37,317 matches
-
făceai aceleași lucruri, aveai același program infernal... O experiență neplăcută am avut aici Într-o dimineață când, fiind de serviciu și trebuind să servesc cafeaua la ceilalți deținuți, am găsit În aceasta o otreapă, o zdreanță... Iar când m-am plâns la gardianu’ de serviciu și i-am arătat de unde bem noi cafeaua, am fost luat de guler de către subofițerul de serviciu și dus la poartă, unde am fost Înjurat, mi-a adresat fel de fel de insulte și, pe urmă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
să zică ei că ne dau aer. Când se ridica praful ăla, era infernal. Da’ singura mea mângâiere e că, privind pe sub sprâncene, vedeam turlele unei biserici din apropiere și vârfurile unor plopi. Și pe mine asta mă făcea să plâng de emoție... Și după ce am stat la Uranus o perioadă de Încordare, o perioadă de așteptare care a durat cam trei luni, eu trăgeam, totuși, nădejdea că mă eliberează... De unde! Într-o noapte, Înspre ziuă așa, vin și ne iau
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
bucăți de lanțuri și cătușe/ Cutezătorilor de veghe al lașilor mereu călușe./ Mă-urmărește această baltă, cortegiu sumbru și martir,/ Târșiți spre lumea cealălaltă precum pohodul la Sibir./ Mai văd mulțimea imbecilă ducând afară viața ternă/ Îți vine să-i plângi de milă, de aici din fundul de cavernă/ Și văd Îndrăgostiți la ceasuri sau cârciumile ce-s ticsite/ Și escapade, și popasuri, iubirile mereu trăznite./ Când orice osândit Își duce la groapă câte un amic/ Fără de preot, făr’ de cruce
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
din județu’ Argeș. Era foarte sever. În rest, nu-i mai țin minte. Dă ce să spun...? Nu mai țiu minte! Ați avut colegi care să fi murit În pușcărie? Da. Răduca Petre a murit la Botoșani. Eram acolo. Se plângea de dureri de cap pentru că În timpul anchetei de la Pitești i-ar fi dat un anchetator cu ceva În cap... Cât de mult v-au afectat perioadele de detenție viața personală? Domne... ți-o afectează. E și normal. Toate erau zile
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Câte-o săptămână fasole. Câte-o săptămână, cartofi. Așa (râde - n.n.). La-nceput, vă rog, să mă credeți, când ne-a dat primu’ arpacaș, n-am putut să mănânc d-ăla câteva zile... Când m-a răzbit foamea, Închideam ochii, plângeam și băgam cu lingura În gură arpacaș. Așa a fost... Ce să vă mai spun eu din Pitești? C-a fost cel mai aspru regim prin care am trecut... Cât ați stat În penitenciarul din Pitești? Am stat aproape un
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
eram mai În spate. Domnule, În față, În primu’ rând, era un preot din Drăgășani, unu’ mic: „Băi, tu ești șef de cameră!”. Da’ ăla: „Domnule, uite, eu am fost preot”... Domne, când l-a luat la o bătaie... Îi plângeai de milă. Ăla: „Lasă pe altu’!”. Și, În final, să uită În spate și mă vede pe mine. „Bă, ia vino mă-ncoa’, ăla cu mustățile mari! Din momentu’ ăsta ești șef de cameră! Tu ce-ai fost afară?” Io
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
a dat 25 de lei. Erau bani... atuncea. Și mă Întreabă: „Da’ de Ică Olteanu ce știți?”. Mi-am dat seama că e mama lui. Zâc: „Săru-mâna! Mâine vine șî el... E strigat În lotu’ de mâine”. Am Început să plâng... Și-acum Îmi vine... Și-a plecat... Iar eu am schimbat banii acolo În Gara de Nord și-am dat la toți bucureștenii câte 50 de bani, că mi se pare că 25 era tramvaiu’, să aibă de telefoane și de tramvai
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Într-o cabină telefonică cu unu’ Titus Sima, care era coleg cu mine, un băiat tot de vârsta mea... Și el a dat telefon acasă. I-a răspuns mama lui și a zis: „Cine e?”. Și el a Început să plângă și-a zâs: „Cum? Nu mai mă cunoști, mamă?”. Și-odată am auzit și eu În telefon... „Au!” Și maică-sa a căzut și-a murit... (lăcrimează - n.n.) Am dat și eu telefon la vară-mea asta și a venit
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ore de ți să zburlea păru’ În cap... ce-a putut să vorbească omu’ ăsta... În favoarea noastră. Cum am fost arestați, chinuiți, bătuți, maltratați, copii de muncitori și de țărani, bine educați, bine pregătiți profesional și politic... Vă spun sincer... plângeai domne-n sală. E, atuncea Însă și noi am prins curaj. Noi n-am avut avocați, decât Malacu a avut un avocat, și restu’ am vorbit noi. Și seara la șapte, completu’ de judecată a intrat În deliberare. După zece
