157,129 matches
-
s-a băut, a rămas să și doarmă. A doua zi, am observat că-i șoptește ceva, roșie la față și scuzîndu-se, primei mele soții. Ei bine, acestei făpturi superbe, în somnul ei adînc și cam crăcănat, îi venise (cum ziceau toate femeile din D) “regula”, nereușind s-o trezească! Îmbujorată, cu ochii parcă și mai albaștri, a îndesat cearceaful trădător într-o tașcă de piele, să-l spele la ea acasă. Celesta Tenzi! Cu stimă și grație, Emil Brumaru 9
Celesta Tenzi by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13058_a_14383]
-
la Octav Șuluțiu, la Radu Tudoran și mai aproape de noi, la Marin Preda și D. R. Popescu. Și încă nu i-am amintit pe toți câți au avut privilegiul de a fi comentați de Vladimir Streinu. Sigur că textele, aș zice capitole, sunt mai întâi studiile lui de sinteză, din păcate, rămase cam în umbră, în comparație cu cele privind poezia. Astfel, în cel intitulat Romanul roman, criticul constată că literatura noastră se găsește pe calea maturizării după afirmarea ca romancier a lui
Vladimir Streinu și proza românească by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/12982_a_14307]
-
doilea. Să aibă dreptate? * Stradă 1) O femeie în blugi. Pe fiecare fesă are cîte un steguleț triunghiular ronțăit pe margini, de un fermoar desfăcut. 2) Un soldat beat trage o palmă unei femei în roșu, mică, blondă, cîrnă, pentru că, zice el, tutungeria este închisă! probabil e soția lui, nu protestează, îl privește doar intens. 3) În plină zi, lîngă o casă proaspăt demolată, pe Ștefan cel Mare, văd doi șobolani roșcați, iuți, cu cozile foarte subțiri și lungi. Acum, după
Îl văd pe Dinescu ca pe o mașină de tocat by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13321_a_14646]
-
Emil Brumaru Stimate domnule Lucian Raicu, Aventurile lui Tom Sawyer le-am citit pentru prima dată la vîrsta de 7-8 ani, pe cînd stam la Belcești unde tatăl meu era șef de gară, mai bine zis de haltă. Locuiam chiar în gară, la etaj. Tot atunci am citit și Robinson Crusoe și, curios, Aventurile lui Gordon Pym. Plus 20.000 de leghe sub mări. Cel puțin de cărțile astea îmi aduc aminte. Prima a fost Robinson
Robinson Crusoe, l-am citit într-un vagon de marfă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13186_a_14511]
-
va mai extrage de pe aceeași filă de manuscris alte prizărite versuri, vechi de exact patru decenii, dar nealterate în mesajul lor revendicativ. Aveau atunci o încărcătură oarecum programatică, de vreme ce se intitulau Schiță pe zăbale rupte (la reluare, li s-a zis 39,5 grade - temperatură de alertă pentru corp). Alături de ingenuități de tipul „să-ncui soarele-n sâni“, păstrate întocmai, în tiparul versurilor pătrund zvonuri de răzmeriță împotriva calapoadelor anchilozate ale existenței, contestări când mai domoale („Să n-ai nici un gând
Maria Banuș by Geo Șerban () [Corola-journal/Imaginative/12956_a_14281]
-
Emil Brumaru Stimate domnule Lucian Raicu, Încep cu Culinare, subcapitolul Băutorul de ceai! E vorba tot de Kirilov. “Aș vrea să-ți ofer un ceai, zise el. Mi-am cumpărat din oraș un ceai. Nu dorești? nu-l refuzai. Curînd bătrîna aduse ceaiul, adică un imens ceainic cu apă clocotită, un ceainic, un ceainic mic cu multă esență de ceai, două căni mari de lut, cu
Ce se întîmplă într-un oraș de veche cultură? by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13280_a_14605]
-
