3,550 matches
-
m-a întrebat pe mutește, arătându-mi întâi un deget, apoi două, câte pâini vreau. Când a ieșit din prăvălie, mi-a întins două franzele calde, dar mi-a respins cu mâna banii: „Lasă, spune bogdaproste“. Am insistat să-i vâr monedele în buzunar, aschimodia de cățel s-a repezit lătrând la mine, lumea privea amuzată. Nu m-am îndurat să renunț la pâinea proaspătă. Am mormăit ce mi-a cerut. După ce m-am îndepărtat cu pomana, am intrat la coafor
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
cînd am terminat, a zbughit-o sub pătură doar în cămașă și chiloți. Era cam penibilă situația. Tot timpul ăla mort, în care ne pregăteam în tăcere pentru marea chestie... M-am dezbrăcat și eu la chilot și m-am vîrît lîngă ea. Înainte de a mă sui în pat - tipa se uita la mine - avusesem grijă să-mi sug burta și să-mi bombez pieptul. (Sub pătură n-am mai avut grija asta.) Am început să ne sărutăm și, la un
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
se vedea și din faptul că era foarte slab, dar avea o burtică mare ca un pepenaș. I-am sugerat mămicii lui să-i dea ceva pentru deparazitare. Foarte bună ideea ! - și a luat de la farmacie niște Decaris. I-a vîrît pe gură cîteva pastile, apoi l-a ținut cu botul închis, pînă a înghițit. La cîteva minute după, cățelul a început să vomite ghemotoace peste ghemotoace de viermi. Numai că, după ce și-a terminat viermii, nu s-a oprit și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
care se tot realiza de diferiți meseriași prin fabrică. Lucrând în balcon jos, neavând spațiu în altă parte, ținând bucata de lemn între genunchi, fiind atras de forma ce doream să o realizez, fără să vreau, grăbindu-mă, mi-am vârât dalta în picior deasupra genunchiului; mai mult de două săptămâni am mers șchiopătând, fiind totodată și subiectul unor glume ale colegilor de serviciu pe seama încercării mele de a ciopli. Foarte greu rana din picior s-a cicatrizat fiind și foarte
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
pe umăr. Imediat, parcă făcusem un duș rece ce mă învioră, pe loc scoțând buletinul și deschizând fermoarul de la geantă. Ultimul lucru pe care îl pusesem în geantă înaintă să plec de acasă era trusa de dălți, pe care o vârâsem la repezeală din criză de timp. La vederea acesteia ce era necorespunzător împăturită lăsând să se vadă tăișul câtorva dălți, ofițerul de poliție a făcut un pas puțin înapoi, întrebându- mă mirat ce sunt acestea. Se speriase săracul văzând atâtea
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
alte produse. Televiziunea se sulemenește ca o cocotă de lux, cu emisiunile și cu vedetele ei cu tot, ca să fie admirată și dorită de noi, telespectatorii. Și astfel, în sosul acesta după care ne lasă gura apă, să ne fie vârâte pe gât reclame, cât mai multe reclame (cu cât mai multe, cu atât mai bine pentru televiziune). Iar reclamele ne conving să cumpărăm produse, de data aceasta din lumea reală. Vedetele sunt, deci, niște ambalaje sclipitoare pentru detergenți, beri, sucuri
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
rana cu mâna. După ce îl mângâie și-l îmbărbătă puțin, plecă singur. Începu să-l doară mâna, încât credea că are ciumă, și această închipuire era atât de vie încât n-o putea înfrânge. Atunci, cu un gest hotărât, își vârî palma întreagă în gură, spunându-și: „Dacă ai ciumă la mână, vei avea și la gură”. Făcând aceasta, închipuirea îi dispăru și, odată cu ea, și durerea de mână. 84. Dar când se întoarse la Colegiul Sfânta Barbara unde locuia și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
vine din interior și-i mai palpabilă decât cele mai frumoase vise. Dragostea este o artă, ea te învață să iubești, să simți că trăiești, să prețuiești... Toate aceste atingeri îi adusese o noapte foarte tihnită. În liniștea aceea se vârâseră amândoi întrun pat, acoperindu-se cu o pilotă nu prea groasă, îmbrăcată într-o pânză frumoasă cu buchete de trandafiri roșii, iar acestea îi făcea să se simtă confortabili și relaxați. Apoi pentru prima oară adormiră unul în brațele celuilalt