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
așa!”. Am ținut căciula așa și unu’ de o parte, unu’ de o parte m-a luat de braț și m-a dus la celulă... Da’ eu nu pot să știu număru’ de celulă... Și zice: „Pune căciula În cap!” (plânge - n.n.). Când am pus căciula În cap a fost cu DTT! Și mi-am pus-o așa și apoi nu puteam să mai stau, că Îmi chica jos, colo-șa, pe celular... Am stat jos, nu puteam vede’, și n-am
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
șăfu’ anchetei de la Galați, Înalt, mustăcioară, brunet. Și mă agăța de haină și mă bătea. Da’ nu dădea tare săracu’, dădea așa... Știi? Nu dădea, că avea suflet În el. Și venea și: „Nu pot să-l audiez, că numa’ plânge”. Și nu știam ce să spun, nu știam ce să spun! „Ei, las’ că spune el.” Nu mai știu cât am mers cu el la anchetă, că nu pot să spun date exacte, și m-a dat la alt anchetator
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
până la Țăndărei! Cum au reacționat cei de acasă când v-au văzut? Acasă s-a svonit că vin... O căruță mă aștepta la gară. M-am culcat În căruță... Da. Și când am venit, mama era la fântână aicea și plângea, că mama a fost cea mai iubită... ca orice copil. Și am zis: „Mamă, nu mai plânge, că am venit”... „Da, da’ nu te-am văzut de atâta timp!” După 1989, v-ați gândit să faceți politică? Nu, nu. Doar
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
vin... O căruță mă aștepta la gară. M-am culcat În căruță... Da. Și când am venit, mama era la fântână aicea și plângea, că mama a fost cea mai iubită... ca orice copil. Și am zis: „Mamă, nu mai plânge, că am venit”... „Da, da’ nu te-am văzut de atâta timp!” După 1989, v-ați gândit să faceți politică? Nu, nu. Doar la federația noastră, a foștilor deținuți politici, și am fost și la Alianța Civică... Nu știu câți ani sunt
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
postumă a acestora. Despre Caragiale ne comunică amintiri minore și răutăcioase insistând asupra unor aspecte nefavorabile acestuia: la „abatorul vechi“ de la Colentina autorul Scrisorii pier dute se ospătează prin 1886 cu „hălci mari de ficat negru și frigărui“; în 1892 plânge în hohote în grădina birtului Enache și apoi pe stradă de spaima holerei care amenința Capitala; în 1900 neagă în public, la Ateneu, o afirmație pe care totuși mai înainte, o făcuse („Nu, mă, în România nu trebuie să fii
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
capul bucatelor și îndemni pe ăilalți la revoluție, n-ai să ieși patru duminici! Amin. M-am uitat împrejur, dar n-a mișcat nimeni, nici un gest de solidaritate! Deși eu fusesem îndemnatul, eu treceam drept îndemnătorul. Deși eu nu mă plânsesem niciodată împotriva mâncării, eu eram cel căruia mâncarea îi pute. În loc să găsesc la ceilalți compătimire, am găsit zeflemeaua. Care mai de care mă lua în râs: — Ai cam pățit-o! Te-a luat dracul! Te-a luat Buchholtzer la ochi
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
18/30 decembrie 1870 până la 11/23 martie 1871; lista guvernului reprodusă de Constantin Bacalbașa este corectă, cu mențiunea că titular la Externe va deveni Nicolae Calimachi-Catargiu (la 19/31 decembrie 1870). Ambron 25. În această scrisoare principele domnitor se plânge de condițiile în care este silit să domnească în România și-și exprimă dorința vie de a se putea reîntoarce în iubita lui patrie, Germania. Această scrisoare a fost exploatată multă vreme de ziarele liberale, în special de ziarele umoristice
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
ce vântul îngheață / Frumoasă Ioană în valuri periși, / Azi a ta guriță revărsa viață / Și acum, fetiță, ca vântul periși“ și se încheia în tonuri funebre: „Adio, Ioană, adio, copilă! / Sufletul tău zboară după-acest pământ / Și noi în durere toți plângem de milă / Depuind flori june pe tristu ți mormânt“ (Dorul, pp. 35-36). Romanța La un cadavru - devenită populară în epocă - o cânta și Leana în piesa lui Delavrancea, Hagi-Tudose (act I, scena VII), amănunt asupra căruia ne-a atras atenția
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
