3,798 matches
-
enervat, Maramureșul tău nu poate fi atacat nici din aer, nici de pe uscat, nici din presă...! Dar hai să facem un exercițiu de imaginație care să ducă în deriziune crispările vieții...! Dacă ar fi să prinzi capătul lumii din perspectiva veseliei proverbiale de la Săpânța, cam care ar fi textul pe care ți l-ai atribui sau pe care ai vrea să ți-l atribuie urmașii urmașilor meșterilor lemnari de azi? În primul rând "cimitirul" de la Săpânța nu mă reprezintă. Și, mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Că darnic e Creștinul său! Suflet Trist 02.12.2007 Suflet trist și zbuciumat De ce ești trist și-nlăcrimat? Tu, de Domnul ai uitat? Domnul și cu Îngerii Doar treci prin Valea Plângerii Calea-i strâmtă și e grea Vai de veselia ta Greu se urcă pe Golgota Calea a urcat-o greu Și Fiul Lui Dumnezeu. Greu urca, se poticnea Și popasuri mari făcea. Multă lume Îl urma: Unii Îl loveau cu ură Peste Sfânta Lui Făptură Alții mâna ridicau Și
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
nu mânca carne, fiind post”. Înaltul oaspete a preferat să se așeze în dreapta pe scaun, iar mai sus „pus-au în capul scaunului pe Dumitrașcu vodă”. A fost masă mare, cu bucate alese, cu vestitul vin de Cotnari și multă veselie. Moreau de Brasey, prezent și el la festin, îl descrie pe domnul Moldovei cu cuvinte elogioase: „Este un prinț de o statură mijlocie, foarte bine proporționat, chipeș și cu înfățișarea cea mai plăcută pe care am văzut-o eu vreodată
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
după protocolul mănăstirii, făcură două mătănii și îi sărutară mâna. Deodată se repezi Vintilică din colțul lui, se uită la noi și făcu repede aceleași gesturi ca monahele. Era foarte comic, dar așa de drăgălaș, încât ne găsi o mare veselie, iar maica stariță, înduioșată, îl luă în brațe, îl sărută și, câștigată pentru totdeauna, îi dete voie să alerge prin toată casa, să pună mâna pe obiectele ei cele mai prețioase, să se ducă în curtea păsărilor, de unde reveni cu
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
august și să ordone gardei să ni-i procure cu 6 lei perechea. Noi mâncam de mult din contrabandă vițel și pui cu 4 lei perechea! Această vizită ne înveseli mult, o interpretam ca o probă a stării lor proaste. Veselia noastră era însă trecătoare, noapte și zi bubuitul tunurilor nu înceta. Pe ce front? ne întrebam când le auzeam tunând în depărtare; răsunau parcă în noi. Ziarele ne umpleau de groază. Germanii, pentru prima oară, au rupt frontul rus. Comunicatul
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
știrea morții lui G. Diamandy pe batelul torpilat în Marea Nordului, în trecere spre Franța. Îl cunoscusem mai bine de când, în 1913(Ibidem: „1912“, p. 249.), ne organizase șezătorile literare, pe când lucram cu multe doamne la pansamentele individuale pentru soldați. Grație veseliei lui, petrecusem foarte bine și auzisem diferiții autori români citindu-ne operele lor: Anghel, Iosif, Pătrășcanu, Galaction, Goga, Macedonski, Oresti, Davidescu. Diamandy era foarte deștept, cult, plăcut și simpatic, unul dintre rarii români spirituali și știind să stea de vorbă
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
bucu roasă și voioasă. Îmi aduc aminte că într-o zi, vorbind de o în tâm plare comică, râse cu hohot. De la plecarea alor noștri nu mai râsese nimeni în casă, ca într-o casă mortuară. Această izbuc nire de veselie ne lovi dureros și nimeni nu-i ținu isonul. Se uită mi rată împrejurul ei, cred însă că nu înțelesese dezacordul nostru sufletesc.]( Ibidem.) Dădea prânzuri și dejunuri cu Marghiloman, Grigore Cantacuzino, George Știrbey cu nevasta lui și germani, ca să
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
mai înainte tot așa fugeau ai noștri, dar nu cu lucruri de furat. Pe cât eram de îndurerați atunci, pe atât eram de veseli azi. Râdeam singură pe stradă, alergând de la o casă a fraților la alta. Un ofițer, văzându-mi veselia, începu să înjure. Ce bine îmi făcu mânia lui! O doamnă, trecând pe lângă ei, le strigă: „Mai iute, domnule, ca să ajungi la Berlin înaintea francezilor!“ Se iuțiseră nemții. La Ionel în curte azvârleau bagajele în două căruțe acoperite cu coviltire
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