apucam să mănînc la icre, de nu mai isprăveam... Pînă cînd îi spun lui bărbatu-meu: “Ce-o fi asta, Vladimir Mihalîci, că mănînc atîtea icre?” Și numai că-l văd că începe să zîmbească așa, cu tîlc, și-mi zice: “Păi, drăguțo, pesemne că ești însărcinată!” Și, într-adevăr, taman nouă luni după asta, am lehuzit cu Stiopka-tontul (s.n.)” Bineînțeles că o femeie care află de la bărbatu-său că mănîncă icre din cauză c-a rămas gravidă nu putea da
Ce se întîmplă într-un oraș de veche cultură? by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13280_a_14605]
-
coboare atunci când va simți că se apropie visele. Negre, roz, albe, goale de orice invenție. Ca o trestie, ca un tub de sticlă prin care curge un fum purpuriu. O clepsidră prin care îi alunecă sufletul. Orice e cu putință, zici. Dar nimic nu ajunge. Până la urmă Până la urmă vin cohortele de păsări și leagă cu o frânghie de întuneric malurile. Idolul lor e Doamna în Doliu, de o sută de ani așteaptă să i se întărească aripile, să-i crească
Poezie by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/13110_a_14435]
-
zori de dincolo de moarte. Chiar conținând pasaje demne de atenție, imnele ce închid mult prea de timpuriu poezia lui Ioan Alexandru sunt aidoma unei interminabile sporovăieli din care vocea lirică nu mai izbutește să se facă auzită. Un înger nevăzut, zice autorul în trisagion: ,,stă acolo în lumină,/ și cântă singur bucuros/ un imn ce nu se mai termină”. Ba chiar: ,,cântă atât de tare că n-auzim nimic”... Primele șase versuri din Imnul iubirii țipă dezolanta, manieră: ,,patria credinței”, ,,tărâmurile
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
japoneză pentru prima oară și persoanele actorilor, precum și jocul lor au avut ceva străin”. Îndeamnă totuși ca „publicul doritor de scene exotice să cerceteze reprezentațiunea”. După cel de-al doilea spectacol, ziarul publică o lungă dare de seamă, mai bine zis un comentariu pe marginea celor ce brașovenii au avut de văzut timp de două seri în premieră. Marele noroc al ziarului - și al nostru - a fost acela că la reprezentații a participat și unul dintre cei mai buni cunoscători ai
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
biscuiți de 1 leu”. Adică dacă e să-i aduc și eu ceva bolnavului, care stă cu cartea de rugăciuni a lui Dinu Pillat pe noptiera albă, scorojită de vopsea la colțuri, atunci să-i aduc biscuiți simpli, și Dumnezeu zic scolasticii, adaug, e simplu, nu se poate descompune, divide, termina, deci din ăia cu făină, apă și sare. Destul, prea destul pentru a fi iubit de steliști vechi sau noi, de a-i păstra manuscrisele sau a mai încerca o dată
Semicentenarul unei reviste - La „Steaua“ care a răsărit by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/13044_a_14369]
-
provincie, ca o anexă a cofetăriei eterne, o minusculă cafenea (care să aibă și două mese de biliard; oh, tacurile frecate pe vîrf cu cretă!) n-aș reuși, ticluind mereu, mereu, pentru personajele mele dragi, cafeloaie, cafeluțe, n-aș reuși zic, să scriu permanent? Mă gîndesc la Caragiale! Poate că scria în draci din cauza berăriei pe care o patrona! * Ciudat! A scrie în draci! De ce nu, a scrie în îngeri? Nimic nu-i inventat! Pe la 2-3 ani am locuit la Curtea de Argeș
Ador ceasurile care stau! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13414_a_14739]
-
Emil Brumaru Stimate domnule Lucian Raicu, De remarcat că Ilarion Ciobanu, actorul, vine la masă, se așază și, pentru a mînca, își pune o pereche de ochelari de vedere! Ca și cum ar citi! Iată, mi-am zis, ce-nseamnă să fii intelectual. Ba nu, gurmand!! * Descopăr extraordinara dilatare a sufletului pe care mi-o produce o țuică mică urmată imediat de altă țuică mare băută (ultima) împreună cu o cafea mare (o gură țuică, o gură cafea!). De