stindardul ei în afară și înăuntru, principiul acela fără de care nu poate să fie un stat, prin instrucțiune, prin administrațiune bună, fiecare prin exercițiul pacinic al drepturilor ce fiecare datorim lui Vodă-Cuza. Ilustră doamnă, sântă și mumă a românilor! nu plânge, căci Alexandru Ioan I nu a murit! Alexandru Ioan I nu poate să moară! Nu lacrămile acelora cari sunt aci vor putea dovedi aceasta, ci lacrimile tutulor; lacrimile unui po por întreg; lacrămi ce se varsă de oriunde se vorbește
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
în 1876, cum se menționează greșit în unele studii, mai vechi sau mai noi. Oițele mele, comedie tradusă, [într-un act] O mare răzbunare, dramă tradusă, [într-un act] Nevastă sau amorează?, comedie tradusă, [într un act] Un bărbat care plânge, id. id. O vizită de nuntă, id. id. Fratele cel mare, dramă tradusă Erman bețivul, [dramă într-un act, trad.] Regina Margot, [dramă în cinci acte, trad.] Reprize [piese puse cu totul noi în scenă] Richard al 3-lea, dramă
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
o versiune puțin deosebită de aceea reprodusă de Bacalbașa, în Ghimpele: „Acilea reposează cu jale, în vecie / Ilie zis Geambașul și Trancă Temelie. / Ei fură-n a lor viață vestiții sugători / Eroi cu bâta-n mână și groaznici luptători. Îi plânge popa Tache, îi plânge Beizadeaua, / Îi plânge boieritul, căci îi ținea ortaua. / Ei singuri puteau numai să scoată deputați / Aleși prin teșcherele, cu țuică botezați“ (X., „Epitaful ce se va pune pe mormântul lui Ilie Geambașu și Temelie Trancă“, Ghimpele
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de aceea reprodusă de Bacalbașa, în Ghimpele: „Acilea reposează cu jale, în vecie / Ilie zis Geambașul și Trancă Temelie. / Ei fură-n a lor viață vestiții sugători / Eroi cu bâta-n mână și groaznici luptători. Îi plânge popa Tache, îi plânge Beizadeaua, / Îi plânge boieritul, căci îi ținea ortaua. / Ei singuri puteau numai să scoată deputați / Aleși prin teșcherele, cu țuică botezați“ (X., „Epitaful ce se va pune pe mormântul lui Ilie Geambașu și Temelie Trancă“, Ghimpele, an. XVI, 11 mai
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de Bacalbașa, în Ghimpele: „Acilea reposează cu jale, în vecie / Ilie zis Geambașul și Trancă Temelie. / Ei fură-n a lor viață vestiții sugători / Eroi cu bâta-n mână și groaznici luptători. Îi plânge popa Tache, îi plânge Beizadeaua, / Îi plânge boieritul, căci îi ținea ortaua. / Ei singuri puteau numai să scoată deputați / Aleși prin teșcherele, cu țuică botezați“ (X., „Epitaful ce se va pune pe mormântul lui Ilie Geambașu și Temelie Trancă“, Ghimpele, an. XVI, 11 mai 1875, p. 3
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
jurnalul L'Orient, devenit curând L'Indépendance roumaine. E autor al unui util dicționar român-francez; francez-român și a unei prezentări a Bucureștilor, apărută postum (Bucarest en 1906). În urma intervențiunii consulului Franței, expulzarea d-lui Damé a fost revocată. Ziarul Pressa plânge pe B.P. Hasdeu că nu este prețuit cum trebuie. Marele Hasdeu răspunde: „1) Camera actuală este aceea care a șters mica subvențiune ce mi se da pentru continuarea Istoriei critice a românilor. 2) Dl. T. Maiorescu este acela care m-
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
mult sau mai puțin inspirate. Cineva a dedus că moartea lui în vacanță e un semn de discreție, parcă spre a nu deranja. Ninsoarea care căzuse dimineață constituia alt semn... Privind în jur, m-a impresionat figura lui Nicu Nicolescu: plîngea fără reținere, ca un fiu. Sta într-o atitudine smerită, palid de oboseală (abia sosise cu trenul de la București) și de emoție. La sfîrșit, mi-a dat fiori și cuvîntul lui Grigore V. Coban, om din aceeași generație cu Alistar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
aceleași atenții camaraderești. Persoana sa e plasată deja undeva în trecut, alocuțiunile omagiale transformîndu-se, insesizabil, în panegirice. Ascultîndu-și povestea vieții - cînd nostimă, cînd penibilă - „spusă de străine guri”, „moș Călinescu” își stăpînea cu greu emoția, mai că-i venea să plîngă. Dar cînd i s-a dat cuvîntul, s-a scuturat de tristețea de parastas a adunării, a încercat să fie vesel, să glumească, să se resemneze în fața beteșugurilor care vor urma. „în fond - ne-a calmat el - n-am mai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]