34,737 matches
-
A scos un dolar și mi l-a întins: de la noi mai puțin, de la Dumnezeu mai mult! Am înțeles că trebuie să-l părăsesc și i-am sărutat dreapta făcătoare de minuni. De cîte ori mi-i dor de Picasso, urc în Turnul Goliei. 21 iulie Păstorel și Pallady, dublu-portret într-o singură fotografie, care ar putea fi comentată și așa: unul înțepa cu zîmbetul pe buze, celălalt împrăștia venin cu superbie. Și, atenție! pe spatele acestei fotografii (comunicată mie de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Mă calmasem. În turn continua să miroase a eucalipt. M-am înclinat și-am ieșit. Nu înainte de-a obține favorul de a-l vizita, din cînd în cînd, pe autorul celebrului Corpus hypercubicus. Cînd mi-e dor de Dali, urc în cupola Observatorului Astronomic, Aleea Sadoveanu, 5. 16 octombrie Ascunse, jumătate de secol, privirilor noastre, năravurile de casă ale rîndașilor care au pus mîna pe putere, codul manierelor de țoapă ale celor două curți roșii care s-au perindat după
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
lui Corneliu Coposu a știut să readucă în disputa politică limbajul normalității: adevăr, concizie, civilitate, culoare. Vă imaginați, în altă ordine de idei, ce față făcea un mareșal ca Hindemburg, ajuns în 1925 președinte de Reich, văzîndu-l pe Hitler trecînd urcat pe Mercedesul campaniei sale electorale și gesticulînd gata să zboare, el, Hindemburg, format la spiritul laconic prusac. (De reținut, paralela, riscată oarecum, operată de sagacele Alexandru George între gestica exacerbată a lui Hitler și epatanța expresionismului german). Regii noștri au
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
neînsemnate (neînsemnate?) amănunte privind viața omului politic, viață, se înțelege, marcată doar de țintirea irepresibilă a puterii. Totul începe cu o instrucție specifică, într-un institut de învățămînt, menit să profesionalizeze la maximum pe cel ce vrea și începe să urce scara. Pare oarecum amuzant să aflăm că mai toți președinții Franței postbelice, dar și prim-miniștrii, parlamentarii de rang, primarii marilor orașe s-au școlit la ENA, dacă vreți (dar nu vreți, pentru că vă apucă rîsul) un fel de Academie
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
înfrumusețare, apoi fazele de instruire. Dar care, spuneți-mi care institut (terestru) ar fi în stare să producă schimbarea la față a unor: Dumitrașcu, Păunescu, Verdeț, Vadim, Văcaru, Văcăroiu, Popa Tatu și compania, cînd aceștia, drăgălașii de ei, începuseră să urce scara? Care? 19 februarie Modă nouă. Fata, chiar dacă e ger, își pune-n valoare părul, generos, des, involt, liber în gerul iernii. Alături, băiatul, efilat sau bondoc, își îndeasă pînă peste urechi fesul (obligatoriu negru), avînd aerul unui neajutorat nătîng
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
bine. Pictorii, muți prin definiție, tac. Nu-i interesează diplomația. Îi interesează pictura. E bine și-așa. Bubuitură sub fereastra atelierului: s-au ciocnit două Mercedesuri. Cei doi coboară, calmi, se privesc în ochi, după care își dau mîna, se urcă la volan și pleacă. Lume bună! 22 februarie Lumea bună a literelor românești a picat într-un soi de lamento din care se înțelege că schimbîndu-se, după '89, vremurile, încercata noastră literatură cunoaște, iarăși, un pasaj încețoșat, din care nimeni
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
afacere Țigareta 2. Bună și momîia, nu? Aud din spate: Hei, conașule! Nu mă-ntorc: bănuiesc, cu ochiul pineal, neamu'. Iar: hei, conașule! Și simt lipăitul pașilor desculți tot mai aproape. Nu mă-ntorc. Din ce în ce mai agresiv: hei, conașule! Cînd să urc treptele de la Galeria Dominus, să scap, aud glasul mînios-exasperat al țigăncii: hei, colega! Mai peste tot, la intrarea în impozantele edificii, tîrtani, vorba Chiriței, tîrtani bruneți, cu mîinile-n buzunare. Vreau doar să revăd somptuosul hol al Casei Cantacuzino-Enescu, sălașul lumii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
-i calc acum pragul, în dimineața asta cu ploaie reavănă. Reflex vechi, traumatizant: să frînez la poartă și să aștept. Nimeni. Intru, înaintez cu prudență. Nimeni. Doar un cotei vagabond, făcînd ceva pe burlanul prin care iese șuvoiu-nspumat. Cobor și urc treptele peronului. M-aștept să fiu întîmpinat de vreun pistolar, ceva. Prostii. N-apare nimeni. Intru. Somptuoasul hol, c-o imensă masă pe care așteaptă gustările unui breakfast. Pentru cine? Văd un pliant: conclav național de stomatologie. Cum? Aici? În
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
