37,317 matches
-
întîmplat?”, m-a întrebat continuînd să privească grupurile de oameni care se și adunaseră la poartă. Lucica n-a mai rezistat și i-a răspuns în locul meu, cu disperare în glas: „A murit mama, tată!” Atunci el a prins să plîngă cu capul în mîini, zguduit, jelind-o și jelindu-se pe sine. Au început pregătirile pentru aducerea mamei acasă. S-au numărat mai întîi ștergarele, apoi celelalte lucruri trebuitoare. Spre seară, împreună cu Lucica, am cumpărat mamei o broboadă frumoasă „cum
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
am zărit sub o mușama lucioasă tălpile unui bărbat. Afară, lumina și aerul mi s-au părut adevărate binecuvîntări. L-am dus pe tata în „casa cea mare” s-o vadă pe mama. A îmbrățișat-o peste sicriu și a plîns zguduit, jelind-o și jeluindu-se ca și în ziua precedentă la aflarea morții ei. La căpătîi, aranjîndu-i mai bine broboada, Lucica plînge liniștit. Mă stăpînesc cît pot să nu dau drumul hohotelor care îmi sfîșie pieptul. Preotul, dascălul și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
tata în „casa cea mare” s-o vadă pe mama. A îmbrățișat-o peste sicriu și a plîns zguduit, jelind-o și jeluindu-se ca și în ziua precedentă la aflarea morții ei. La căpătîi, aranjîndu-i mai bine broboada, Lucica plînge liniștit. Mă stăpînesc cît pot să nu dau drumul hohotelor care îmi sfîșie pieptul. Preotul, dascălul și pălimarul „citesc” primul „stîlp”. Încep să vină femei și bărbați la priveghi. Unii plîng, dar au în același timp ochii iscoditori, să vadă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
morții ei. La căpătîi, aranjîndu-i mai bine broboada, Lucica plînge liniștit. Mă stăpînesc cît pot să nu dau drumul hohotelor care îmi sfîșie pieptul. Preotul, dascălul și pălimarul „citesc” primul „stîlp”. Încep să vină femei și bărbați la priveghi. Unii plîng, dar au în același timp ochii iscoditori, să vadă ce-i în jur și dacă-s toate după obicei. Vorbesc molcom, în șoaptă. Nu stau cu dînșii, ca să nu le stric sporovăiala. Pe la zece seara pleacă, iar în urma lor casa
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pe creștet și se frămîntă dintr-un colț în altul al grădinii. Cînd vine lîngă sicriul mamei stă într-un picior: celălalt îl ține îndoit ca berzele. Lucica crede că mătușa Aneta exagerează în exteriorizarea durerii. La fel ar fi plîns și la moartea Mamuchii, iar mai tîrziu i-a zis mamei: „Da’ ce crezi tu, Dorță, că pe ea o plîngeam? îmi plîngeam necazurile!” Situațiile, totuși, diferă. Față de mama are, poate, acum, un sentiment de vinovăție: furată de treburi, a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
celălalt îl ține îndoit ca berzele. Lucica crede că mătușa Aneta exagerează în exteriorizarea durerii. La fel ar fi plîns și la moartea Mamuchii, iar mai tîrziu i-a zis mamei: „Da’ ce crezi tu, Dorță, că pe ea o plîngeam? îmi plîngeam necazurile!” Situațiile, totuși, diferă. Față de mama are, poate, acum, un sentiment de vinovăție: furată de treburi, a cam ocolit-o în ultima vreme. Fără îndoială că moartea ei - pretimpurie, neașteptată - a șocat-o. Apoi, deși relațiile lor n-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ține îndoit ca berzele. Lucica crede că mătușa Aneta exagerează în exteriorizarea durerii. La fel ar fi plîns și la moartea Mamuchii, iar mai tîrziu i-a zis mamei: „Da’ ce crezi tu, Dorță, că pe ea o plîngeam? îmi plîngeam necazurile!” Situațiile, totuși, diferă. Față de mama are, poate, acum, un sentiment de vinovăție: furată de treburi, a cam ocolit-o în ultima vreme. Fără îndoială că moartea ei - pretimpurie, neașteptată - a șocat-o. Apoi, deși relațiile lor n-au fost
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
repertoriul ei. Un cîntec care te smerește și te coboară în adîncimile propriului trecut. Efectul său asupra mulțimilor e deosebit de puternic: declanșează un freamăt de suspine. Durerea are intensități nebănuite. Cînd au scos-o afară din casă pe mama am plîns fără rușine, deși am simțit tot timpul că sătenii mă scormoneau cu privirea, că nici un gest de-al meu nu le scăpa. Mă simțeam grozav de singur printre ei: expus, vulnerabil, rătăcit. Apoi, de la primii pași în cortegiu, amintirile și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
