35,463 matches
-
independența. Epoca precolumbiană în Venezuela se poate împărți în patru perioade: După o serie de revolte fără succes, Venezuela, sub conducerea lui Francisco de Miranda, un mareșal venezuelan care a luptat în Revoluția americană și Revoluția franceză, și-a declarat independența la 5 iulie 1811, moment care a marcat începutul Războiului de Independență al Venezuelei. În ciuda cutremurului devastator din 1812 care a lovit Caracas-ul, Venezuela s-a declarat prima Republică a Venezuelei, dar a fost înfrântă. Cea de-a doua
Istoria Venezuelei () [Corola-website/Science/327778_a_329107]
-
o serie de revolte fără succes, Venezuela, sub conducerea lui Francisco de Miranda, un mareșal venezuelan care a luptat în Revoluția americană și Revoluția franceză, și-a declarat independența la 5 iulie 1811, moment care a marcat începutul Războiului de Independență al Venezuelei. În ciuda cutremurului devastator din 1812 care a lovit Caracas-ul, Venezuela s-a declarat prima Republică a Venezuelei, dar a fost înfrântă. Cea de-a doua Republică a Venezuelei a fost proclamată la 7 august 1813, ea a
Istoria Venezuelei () [Corola-website/Science/327778_a_329107]
-
de José Antonio Páez și Antonio José de Sucre, au învins în Bătălia de la Carabobo la 24 iunie 1821. Victoria lui José Prudencio Padilla și Rafael Urdaneta din bătălia de la Lacul Maracaibo din 24 iulie 1823 a ajutat la obținerea independenței Venezuelei. Congresul l-a numit pe Bolivar în fruntea armatei, care a eliberat câteva țări și a fondat statul Columbia Mare. Sucre, câștigând multe bătălii pentru Bolívar, a devenit cel de al doilea președinte al Boliviei. Venezuela a rămas ca
Istoria Venezuelei () [Corola-website/Science/327778_a_329107]
-
și a fondat statul Columbia Mare. Sucre, câștigând multe bătălii pentru Bolívar, a devenit cel de al doilea președinte al Boliviei. Venezuela a rămas ca parte a Marii Columbii până în 1830, când o rebeliune condusă de Páez a proclamat noua independență a Venezuelei. Páez a devenit primul președinte al noii republici. Pierderile umane din aceste două decenii de războaie se estimează între 1/4-1/3 din toată populația țării (inclusiv, probabil, o jumătate din populația albă), în anul 1830 pierderile fiind
Istoria Venezuelei () [Corola-website/Science/327778_a_329107]
-
Catalonia, au avut loc pe data de 25 noiembrie 2012 și au fost anunțate pe data 25 septembrie 2012. Alegerile au avut loc ca urmare a demonstațiilor din Barcelona din 11 septembrie 2012 ziua națională a Cataloniei pentru a cere independență cât și datorită discuțiilor dintre Președintele Cataloniei Artur Mas (CiU) și prim ministrul Spaniei Mariano Rajoy (PP) privind autonomiei fiscale din Catalonia. Artur Mas a semnat decretul în întâi octombrie 2012, decret care a impus alegerile parlamentare în 25 noiembrie
Alegeri parlamentare regionale în Catalonia, 2012 () [Corola-website/Science/327953_a_329282]
-
1811-1823 a fost unul din Războaiele de independență din America de Sud la începutul secolului al XIX-lea, când mișcările de independență purtate împotriva Imperiului Spaniol s-au intensificat datorită oportunității create de problemele Spaniei în Războaiele Napoleoniene. În data de 5 iulie 1811 șapte din "Capitaneriile" din Venezuela și-
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
1811-1823 a fost unul din Războaiele de independență din America de Sud la începutul secolului al XIX-lea, când mișcările de independență purtate împotriva Imperiului Spaniol s-au intensificat datorită oportunității create de problemele Spaniei în Războaiele Napoleoniene. În data de 5 iulie 1811 șapte din "Capitaneriile" din Venezuela și-au declarat independența prin "Declarația de Independență Venezueleană", mai târziu adoptând și
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
la începutul secolului al XIX-lea, când mișcările de independență purtate împotriva Imperiului Spaniol s-au intensificat datorită oportunității create de problemele Spaniei în Războaiele Napoleoniene. În data de 5 iulie 1811 șapte din "Capitaneriile" din Venezuela și-au declarat independența prin "Declarația de Independență Venezueleană", mai târziu adoptând și o constituție. Prin aceasta Venezuela a fost prima colonie spaniolă, care și-a declarat independența și cea de a treia de pe continentul american după Statele Unite (cele 13 colonii) și Haiti. Congresul
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
XIX-lea, când mișcările de independență purtate împotriva Imperiului Spaniol s-au intensificat datorită oportunității create de problemele Spaniei în Războaiele Napoleoniene. În data de 5 iulie 1811 șapte din "Capitaneriile" din Venezuela și-au declarat independența prin "Declarația de Independență Venezueleană", mai târziu adoptând și o constituție. Prin aceasta Venezuela a fost prima colonie spaniolă, care și-a declarat independența și cea de a treia de pe continentul american după Statele Unite (cele 13 colonii) și Haiti. Congresul Național l-a numit