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ea o rochie cu un minijup acceptabil, o pereche de sandale cu tocul înalt, pe care nu le-ar fi dorit. Își lăsă părul liber pe spate, atingându-i urechile într-un mod plăcut. Înfofoli copilul întrun scutec și îl vârî în două pungi din PVC, una într-alta. Luându-l în brațe se strecura normal pe poarta spitalului. Își mărturisea în gând că avusese destul curaj, simțind că parcă și cerul voia să se limpezească în jurul ei, lăsându-i drum
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
eu mă-ntreb dacă filmul nu ar fi avut de câștigat cerând (și obținând ; sau nu vezi punctul 8 de la Copenhaga din motto !) un certificat Dogma 95, cum au primit n-șpe filme unele nule de-a dreptul care își vâră patalamaua D-95 în pregeneric și automat se vorbește despre ele. Nu știu, poate că e de admirat curajul lui Puiu de a o lua pe o cale care să n-aibă nici în clin cu establishment-ul nostru varză
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
cu marea schismă narativă provocată de Noul Val francez, au operat o modificare majoră în felul în care era concepută narațiunea cinematografică. Era bănuielii formula lui Nathalie Sarraute din cartea de eseuri apărută în 1956 începuse, iar demonul ei își vârâse coada și în pelicula de celuloid, suspectând tipul de narațiune existent la acea dată de pact conformist cu realitatea o anumită realitate ce lăsa pe dinafară un întreg adevăr (afectiv, în primul rând). Deși încercări de a muta punctul de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
cufund în starea mea de spirit circumspectă și feroce. În fiecare dimineață, încercări fără rezultat la piață, apoi îndelungată siestă, cu o minunată buiotă cumpărată de Mișu la Cortina d’Ampezzo. Am adoptat sistemul și acasă (sticle cu apă fierbinte, vârâte în patul respectiv). Ți-l recomand ca pe un mijloc infailibil de relaxare, împotriva frigului de toamnă care te înțepenește. Ai impresia că ești într-o cameră cu 23 de grade. Am dormit regește! Duminică dimineața la ora 9, la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
franci, voaiajul, și mă bucur enorm. Fă-ți o rezervă, nu cheltui tot; păstrează pentru orice eventualitate, ori plătește-ți chiria pe iarnă. Fă cum vei crede de cuviință, de vreme ce acum tu ești ministrul tău de finanțe. Fug să mă vâr în pat: bouillota mă așteaptă. Știi că așa ceva se cheamă un moine? Mi-e gândul mereu la tine; e ciudat: am impresia că gândul acesta continuu de adorație și dor face din mine un fel de buisson ardent. [...] Noapte bună
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
3 ianuarie 1948, sâmbătă, ora 5 p.m. [...] Eri seară a sosit aici la noi Sabina. Nu a venit direct de la munte, cu skii la spinare, cu glasul răgușit, nu a răsturnat toată casa, ci îmbrăcată orășenește, cu poșeta în care vârâse o cămașe de noapte, peria de dinți și pieptenul. Biata luminiță anemică, dar cu efuzii de bucurie și afecție. [...] Azi am stat cu Sabina toată ziua în casă, ea eșind numai pentru o oră dimineața. După masă, cum stam în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de dispreț față de celelalte „moșii“ pe care le străbă team. Îmi închipuiam că noi suntem cei mai mari boieri din România și că saluturile proprietarilor și ale țăranilor erau un omagiu firesc, fiindcă numai noi singuri eram „boierii“. Nu știu cine-mi vârâse asta în cap, dar a durat până pe la unsprezece ani, când, ieșind într-o duminică, am vă zut la poarta școlii un cupeu: vizitiu și valet și o doamnă înfofolită în blănuri, înfumurată și plină de sine, de averea ei
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la așa ceva? Nici în cel mai rău caz, auzi, nu-ți dau voie să te întorci. Sunt atât de bucuroasă că te știu la adă post. Fii bună și scutește-mă de ideea asta stupidă de a veni să te vâri în gura lupului. Și eu ce m-aș face? Crezi că aș mai avea curajul să mă bat [cu ei]? Acum sunt ca o lupoaică, în stare să facă față luptei fiindcă își știe puiul la adăpost, în vizuină, și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
încerc să răspund scrisorii tale din 1-5 mai. Foarte frumoasă. Am fost mișcată până la lacrimi; simt că suferi și că încerci să-ți atenuezi suferința în ochii mei, un fel de dans în fața oglinzii, care îmi face rău. Ți-ai vârât în cap că tu ești răspunzătoare pentru necazurile mele; nu-ți acorda nici acest exces de onoare, nici această umilire. Crede în teoria mea: îmi urmez, implacabil, calea destinului propriu. Draga mea, preaiubita mea, fiecare își poartă crucea și e