o mască pentru Grieg. Pentru cine? întreabă Mahalia, prima de la ușă. Fost ștab la propagandă, pardon, agitație și propagandă, de o inventivitate înmărmuritoare cînd urma să pice Pingelică și Samantha în vizită de lucru (rapsozi cu dible și țambale, cîntînd urcați în copacii de pe traseu), rotofeiul și crăcănatul pitic te întîmpina de după biroul lui pe care trona, ca bibil, chivotul unei locomotive neaoșe, lucrat în cetatea eternă a Nicolinei revoluționare, te întîmpina cu scîrba unui Mussolini decrepit, balansîndu-se dezabuzat doar pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cu gura deschisă, pe fundul săniei, pe cerul gurii se topeau fulgii cerului, i-ha, i-ha, i-ha, zburam printre mascați, noi, zăbăucii, am luat-o prin Cucu, pe la Dosoftei, pe la Podu Roș, în sus, la Repedea, la Repedea! Urcam, ce aer! ne-am oprit pe marele promontoriu, dedesubt, hăurile albe, ningea ca-n Cămăruț, din cer veneau cîntece îngerești, am fugit mărunt în cerc, să ne dezmorțim, ne-am aprins țigările, am îngînat cuvinte neînțelese, delenda Carthago... ut pictura
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
crezi că-i? De unde? Din Tecuci, dom'le. Ce zici? Ce să zic? 7 august O fugă. Compartiment plin. Intrăm în munți și se simte deja răcoarea pădurii crude. Urmărim splendoarea de-afară. Numai ei doi. De cînd s-au urcat, mestecă întruna vorbe. Ce dinamică perfectă! Termina unul de spus una, tace cîteva secunde, reia celălalt. Și nu s-au cunoscut pînă acum. Cine-or fi? Ce-or fi făcînd ăștia doi babani de vîrsta a treia, unul mai rumen
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
jocul propriilor vorbe. Dintr-odată, ca la un semnal doar de el auzit, își privea ceasul: era ora 19, se scuza și o ștergea cu pași mari, de căpcăun sublim. Era 19, era Europa liberă! Într-o după-amiază, ne-am urcat în Rosinanta lui pe care o șofa magistral și ne-am trezit sus, la Babele. Fulguia rar. Timpul stătuse în frumusețe. Uitase de Europa liberă? Nu. Și-a lovit fruntea-i cu palma enormă, s-a uitat la ceas, ne-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Rosinanta lui pe care o șofa magistral și ne-am trezit sus, la Babele. Fulguia rar. Timpul stătuse în frumusețe. Uitase de Europa liberă? Nu. Și-a lovit fruntea-i cu palma enormă, s-a uitat la ceas, ne-am urcat în rablionetă și-am luat-o la vale. La 19 țanc eram înapoi, la Cumpătu: scuze! scuze! Tîrziu, aproape de miezul nopții, gingașele flori stau în cuștile transparente ca în calde felinare cerești. O pereche. Eleganță vizibilă, destinată probabil unei "ocazii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
părții ignare a electoratului nu lasă țara să-și găsească drumul la care a sperat în anii terorii comuniste. Cîntînd în strună mafiotelor structuri activiste și securiste, dar și păturilor defavorizate, acest personaj vetust se vrea, pînă la mormînt, eroul urcat în însîngeratul scenariu decembrist al manipulării pe strapontina improvizată a Pieții, dînd din mîini și perorînd leninist. Resemnarea și răbdarea sfetnici nedemni în timpul dictaturilor roșii de după război se pare că nu mai au șanse acum. Cînd scenariul Europei inclusiv al
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
reia tirada. Parafrazînd pițigoiul lui Topîrceanu, îmi spun: cîți ca el, cîți ca el... În Piața Unirii, au apărut niște mașinuțe trăsnet. De-o modernitate extrem de șic. Pentru ăi mici, și scumpi, și prostănaci (de să-i mănînci, nu alta). Urcat de mami, urcat de tati în moțatul vehicul, crudul șofer e-atît de fascinat de mișcare, încît uită de volan. Riscînd să intre-n boschet sau în bordura bazinului (dacă n-ar fi mami, n-ar fi tati). Număr nou, de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pițigoiul lui Topîrceanu, îmi spun: cîți ca el, cîți ca el... În Piața Unirii, au apărut niște mașinuțe trăsnet. De-o modernitate extrem de șic. Pentru ăi mici, și scumpi, și prostănaci (de să-i mănînci, nu alta). Urcat de mami, urcat de tati în moțatul vehicul, crudul șofer e-atît de fascinat de mișcare, încît uită de volan. Riscînd să intre-n boschet sau în bordura bazinului (dacă n-ar fi mami, n-ar fi tati). Număr nou, de senzație, în bătrîna
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cu disconfortul. De parcă ivirea unei ierni confortabile din toate punctele de vedere ne-ar lua prin surprindere, ar contraveni obișnuințelor, nenorocitelor obișnuințe ale jumătății noastre de veac. Altceva. Vreau altceva. Să ies din hățișul ăsta imund. Să văd altceva. Ce? Urc la volan și, într-un sfert de oră, sînt în pădurile Bîrnovei. A nins. Doar aici a nins. Drum forestier: copaci de plumb, monumentali, un burete sfărîmat, o labă de iepure, un uliu fără cap, atîrnat, zi-i pădure și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
