KorAP: Find »[drukola/base=ungur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...136 137 138 ...258 >

6,447 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

cu copilul și era și copilul lui. A fost teribil să stai acolo, În picioare, nu eram obișnuiți să stăm Într-un loc ceasuri Întregi, dar am stat și am așteptat, și am așteptat... și au venit niște tineri aroganți - unguri, nemți... Mare lucru că au putut să aranjeze așa ceva, pentru ei; pentru noi a fost un lucru teribil. Acolo am stat jumătate de zi, dacă nu cumva o zi, nu-mi mai amintesc. După aceea, Încă un lucru teribil: după

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
vă mai spun? Spuneți cum și cu ce ați ajuns acasă? Asta voiam să spun. S-a sfârșit războiul, dar șeful lagărului era tot acolo. Bărbații s-au dus și au cerut trenuri ca să ne aducă acasă. Au spus că ungurii ne-au luat de acasă, ei să ne ducă acasă - e drept că e România, dar să ne ducă ungurii acasă. Ungurii spuneau: „E drept că era Ungaria, dar acum e România - să vă aducă românii acasă”. Așa că am stat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
șeful lagărului era tot acolo. Bărbații s-au dus și au cerut trenuri ca să ne aducă acasă. Au spus că ungurii ne-au luat de acasă, ei să ne ducă acasă - e drept că e România, dar să ne ducă ungurii acasă. Ungurii spuneau: „E drept că era Ungaria, dar acum e România - să vă aducă românii acasă”. Așa că am stat acolo ca niște sărăcii. Și atunci șeful lagărului a avut ocazia să se ducă la Praga, cu mașina. Noi Întrebam

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
era tot acolo. Bărbații s-au dus și au cerut trenuri ca să ne aducă acasă. Au spus că ungurii ne-au luat de acasă, ei să ne ducă acasă - e drept că e România, dar să ne ducă ungurii acasă. Ungurii spuneau: „E drept că era Ungaria, dar acum e România - să vă aducă românii acasă”. Așa că am stat acolo ca niște sărăcii. Și atunci șeful lagărului a avut ocazia să se ducă la Praga, cu mașina. Noi Întrebam dacă sunt

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
acasă, dar nu se duce ca să rămână, ci merge la Praga să aducă ceva, un tren, pentru noi. Însă a fost chiar sărbătoare, că s-a Întors cu două autobuze mari, dar i-au spus că nu poate să ducă unguri, ci numai cehi. Femeia asta care a fost cu mine era dintr-un oraș care era jumătate unguresc, jumătate ceh, și i-au zis să spună că e de partea cehoslovacă. Ea zice: „Bine, dar fără Iuți - adică eu - nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Berhau, ce lucrau părinții dumneavoastră Înainte de război? Spuneți-mi câte ceva despre familia dumneavoastră dinainte de Începerea celui de-al doilea război mondial. Nicolae Berhau: Înainte de război, tatăl meu, Iosif Berhau, era comerciant de lemne În Miercurea-Ciuc. În 1940, după ce au intrat ungurii, el fiind președintele Comunității Evreiești din Miercurea-Ciuc, am fost expulzați cu domiciliul forțat În Târgu-Mureș. Deci din ’40 până-n ’44 am locuit aici, În Târgu-Mureș, Într-o situație destul de grea. V-au spus de ce trebuie să mergeți la Târgu-Mureș? De ce

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
fost deportați și am cerut de la Crucea Roșie. Și ne-au trimis. E foarte interesant, vă pot arăta cum arată. Nu v-a arătat nimeni? Nu cred. Hai că vă arăt eu. Nu știți de unde aveau datele acestea? De la nemți. Ungurii le-au predat totul, că n-am fost niciodată Întrebat. Numai atât: 70462 -aveam doar un număr. Deci nimeni nu m-a Întrebat niciodată nimic. Și să vedeți un lucru interesant, ce a venit de la ei - așa, ca o curiozitate

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
că ați fost prizonier de război. Așa era Încadrarea pentru cei care au fost prizonieri de război. Pentru că, după legile internaționale, noi practic n-am fost deportați de statul român, ci de statul maghiar, că Ardealul a fost ocupat de unguri și noi am fost deportați de pe acest teritoriu. Aveți Întâmplări, cazuri pe care le-ați văzut și nu le puteți uita? Da, sunt... În Auschwitz, În lagărul E, după ce-am fost selectați pentru lagărul F, am fost duși În

