3,681 matches
-
prelungește arenda, măcar de i-ar da oricât, și îndoit decât îi dă azi, pentru că dumneaei vrea negreșit să vânză și să scape de tot balamucul cu arenda, și cu oamenii, și celelalte... Iac-așa, coane Miroane! Pe bătrânul Iuga vestea aceasta îl impresionă mai mult chiar decât povestea cu furtul. Încercă să mai descoasă pe arendaș, dar nici arendașul nu cunoștea alte amănunte. Pe urmă se închise și nu mai zise nimica... Un fecior îi pofti la cină. Buruiană, sculîndu-se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu învățătorul Dragoș. Tânărul îi spuse că e aici cu tatăl său, care a venit la Gogu Ionescu, proprietarul moșiei. El n-a vrut să intre, pentru că îl plictisesc conversațiile de afaceri. Între timp Petre se înțelese cu Ileana să vestească pe boieri că a sosit un domn de la Amara. Și numaidecât fetișcana pofti pe Titu în casă. Eugenia îl primi drăgălaș: ― Ai venit?... Ce bine-mi pare! Într-adevăr, se bucura. Avea acum douăzeci și cinci de ani și era măritată de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
luă seama, zâmbi melancolic: ― Dar Gogu întîrzie cu arendașul lui... Ia să-i spunem c-ai venit! Întredeschise o ușă. De dincolo răspunse glasul lui Gogu: ― Gata, suflete scump... Apăru în deschizătură, văzu pe Titu: ― A, de ce nu m-ai vestit, puișor iubit?... Eu isprăvisem de mult cu grecul socotelile și ne-am apucat să facem nițică politică! Scutură călduros mâna musafirului. Părea mai tânăr ca ieri și era bine dispus. Chemă dincoace și pe Platamonu, îl ocărî că l-a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să-mi umple casa cu cine știe ce mirosuri! Luca Talabă intră cu câțiva tovarăși, aducând o undă violentă de usturoi, care cuprinse repede toată odaia. ― Aideți, spuneți coniței fără frică tot ce aveți pe inimă! îi îndemnă Grigore. Pe țărani îi vestise adineaori Cârciumarul Cristea că grecul a trecut spre curte să mântuie tocmeala pentru Babaroaga. După convorbirea de ieri cu boierul Miron, oamenii s-au mai sfătuit și s-au înțeles să nu se dea bătuți, ci să stăruie și la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
s-o știe numai veselă și fericită. Hotărâră să plece joi. Ploua însă așa de urât, că Nadina a amînat-o pentru vineri. Grigore a înțeles că a fost un pretext ca să mai rămâie o noapte. Era fermecat. Dimineața de vineri vestea o zi bună. Ploaia încetase de cu noapte. Pe uliță însă noroiul și băltoacele erau până la genunchi. Automobilul trase la scară, înconjurînd rondul în formă de inimă împodobit cu flori roșii tomnatice, care râdeau sub mângâierea soarelui ieșit brusc din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
foc gardurile, alții să-și taie pomii de prin grădini. Duminica următoare primăria se umplu de oameni. Primarul Pravilă, venit mai devreme, a așteptat liniștit să se adune lumea și n-a vrut să spuie nimănui ce porunci are de vestit. Numai când a văzut că și tinda e ticsită și nici în cancelarie nu mai încap alții, a început să vorbească cu glasul ușor tremurat de sfertul de țuică ce-l dăduse repede peste cap la Busuioc, trecând încoace, ca să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să-i povestească durerea lor. Satisfăcut, portarul se înmuie și nu-i ascultă până la capăt: ― Domnul ministru încă n-a venit... Poate să vie mai târziu... Mai stați pe aici să vă încălziți nițel... Stătură. Peste vreun ceas portarul îi vesti că domnul ministru nu mai vine azi. Mâine. Se întoarseră la han și se mai sfătuiră. Ziua următoare avură noroc. Portarul îi trimise sus: a venit domnul ministru. Rătăciră pe coridoare, ajunseră într-o cancelarie cu lume multă și căldură
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
boierul din zece una și așa ne ajutam și ieșeam deasupra nevoilor. Și pământ era destul, că și oamenii erau mai puțini... Se întinse la amintiri până ce alții îl întrerupseră întrebînd pe Grigore ce să fie cu călăreții care au vestit poruncile regelui și când și cum o să înceapă împărțirea pămînturilor? Întorcîndu-se spre casă, tânărul Iuga ceru impresiile lui Herdelea. ― Mie oamenii mi se par liniștiți, zise Titu. Dacă-i iei cu binele, te poți înțelege cu dânșii. Nu se știe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vremea și toți se vor da pe brazdă. De cumpărarea moșiei Babaroaga s-au lăsat, fiindcă le-a intrat în cap că stăpânirea le-o va împărți lor pe degeaba. Așa s-a născocit și povestea cu călăreții albi care vestesc împărțirea pământurilor... Oamenii