4,042 matches
-
o umbră pândește de peun balcon, ridică privirea însă ea se retrage iute spune în minte: - Mulțumesc, dragă vecină, pentru discreție! Intră în casă își încălzește apa și se spală de transpirație. Pantalonii, slipul, cămașa sunt mototolite, verzi de la iarbă, ude și murdare de pământ, trebuie clătite temeinic. Le pune într-un lighean să nu le observe mama lui în halul ăsta, se întreabă râzând: - Dar cum or arăta fustița, bluza și< chiloțeii ei? Pune detergentul, le înmoaie puțin și încearcă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
sunt efemeri! Îi privește, le vorbește, sunteți niște furnici, sunt atât de puternică. Cine s-ar pune cu mine ? Flora este la fel ca marea, puternică, nesfârșită, îl folosește cum dorește, e mărinimoasă și blânda, îi trece mâna prin părul ud de transpirație și-i spune: - Ai răbdare, iubitule, avem toată seara înainte, o noapte cât o eternitate! Laur se gândește cum poate opri timpul! Timpul este incompresibil, orice ai face el este invariabil dintr-un șir de constante care se
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
un Zenith cu diagonala de nouăzeci și doi de centimetri, cu cincizeci și șase de programe prin cablu și patru posturi locale. Covorul este maro, draperiile sunt cu imprimeuri florale pe maro și albastru. Pe pardoseala băii e un prosop ud pe care se văd pete de sânge și gel de bărbierit verde. Cineva a uitat să tragă apa la toaletă. Așternuturile sunt bleumarin și miros a fum de țigară. Nu văd nicăieri nici o carte. Întreb dacă familia a luat ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
asta răsunătoare, de operă, descântecul nu mai sună absurd, așa cum suna în biroul lui Duncan. Sună plină și grea. Este sunetul blestemului. Este blestemul abătut asupra vecinului meu de deasupra. Îi pun capăt vieții; am rostit întregul poem. Așa cum sunt, ud leoarcă, mi se ridică părul pe ceafă. Mi s-a tăiat răsuflarea. Și... nimic. De deasupra se aude bubuitul muzicii. Din toate direcțiile se aud discuții la radio și la televizor, împușcături slabe, râsete, bombe, sirene. Latră un câine. Cică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zice: — Baia aia era de coșmar. Parcăm mașina după colț. Pe bancheta din spate, Mona mâzgălește ceva. Stridie vorbește la telefon. Apoi Helen așteaptă, în timp ce mă furișez, aplecat, înapoi spre casă. Mă strecor în spatele casei, înfundându-mi pantofii în peluza udă, până ajung sub fereastra camerei copilului, pe care mi-a arătat-o Helen. Fereastra e încă deschisă, cu perdelele atârnând un pic în afară. Perdele roz. Bucățile de hârtie sunt împrăștiate în noroi, și încep să le adun. În spatele perdelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zilei ca atunci. Am tras mașina sub un pom, pe o stradă străjuită de copaci dintr-un cartier de case micuțe. E un copac care face flori, toată noaptea petalele trandafirii s-au scuturat și s-au lipit de mașina udă de rouă. Mașina lui Helen e roz ca un car alegoric îmbrăcat în flori, iar eu privesc afară printr-un petic de parbriz pe care florile nu l-au acoperit. Lumina dimineții care pătrunde prin stratul de petale e roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ploi și au secat-o veri, Prin primăveri altoi, din ochi îi creșteau meri. Grămezi de fructe-n toamne și maldăre de frunze, M-acopereau pe inimă, pe coapse și pe buze. Din praful verii se-aduna noroi în toamne ude, Prin rostogolul iernii reci un clopot se aude... Cu un colind am geruit-o și-am pus pe ea beteală De gânduri felurite, de file ca la școală... În geam, pe vârf de munte, lumină-i o gutuie, Cu puful
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
coborât sau noi urcați către aripi câteva au mai rămas ajung pentru un secol de speranță oprim ceva și restul dăm atâția oameni nu-nțeleg cât de sărac ești fără aripi Doamne cât mi-ar fi plăcut să simt nisipul ud sub mine să-mi amestec pletele cu visuri țipând din adânc și mâinile tale uitate să aducă valurile să mă-nvăluie până la ultimul gând dintr-o lume de piatră și culoarea din mare să-ți fiu sau doar ... umbre ghemuite pe-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pe vâsla veche ce găsea limanul, Mai plutește numai sufletul, sărmanul. Muți, cocori pe apă scuturând aripa Gata de plecare își așteaptă clipa Ca să se înalțe părăsind pământul, Către alte lumi, înfrățiți cu vântul. Numai eu jelesc și cu frunza udă, Prinși în vântul toamnei, cine să ne-audă? Dragostea mi-e dusă, altul să o poarte Uite, moare frunza, peste altă moarte... Un singur trup... Iubește-mă și nu ai teamă, Așa cum te iubesc și eu... Același înger ne îndeamnă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