adunat, mi a relatat „surpriza” pe care a avut-o la 60 de ani, el, om care nu fusese niciodată, sub nici o formă, sancționat, de a fi inculpat pe baza unor motive inventate. „La proces - rememorează mîndru -, eu n-am plîns: au plîns însă martorii. Președintele completului de judecată mirosise că treaba nu-i în regulă, și le-a spus: «Ați dat două declarații - una la Securitate și alta la Tribunal - diferite. Vă atrag atenția că orice mărturie falsă se pedepsește
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a relatat „surpriza” pe care a avut-o la 60 de ani, el, om care nu fusese niciodată, sub nici o formă, sancționat, de a fi inculpat pe baza unor motive inventate. „La proces - rememorează mîndru -, eu n-am plîns: au plîns însă martorii. Președintele completului de judecată mirosise că treaba nu-i în regulă, și le-a spus: «Ați dat două declarații - una la Securitate și alta la Tribunal - diferite. Vă atrag atenția că orice mărturie falsă se pedepsește cu închisoare
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
singurătatea și tristețea sa dinaintea morții. Stătea, parcă, la căpătîiul celor două morminte (al lui și al mamei), pe pe o banchetă, în costum național (cum de obicei nu purta), fără pălărie, cu coatele înfipte în genunchi, pe gînduri și plîngînd... Pe 23 mai și, socotind zilele, îmi dau seama că nici vineri, pe 18, nici ieri, pe 22, nu m-am oprit din treburi să scriu barem atît în acest caiet: „s-au împlinit două luni de cînd a murit
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pedagogie”, povestindu-i cîteva întîmplări din copilăria mea legate de acele locuri. Apoi, de la Lucica, am plecat cu toții la cimitir. Rusaliile sînt, îmi dau seama, o sărbătoare aproape veselă. N-am auzit pe nimeni bocind, n-am văzut pe nimeni plîngînd. Cei dintr-un neam se adună la căpătîiul mortului sau morților lor, așază coșurile cu „moși”, le desfac, scot sticla cu rachiu și „zic” de la unul la altul cu același pahar. înainte de a rosti „Să fie de sufletul mamei (tatei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o lună înainte, un cutremur de o mare intensitate a lovit China, zguduind și capitala acesteia. Probabil un cronicar local va face legătura între aceste două întîmplări. Televiziunea transmite imagini din timpul pelerinajului la catafalcul defunctului. Femei și bărbați trec plîngînd cu exasperare (plînsul acela care seamănă cu un rînjet). Unii dintre ei, excedați de spaimă, nici nu au curajul de a privi sicriul de sticlă în care e așezat Marele Conducător. Durerea lor e mai adîncă, s-ar părea, decît
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
aceeași fabrică. O vecină de pe Bucegi, care are post de observație în salcia pletoasă de la poartă, a văzut totul și a informat-o, la întoarcere, pe soția migratoare. Geloasă foc, aceasta a făcut scandal, apoi s-a dus să se plîngă celuilalt încornorat că nevastă-sa i-a „stricat casa”. Consecința? Dintre toți cei implicați în „istorie”, cel mai rău a ieșit aceasta: o maltratează bărbatul și are „nume rău” în fabrică! *Iată încă o consecință frumoasă a „loviturii” date cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Cronica” aceasta poate părea strîmtă: aceiași oameni, aceleași trasee, aceleași „caramboluri”. Aceste limite mă obligă să fiu „impresionist”, atent la variații, să surprind „metamorfozele” în lumina fiecărei zile. Deși trăim în provincie, viața noastră nu e lineară, monotonă. Cine se plînge de așa ceva crede prea mult în clișee. E adevărat, sînt zile cu plafon jos, dar și zile cu plafon înalt. E adevărat, de asemenea, și că tendința mediului local e de a coborî la „fleacuri”, totuși nu staționăm în ele
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
morale) a personajului său: „Zacîria poreclit Zacîr era urît și temut de toată obștea. Piciorul un pic mai scurt era, nu numai după credințele vechi și deșarte, semn neîndoios că-i ura pe toți semenii cu amîndouă picioarele bune! Nu plîngea niciodată în timpul hărăzit lacrimilor, la jale, durere sau bucurie: Zacîria plîngea numai din ură”. (p. 234-235) Ce anume inspirase puternicul resentiment din aceste pagini scrise în 1963 1964? Camilar îl bănuia pe Stancu de manipulări și obstrucții care afectau o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de toată obștea. Piciorul un pic mai scurt era, nu numai după credințele vechi și deșarte, semn neîndoios că-i ura pe toți semenii cu amîndouă picioarele bune! Nu plîngea niciodată în timpul hărăzit lacrimilor, la jale, durere sau bucurie: Zacîria plîngea numai din ură”. (p. 234-235) Ce anume inspirase puternicul resentiment din aceste pagini scrise în 1963 1964? Camilar îl bănuia pe Stancu de manipulări și obstrucții care afectau o parte a breslei, inclusiv propria-i situație literară. Deși predat editurii
