5,174 matches
-
caz, această unică persoană ― Amelia Prescott ― transmisese respectiva informație confreeriei detectivilor, ignorând că respectiva organizație nu era decât o ramură anexă a bandei. O persoană din două sute de milioane. Crang reluă: ― Ei bine, Blayney, adu-i pe soții Prescott. Gosseyn tresări, dar apoi își recăpătă stăpânirea de sine. Îi privi cu curiozitate pe John și Amelia Prescott intrând, cu cătușe la mâini și câte un plasture lipit pe gură. Bărbatul îl privi fără să se tulbure pe fostul său agresor, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
este ceasul; Crang trebuia să apară din clipă în clipă. Nu trecu mult și auzi ușa deschî-zându-se. ― Vin imediat!... strigă el. Nu primi nici un răspuns, din camera de dincolo nu se auzise nici un zgomot. O umbră apăru în cadrul ușii. Gosseyn tresări. Era John Prescott. ― N-am decât un minut la dispoziție ― zise acesta. Cu toată uimirea sa, Gosseyn nu-și putu stăpâni un oftat. Graba unanimă a vizitatorilor săi devenea obositoare. Fără să spună ceva se ridică în picioare și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
organizația încerca s-o distrugă. Știri! Radioul hotelului. Se târî până la el. "Ce obositor! Să mă sinucid... n-am nici o speranță..." Ajunse până la radio și, în sfârșit îl deschise. ― Torpilă... ucigași... de necrezut... criminali... În ciuda somnolenței, cuvintele îl făcură să tresară pe Gosseyn. Și, simțindu-se că îngheață, înțelese: războiul programatic, ca și celălalt, era în plină desfășurare. Peste tot, pe întreaga scală, voci proferau amenințări și acuzații. ― Mașina! Mârșava Mașină!... O monstruozitate mecanică, necinstită, inumană... Conspiratorii venusieni, cei care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
gurile de ieșire ale unor ascensoare care-și aduc încărcătura de la nivelele inferioare. Din unghiul oblic de unde privea și de la distanța de cel puțin un kilometru, nu-i păreau decât ca niște puncte negre care se târie pe metal. Goseyn tresări constatând că vasul se pregătea de plecare. Siluetele minuscule de sub navă urcau înăuntru pe escalatoare. Mai erau o sută... apoi zece... apoi nici una. Zgomotul vag, ecou al agitației de acolo, se stinse treptat și imensa tranșee scăldată în lumina atomică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
prevăzuse. Băgă de seamă că Thorson discuta cu manipulanții vibratorului. Pulsațiile acestuia, oprite până atunci, îl în-văluiră din nou. Thorson se întoarse către el. ― Vom opri vibratorul numai după ce vom fi înăuntru. Cu tine trebuie să fiu extrem de prudent. Gosseyn tresări. ― Intrăm? ― Vom face câteva dinamitări ― zise Thorson. Este posibil să existe camere secrete, Începu să strige niște ordine. Soldații ieșeau fără încetare din clădire și-și dădeau raportul în aceeași limbă imposibilă, de neînțeles. Abia când Thorson se întoarse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
un frig îngrozitor cuprinzându-i întregul trup, alunecând dealungul ramificațiilor sistemului nervos O ghiară nevăzută îi încleșta spatele. Aproape fără să-și dea seama, păși înainte. "Gosseyn, când ajungi la firida de lângă ușă, intră înăuntru. Acolo vei fi în siguranță". Tresări ca atins de un bici. Nimeni nu scosese nici o vorbă și totuși cuvintele îi răsunaseră atât de clar în minte, de parcă el însuși le pronunțase. "Gosseyn, plăcile de metal ale fiecărui coridor și ale fiecărei camere includ un reflector de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
un alt coridor, în fața ușii primului dintre dormitoare. Ușa era încuiata cu un mecanism electric, dar izbuti s-o deschidă fără zgomot. Repezindu-se înăuntru, sfâșie gâtlejul omului care dormea în pat. Capul acestuia începu să se zbată, dar trupul tresări o dată și înțepeni. Deși amețit de efluviile idului, Corl se sili să-și vadă de drum. Șapte dormitoare - șapte victime. Apoi se întoarse, fără zgomot, în cușca lui și închise ușa. Își calculase cu o remarcabilă precizie mișcările. Când cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
după el pe coridor spre secția de nexialism. La primul colț, fura nevoiți să se oprească - un trup zăcea întins pe podea. Grosvenor îl lovi, destul de tare, ca să-l trezească. - Mă auzi? îl întrebă pe cel căzut. - Da, zise omul, tresărind. - Ascultă, ascultă! Imaginile luminoase nu mai au nici o putere asupra ta. Ridică-te! Ești treaz. Omul se ridică și se repezi gesticulând la Grosvenor. Aceasta se feri în lături, astfel încât omul alerga mai departe, orbește, fără să-și întoarcă privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