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
consiliu de prieteni; gândiți-vă bine înainte de a lua o hotărâre. Ți-o dau în grijă pe Mica. De altfel, nici nu știu cât de mult a crezut ea de cuviință să se implice în încăierare. Aici lumea zice că s-a vârât până în gât. 2 decembrie [1950], sâmbătă seara Of, afurisită zi! De la ora 8, la nenorocitul ăla de proces; am stat până la amiază, într o tensiune de era să fac meningită. Cuvintele îmi șuierau pe la urechi: „n-are drep tul să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la ora 10. Scumpa mea și preaiubita mea, m-am întors de la biserică la ora 8 și jumătate. Era lume până la marginea trotuarului. Oamenii s-au făcut de o îndrăzneală nebună, strigau cu toții: „Frați întru Christos, strângeți rândurile cât puteți, vârâți bărbații în altar să aibă loc toată lumea“. Așa s-a și făcut. Comparația cu sardelele e prea puțin expresivă ca să descrie realitatea. Am împins nițeluș - am prins obiceiul ăsta din tramvaiele arhipline - și m-am așezat pe treptele altarului. Eram
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-mi amintesc ce vrea să-și cumpere azi Laurel și îi aduc niște haine, am trecut deja de incidentul cu căpșunile și am ajuns la bătaia de pe Madison Avenue. — În viața mea n-am simțit așa o satisfacție! spune ea, vârându-și o mână în mâneca unei cămăși de mătase. Să vezi șocul de pe fețișoara aia a ei rotundă, în clipa în care i-am dat una! A fost prima oară în viața mea când am dat într-o femeie! A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în mâneca unei cămăși de mătase. Să vezi șocul de pe fețișoara aia a ei rotundă, în clipa în care i-am dat una! A fost prima oară în viața mea când am dat într-o femeie! A fost nemaipomenit! Își vâră și cealaltă mână în cămașă și eu mă crispez în clipa în care aud un pârâit rău prevestitor. — Ți-o plătesc, nu-ți face probleme, zice, fără să clipească. OK, ce mai ai? Câteodată am impresia că Laurel vine să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
bej, merge cu cămașa asta alb murdar... În timp ce Laurel probează diverse articole, eu stau pe un taburet, aprobând din cap și făcând câte un comentariu absent din când în când, cu mintea la subiectul mami. Mi se pare că sunt vârâtă în povestea asta până la gât și că mi-am pierdut orice simț al proporțiilor. Oare o să leșine când o să-i spun de Plaza? N-o să leșine? Nu-mi dau deloc seama ce reacție va avea. Pe bune, uite cum a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
rapid. Însă chiar în acel moment, spre mirarea mea, el se uită în jur, se apleacă fără să-l vadă nimeni și bagă mâna după ceva în geanta lui de pânză. Scoate un tricou cu mâneci strălucitoare, pe un umeraș. Vâră umerașul pe stativ, se uită iar în jur și se apleacă după altul. Mă holbez la el total interzisă. Ce naiba crede că face? Se uită iar în jur - apoi caută iar în geantă și scoate o tăbliță laminată, pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
alea? șuier. — Îmi aranjez marfa. — Cum adică îți aranjezi marfa? El îmi arată din cap spre tăblița laminată și o citesc cu stupoare. COLECȚIA DANNY KOVITZ. UN NOU TALENT DE EXCEPȚIE LA BARNEYS — Nu au toate umerașe Barneys, zice Danny, vârând încă două tricouri pe stativ. Dar bănuiesc că nu are nimic. — Danny!... Nu poți face așa ceva! Nu poți pur și simplu să... îți pui ce vrei tu în raft! Asta fac. — Dar... — N-am de ales, OK? spune el, întorcând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mari acum și... — Știi, Aaron, băiatul ei, e în formație! face mama mândră nevoie mare. Cântă la clape! Și să știi că sunt foarte buni! Și au repetat întruna Unchained Melody, special pentru... — Ia, gustă un pic asta! zice Lulu, vârându-și mâna sub folia protectoare de deasupra unui platou și scoțând o tartină. Astea sunt noile noastre pateuri Thai. Suntem foarte încântați de ele. Știi, foietajele sunt la mare modă acum. — Pe bune? — O, da. Lulu aprobă din cap, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]