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
triste, și părți mai obișnuite. M-am născut Într-o familie, hai să zic așa, de mici burghezi evrei din Oradea care au suportat mai Întâi rigorile ocupației horthyste. Eram elev la liceul „Gojdu” din Oradea, apoi, când au venit ungurii, au transformat liceul În școală de limbă maghiară și am simțit imediat - mai ales din partea celor care au venit din Ungaria ca să ocupe locurile În administrația horthystă și copiilor acestor funcționari, care erau toți de dreapta și chiar extremiști -, Încă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Erau mai multe categorii, erau și de drept comun... Fiecare individ purta un număr și un triunghi de diferite culori care arăta proveniența, pentru că scria cu litere țara de origine: francezii erau cu F, rușii cu R, românii cu RU, ungurii cu H, polonezii cu P, nemții cu D... - Literele erau tatuate? - Nu, tatuaj s-a făcut numai la Auschwitz. La Buchenwald nu era tatuat nimeni - doar cei veniți de la Auschwitz, cei care au stat mai mult la Auschwitz. De exemplu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
neobișnuit de mieros, fără amenințare, oarecum rugător: „Dacă mai aveți ceva valori, bijuterii sau altceva, ar fi bine să le predați acum, că nemții și așa vi le vor lua. De ce să lăsați pe mâna nemților una-alta - cu toții sunteți unguri, nu-i așa?”. Vă Îndemna la patriotism... Jandarmul care ne preda nemților apela la patriotismul nostru! Poate vă mai amintiți ceva din perioada ghetoului, Întâmplări trăite de dumneavoastră și de familia dumneavoastră... Au apărut multe cărți despre felul cum s-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Bistrița, județul Bistrița-Năsăud din Ardealul de Nord. M-am născut la 21 octombrie 1922, În Bistrița, pe vremea aceea oraș de circa 20.000 de locuitori, dar, totuși, reședință de județ. Locuiau foarte mulți sași, cam 40% români, foarte puțini unguri și circa 10-12 % evrei. Populația evreiască era răsfirată. Nu exista un cartier special. Eu, Împreună cu părinții mei, am locuit Într-un cartier unde erau mai mulți sași. Așa se explică de ce am urmat și grădinița săsească și că, de fapt

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
casă proprie. Numai casă de serviciu. Cum am zis, școala primară am făcut-o la școala israelită, iar liceul, șapte clase, la liceul „Alexandru Odobescu”; din cauza cedării Ardealului de Nord În 1940, clasa a VIII-a am făcut-o sub unguri - dar era liceu de stat maghiar cu predare În limba română, am făcut și clasa a VIII-a În limba română. Surpriza a venit la bacalaureat, pe care a trebuit să-l susțin În limba maghiară. După terminarea liceului, vorbesc

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
În Austria și i-au dus acolo În vara lui 1944. Au fost aduși acolo din diverse locuri. Au fost evrei și din Voivodina: o mare colonie de evrei, care erau familiști. - Este vorba tot de lagărul evreilor unguri? - Tot unguri, că Voivodina ținea atunci de Ungaria. - Și li s-a permis să stea În familie? - Au fost familii. Da, au rămas În familie... - Erau barăci speciale pentru familii? - Nu erau nici un fel de barăci speciale. Locuiau În aceeași baracă. Eu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mai apropiați - unul dintre ei a murit, Dumnezeu să Îl odihnească. Cel puțin o dată pe an făceam seminar din Švejk. Trebuia știut pe dinafară. DAVIDOVICI: Despre comportamentul ierarhilor din comuna noastră... Erau trei Biserici: catolică, ortodoxă și reformată. Reformată - pentru unguri, ortodoxă - pentru români, iar catolicii erau amestecați: și români, și maghiari. Erau trei Biserici. Îmi aduc aminte că mă duceam În biserică atunci, când făceam elementara, cot la cot cu colegii mei, În biserica ortodoxă, bineînțeles, unde era un părinte

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Noaptea ridicării a fost groaznică... Nu am să pot spune: am dat un interviu acum trei-patru ani, dar eram mai puternică, mai stăpână pe lacrimile mele... În noaptea ridicării... ne-am culcat seara, ca de obicei, și au venit jandarmii unguri, pe la 11-12 să fi fost - erau cu pană din aia, că așa purtau ei, cu coif - și: „Făceți-vă bagajul În câteva minute, urcați În căruțe și Înainte”. A fost ceva groaznic. Nici nu am cuvinte... - Unde au zis că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Încă retragere. Era În octombrie și retragerea completă din Auschwitz a fost În luna ianuarie. ADLER: Ianuarie, da... DAVIDOVICI: Deci am fost selectați, duși În vagoane puțin mai civilizate... - Ce Înseamnă puțin mai civilizate? ADLER: Însemna un vagon curat. Vagoanele ungurilor erau mai murdare decât ale nemților. DAVIDOVICI: Asta era singura deosebire... Și am ajuns la Altenburg... - Dar selecția asta cum s-a făcut? DAVIDOVICI: După ochi. - Adică ați fi vrut să fi fost selectați să plecați? DAVIDOVICI: O, da. Dar