copil, o vreme, hurducați pe drumul de câmp, cu hopuri și cu dâmburi, muiat de ploaie și plin de băltoace. Bărbosul smucea cu meșteșug de hățuri și își îndemna caii să tragă, atingându-i cu biciul pe spinările lucioase și ude doar atât cât se cuvenea. Într-un târziu, drumul începu să coboare și din dosul unor răchite și sălcii, peste o apă mare, se ivi un sat. Am ajuns la Argeș, unchiule?... vru să știe Culae, nerăbdător să se vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
visez la iubire, la iertare. Să visez sub cerul în care luna, iubita scriitorilor, semnul melancoliei și al misterului, se ridica deasupra omenirii precum un ochi ocrotitor. Să visez fiecare strop de iubire sub protecția pomilor, a florilor, a ierbii ude, a parfumurilor misterioase, a cerului divin, a sufletelor muribunde și a celor victorioase. Am închis ochii și am visat, fiindcă lumea noastră, lumea care ne devorează sufletele, ni le răpește și ni le torturează, le face să zbiere, să țipe
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tot ce poate fi mai normal... CÎnd se Întoarseră la punctul de unde plecaseră, el Își ridică ponchoul pătat de noroi și i-l puse pe umeri, iar ea Îi mulțumi distrată. Îi privi fățiș sînii care se reliefau pe sub țesătura udă a rochiei. - N-ai pentru ce să-mi mulțumești, o fac pentru mine, prefer să-mi păstrez mintea limpede. Marie Îi aruncă o privire agasată, Întrebarea ei deveni involuntar agresivă. - Și ce făceai aici? - Trebuia să-mi tăvălesc prin noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și Îi propuse să treacă el la volan, dar ea demară fără să răspundă. * * * „Costum nasol, un costum de croială clasică de la Cerruti, cu siguranță că n-a ieșit niciodată din bîrlogul ăsta”, bombăni Lucas Fersen atîrnîndu-și cu grijă haina udă În fața unuia din radiatoarele de la jandarmerie. Își uită iute ranchiuna trăgînd cu coada ochiului la Marie, care se schimba În biroul vecin. Făcu un pas Într-o parte pentru a avea o vedere mai bună spre imaginea senzuală și ireproșabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lăsînd să apară În prag silueta lui Lucas Fersen. Șiroia de apă și părea extenuat, nemaidîndu-și nici măcar osteneala să adopte o atitudine cît de cît demnă. TÎnăra femeie nu se putu Împiedica să nu zîmbească, cercetîndu-i ostentativ din priviri veșmintele ude, pantofii plini de noroi, valiza mînjită de clisă. Evitîndu-i privirea batjocoritoare, polițistul Înaintă cu greu pînă la recepție ca să ceară o cameră. - Hotelul e În Întregime ocupat, i-o trînti Loïc. Privirea posacă a lui Lucas se opri asupra tabloului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea. Omul strigă și el sub șocul loviturii pe care ea i-o dăduse. Înșfăcîndu-se unul pe altul, se rostogoliră pe jos În Întuneric. - Marie, Marie, eu sînt! exclamă Christian. Se ridică și aprinse lumina. Marie Își descoperi atunci logodnicul, ud, bărbos, cu un aer istovit, uluit Încă de violența reacției ei. - Iartă-mă... Aveam un coșmar, Îngăimă ea. Ușa camerei se dădu de perete. Lucas Fersen apăru În prag, cu pistolul În mînă. - Dă-i drumul! Nu mișca! Văzînd-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că preia el ștafeta, asta te va feri de pericole. Cu o urmă de amărăciune, ea Înțelese că lui Christian Îi convenea de minune că ea fusese dată la o parte din anchetă. Îl ajută să-și dea jos hainele ude, șovăind dacă să-i spună sau nu de cele petrecute la abație. Senzualitatea gesturilor ei nu-i mai dădu timp să abordeze subiectul, Christian o cuprinse În brațe. Mai tîrziu, Își spuse ea, rostogolindu-se pe pat. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-l depăși, Îl desluși În sfîrșit pe Fersen care, cocoțat tocmai În fundul grotei, cerceta tavanul cu o lanternă, aparent fără să pară conștient de primejdie. - Marea urcă, trebuie să ieșim! Repede! Ai Înnebunit sau ce se petrece? Ajunse lîngă el, udă și Înfuriată că el nu părea să-și facă prea multe griji. - Jandarmii l-au văzut pe fratele dumitale urcînd dinspre golf, mi-am spus că poate Nicolas... - Nu e chiar atît de idiot Încît să vină să cadă singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
