4,216 matches
-
pictor care așterne pe pânză un peisaj en pleine air. Era ora tăcută, somnolentă a prânzului; la orice alt moment al zilei ar fi trebuit să adauge alte câteva zgomote celui blând al valurilor: strigătele Îndepărtate ale copiilor pe plajă, țipetele Înăbușite ale Înotătorilor aruncându-se În mare din corturile pătrate, pe roți. Dar, cu toate că era august și Torquay era plin de vizitatori, plaja de la Meadfoot Sands nu era niciodată aglomerată sau gălăgioasă. Poate, pentru vilegiaturiștii obișnuiți, drumul pe jos din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
vezi. — Ți-l deschid eu, dacă vrei, se oferă Minnie. Nu, am s-o fac eu. Rupe plicul, desface foaia dinăuntru și o parcurge rapid cu privirea. — Demobilizare din motive medicale, spune el, ridicând ochii și zâmbind. Minnie scoate un țipăt, Își aruncă brațele de gâtul lui și Îl sărută. — Hei, mai ușor! o ponderează el. Minnie se așază brusc pe cel mai apropiat scaun și izbucnește În lacrimi. Joan Anderson Îl Îmbrățișează pe Burgess. — Trebuie să-i spun și bătrânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
în sânge, spre a servi răzbunării sângelui, nu vrea să-mi vină în minte. N-am reținut nici un nume, fie el de cavaler, de țăran sau de cerșetor. N-a mai rămas nimic, nici o afurisenie rostită de vreun preot, nici un țipăt de vrăjitoare. Și totuși trebuie să fi curs fluvii de sânge, cel puțin o duzină de ruguri să fi fost ridicate și aprinse cu făclia înmuiată în smoală, căci spre sfârșitul primului capitol toți eroii erau morți: decapitați, sugrumați, trași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o rimă la tot ceea ce voia să fie potrivnic. În cascade se prăvălea șuvoiul de vorbe îmblânzite pe pagini întregi. În băi când fierbinți, când reci, modurile tradiționale de a povesti întinereau. Iar tăcerilor încăpățânate, torturile prin gâdilat le smulgeau țipătul de confirmare. Fiecare bășină își găsea ecoul. Și orice poantă avea valoarea de schimb a trei adevăruri sacrificate. Și, deoarece tot ce era realitate decurgea logic, tot logic era ca și ceea ce contrazicea realitatea să devină posibil. Astfel, în capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sunetul, timp de o scurtă eternitate, cu al nostru, îmi permite mie și degetarelor mele un alt ritm, înviorează banjoul lui Scholl, declanșează o jubilație comună și se desprinde de noi, imediat ce solo-ul lui Geldmacher ia sfârșit, cu un țipăt de trompetă exprimând apreciere, ne salută prietenos din cap pe fiecare și, cu un ușor aer de unchi, dus a fost. Ce vizită! Nu banjoul lui Scholl, nu degetarele mele pe tabla ondulată, ci Fluieraș, care a reușit cu ușurință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
s-o salvăm! strigă Ted, sărind În picioare. — Nu mișcă nimeni! ordonă Barnes. Dar ea... Nimeni nu mai iese afară, domnilor! Respirația lui Edmunds era mai accelerată. Tușea și icnea. — Nu pot... nu pot... oh, Doamne... Edmunds Începu să țipe. Țipătul era ascuțit și continuu, cu excepția icniturilor pentru respirație. Nu se mai vedea prin roiul de meduze. Priviră unul la altul, apoi la Barnes. Fața acestuia era rigidă, iar maxilarele Încleștate, În timp ce ascultau cu toții țipetele. Apoi, deodată, se lăsă liniștea... ALTE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
oh, Doamne... Edmunds Începu să țipe. Țipătul era ascuțit și continuu, cu excepția icniturilor pentru respirație. Nu se mai vedea prin roiul de meduze. Priviră unul la altul, apoi la Barnes. Fața acestuia era rigidă, iar maxilarele Încleștate, În timp ce ascultau cu toții țipetele. Apoi, deodată, se lăsă liniștea... ALTE MESAJE O oră mai târziu, meduzele dispărură la fel de misterios precum apăruseră. Corpul lui Edmunds zăcea În fața habitatului, culcat pe fundul mării, legănându-se ușor În curent. În materialul costumului se vedeau mici găuri zdrențuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
spre rădăcina nasului. Cred că În legătură cu asta nu Încape nici o Îndoială. Este vorba de ceva care mai Întâi a fost În sferă și care acum a scăpat și e liber să acționeze. lată despre ce anume este vorba. MONSTRUL ALARMA Țipătul strident al alarmei și fulgerele luminoase roșii Îl treziră pe Norman. Acesta alunecă din pat, Își trase Încălțările căptușite și jacheta Încălzită și alergă Înspre ușă, unde se ciocni cu Beth. Alarma răsuna În tot habitatul. — Ce se Întâmplă? strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Încălzitoarele roșii se Întunecară, căci două milioane de volți fuseseră aplicate pe habitat. Reacția se dovedi instantanee. Podeaua se legănă sub picioarele lor În momentul În care habitatul fu izbit cu o forță uriașă, iar Norman putu jura că auzise un țipăt, deși ar fi putut să fie zgomotul metalului suprasolicitat, iar tentaculele se prelinseră cu repeziciune, părăsind sasul. Văzură pentru ultima oară corpul lui Ted, târât În apa Întunecoasă, iar Fletcher smuci În jos maneta cutiei verzi. Dar deja alarmele Începuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