„Domnule, răspunse Reparata, nu vă pot arăta decît un singur act, cel sexual!” by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13362_a_14687]
-
vinul băut (în lipsa lui Dinescu!), de așteptarea zadarnică a lui Dan Cristea, de constatarea dumneavoastră că proza lui Eminescu e greu de citit, de fotografiile arătate într-un tîrziu, de doamna Sonia Larionovna, de Marius Robescu care la două-trei cuvinte zice „mă”, de ploaia aceea torențială, de mieunăturile auzite de la parter, prin ușa lăsată deschisă, cu un taburet în ea, de absența Denisei și prezența Mașei, de brînza finală! Developarea de-abia are loc! Cu stimă și afecțiune, Emil Brumaru 27
„Domnule, răspunse Reparata, nu vă pot arăta decît un singur act, cel sexual!” by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13362_a_14687]
-
Poem de dragoste Nu se stingea țigara pe jumătate îngropată-n nisip, de parcă o mare întreagă trecând peste solzii jarului treaz, noapte de noapte, nu ar mai fi putut să îl stingă - se opintea doar în el, și ai fi zis că brațele musculoase ale apei saline odată îl va spăla, trecând prin asprimea întortocheată de gheară înmuiată în sânge și vin... Ca peste o flamură vremelnic abandonată în luptă, sau poate ruptă, cu colții, de-un lup, ori peste-o
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/13221_a_14546]
-
fricos. Eu mă adăposteam în tranșeele nopții. E dragostea mea un osuar pentru combatanții lucizi. Poem de dragoste Și atunci, la ce bun să mă zbat, dacă ea e prinsă în odgonul liniștitoarelor obișnuințe casnice? Copioasă lenea asta erotică, îmi zic, iar comparația cu o reptilă nu e deloc deplasată: citind versul ăsta ea va râde (cu delicatețe, va hohoti o oră întreagă) de toată zarva pe care o fac, fără ca măcar să știe totul - fără să-i pese, în orice
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/13221_a_14546]
-
dacă termenul acesta incert, mult prea mânuit, n-ar ascunde din start o imprecizie care îl golește de orice substanță: un scriitor cu adevărat realist nu ar putea trece de prima propoziție a unei simple povestiri, fiindcă enunțul ei (să zicem: S-a trezit de dimineață și și-a aprins o țigară.”) îl va trimite, dacă autorul este consecvent cu sine, la infinite precizări: unde și cum s-a trezit, de ce, la ce oră, cum și-a aprins țigara, ce fel
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
s-a trezit, de ce, la ce oră, cum și-a aprins țigara, ce fel de țigară - marcă, dimensiuni, eventualul proces de fabricație etc. etc. -, după cum ne atrage atenția Mario Vargas Llosa în excelentele lui Scrisori către un tânăr romancier. Să zicem așadar numai atât că lumea lui Daniel Dragomirescu este una adevărată, concretă, deloc idealizată, și că uneori ai impresia că a fost deschisă cu scalpelul, nu descrisă cu eterna pană; însă, ciudat, nici urmă de naturalism nu se strecoară în
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
auzise bine ce spusese ginerele său și își privi fiica stăruitor. Dar Eleonora arăta și ea la fel de tulburată și nu îndrăznea să spună nimic. “Cum așa?! Cum se poate așa ceva?!...” exclamă el într-un târziu, negăsind pentru moment altceva de zis. Îl auzi pe Sever replicând sarcastic: “Ei, uite că se poate, tată socrule!” Revolta interiorizată îi ascuțise parcă și mai mult trăsăturile feței, iar ochii îi căpătaseră o nuanță de albastru metalic. “A venit un nene urât și rău, bunicule