începuse războiul mondial, am băut în sănătatea mamei, a lui Ionel, a lui Oni, care împlinise tocmai zece ani, a tuturor românilor, a României Mari, care nu era încă proclamată, dar pe care o puteam deja considera ca înfăptuită. O veselie mare, fără de emoțiunile și lacrimile pe care le prevedeam când ne gândeam, în zile grele, la întâlnirea noastră. Tineretul a împrăștiat gândurile triste. Mama n-a voit să se așeze la locul ei obișnuit, ci în mijlocul celor trei fii. La
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
fără să producă răni. * Duelul în cuvinte e o încrucișare de săbii aurite. * Doar înfruntându-le îți dai seama de primejdii. * Poți compara orice cu orice, chiar și furnica cu elefantul; important e să păstrezi proporțiile. * Tristețea nu este opusul veseliei, ci lipsa ei. În zadar cânți, dacă nu are cine să te asculte. * Înainte de a căuta, trebuie să știi ce. * Toți oamenii au voce, dar nu toți pot să cânte. * Nu poți plânge suferința altuia. * Sângele din apă nu se
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
el la facerea cartușilor și astfel aluneca totdeauna mia mult praf și plumb decât trebuia. Apoi sara, când ne adunam la conac și ne așezam îndemânatic în jurul mesei încarcate cu lucruri bune de mâncare, dea dumnezeu bine! Numai chef și veselie; paharele și glumele scânteiau, poveștile curgeau gârlă. Nicu Racoviztă ne istorisea pentru a suta oară lupta lui de la Tarcău cu o matahală de urs bine blănit, cea mai mare izbândă cinegetică ce a repurtat; Costică Șuțu făcea planuri pentru goanele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
întâlneam ospitalitatea cea mai cordială și îmi petreceam tot timpul ce îmi rămânea liber. Unul dintre tinerii atunci mai în vază era Iorgu Dăscălescu, un băiet frumos, inteligent și cât se poate de hazliu. Unde se ducea umplea casa de veselie. Avea un deosebit talent pentru pictură; era bun înotător, bun călăreț și făcea gimnastică ca un acrobat. Vă închipuiți ce succes trebuia să aibă pe lângă sexul frumos. El avea un frate mai mic, Nicu, de asemenea nostim și cumsecade, însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
m-au introdus în societatea "Junimea", care nu demult își primise botezul. Îmi pare rău că n-am fost al ședința în care s-a fixat numele de "Junimea"; a trebuit să fie foarte interesantă, dată fiind diversitatea de păreri, veselia care însuflețea pe toți membrii și, în fine, argumentele ad hominem 104 întovărășite de lovituri de perină care au raliat în sfârșit toate părerile asupra numelui "Junimea". De la prima ședință m-am simțit foarte îndemână în acest mijloc unde politica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Iacob Negruzzi dimpreună cu redacția Convorbirilor s-au mutat la București, unde s-a continuat într-adevăr încă câtva timp a se ține sâmbetele sara întruniri literare, dar el nu mai aveau acel caracter de intimitate, acea libertate de discuțiune, veselia tradițională cu frazele sacramentale, cu poreclele, cu anecdotele, cu bătăile de perini care însuflețeau întrunirile din Iași. Arborele societăței, după 20 de ani de viață sănătoasă, transplantat în pământ străin, a început să tânjască pănă când în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cu borviz. Câte și câte vorbeam noi atunci la umbra teiului, vorbe ieșite din inimă care ne scurtau ceasurile, de ne se păreau minute. Eram sub un adevărat farmec în fața melancoliei dulci și visătoare a lui Eminescu și a gălăgioasei veselii a lui Creangă de a cărui hohote de râs tresărea grădina Spravale babă. S-au dus amândoi acești scriitori fruntași atât de strâns legați prin prietinie, dar atât de deosebiți prin caracterele și talentele lor, și în urmă-le a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și ne asculta cu mâna la gură, avea în fața lui un aer de reculegere, de nedomerire, parcă să creadă, parcă să nu creadă cele ce auzea. Eu care mă rădicasem prin ultimul pahar dat pe gât la un diapazon de veselie mai presus de ceilalți tovarăși ai mei, mă sculai în picioare și, adresându-mă lui Catrințaș, îi zisei: Măi Catrințaș!... Ia spune și tu ce întâmplări ai avut în viața ta de vânător? Ce să am, cinstiți boieri? răspunse pristavul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în pântece. Mâncând, el se însenina văzând cu ochii. Se vede că așa e făcut omul, cu cât i se umple burta cu hrană bună, cu atât i se deșartă inima de voie rea. Uitase el acum baș-buzuciile noastre și veselia își recâștigă iarăși drepturile dinaintea farfuriilor pline. Acsânio!, poronci el babei cei colțate, dacă-i așa, adă trei gărăfi de vin de cel vechi; numai bine o să ne ajungă câte o jumătate de garafă de căciulă. Unde merge mia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nimene din tot cuprinsul județului nu era în stare pe terenul glumelor și al păcălelelor să susție lupta cu el. Ș-apoi, ce fine erau toate aceste glume. Parcă contactul cu dânsul te rădica; parcă te molipseai de spiritul și veselia lui. Un an de zile de-ai fi stat de vorbă cu el, nu ți s-ar fi urât, căci în fiecare moment găsea altă ceva nou să-ți spuie, care să-ți atragă atenția sau să-ți verse voia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