mereu asta visează, mai cu seamă primăvara. Totuși primarul Pravilă observă respectuos că trebuie să meargă mînă-n mână cu jandarmii, că de s-ar ivi niscai smintiți să facă vreo răutate, să poată fi puși îndată la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ridice și cei de aici și să se apuce de fărădelegi. Cum sunt oamenii de îndîrjiți, te poți aștepta la orice... Pe când nevastă-sa tocmai îl liniștea că Dumnezeu e bun și o să-i ferească, un argat veni să-l vestească puțin speriat că-l cheamă repede boierul. ― Măi Leonte, băieții ăștia ai noștri de la curte ce treabă învîrtesc acuma? întrebă Miron. Stăm și noi ca nenorociții ceilalți s-așteptăm revoluția? Aceia, săracii, s-au îmbătat de ațâțările derbedeilor și trebuie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
primarul nerăbdător. Nu vezi? Că parcă-i lună! ― Aoleu, aoleu! se cruci logofătul, intrând în casă. De afară primarul auzi întrebările femeii și pe urmă văicărelile ei speriate. Se retrase mai deoparte, lângă straja de la Ruginoasa, care venise să-l vestească. De buimăceală nici măcar nu l-a prea descusut ce și cum, ci a dat fuga încoace, la curte. Straja sufla greu și bolborosea întruna aiurit. ― Oare de mult arde, măi Nichifore? întrebă primarul, uitîndu-se spre Ruginoasa, unde cerul era roșu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a încercat clanța de la vestibul... De câte ori ajungea în semiluciditatea ce prece-dează somnul, câte un zgomot nou, straniu, o făcea să tresară, să-i îndepărteze odihna. De-abia spre dimineață, după ce a ascultat un răstimp cum își răspundeau cocoșii din sat, vestind apropierea răsăritului, a adormit de-a binelea. Tot un cântec de cocoș, sub fereastra ei, în grădină, a deșteptat-o adineaori dintr-un vis atât de plăcut, că nici nu și-l putea aduce aminte, rămînîndu-i doar senzația și regretul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Acuma o să mă omoare și pe mine, acuma... Fata o iubea și-i era milă de frica ei. Prinse curaj și-i explică cu însuflețire și cu vorbe pline de încredere că tatăl său s-a dus de multișor să vestească pe boierii din Gliganu despre ce s-a întîmplat și boierii vor veni cu trăsura cea mai bună și o vor lua-o, așa că poate să fie liniștită și să nu-și facă inimă rea deloc. De altfel oamenii de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a cărui dragoste profita și abuza în toate felurile. Pe la șapte erau toți trei gata de drum. Olimp Stavrat barem se pregătise de aseară și dormise îmbrăcat, ca să nu-l surprindă un eventual atac nocturn. Firește, Platamonu se ferise să vestească pe cineva dintre slugi sau argați, să nu meargă cumva vestea prin sat și să se alarmeze țăranii ori să se încurajeze la tulburări. După ce vor fi plecat se va întîmpla ce-o vrea Dumnezeu. La opt jumătate, pe când se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
picat Petrică! ― Da ce-i, oameni buni? întrebă dânsul, văzând vălmășeala în cârciumă. Ce-a mai făcut nea Cristache, de v-ați apucat să-l jecmăniți ca pe-un ciocoi? În vreme ce unii ocărau pe cârciumar, alții se frământau să-i vestească apropierea armatei, care cu spaimă, care cu mânie și toți cu priviri întrebătoare, ca și când de răspunsul lui ar fi atârnat soarta tuturor. Ignat Cercel vorbi mai jalnic: ― Acu ce-i de făcut, Petrică?... Învață-ne tu, să știm cum să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strânseră de asemenea mâna pe rând, cu clipiri din ochi care voiau să spună că durerea lor nu găsește cuvinte să o exprime destul de elocvent. Grigore Iuga voi să ceară el scuze prietenului său Baloleanu că a neglijat să-l vestească. În momentul când deschise gura, îl văzu scoțând grăbit batista și ștergîndu-și ochii, parc-ar fi vrut să-și înăbușe lacrimile. Gestul i se păru atât de nesincer, că renunță să mai răspundă și continuă mersul întrerupt câteva clipe, iuțind
