35,463 matches
-
de fapt o lovitură de stat. În Beirut, presa creștină a publicat articole ostile față de decizia guvernului Faisal. Naționaliștii libaneze au profitat de criză și au convocat un congres al creștinilor din regiune pe 22 martie 1920, care a proclamat independența Libanului. Pe 14 iulie 1920, generalul Gouraud i-a dat lui Faisal un ultimatum, cerându-i să se coopereze sau să abdice. Faisal și-a dat seama de că balanța puterii îi este puternic defavorabilă și a decis să coopereze
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
Doi ani mai târziu, în 1932, a fost adoptat un nou steag al republicii. Pe acest steag apăreau trei stele, care reprezentau cele trei regiuni ale republicii: Damasc, Aleppo și Deir ez Zor. În 1936 a fost semnat tratatul de independență franco-sirian, care însă nu a fost ratificat de parlamentul francez. Tratatul a permis totuși regiunilor Jabal Druze, Latakia) și Alexandretta să fie încorporate în republica siriană în următorii doi ani. Libanul Mare (Republica Liban contemporană) a fost singurul stat care
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
Liban contemporană) a fost singurul stat care nu s-a alăturat Republicii Siria. Hashim al-Atassi, care a fost premier în timpul scurtei domnii a regelui Faisal (1918-1920), a fost primul președinte ales în conformitate cu prevederile noii constituții adoptate după semnarea tratatului de independență. În septembrie 1938, Franța a separat regiunea Alexanderetta și a transformat-o în Republica Hatay. Republica Hatay s-a alăturat Turciei în anul următor, în iunie 1939. Siria nu a recunoscut încorporarea regiunii Hatay în Turkey, iar chestiunea se află
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
în 1940 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Siria a trecut sub controlul guvernului de la Vichy. Siria a trecut sub controlul britanicilor și francezilor liberi după succesul camapaniei din Siria și Liban din iulie 1941. Siria și-a proclamat independența încă o dată în 1941. Pe 29 mai 1945, Franța a bombardat Damascul și a încercat să-i aresteze pe liderii sirieni aleși în mod democratic. În timp ce avioanele franceze bombardau Damascul, premierul sirian Faris al-Khoury lua parte la conferința de fondare
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
Damascul și a încercat să-i aresteze pe liderii sirieni aleși în mod democratic. În timp ce avioanele franceze bombardau Damascul, premierul sirian Faris al-Khoury lua parte la conferința de fondare a ONU de la San Francisco și prezenta cererea țării sale de independență și de renunțare la statutul de teritoriu sub mandat. Forțele franceze au fost obligate ca, sub presiunea continuă a naționaliștilor sirieni, dar și a guvernului de la Londra, să părăsească Siria în aprilie 1946. În deceniul al cincilea, britanicii au susținut
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
contracararea definitivă a ambițiilor evreiești în Palestina. Franța și ONU s-au opus însă instaurării hegemoniei britanice în regiune, ceea ce a permis în cele din urmă apariția statului Israel . Pe 27 septembrie 1941, Franța a recunoscut, în virtutea și în cadrul Mandatului, independența și suveranitatea Statului Siria. Se proclama astfel că „independența și suveranitatea Siriei și Libanului nu va afecta situația juridică așa cum rezultă din actul Mandatului. În mod firesc, această situație nu poate fi schimbată decât prin acordul Consiliului Ligii Națiunilor, cu
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
ONU s-au opus însă instaurării hegemoniei britanice în regiune, ceea ce a permis în cele din urmă apariția statului Israel . Pe 27 septembrie 1941, Franța a recunoscut, în virtutea și în cadrul Mandatului, independența și suveranitatea Statului Siria. Se proclama astfel că „independența și suveranitatea Siriei și Libanului nu va afecta situația juridică așa cum rezultă din actul Mandatului. În mod firesc, această situație nu poate fi schimbată decât prin acordul Consiliului Ligii Națiunilor, cu asentimentul Guvernului Statelor Unite, semnatar al Convenției franco-armene din 4
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
fiind subiecte ale Mandatelor Ligii Națiunilor. Duncan Hall apreciază că se poate spune că mandatul pentru Siria a fost încheiat fără o acțiune formală din partea Ligii sau succesorului ei. Mandatul a fost încheiat prin declarației puterii mandatare și a proclamării independenței statelor înseși, urmată de un proces de recunoaștere necondiționată a independenței de către alte puteri. Totul a culminat cu admiterea oficială a statelor independete în ONU. Articolul 78 al Cartei ONU a pus capăt statutului de teritoriu sub tutelă a oricărui
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