În jos la conul mare și cenușiu care-i ajungea până la talie. Ce-ar fi simțit dacă ar fi explodat? Ar fi simțit oare ceva? La dracu cu totul! spuse el cu glas tare. Și trase de firul din con. Țipătul alarmei din interiorul căștii Îl făcu să tresară, În partea superioară a vizorului apăru un mic afișaj cu cristale lichide, clipind grăbit: „ALARMĂ“... „ALARMĂ“... — Of, Norman, dar-ar dracii! Acum chiar c-ai feștelit-o! Din pricina alarmei abia Îi auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Își suflă nasul. N-aveți ce să vă reproșați, spuse Norman. A fost un accident. Nu se putea face nimic. — Știu, spuse Harry. Dar gândul la oamenii aceia care se sufocau! În timp ce noi eram În submarin... le aud tot timpul țipetele... Doamne, aș fi vrut să nu se fi Întâmplat una ca asta. Se așternu liniștea. Beth Își suflă din nou nasul. Și Norman ar fi vrut să nu se fi Întâmplat nimic. Dar regretele lor nu mai foloseau la nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Plouă decembrie Elena Marin Alexe Se sfarmă ploaia șopotind Pe-alunecoase colțuri reci Împleticită rătăcind A satului triste poteci Din când în când cu țipăt lung Vântoasa trece triumfal Cu jale dorul mi-l alung Și luna plânge după deal Doar nucii din grădina mea Întind spre cer coroanele Imploră inima de stea Să-nchidă sus obloanele
Plou? decembrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83259_a_84584]
-
zărește chipul imbecilului care se apropie cu un mers de cimpanzeu. Vorbesc despre frumusețe. Un zgomot sec și...stupoare: stropi de sînge roșu strălucitor îmi acoperă fața, pleoapele se închid pentru o clipă. Urmează un geamăt și imaginea se mișcă. Țipătul fetei și al doilea zgomot înfundat. Oligofrenul triumfător, lovind cu ciocanul. Țipete, voci, trupul care se rotește ușor și se prăbușește cu fața în jos lăsând la iveală o gaură în craniu, plină de noroi roșiatic. Ciocanul ținut de mîna
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
despre frumusețe. Un zgomot sec și...stupoare: stropi de sînge roșu strălucitor îmi acoperă fața, pleoapele se închid pentru o clipă. Urmează un geamăt și imaginea se mișcă. Țipătul fetei și al doilea zgomot înfundat. Oligofrenul triumfător, lovind cu ciocanul. Țipete, voci, trupul care se rotește ușor și se prăbușește cu fața în jos lăsând la iveală o gaură în craniu, plină de noroi roșiatic. Ciocanul ținut de mîna noduroasă care mai izbește odată cu putere. Imaginea se schimbă: sirene, ambulanța și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
o școală a fericirii? Am început să discutăm despre eșec și în egală măsură, despre despărțire și moarte. Ca toți cei din acest spital, amintirea celor dragi, purtată de vînturi solare, colindă lungi tăceri. Dar tăcerile acestea sînt doar emancipările țipătului. Iată, tinere și frumoase, inimile noastre înfipte pentru o clipă în stiletul eternității. Și încă o dată, omul n-are memoria clipelor de eternitate. Icoana Elenei și V. tînăr. Fețele noastre se întînlesc dar ne privim în fiecare zi ca și cum eu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mării, tînărul V. Mergi de-a lungul țărmului, cantonier beat pe linia ferată și pescărușii ghicesc imediat în urmele lăsate pe nisipul umed. Te ocolesc simulînd spaima și închizîndu-te în tăcere ca pe o reptilă într-un acvariu de chihlimbar. Țipetele lor, fruntea singurătății. V. tînăr, colind țărmul. Cel dintr-un pat de spital mă urmărește. Mi-e frică de el însă știu că de cruzimea oracolului nu scapi. Îl refuz și mă împotrivesc lui din toate puterile. Dar puterile mele
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
pe orice licoare euforizantă și fără să știe, locuieste într-un infern rudimentar ca și inima sa.” Știu, V. din spital. Celui tînăr îi apare, cumva, viitorul. S-a oprit din discuție pentru că, printre lumi pîrjolite și chipuri descompuse de țipete, a văzut trupul legat de aparate de aici din spital. M-a văzut limpede și pe mine veghind și-i năucit. Nu poate accepta un astfel de viitor dar simte că așa e. Căci, pînă la urmă, într-acolo se