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mâinile, dar și așa marginile îi scârțâiră pe pietriș. Ușa casei se deschise cu un clinchet voios, de la clopoțelul rămas deasupra intrării. După război, bunică-sa începuse să facă păpuși, să aibă cu ce-și crește odraslele orfane, iar clopoțelul vestind vreun mușteriu umplea casa de bucurie. Maică-sa fusese frumoasă, se mai vedea câte ceva în profilul cu linii moi și în arcuirea coapselor, prea puțin îngroșate de trecerea anilor. Dar acum femeii nu-i păsa de frumusețea ei. Într-un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și porni înainte. Dar îi păru rău și se întoarse. Alese câteva flori legate cu ață, în schimbul a ceva mărunțiș, apoi puse buchețelul în buzunarul de la piept. Nu mai întâlni pe nimeni până când mirosul de ulei ars și aburii îl vestiră că ajunsese în zona industrială. Era un alt fel de zid, mai înalt de un stat de om, vopsit într-o culoare nedefinită peste prefabricatele care nu aveau nimic din demnitatea pietrei, dar mai lung, atât de lung, încât capătul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zăgani cu privirile piezișe, gâște legănându-și șoldurile, pelicani cu gușile zvâcnind, botgroși cu nasul turtit, acvile cu nasul coroiat și pinguini înșirându-se. Coltuc privea în sus la mulțimile astea, ca la niște stoluri profilate pe cer. Ba chiar vestind anotimpurile : când berzele și sturzii se înmulțeau, venea primăvara, când mulțimea era o aruncătură de corbi, stătea să ningă, iar atunci când se făcea toamnă târzie și totuși sturzii nu plecau, urma o iarnă ușoară. Altă dată era defilarea oamenilor-animale. Cele mai multe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
clădirilor părăsite. — Mai repede, gâfâi Costică Ologu, dar știa și el că mai repede nu se poate. În față mergea orbul, cu pas măsurat și fruntea ridicată de parcă adulmeca aerul pâclos. Cu o mână ținea măciulia bastonului cu care își vestea pașii, lovind în caldarâm, cu cealaltă trăgea de frânghia căruțului. În urma orbului venea așadar trupul lui Coltuc, lipsit de alte încheieturi decât a gâtului, pe care-l răsucea, privind speriat într-o parte și în alta. Iar în urmă, Ologu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mâinile în colacii șoldurilor ca pe niște mânere. Făcea din când în când ochii roată, își arcuia fundul înapoi și piepții înainte, iar în această mișcare cabrată cerceii supra etajați și salbele ca niște ghirlande sunau ca un candelabru care vestește cutremure. Din această cuadratură pe care Pârnaie și ai lui o priveau fără a o înțelege, cercul se reîntoarse la Faraon, care, victorios, cu chipul lui smolit, ținea de portiera camionului ruginit ca de un trofeu. Își împinse, cu degetul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nume pentru pungășie. Lasă că odată se trezește statul de unde l-ați îngropat și vă vine de hac... Jenică ridică din umeri, resemnat, dar se vedea, de fapt, după rânjetul de pe figură, că era cât se poate de satisfăcut. Clopoțelul vesti, la fel de voios, ieșirea bătrânului. El nu făcea deosebire între cine intra și cine ieșea, cu atât mai puțin între norocoși, păgubiți și cei care, ca bătrânul, își târșâiau galoșii, nefiind nici de unii, nici de alții. Nemaifiind nicio primejdie, Jenică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca un balans de călușei, în ritmul muzicii de flașnetă pe care o ascultase în copilărie. Pe măsură ce muzica se auzea de tot mai departe, caruselul se învârtea tot mai încet și, în cele din urmă, când orologiul din Piața Mare vesti miezul nopții, se opri. Pictorul se lăsă, moale, dar nu căzu, căci Moartea, care venise când fusese chemată, îl primi în brațele ei.“ Fetița așteptă, fără să mai adauge vreun cuvânt, cu cartea deschisă în mâini. Apoi ridică ochii către
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rezultă din cuprinsul epistolelor, regiunile sud-dunărene învecinate au fost evanghelizate direct de Sf. Apostol Pavel și ucenicii săi. În ceea ce privește ținuturile noastre, Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu arată că, după o tradiție consemnată de Sf. Ipolit (170-226), Sf. Apostol Andrei a vestit evanghelia "sciților și tracilor". Ideea aceasta-prezența Sf. Apostol Andrei în Scythia este amintită și într-un pasaj din Istoria bisericească a lui Eusebius din Caesarea (265-339), unde scrie că acesta a propovăduit și în Dacia Pontică, viitoarea provincie Scythia Minor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
centrale ale Munților Haemus și în Rodopi. Vlahii din Haemus aveau un rol însemnat, ei îi călăuzeau pe potecile munților pe cumani, deducem că locuiau în partea de est, în fața Dobrogei. În același timp, un fruntaș al vlahilor, Pudilă, îl vestea pe împărat, aflat la Anchialos, pe litoralul Mării Negre, despre trecerea cumanilor peste Dunăre. Dar, în general, stăpânirea bizantină ce s-a prelungit două secole la sud de Dunăre, a sfârșit prin a nemulțumi pe cei de jos, agricultori și păstori
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]