aceiași clipă dânsele dispar într-o pozderie de scânteie, iar eu... m-am deșteptat. ............................................................................................................................... Multe, multe aș mai avea de spus despre bietul Milordachi, care a avut darul adeseori să-mi descrețească fruntea și să mă facă prin naivitatea și veseliile lui comunicative, să uit din necazurile vieței; dar sunt silit să sfârșesc ca să nu fiu bănuit că exagerez calitățile lui sau că, doamne ferește, împărtășesc părerile englezului care prețuia mai mult dobitoacele decât oamenii. Ce ar zice prietinii mei cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pe vecie, cu toată căutarea medicală și îngrijirile ce i-am dat. Regretele noastre au fost mari. Femeia și copiii mei mai ales nu se puteau deprinde cu ideea că Milordachi nu mai este. O mare parte din petrecerea și veselia casei a dispărut. El a fost îngropat cu cinste în grădina mea sub arborele cel mai frumos, iar când am aruncat țărână peste trupul lui, n-a fost nici muzică care să ne excite plânsul, afară doar de ciocârliile care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
frumoase, ce odihnitoare îmi par aceste odăi astfel împodobite. Nicăiurea nu simt o liniște mai complectă, o mulțămire sufletească mai nețărmurită decât în aceste odăi retrase unde nici un vuiet de afară nu pătrunde, unde au răsunat cele întâi glasuri de veselie ale copiilor mei, unde am îmbătrânit cu condeiul în mână pe vechiul meu jilț ros de lungă ședere, odăi pline de visurile unei vieți întregi. Fiecare colț, fiecare mobilă au fost mărturie la diferite ceasuri bune sau rele care au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fac cine știe ce voinicie, renunțând la îndemânări și alegând tocmai mijlocul cel mai puțin lesnicios de a călători. Carul cu boi, dacă în adevăr lasă de dorit în privința comodităței și a iuțălei, are totuși farmecul coloarei locale și te predispune la veselie. Când te vezi gurguțat 179 colo sus pe un pat de fân și tras în pas leneș de doi plăvani bine scoși din iarnă, duși de funie de un țăran cu opinci, suman și căciulă, parcă-ți tot vine a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nalți, mai bine făcuți, mai sănătoși, mai cuprinși. Aveau fiecare coșere încăpătoare, vite în ocol, case curate, bine văruite, acoperite cu draniță 182 și împrejmuite cu grădini pline de pomi roditori. De câte ori treceam prin sate, toți cânii întărtați 183 de veselia noastră gălăgioasă ne ieșeau înainte și ne făceau alai, iar copiii se uitau al noi cu ochi mari plini de mierare, neînțelegând cum se poate ca niște boieri de târg să umble în carul cu boi. Așa am mers vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
curând căsătoriți care își făceau călătoria de nuntă în luna de miere. Cu dânșii ne-am întovărășit să facem o excursiune până la Chamonix. Prezența unei femei, când e tânără și frumușică, însuflețește o societate de escursioniști și o predispune la veselie. Așadar, plini de entuziasm pentru călătoria ce proiectasem, ne-am ambarcat într-un vapor cu care am făcut din nou încunjurul lacului pe la Lausanne, Vevey, Montreux, Chillon și Bouveret, de unde apoi am luat calea ferată și am apucat între munți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
plânsul. Prostia de cele mai multe ori întristează. Râsul ălora era unul fals, forțat. Să nu cumva să creadă Nicky, cum îi zicea o tipă fleașcă de importanță de lângă mine, că ei nu pricep. Ei știu că Nicky bate adânc. Era o veselie tristă în amfiteatrul ăla, în ciuda veseliei chinuite a profesorilor de limba și literatura română. Nici Manolescu nu cred că se simțea bine acolo. 23. Un roman pășunist Chiar nu înțelegeam de unde nevoia, foamea asta de abjecție. De-aia voiam uneori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]