acnee la zbîrciurile și celulitele "românilor verzi". Mai e o speranță: că bila rasă și cercelușată nu va clona într-atît încît să defilăm cu celălalt distih: "Țicniți au fost, țicniți sînt încă/ Și-or fi cît neamul țicni..." 10 mai Urcat la Cetățuia, în paradisul priveliștii, ochii îți cad pedeapsă! pe monstrul părăsit al C.U.G.-ului. Pentru că monstru a fost și în gîfîiala lui de început, monstru e și acum, mai ales acum, uitat aici, blestem industrial orașului-lumină. Rod întîrziat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
viitor: "La trecutu-ți mare...". La recepția din buildingul ieșean al afacerilor internaționale, în cadrul somptuos-modern al edificiului, seara de iulie cade nonșalant peste șic-parfumata societate invitată, iar alocuțiunilor de real bun gust le urmează cupele de șampanie, licoarea "bășicuțelor care urcă" ar spune Michel Onfray. Apropo de champagne. Ciocnind, repetat, pe fondul rumorii generale, cu amicul C., parșivul conviv îmi îndreaptă atenția către un pîlc mai frust: Îi vezi cum înfulecă? Și, pentru că e vorba de licoarea francă, mă simt pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dacă mai trăiesc...). Printre cele cîteva repere din fulgeratul meu traseu sentimental dorohoian se află, evident, și școala primară de pe fosta Carmen Sylva (azi, mde! Republicii). Clădire impozantă și-acum, dacă n-ar suporta, și ea, apetitul boitului la modă. Urc la primul etaj, unde sper să reconstitui mental clasa în care, pedepsit de însăși sora mea Cornelia, suplinind un timp pe veneratul învățător Lavric, eram trimis la colț, pe nuci, pentru rolul de felcer jucat în acea dimineață, vaccinîndu-mi colegii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ar dori cît mai arătos, deci dotat și cu lucrări artă, i-am spus că în apropiere, un alt asemenea sediu are pe pereți tablouri de-ale mele. Poate îi convine genul. S-a arătat imediat curios și ne-am urcat în Volkswagen, iar în cîteva minute ne aflam la strălucitoarea adresă. I-am arătat tablourile, pe care, tot așa, le-a privit distrat, iar cînd să plecăm, trecînd prin bar, "clientul" meu s-a oferit să mă trateze cu... Cu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pleci. Pe cine? Încotro? Te-nfurii pe toți și pe toate și pleci unde vezi cu ochii. Nici chiar așa... Se poartă sastiseala înverșunată, neducînd de fapt la nimic. Toți împotriva tuturor și cu asta... Nu. Pur și simplu, mă urc la volan (e ora 7 dimineața) și-o iau, premeditat, spre geana de zare muntoasă, cea pe care conu' Mihai pretindea că o străvede din campanila sa de la Copou, deslușindu-i chiar, printre irizări, Ceahlăul. Ce lume, boieri dumneavoastră! Cum
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cote de alertă. Nimic. Pe fundul gloriosului lac pasc acum vacile ancestrale Stînca stă înfiptă resemnat în iarba primordială. Dezolare? Nu. Cu gîndul și la alte catastrofe ecologic-ideologice ale comunismului (ce ruginită apocalipsă industrială ți se întinde la picioare, cînd urci, la Iași, dealul Cetățuii!), mă așez la curățica masă de pe terasa barului și, vărsînd ritualic doi stropi din vișinată de sufletul hulitului acum Ilici, îmi aprind Kentul de rigoare și mă surprind răspunzînd cuiva, la salut, cu un zdravstvuite absolut
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mă îngrijorase cu telefonul lui să-mi spună. Nu-mi spunea nimic. Așa și plecarăm de la Georgel. După ce-i urarăm forță, ca să reziste... timpurilor noi. Luna era de-acum chiar deasupra noastră și poleia cu sidef orașul adormit. Ne-am urcat în mașină și am luat-o, brrr, pe strada cimitirului. În stînga nababului, frumoasa din scenă îi acoperise acestuia umărul cu pletele ei blonde. Zumzetul motorului fu întrerupt brusc de vocea ei mezzo: Terminîndu-mi repetiția, am luat tramvaiul de la Teatru
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
copilul plimbat totuși prin fața vitrinelor sclipitoare, nu reușește să o facă decît în momentul cînd se apleacă să-i lege șiretul desfăcut și, astfel, să vadă de la înălțimea copilului: puzderia de picioare și de funduri. Îl ia în brațe. Mă urc pe cataligele iluziei și nu mă mai plîng. O singură (și neperimată) revelație: Parisul, de-aici, de pe sacra... movilă!!! La Moulin Rouge (nici măcar nocturnă), o simplă fotografie. Compensatoriu, magistral compensatoriu. Nu îl văzusem acum 15 ani, îl văd acum: Musée
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]