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
eu: „Domnu’ Călin?” Mă recunoaște de-a binelea abia cînd mă apropii la trei pași de el. Se întoarce greu spre stînga, cu fața în lumină: barbă albă, ochi mici, buze vinete. Mîinile și genunchii îi tremură. E gata să plîngă. Face un efort să se stăpînească și să spună prima frază: „Domnu’ Călin, tatic-tu matale venea și mă rădea. Ne luam cu vorba despre una, despre alta, și despre moarte. El zicea rîzînd: «Cum am să plec eu înaintea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vile. Eu stau în vila „Bradul” și vă aștept nerăbdătoare. A voastră fiică, Roxana Dărmănești, 18 iunie 1979 Scumpii mei părinți, Astă seară am vrut să vă telefonez după cină, dar cînd am ajuns acolo telefonul nu mai era. Am plîns (și plîng și acum) căci plecasem atît de bucuroasă să vorbesc cu voi, să vă aud glasurile atît de binecunoscute. Această scrisoare-supliment o scriu cu lacrimi (amare) în ochi, tristă și foarte, foarte abătută. Să știți că nu mă simt
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
stau în vila „Bradul” și vă aștept nerăbdătoare. A voastră fiică, Roxana Dărmănești, 18 iunie 1979 Scumpii mei părinți, Astă seară am vrut să vă telefonez după cină, dar cînd am ajuns acolo telefonul nu mai era. Am plîns (și plîng și acum) căci plecasem atît de bucuroasă să vorbesc cu voi, să vă aud glasurile atît de binecunoscute. Această scrisoare-supliment o scriu cu lacrimi (amare) în ochi, tristă și foarte, foarte abătută. Să știți că nu mă simt deloc bine
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
spunea mulțumit: „Bun somn am mai tras!” Vecinii - Costică al lui Dîrlea (Moraru) și Alecu Ilenei Motrici - sînt amîndoi bolnavi. E drept, au case frumoase, ridicate recent, dar ei au intrat vizibil pe panta declinului: de altfel, mi s-au plîns că nu mai pot munci. Primul era chiar un lacom de muncă, aprig la orice treabă. Țăranii și, în general, oamenii simpli se zidesc în lucruri. Însă „blestemul” de care adesea nu scapă e acela de a nu se putea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în ceva adecvat. Stă cineva să se uite la steluța de pe noii epoleți? Curios, în fotografiile pe care le-am făcut atunci nu par prea afectat. Ca și ceilalți camarazi, mi-am ținut destul de bine firea. Singurul care dă să plîngă e comandantul nostru de pluton, locotenentul-major Constantin Andreescu, un om realmente bun și delicat, atipic printre ofițerii pe care îi aveam. Banchetul de adio a avut loc la restaurantul „Stadion”, din centrul orașului. Băutura mi-a dat o frenezie neobișnuită
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
care noul redactor-șef se pricepe cu supramăsură. *L-am întrebat pe poetul Liviu Pendefunda cum a reacționat tatăl său, doctorul docent, un macedoromân viguros, la aflarea veștii că e bolnav și că trebuie să se opereze. „Mai întîi a plîns. Apoi a vrut să-și facă testamentul. Mi-a spus unde e cutare și cutare lucru, ținute pînă atunci secret, cine ne sînt prietenii, la cine să apelez în caz de nevoie, care sînt cărțile păstrate pentru mine, să am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mine, cineva a făcut observația: „Se vede că le lipsește profesorul de muzică!” „și cel de latină!”, am adăugat eu. *Ani a scos-o pe „Bunica” din spital. Doctorița Țilea a prevenit-o: „Doamna C., vă așteaptă zile grele...” A. plînge zi și noapte. * Aflînd că „Bunicul” intenționează să meargă la Mînăstirea Cernica „pentru rugăciuni”, l-am întrebat: „Dar nu e același lucru dacă te rogi aci sau acolo? Nu sîntem sub același cer?” Mi-a răspuns că Dumnezeu lucrează prin
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
m-am reîntîlnit cu el acasă la mine. *Zeci de inși îmi încredințează necazurile lor. Mi se pare ciudat însă că nici unuia nu-i trece prin cap că și eu aș putea avea necazuri. Discreția mă obligă să nu mă plîng de nimic, nimănui. Răul celorlalți se împarte; al meu rămîne (și trebuie să rămînă) indivizibil. *Doamne, îți sînt recunoscător pentru fiece silabă! *Sporici: „Viața de azi selectează în primul rînd defectele. În condiții normale - nu crezi? -, «descurcăreții» ar fi antipatici
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]