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
seamă. La care fug cu toții. E clipa cînd inutilitatea dispare. Unica stare muzicală ce-ți face sufletul să rezoneze cu lumea, să-i simți Nordul și, pătruns de forță, să i te aliniezi.” V. tînăr caut să-mi limpezesc gîndurile. Țipătul nepămîntean și continuu nu trebuie să mă tulbure. Deșertul are scînteieri cînd, pentru fracțiuni de secundă se îmbracă în vegetație și devine junglă. Apoi totul dispare lăsînd în jur nisipul strălucitor „-Scopul e distorsiunea”-îi răspund Doctorului care mă privește
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Nu-ți dai seama că totul huruie ca în cutremur decît cînd sunetul coboară în tine. Abia atunci sesizezi că lumea se aude zdupăit ca bătăile inimii tale. Că viața e un solemn concert acoperit, din timp în timp, de țipetele instrumentiștilor.” V. din spital sufăr căci nu pot să-l opresc pe cel tînăr. Și mă cuprinde disperarea cînd, văzîndu-l, revăzîndu-mă, deși văd greșeala, nu mai pot afla de unde a pornit. Îl ascult și-i dau dreptate. Nimic din viața
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mesagerul înconjurat de fete frumoase încărcate de bijuterii din aur strălucitor. Un an el a fost tratat ca un zeu și iată-l acum purtat spre locul unde, înnobilat de lama unui cuțit de piatră, chiar zeu va deveni. Un țipăt străbate cerul. Ridic privirea și văd pasărea șarpe zburînd în cerc deasupra mea. Viziunile se lămuresc căci toți mă văd și-n fața mea îngenunchează. E Qutzalqoatl, șarpele-cu-pene. Probabil că mă vrea pe mine în locul celui ales. Apare zi de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
vrei să mă lovești, fă-o. Eu n-am să-ți fac nici un rău. Asta îmi e răscumpărarea. Tu nici n-ai cum să mă lovești. Fiindcă suferința mea a ispășit-o, deja, altul.” Și ciocanul din mîna lui izbește. Țipete, voci, trupul care se rotește ușor și se prăbușește cu fața în jos. Numai gîndul continuă a-i spune: „Nu te teme, agresorule! Și nu te gîndi la mine cu părere de rău. E groaznic, sufăr însă NU MĂ VOI
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
crudă va fi existența. Urâtul va fi alungat dintre noi dintr-un moment în altul și-n fiece clipă vom zbura spre universul dorințelor unde viața s-a asociat în cete de îngeri ce au pleoape de stele. Cuprinde mi țipătul meu de plecare și sărută-l pe tâmple. Șterge-mi hohotul regăsirilor și lacrimile prefă-le în albastrul care-mi robește în jurul meu. Numai soarele meu mai simte celula orbită a dragostei de unde se naște o altă viață viitoare pe
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
erau ca niște regate de nopți prin sufletele nuntite în cuvintele cerului. Plecarea din atmosfera stăpânită a haosului, unde iubirea zăcea în adevăr, unde lacrimile îngropate de gerul flămând își duceau nemurirea de vieți pe drumurile fără întoarcere. Plecarea din țipătul sanctuar al omenirii, ce cu o nebunie de nori răvășiți mă împart pe mine în această chemare din urmă, unde nici un sărut nu ar putea să liniștească în sensuri, toate dramele colorate peste ninsorile sufletului. Să nu te întristezi, între
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
paști trecătorilor, peste buzele însetate ale acestei nopți; rămân lîngă goliciunea tăcerii, să accept nebunia unei amare cafele ce încearcă, să prindă-ntr-un amurg flăcări de zile, dormind pe pustiuri ce-ți destramă nemurirea.... Și-n repetate întâmplări, congelarea țipătului, peste ochii somnambulului de sicrie, mai așteptasem o zăpadă de îngeri să-ți așeze diamantele deshidrataților, întunecați de nebunia înecată-n niciunde... Și-n droguri spintecate de negura unui vis, m-ai învitat într-o nebuloasă destindere cețoasă de timpuri
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
limpezimea imposibilului când gustul înjumătățit al înserărilor a locuit dintotdeauna în calmul unui neprevăzut ce m-a surprins aici acum peste viețile accidentale ale dragostei. Și, Ea, cea care m-a făcut să cunosc în trupul nopților ESENȚA DIVINITĂȚILOR ASTRALE. ȚIPĂT GLACIAL AL DELIRULUI Noaptea s-a lăsat peste sufletul universului în care dragostea a șchiopătat prin spărturile cerului. Dimensiunea albastrului, adâncea rana stelară prin gusturi divine. Umbrele gălăgioase ale somnambulilor ce au hălăduit prin dezgusturi carnale și-au tras ochelarii
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]