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
pe Sever replicând sarcastic: “Ei, uite că se poate, tată socrule!” Revolta interiorizată îi ascuțise parcă și mai mult trăsăturile feței, iar ochii îi căpătaseră o nuanță de albastru metalic. “A venit un nene urât și rău, bunicule, și-a zis să ne luăm tălpășița din casa noastră!” se auzi glăsciorul isteț al Anicuței. Nedumerită, fetița se întoarse spre mama ei. “Ce-i aia tălpășița, mami?...” Nimeni nu socoti de cuviință să-i spulbere nedumerirea. “Norica, eu v-am luat locuința
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
un an, când îi călcase ultima dată pragul, în locuința sa din spatele atelierului. În sălița de trecere, de grinzile vopsite în cărămiziu ale tavanului atârnau parcă mai multe funii de usturoi ca în trecut. “Ce să-i facem, domnule Stelian?” zise Mișu parcă scuzându-se. “Dacă s-au înmulțit duhurile rele!...” Nu cumva am venit într-un moment nepotrivit?” vru să știe Stelian, oprindu-se în pragul ușii următoare, din dosul căreia răzbăteau mai multe glasuri. “Nu-i nici un deranj. Musafirilor
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
mai apropiată, măi mălăiața, ghidați de adevărul „pară mălăiața în gură lui nătăfleața”! Mugur scria un Roman și-mi promisese că mă bagă și pe mine în el, numai că voi fi profesor de sport sau așa ceva. Bine, i-am zis, fie, numai bagă-mă! Pe atunci beam cafeaua indiferent, sugeam în schimb, cu entuziasm, votca! Și iată-mă amintindu-mi de un alt personaj din DXXX, profesorul de matematică Ciorăscu! Virgil, ăsta-i era numele mic, era subțirel, înăltuț, blond
De la o vîrstă preferi ca proștii să tacă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13258_a_14583]
-
s-a uitat fioros la dînsul! Bineînțeles că a spart o ceșcuța! Eu, ca să nu-l fac să se simtă prost, am luat o altă ceșcuța și-am izbit-o, protector, de podele. Pînă aici totul ar fi fost, să zicem, normal. Numai că Gîl, neînțelegînd bine gestul meu, considerîndu-l că pe un îndemn, a mai trăsnit o ceșcuța de podea! Atunci Anișoara, zvelta, furibunda, cu tăliuța trasă prin inel, i-a împușcat soțului ei o palmă formidabilă. Stupefacție! Gîl, calm
De la o vîrstă preferi ca proștii să tacă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13258_a_14583]
-
gestul meu, considerîndu-l că pe un îndemn, a mai trăsnit o ceșcuța de podea! Atunci Anișoara, zvelta, furibunda, cu tăliuța trasă prin inel, i-a împușcat soțului ei o palmă formidabilă. Stupefacție! Gîl, calm, măi palid că oricînd, n-a zis decît: „Vaco!” Cafeaua am băut-o dintr-o strachina, cu lingură, ca pe un borș! Altă dată, Gîl, venit singur la mine, stă în picioare! După niște pahare, mi-a explicat fenomenul. Cu o zi înainte, sosit afumat acasă, Anișoara
De la o vîrstă preferi ca proștii să tacă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13258_a_14583]
-
diluează cu el pasta din tub, ca substitut, acesta, al profesionalului ulei de in tocmai terminat. Dar ce frumoasă e proaspăta lucrare! S-o mănînci, nu alta! Telefon. E șarmanta midinetă de Santa: Ce faci? mă întreabă. Fac o balerină, zic. La care ea, automat: Eu sînt balerina, nu? Da, tu ești. Tiranicul orgoliu al șarmantei: totul trebuie să graviteze în jurul ei, în jurul ombilicului ei omologat. Tot ce fac acum, aici, să stea sub semnul ei! Altă dată, intrîndu-mi în atelier
Însemnări by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Imaginative/13422_a_14747]