transformă În mînie În fața rîsetelor lor tot mai puternice. - De ore Întregi Încerc să vă găsesc pentru a vă da vestea, iar voi, voi... TÎnărul jandarm stacojiu la față Începu să se bîlbîie. Apoi se Întrerupse, dîndu-și seama că erau uzi și că veșmintele lor erau pe alocuri sfîșiate. - De unde ați ieșit? - Din grotă, zise Lucas strecurîndu-i un zîmbet Mariei, pe drumul Jefuitorilor de corăbii. Se Întoarse spre Stéphane care se uita la ei stupefiat. - Ei, care e vestea, Morineau? Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
știu despre familia dumitale, da sau nu? Tăcerea Mariei fu un răspuns suficient de limpede pentru el. Se Întoarse ca să ia o jachetă de piele pe care o puse, nu fără delicatețe, pe umerii tinerei femei ale cărei veșminte erau ude, apoi o pofti să-l urmeze pînă la cîrmă. Dădu iarăși drumul motorului cu viteză redusă. Vorbi atunci cu voce gravă și lipsită de culoare, cu privirea ațintită pe linia orizontului. Loïc, Gildas, Yves și Gwenaëlle erau răspunzători de naufragiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
era În viață. Spaimei prin care trecuse Îi urmă un val de mînie. - Poți să-mi spui ce-ai venit să faci aici de unul singur? - Castele de nisip, nu se vede? zbieră el, furios din motive identice. Dar ești udă leoarcă. Ce-ai făcut? - Am fost noaptea la scăldat Împreună cu Gwen. Marie arătă spre mașina În care stătea așezată fiica Yvonnei. - Ce mai e și povestea asta cu telefonul? - M-a chemat În ajutor... Sau mai exact, pe tine te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mi-am pălmuit fata... Tremura toată, biata de ea, tremura de frig și de frică, spunea că făcuseră o prostie mare, că trebuia să mă duc În golf, că se Întîmplase o nenorocire... Avea hainele Într-un hal fără de hal, ude, pline de noroi, atunci am țipat la ea și am azvîrlit-o În pat... Yvonne păru să respire cu dificultate, avea chipul ca de ceară; Marie făcu o mișcare de Îngrijorare pe care fosta brutăreasă o mătură cu un gest, reluîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fosta clădire abandonată, soldatul de planton nu părea prea Încîntat de expediție. Trebuie să recunoaștem că locul era lugubru, pașii lor răsunau de-a lungul Înșiruirii de coridoare cu ușile vraiște, un miros de mucegai, de canalizare și de ciment ud le Înțepa nările. Plantonul Împinse o ușă care scîrțîi sinistru, făcîndu-le semn să intre. Trei metri pe doi, un colț cu latrină, două armături metalice Înfipte În beton. O minusculă ferestruică cu gratii a cărei murdărie nu lăsa să pătrundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
în coșmaruri ce se repetau în cascade. Era mereu în autobuzul în care și-a uitat umbrela, față în față cu un amic al ei, pe care nu-l întâlnise de ani. Stăteau amândoi jos și ea a împins umbrela udă sub scaun într-un gest mecanic, stupid, nesăbuit, ea care n-o lăsa niciodată din mână. Deodată, se scoală să coboare, îl îmbrățișează pe prieten de câteva ori afectuos, schimbă telefoane, își iau din nou rămas-bun, apoi se apleacă încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ea se scula nepăsătoare să plece, amicul ei o atenționa în privința umbrelei, câteodată se apleca chiar el și o scotea de sub scaun, o întreba dacă îi aparține. Aproape în fiecare vis ea se vedea mereu înaintând spre ușă, cu umbrela udă în mână, pe culoarul autobuzului. De fiecare dată percepea aproape organic cum cădeau picăturile de ploaie pe podeaua autobuzului și atunci se trezea brusc, mergea la baie, se întorcea în pat și încerca să-și reia somnul. Eșua mereu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aplecat înspre hăul nemilos; cum l-a apucat pe Dakota de după cap, cu dinții, așa cum își cară lupoaicele puii nou-născuți; de unde a avut puterea să-l smulgă apelor învolburate și să-l readucă, în siguranță, pe malul rîului... Era complet ud, dar nu mai simțea frigul. Ba mai mult, o căldură mistuitoare, nefirească îi clocotea în interior. Dură ceva timp pînă reuși să-l întrebe pe pui: Ce-i cu tine, Dakota? Cum ai ajuns la cascadă? Ce cauți aici? Pur
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]