poate spune că mandatul pentru Siria a fost încheiat fără o acțiune formală din partea Ligii sau succesorului ei. Mandatul a fost încheiat prin declarației puterii mandatare și a proclamării independenței statelor înseși, urmată de un proces de recunoaștere necondiționată a independenței de către alte puteri. Totul a culminat cu admiterea oficială a statelor independete în ONU. Articolul 78 al Cartei ONU a pus capăt statutului de teritoriu sub tutelă a oricărui stat membru („Sistemul tutelei nu va fi aplicat teritoriilor care au
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
musulmani și creștini a culminat cu Criza libaneză din 1958, în timpul căreia primii au dorit să se alăture nou proclamatei Republici Arabe Unite, în vreme ce cei din urmă s-au opus cu putere. Deși majoritatea libanezilor necreștini nu erau susținători ai independenței noului stat, maroniții au reușit totuși să o apere. Libanul a devenit astfel primul stat arab în care creștinii reprezentau majoritatea. Statul Libanul Mare a fost succedat în 1926 de Republica Liban. Statul Alauiților (în limbile franceză: État des Alaouites
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
și elene. În 1923, Alexandretta a fost incorporat de Statul Aleppo, iar în 1925 a trecut direct în subordinea Siriei sub mandat francez, bucurându-se de un statut administrativ special. În alegerile din 1936 au fost aleși doi deputați favorabili independenței Siriei față de Franța. În același an au izbucnit revolte populare, iar în presa de turcă și siriană din regiune a apărut articole belicoase. Situația a fost adusă la cunoștința Ligii Națiunilor de către guvernul lui Mustafa Kemal Atatürk, care s-a
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
După un deceniu de dispute politice și culturale între guvernul mexican și populația din ce în ce mai mare de coloniști americani din Texas, ostilitățile au izbucnit în octombrie 1835. "Texianii" (coloniști anglofoni) nu căzuseră de acord dacă scopul lor final trebuie să fie independența sau revenirea la Constituția mexicană din 1824. În vreme ce delegații din organismul conducător provizoriu - "Adunarea Consultativă" (în spaniolă „Consultation”) - dezbăteau asupra motivelor care generaseră războiul, texianii și un mare aflux de voluntari din Statele Unite au învins micile garnizoane de soldați mexicani
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
provizoriu - "Adunarea Consultativă" (în spaniolă „Consultation”) - dezbăteau asupra motivelor care generaseră războiul, texianii și un mare aflux de voluntari din Statele Unite au învins micile garnizoane de soldați mexicani, până la jumătatea lui decembrie 1835. Adunarea Consultativă nu și-a asumat declararea independenței, decizând instalarea unor organisme de conducere executive interimare, în cadrul cărora luptele intestine au dus la paralizie politică și la un vid de guvernare efectivă în Texas. O nefericită propunere de a invada Matamoros a dus la pierderea multor voluntari și
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
la un vid de guvernare efectivă în Texas. O nefericită propunere de a invada Matamoros a dus la pierderea multor voluntari și provizii atât de necesare micii armate a Texasului. În martie 1836, o a doua convenție politică a declarat independența și a numit conducerea noii Republici Texas. Hotărât să răzbune onoarea Mexicului, președintele Antonio López de Santa Anna a jurat să recucerească personal Texasul. "Armata de Operațiuni" formată de acesta a pătruns în Texas la jumătatea lui februarie 1836 și
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
prin Tratatul Transcontinental semnat cu Spania în 1819, mulți americani au continuat să considere că Texasul trebuie să aparțină țării lor, și de-a lungul următorului deceniu, Statele Unite au făcut câteva oferte de a cumpăra regiunea. După Războiul Mexican de Independență, Texasul a devenit parte a Mexicului. Conform Constituției din 1824, care definea țara drept republică federală, provincia Texas a fost alipită Coahuileim formând statul Coahuila y Tejas. Texasul a primit un singur loc în legislativul statului, care se întrunea la
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
să-l asiste pe guvernator, "ayuntamiento" (consiliul local) din Béxar i-a ordonat să nu intervină, iar Viesca a fost arestat înainte să ajungă în Texas. Opinia publică din Texas era împărțită. Editorialele din Statele Unite au început să susțină deplina independență a Texasului. După ce câțiva oameni au pus la cale o răscoală minoră împotriva vămii din Anahuac în iunie, liderii locali au început să ceară o întrunire publică pentru a determina dacă majoritatea coloniștilor dorește independența, întoarcerea la federalism, sau păstrarea
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
au început să susțină deplina independență a Texasului. După ce câțiva oameni au pus la cale o răscoală minoră împotriva vămii din Anahuac în iunie, liderii locali au început să ceară o întrunire publică pentru a determina dacă majoritatea coloniștilor dorește independența, întoarcerea la federalism, sau păstrarea status quo. Deși unii lideri se temeau că oficialii mexicani vor vedea în aceasta un pas către revoluție, spre sfârșitul lui august majoritatea comunităților acceptaseră să trimită delegați la Consultare, care fusese programată pentru ziua