chiar sub calmul lor aparent se ascundea o anume încordare. Cât despre Grosvenor, simțea și el primejdia, dar fiind convins că alesese calea cea bună, era hotărât să o urmeze, pentru a-și pune în aplicare planul. - Atenție, toată lumea! Grosvenor tresări, odată cu toți ceilalți, la auzul glasului din videocomunicator. Era glasul comandantului militar al navei: - Toate proiectoarele sunt în poziție de tragere, la etajele șapte, opt și nouă. Am discutat împreună cu ofițerii mei despre riscurile la care ne expunem și vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
ale secției și-și verifica encefalostatele. Le găsi în stare normală și la locurile lor. Se întoarse așadar în studio și-și reîncepu cercetările asupra imaginilor hipnotice folosite de Rimi împotriva navei, imagini pe care reușise să le înregistreze. Deodată tresări, îngrozit, căci auzise din nou șoapta aceea, la fel de catifelată ca prima oară, dar parcă ostilă și amenințătoare acum. Uluit, Grosvenor își spuse că era, desigur, un encefalostat: cineva îi excita de la distanță creierul, cu un aparat atât de puternic, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
vină, am văzut ieri că-i e frică de conu Costache. Jacques și cu mine ieșim zilnic o oră, dimineața, pe cheiul gârlei, să ne uităm la pescăruși - distracția lui principală -iar papa citește Universul, distracția lui principală. Azi-dimineață a tresărit când a găsit la rubrica Întâmplări din Capitală o știre despre subiectul nostru de conversație de ieri și mai ales când a văzut - dragul de papa! - că e pomenit și el, de altminteri doar într-o mică paranteză. Când ne-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
propriile gânduri. Își răsucea din când în când în jos vârfurile mustăților șatene, care de-obicei stăteau ușor ridicate. Barbă n-avea, renunțase de câțiva ani la ea, după destule ezitări. Dar i se părea că e mai tânăr așa. Tresăriră toți trei când bolnavul deschise ochii. Îi vedeau pentru prima oară privirile și îi izbi cafeniul adânc în niște ochi imenși. Erau plini de uimire: căuta să înțeleagă unde se află. — Stai liniștit, ești pe mâini bune, spuse doctorul Rosenberg
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în locul redingotei, și o legătură de gât din mătase mov. Avea un aer de licean întârziat, care nu i venea rău, părul cam lung și mustața erau castanii, cu luciri blânde, în schimb obrajii erau tăiați cu o anume asprime, tresărind ușor când își strângea buzele, ca și cum l-ar fi străbătut un fior. Era om de lume și n-avea nevoie de mult timp ca să priceapă că familia Margulis nu era dintre cele mai înstărite. Nu voia să facă paradă de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
dacă vreau să mă conducă la hotel și-abia am îndrăznit să-i spun că aș vrea să mă plimb. Politicos, n-a stăruit, și-a luat rămas-bun și dus a fost, ca o nălucă. — Domnule Crețu, domnule Crețu! Am tresărit, m-am speriat. Era un bărbat cu barbă ca mătasea porumbului care-a coborât vioi dintr-o birjă. L-am recunoscut: doctorul care mă consultase în arestul Poliției și mă ntrebase dacă nu cumva sunt tuberculos! Aș zice că-i
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o să vină! De-asta îl iubeau mai mult pe unchiul Alexandru decât pe unchiul Mișu, fiindcă mereu îi stârnea, în loc să-i potolească. Ștefan se crezu deci în drept să țipe din toate puterile: — Anule, anule, vino mai repede! Mama lui tresări și îl certă, dar apoi văzând mutrița nedumerită a băiatului ei îl întrebă ceva mai blând: — Cine nu-i cuminte? — Anica, răspunse prompt băiatul. — Și pe tine cum te cheamă? — Anica, repetă băiatul. Într-adevăr, așa cum arăta, cu bucle și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Era ca și cum s-ar fi reîntâlnit pe malul celălalt al unui râu. Așteptau de la noul an tot binele pe care cel vechi li-l refuzase. În tot orașul se auzeau bubuiturile de tun de pe Dealul Mitropoliei, care te făceau să tresari mai întâi de surpriză, apoi de bucurie. Dușmanii nevăzuți din noul timp erau puși pe fugă. Iar urarea de La mulți ani! se auzi de atâtea ori și pe atâtea voci în toate casele, încât, urmând firul mulților ani pomeniți, s
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ataca problema și să ne concentrăm individual și colectiv, asupra acestei metode. Sunt deja în curs discuții la nivel regional, dar deocamdată n-a rezultat decât o singură idee importantă și... ah, domnilor! Se adresa cuiva aflat dincolo de McAllister. Acesta tresări și se întoarse. Mai mulți bărbați intrau prin zidul masiv la fel de ușor și degajat ca și cum ar fi trecut doar pragul unei uși deschise. Unul, doi, trei - treizeci. Aveau fețele crâncene, în afara unuia singur care, uitându-se în treacăt la McAllister
