io sunt inegzorabil... spectacolu n-o să să suspende dân cauză dă motiv dă vreme rea, du-te cu Borsalino care bate-n praz... Ultimu șoz i l-am trântit dă pă trotal, că până colea mă Însoțise cotonogindu-mă cu vârfurili dă la țurloaie. Mi-am adunat verticalitatea cum am putut și, ba jos, ba sus, m-am pus În pat, care m-am bucurat În iel d-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Împuternicitu lu doctoru Îmi aducea la sfârșitu lunii ba salariu, ba un cadou, scăzând mai nainte cheltuielile dă deplasare și reprezentare. Mandea nici nu mă ițeam la stradă. Nici bine n-am aflat vorba coaptă cu prescripția, că am și trântit câteva parole tari În cabinet, ca ăl dă zice adio pertujur; am Îndesat Într-o sacoșă tot ce m-a lăsat graba să prăduiesc, am pus-o pă umăr, am făcut otostopu la colț dă stradă și m-am reintegrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
despre cele petrecute. Mi-a explicat: — Nu ie zi să nu apar cu garoafe la etaj. Cum zice mereu popa Carbone, istoria să repetă. Donșoara nu dășchide decât după peste o juma dă oră; dă cum mă recunoaște, Îmi și trântește ușa În profil, da nu nainte să-mi deie o carte dă vezetă, așa, ca să-i scoată vizualii lu Tejerina, și nici baremi nu mă mai iscodește că de ce s-a obosit Cufărașu. Și Încă un șoz. Alaltăieri, În vila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]