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
final la 3 noiembrie la San Felipe cu participarea a 58 din cei 98 de delegați aleși. După zile de dezbateri acerbe, delegații au votat pentru înființarea unui guvern provizoriu bazat pe principiile Constituției din 1824. Deși nu au proclamat independența, delegații au insistat că nu vor recunoaște autoritatea Mexicului înainte ca federalismul să fie reinstituit. Noul guvern urma să fie format dintr-un guvernator și un Consiliu General, cu un reprezentant din fiecare comună. Se presupunea că aceste două ramuri
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
atrage voluntari din Statele Unite, soldaților li se oferea pământ. A fost un element important, întrucât tot terenul public era în proprietatea statului sau guvernului federal, indicând faptul că delegații se așteptau ca Texasul să-și declare în cele din urmă independența. Houston nu a primit nicio autoritate asupra armatei de voluntari condusă de Austin, care era fusese formată înainte de formarea Adunării Consultative. Houston a fost numit și în Comisia pentru Afaceri Indiene. Trei oameni, între care și Austin, au fost trimiși
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
and Texas Register" consemna că „unii nu sunt dispuși, sub prezentul guvern, să își facă vreo datorie ... Că guvernul nostru este rău, toți recunosc, și nimeni nu va nega.” Liderii din Texas au continuat să discute dacă armata luptă pentru independență sau pentru întoarcerea la federalism. La 22 decembrie, soldații texiani staționați în La Bahía au anunțat Declarația de Independență de la Goliad. Nefiind dispuși să hotărască singuri chestiunea, membrii Consiliului General au cerut noi alegeri, pentru delegații de la Convenția din 1836
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
nostru este rău, toți recunosc, și nimeni nu va nega.” Liderii din Texas au continuat să discute dacă armata luptă pentru independență sau pentru întoarcerea la federalism. La 22 decembrie, soldații texiani staționați în La Bahía au anunțat Declarația de Independență de la Goliad. Nefiind dispuși să hotărască singuri chestiunea, membrii Consiliului General au cerut noi alegeri, pentru delegații de la Convenția din 1836. Consiliul a declarat că acordă dreptul de vot tuturor bărbaților albi liberi, precum și mexicanilor care nu susțineau centralismul. Smith
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
toți prizonierii din Texas care fuseseră condamnați la moarte. Convenția din 1836 de la Washington-on-the-Brazos de la 1 martie aa atras 45 de delegați, reprezentând 21 de localități. Într-o oră de la deschiderea sa, George C. Childress a propus o Declarație de Independență a Texaului, care a fost adoptată la 2 martie cu o largă majoritate. La 6 martie, la câteva ore după căzuse Alamo, a sosit ultima depeșă a lui Travis. Îngrijorarea sa era evidentă; delegatul Robert Potter a propus imediat ca
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
21 aprilie proveneau din Statele Unite și erau veniți după declanșarea ostilităților. Peste 200 din voluntari erau membri ai Armatei Statelor Unite; niciunul nu a fost pedepsit atunci când s-a întors la post. Cetățeni americani au furnizat și provizii și bani cauzei independenței texianilor. În următorul deceniu, politicienii mexicani au denunțat frecvent Statele Unite pentru implicarea cetățenilor lor. Statele Unite au acceptat să recunoască independența Republicii Texas în martie 1837, dar au refuzat să anexeze teritoriul. Republica a încercat apoi să convingă puterile europene să
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
niciunul nu a fost pedepsit atunci când s-a întors la post. Cetățeni americani au furnizat și provizii și bani cauzei independenței texianilor. În următorul deceniu, politicienii mexicani au denunțat frecvent Statele Unite pentru implicarea cetățenilor lor. Statele Unite au acceptat să recunoască independența Republicii Texas în martie 1837, dar au refuzat să anexeze teritoriul. Republica a încercat apoi să convingă puterile europene să o recunoască. La sfârșitul lui 1839, Franța a recunoscut Republica Texas după ce s-a convins că ar fi un bun
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
cuceririi Britaniei de către imperatorul Claudius în anul 43, icenii s-au unit cu armatele lui în calitate de aliați. În anul 47, în timpul încercării lui Publius Octorius Scapula de a-i dezarma, ei au reușit de a-și apăra dreptul lor la independență. Prasutag era mai în vârstă decât soția sa și a trăit o viață lungă. Pentru a-și păstra neamul, el, la fel ca pe ambele fiice ale sale, l-a făcut comoștenitor al tronului pe imperatorul roman. A "tolera" independența
Boudica () [Corola-website/Science/322268_a_323597]