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ăsta. Nici o rezistență nu s-a opus acestor deportări. Acum altfel privim lucrurile. - Ceilalți cum au privit aceste măsuri antisemite? Să zicem românii care mai erau În localitate, sau maghiarii... - Eram În relații bune cu fostul primar, Suciu. La venirea ungurilor a fost greu și pentru români. Au fost bătuți și românii, au fost schingiuiți... Și acest Suciu a fost scos din funcție, după care a trăit patru ani de zile, cât a durat ocupația maghiară, din cele acumulate. A reușit

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
singură dată, ca să ne facem nevoile. Nu mai rețin exact unde. Dar o singură stație, În câmp deschis. Domnul a durat vreo trei zile, dacă nu mai mult. După asta am ajuns la Košice, de unde ne-au preluat germanii. Adică ungurii ne-au dat... Sunt convins că s-a dat evidența numerică și nu nominală, pentru că nu Îi interesa pe ei numele. Adică am pierdut În acel moment orice identitate - deveneam un număr: o sută, două sute..., fără nume. De la Košice am

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Întreaga populație a Poloniei, dar am avut experiențe cu mulți deținuți polonezi, deși eram Împreună... Această manifestare, să spun sincer, nu am găsit-o la partea franceză, olandeză... - Ce părere aveați despre nemți, În general? - Proastă. E vorba și de unguri, nu numai de germani. Ideea a fost să nu se uite niciodată, adică indiferent cine supraviețuiește... Răzbunare, ce să mai vorbim... Nu se poate compara psihologia de acum cu cea de atunci. Această chestiune de a răzbuna, de a nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
foarte mică. În orice caz, era un sat românesc. De o parte și de alta, Borsec și... Erau localități ungurești, cu majoritate unguri. Iar la Corbul și Înspre Toplița majoritatea erau români - 90%. - Cum vă Înțelegeați cu românii și cu ungurii? - Foarte bine. N-am avut nici o problemă. - Cu ce se ocupau părinții dumneavoastră? - Tata avea o prăvălie mixtă, adică făină, zahăr, orez..., cam asta Îmi aduc aminte că vindea... A dat faliment În ’33, pentru că a fost criză mare și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
aceste școli? - Facultatea de Medicină În ’40. - În ce an ați intrat la facultate? - În ’34, la Medicină. Sunt medic. - Ați făcut totuși facultatea sub regim românesc... - Am terminat În ’40, chiar În ultima lună, că În toamnă au venit ungurii. - Au existat probleme? Dumneavoastră erați văzut ca evreu? - Nu erau probleme. Problemele au Început, și la Cluj, În ’38 cu Garda de Fier, cu nu știu ce... - Ce fel de probleme? - Până În 1938 nu era nici o problemă. Aveam prieteni la Facultatea de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
legal. Era sub tutela Partidului Social Democrat, legal constituit. O dată pe săptămână țineam diverse conferințe despre Engels, originea familiei, a societății, despre marxism, mai mergeam la Întreprinderi, și acolo aveam seminar... Mare lucru nu se petrecea, Însă când au venit ungurii - În august, mai exact, În Cluj au intrat pe 9 septembrie - a Încetat orice activitate. Lucram ca medic, aveam și un cabinet, mai lucram și la spital... - Cum adică a Încetat orice activitate? Vi s-a interzis să practicați? - Nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
a fost ilegal, am lucrat cu partidul, aveam și prieteni cu care lucrasem Înainte, dar s-a rupt orice legătură cu Comitetul Central din București și nu mai făceam nimic... Nici socialiștii, nici comuniștii... În primăvara anului următor, În 1941, ungurii au primit toate datele - În general, fiecare avea dosarul lui, că era socialist sau comunist, și poliția românească a predat Siguranței maghiare toate dosarele. Deci ne-au luat ca din oală, pe toți, ceea ce Înseamnă vreo 2.000 de oameni

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Când ați primit vestea că nu veți fi Împușcați? În ce perioadă a anului? - Eram Încadrați În articolul 59, „moarte prin spânzurătoare”. Partidul era decapitat - partidul era acolo, În ăia două mii. După aia le-au mai dat drumul, mai ales ungurilor, dacă erau mai În vârstă, dacă erau femei le-au mai dat drumul, i-au iertat... Și procesele lor au fost la Budapesta. Au fost procese la Cluj, Miercurea-Ciuc, Târgu-Mureș, mult mai simple, adică au primit doi-trei-patru ani În lagăre

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]