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
Războaiele Napoleoniene. În data de 5 iulie 1811 șapte din "Capitaneriile" din Venezuela și-au declarat independența prin "Declarația de Independență Venezueleană", mai târziu adoptând și o constituție. Prin aceasta Venezuela a fost prima colonie spaniolă, care și-a declarat independența și cea de a treia de pe continentul american după Statele Unite (cele 13 colonii) și Haiti. Congresul Național l-a numit pe Francisco de Miranda (1750-1816) la comanda forțelor armate revoluționare, avându-l ca locotenent-general pe Simón Bolívar. Prima Republică Venezuelană
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
instituit A Doua Republică Venezuelană, care de asemenea a avut viață scurtă din cauza unor revolte locale și recucerirea de către roialiștii spanioli. Doar datorită campaniei lui Bolivar de eliberare a Noii Granada din anii 1819-1820 Venezuela și-a câștigat în final independența de Spania (inițial ca parte a Columbiei Mari). În data de 17 decembrie 1819 Congresul din Angostura a declarat independența Columbiei Mari. După încă doi ani de război, în care a pierit aproape jumătate din populația albă a Venezuelei, sub
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
spanioli. Doar datorită campaniei lui Bolivar de eliberare a Noii Granada din anii 1819-1820 Venezuela și-a câștigat în final independența de Spania (inițial ca parte a Columbiei Mari). În data de 17 decembrie 1819 Congresul din Angostura a declarat independența Columbiei Mari. După încă doi ani de război, în care a pierit aproape jumătate din populația albă a Venezuelei, sub conducerea lui Simón Bolívar țara și-a câștigat în 1821 independența de Spania, alături de Columbia, Panama și Ecuador, care până în
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
de 17 decembrie 1819 Congresul din Angostura a declarat independența Columbiei Mari. După încă doi ani de război, în care a pierit aproape jumătate din populația albă a Venezuelei, sub conducerea lui Simón Bolívar țara și-a câștigat în 1821 independența de Spania, alături de Columbia, Panama și Ecuador, care până în anul 1830 erau parte a Columbiei Mari. Câteva evenimente din Europa au pregătit terenul pentru "Declarația de Independență Venezueleană". Războaiele Napoleoniene nu numai că au slăbit puterea Imperiului Spaniol, dar au
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
a Venezuelei, sub conducerea lui Simón Bolívar țara și-a câștigat în 1821 independența de Spania, alături de Columbia, Panama și Ecuador, care până în anul 1830 erau parte a Columbiei Mari. Câteva evenimente din Europa au pregătit terenul pentru "Declarația de Independență Venezueleană". Războaiele Napoleoniene nu numai că au slăbit puterea Imperiului Spaniol, dar au pus neoficial Marea Britanie de partea mișcării de independență. În mai 1808 a cerut abdicarea lui Ferdinand al VII-lea al Spaniei și peste câteva luni al tatălui
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
care până în anul 1830 erau parte a Columbiei Mari. Câteva evenimente din Europa au pregătit terenul pentru "Declarația de Independență Venezueleană". Războaiele Napoleoniene nu numai că au slăbit puterea Imperiului Spaniol, dar au pus neoficial Marea Britanie de partea mișcării de independență. În mai 1808 a cerut abdicarea lui Ferdinand al VII-lea al Spaniei și peste câteva luni al tatălui său, Carol al IV-lea al Spaniei. Napoleon l-a pus pe tronul Spaniei pe fratele său, Joseph Bonaparte cu numele
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
său, Carol al IV-lea al Spaniei. Napoleon l-a pus pe tronul Spaniei pe fratele său, Joseph Bonaparte cu numele de José I al Spaniei. Încoronarea lui Joseph Bonaparte ca rege a Spaniei a marcat începutul propriului război de independență a Spaniei de sub hegemonia franceză. Prima mare înfrângere suferită de Franța a fost în Bătălia din Bailén (Andaluzia) unde Pablo Morillo (viitorul comandant spaniol care va invada Venezuela și Noua Granada) a luptat alături de Emeterio Ureña (un ofițer roialist) José
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
a elibera Venezuela. Miranda s-a folosit de climatul politic în rapidă schimbare, fiind ales în Congres. A început să adune în jurul său persoane cu idei similare formând o asociație după modelul Clubului Iacobinilor, cu care exercita presiuni asupra Congresului. Independența a fost declarată formal în . Constituția a fost concepută în mare parte de avocatul Juan Germán Roscio și ratificată în data de 21 decembrie 1811. Constituția a creat o puternică legislatură bicamerală, puterea executivă fiind exercitată de un triumvirat, desemnat