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
pentru ca apoi, în clipa în care s-ar fi ivit vreo persoană, s-o poată împinge afară, unde Jor avea s-o aresteze. În spatele lui răsună un glas de bărbat care-I întrebă calm: - Doriți să cumpărați o armă? Fara tresări și se întoarse. Îl năpădi furia pentru că își văzu planul ratat prin sosirea vânzătorului. Dar acest sentiment îi dispăru cu încetul când constată că vânzătorul e un bărbat "distins, cu părul cărunt, mai bătrân decât el. Era un amănunt deconcertant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
se facă tăcere. Spre uimirea lui Fara, rotofeiul își aținti ochii acuzatori asupra lui. Se uită în jur, dar constată că e aproape singur; restul mulțimii se înghesuise înainte. Fara clătină din cap, nedumerit de acea privire severă, și apoi tresări când primarul Dale întinse degetul către el spunând cu tremur în glas: - Iată omul răspunzător de necazurile care s-au abătut asupra noastră. Pășește înainte, Fara Clark, și arată-te, să te vadă toată lumea. Acțiunea ta a costat orașul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
metal ori din plastic, folosite destul de stângaci, ca și orice altă substanță materială, câtuși de puțin asemănătoare cu acest revolver, fără o viață proprie uluitoare, sărind cu o vioiciune intrinsecă pentru a susține cu toată puterea lor superbă voința stăpânului. Tresărind, Fara își aminti de scopul venirii lui în acest magazin. Zâmbi cam strâmb și zise: - Toate acestea sunt foarte interesante. Dar cum rămâne cu raza care se poate desface? Bătrânul spuse calm: - La grosimea unui creion, raza aceasta poate străbate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
problemă... se gândi el, da... desigur, avea o problemă. O problemă disperată, de nerezolvat, atât de complicată și atât de profund înrădăcinată în structura de bază a civilizației imperiale încât ar fi trebuit răsturnată întreaga lume pentru a o soluționa. Tresări când văzu că se afla la intrare. Se gândi cu spaimă că, peste câteva secunde, avea să fie destinat în mod irevocabil... destinat să ajungă unde? CAPITOLUL XVIII ÎN INCINTA Centrului de informații al Arsenalelor, Fara se deplasă pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
prima oară, după mulți ani, că între ai lui era vremea Isha, vremea închinării celei mai lungi, care sfârșea ziua. Nu știa că tristețea poate să îți fiarbă în rărunchi precum vinul. O simțea înnodându-se în bulboane fierbinți, care tresăreau și-l loveau în piept ca bășicile unui terci în clocot. O crezuse înghețată și limpede, dar era răscolită și îi clătina gândurile în cap. Se simțea înecat în această neliniște pe care aproape că o auzea zvârcolindu-se și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ce li s-a furat! — Eu credeam că te-ai săturat de opreliști, se băgă în vorbă și tată-său. Mai știi când am vrut să te duc la școala M³rkar, fiindcă te-au bătut că le spurcai apa? Omar tresări ca pișcat de o goangă de stepă. Își aduse aminte de robinetele înșirate pe parapetul placat cu faianță și păzit de însemnele lui Allah. Toți școlarii de vârsta lui așteptau să își spele mâinile după înviorarea obligatorie, de la prima oră
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pleca în somn doar cu gândul ca maică-sa să rămână și să-i vorbească până când se trezea. N-avusese timp s-o iubească. Doar se minunase de ea, ca de o făptură lunatică. Își aduse aminte de Zahra și tresări ca de usturimea unei înțepături. Maică-sa fusese luată de străinele de la cimitir. O vedea prin despărțitura de sticlă unde ar fi trebuit să se afle soră-sa, nevestele casei plus femeile de la templu. Câteva ar fi ajutat să o
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
turnuri, după mitul străvechi. Se urcaseră ca niște căpușe pe zid, mort și viu, sprijinindu-se spate în spate. Unii osteniseră până sus, pe alții îi adulmecaseră câinii, chiar dacă patrulele erau bete, fiindcă li se plătise o noapte de chef. Tresări, scuturat de umăr: — Ți-a venit mașina, îi spuse vânzătorul de la bilete. Se urcase în autobuz cu ochii înroșiți, buimac, ca un rătăcit de pe altă lume. Dar era soldat în permisie. După câte luni ai scăpat? îl întrebă un bărbat
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]