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
Noua Confederație și-a declarat dreptul de a guverna teritoriile fostei Capitanerii din Venezuela, Ca urmare, în anul 1810, în regiune a izbucnit războiul civil între teritoriile roialiștilor (care doreau menținerea uniunii cu Spania) și cele ale republicanilor (care doreau independența). Expedițiile militare efectuate cu scopul de a aduce Coro și Guyana sub controlul Republicii au eșuat. În 1811, în orașul Valencia (provincia Carabobo) a avut loc o revoltă împotriva Republicii, carea fost însă înnăbușită. În 1812 situația tinerei republici s-
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
școlii. În urma noii subordonări, școala a beneficiat de anumite avantaje financiare. La insistențele directorului Alexandru Locusteanu, Ministrul agriculturii de atunci, Ion Câmpineanu, a alocat Școlii Veterinare suma de 300.000 de lei pentru cumpărarea terenului de 3 ha dintre Splaiul Independenței și strada Izvor, pe care s-a ridicat în anul 1885 clădirea pricipală a școlii, celelalte pavilioane fiind construite ulterior. La 28 martie 1883, Ministerul Instrucțiunii a decretat Regulamentul pentru organizarea "Școalei Superioare de Medicină Veterinară", prin care "Școala Veterinară
Alexandru Locusteanu () [Corola-website/Science/327999_a_329328]
-
cărei director a fost numit profesorul Alexandru Locusteanu. Prin noul Regulament, care a fost în vigoare până în anul 1909, se prevedeau cinci ani de studii, iar sediul s-a stabilit în actuala clădire a Facultății de Medicină Veterinară din Splaiul Independenței. În 1885, când a fost depus în Parlament proiectul privind reorganizarea serviciului sanitar care punea în inferioritate morală și materială medicii veterinari, profesorul Gavrilescu împreună cu profesorul Locusteanu au protestat și au demisionat din posturile deținute la Direcția Sanitară, care elaborase
Alexandru Locusteanu () [Corola-website/Science/327999_a_329328]
-
protecția garnizoanei britanice din Izmit. Înfrângerea Armatei Califatului, care poate fi interpretat ca un semn al sfârșitului influenței spirituale și politice a sultanului asupra supușilor săi, a pus căpăt unui război fraticid și a fost semnalul delanșării războiului pentru restabilirea independenței Turciei.
Kuva-yi Inzibatiye () [Corola-website/Science/327055_a_328384]
-
a regiunii învecinate sub acoperirea vaselor grecești, francize, amereicane și britanice , fiind întâmpinați ca adevărați eliberatori de către populația greacă locală. Jurnalistul turc Hasan Tahsin și câțiva prieteni au hotărât să armatei elene. Tahsin a tras primul foc al Războiului de Independență al Turciei atunci când a încercat să îl asasineze pe comandantul grec. El în schimb a ucis un portdrapel grec, continuând după aceasta să tragă asupra soldaților eleni. Militarii greci au reușit să îi aresteze și execute pe Hasan Tahsin și
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
aceasta să tragă asupra soldaților eleni. Militarii greci au reușit să îi aresteze și execute pe Hasan Tahsin și prietenii săi. În Izmir a fost ridicat în zilele noastre un monument al primului foc de armă tras în timpul Războiului de Independență. Debarcarea a fost haotică și a deschis o lungă listă a atrocităților care aveau să continue de-a lungul întregului conflict greco-turc. Von Mikusch a notat: „Mulțimea de creștini se dezlănțuie și strigă... Mulți cad sub loviturile de baionetă. Bărbații
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
deschis focul asupra cazărmii și a clădirilor guvernamentale. Aproximativ 300-400 turci și cam 100 de greci (dintre care 2 militari) au fost uciși sau răniți în prima zi a debarcării. Debarcările armatei elene au fost evenimentul declanșator al Războiului de Independență al Turciei și au fost marcate de preluarea conducerii naționaliștilor turci de către Mustafa Kemal, care a ajuns la Samsun pe 19 mai (la patru zile de la debarcarea elenă). Kemal a concentrat toate forțele naționale în jurul noului guvern de la Ankara, care
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
celor patru așezări evreiești care ulterior au format Hod Hasharon, au izbucnit conflicte cu ciobanii beduini din satul vecin Bir Ades. Locuitorii evrei s-au înrolat cu vremea în mișcările de auto apărare și au participat apoi la lupta pentru independență. În cursul războiului arabo-evreiesc care a început de fapt ca război civil la sfârșitul anului 1947, organizația paramilitară evreiască Etzel (Irgun) a răpit câțiva conducători arabi dușmani din vecinătate. În urma acestui fapt locuitorii arabi ai satelor Bir Ades și Abu
Hod HaSharon () [Corola-website/Science/327103_a_328432]