4,115 matches
-
la școală, nu se mai făcea să zaci așa. întotdeauna am fost extrem de preocupată de ceea ce gândeau ceilalți despre mine. Dar de data asta nu-mi mai păsa. Nu mă mai interesa absolut deloc. Mă holbam la trecători cu ochii adânciți în orbite, copleșită de disperare. — Omul ăla chiar o să poată să ne deschidă ca să intrăm înapoi în casă? am întrebat-o pe mama. —Daaaaa! Pentru numele lui Dumnezeu, Rachel, daaaaa! Și n-o să trebuiască să ne ducem să trăim la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să-ți faci griji. N-o să ies cu cineva care ia droguri. —Chris Hutchinson? m-a întrebat ea alarmată. —Daaaaa, am oftat încercând să par calmă. —Of, să fii atentă, Rachel, a zis mama în timp ce cutele de pe frunte i se adânceau din cauza îngrijorării. A îmbolnăvit-o de inimă pe biata maică-sa. —Chiar așa? Interesul și teama m-au făcut să mă apropii de mama. Ce-a făcut? N-a vrut să se lase de droguri, a bolborosit ea fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
recuperați cât mai rapid. Cristi începea să-și amintească. Seara petrecută la terasă, urmărirea în noapte a suspectului și incidentul de pe aleea din parc. Încet, în mintea lui se făcea lumină. Vă las să vă odihniți, spuse medicul, văzându-l adâncit în gânduri, dacă puteți, e bine să dormiți cât mai mult. Mâncare și somn, asta vă trebuie acum. În somn, organismul se vindecă cel mai bine. Ne revedem la vizită! După ce medicul plecă, în salon intră din nou asistenta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
asume riscul. Trebuia să plece de acolo, să-l îndepărteze pe Simion Pop de acel loc. Și așa, bătrânul se apropiase prea mult de taina Muntelui Rău. Dacă se întâmpla ceva cu el, Ileana nu l-ar fi iertat niciodată. Adâncit în gânduri, inspectorul își continua drumul la vale printre copaci. Știa foarte bine unde se aflau. Pop rămăsese câțiva pași în urmă. Îi auzea respirația sacadată și foșnetul slab al frunzelor uscate sub pașii lui. După ce merseseră ceva timp drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care nu încăpea mai mult de o mașină, șerpuia pe coasta muntelui. Pohoață conducea cât de repede putea, având grijă să țină mașina pe drum. Simion se ținea cu o mână de mânerul de deasupra portierei, privind prin parbriz. Era adâncit în gânduri. Nu știa de ce îl luase Godunov pe ginerele său și se temea de ce era mai rău. Domnule comisar! îl făcu atent Vasilică. Vine o mașină din față. Îi văzui farurile printre copaci mai adineauri, spuse el, observând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
comentează, ci relevă totul prin glasul scris al ziarelor sau revistelor. Autenticul faptelor și ideilor transformă cartea într-un izvor de meditație ce-ți răscolește pentru multă vreme gândurile în lucrarea lor perpetuă de descifrare a neînțelesei treceri. Pe măsură ce ne adâncim în conținutul ei, cartea se transformă dintr-o „istorie” într-o epopee. Fapte, întâmplări, portrete, microbiografii, frânturi de creații literare, simpla enumerare a unor personalități intrate în Panteonul literaturii române, ce-au trăit, gândit și creat pe meleagurile Bârladului și
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93047]
-
solicitase s-o ajut la mutat mobilele și strâns covoarele prin casa ei pentru curățenia de sărbători. Domnu’ Tudor, zisese - nu ți-e frică să te-ncui cu mine-n casă? chicotise răsfățată pensionara (din niște dinți distanțați destul de siniștri, adâncindu-și urmele de laba-gâștii de la coada ochilor negri), după ce zăvorâse bine ușa cu lanț de siguranță. Doamna cu meșe scăpate din părul moale, ce trebuie să fi fost frumos cu niște zeci de ani în urmă, trăia singură într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
și acel cuvânt îmi definea în minte un viitor atât de departe încât nu puteam să-l întrevăd și nici să mai cred în el. Mi se zvârcolea sufletul a neputință și trebuia să ies din starea în care mă adânceam tot mai mult. Știi ce? Nu pot rata două dansuri la rând, i-am zis gândindu-mă că trebuie să-i mulțumesc pentru că încerca oarecum să mă țină cu ochii deschiși spre soarta care mă pândea din umbră. Hai să
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
sau noi vedeam din alte unghiuri drumul pe care mergeam. Dintre toți, cum am mai spus, doar Erjika părea să se simtă bine, de parcă descoperise cheia fericirii. Când râdea, părea și ea un copil. Nu i se mai vedeau liniile adâncite de griji scrijelite pe frunte, iar ochii radiau lumină, o lumină albastră ca apa adâncă a unui lac de munte. Buza inferioară părea să-i cadă ușor, ca un fruct exotic ce se aștepta cules, trimițându-te cu gândul la
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
plasă și-o pungă. Toate de plastic. Coșurile - dreptunghiulare sau rotunde - erau turnate în diferite modele, care cu găurele pur și simplu, care mai fanteziste (cu pătrate, cu cercuri sau cu flori). Arătau ca niște cufărașe sau ca două farfurii adânci lipite una de alta, cu mânere cam tari și tăioase, tot din plastic, ce se închideau cu un țumburuș - și el din plastic. Dopușorul ăsta se vâra într-o mică gaură și făcea cumva înfundat pac, chestie care mă îmbăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
le aveam pe dedesubt. Problema era cu ce să asezonăm uniforma la școală și cu ce înlocuim la bairamuri. Colegele mele cele mai inventive sau care aveau mame care știau să croiască își scurtau fusta cu câțiva centimetri, lărgeau cordonul, adânceau decolteul. În ceea ce mă privește, nici eu nu eram inventivă și nici maică-mea nu știa să coase. Așa că eram terorizată de ideea că mă scoate la tablă și că or să se uite toți băieții la mine din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
credincios sau nu, a răspuns Costică. BOGATUL ȘI SĂRACUL Mașina aduna metru cu metru din asfalt încât ziceai că mănâncă pământ, nu carburant. -Mai avem mult de mers, dragă? și-a întrebat conducătorul auto, la un moment dat soția, care adâncită într-un morman de hârtii, a răspuns tot printr-o întrebare: -Ce ți-a venit? -Nu știu ce mi-a venit, întrebam și eu așa... -Mai avem ... i-a răspuns aceasta scurt. -Sunt obosit și mi-e cald, soarele arde
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
adună toată mâhnirea lui, urlă cu putere: Ai învins, Galileene!(Cuvinte atribuite lui Iulian Apostatul. ) Ei bine, după acest episod destul de plin de dramatism - pe care, însă, nu l-am exagerat deloc -, sufletul lui Eugen începu din nou să se adâncească într-un necurmat zbucium, dar, de data aceasta, mult mai puternic, mai arzător și mai vătămător decât înainte, încât, sufletul și mintea omului fiind într-o foarte strânsă legătură, adeseori începea să i se întunece dreapta judecată, aruncându-l în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
tot mai violente, ajungând uneori chiar până la atacuri de apoplexie. Iar mintea-i sclipitoare, pe care odinioară toată lumea i-o lăuda cu entuziasm, acum psihiatrii i-o socoteau a fi doar o cauză pierdută... Și astfel, pas cu pas, se adâncea tot mai mult în hățișul suferințelor sale sufletești, uitat de toți, pierzând treptat, punct cu punct, legăturile ce-l uneau cu comunitatea umană, fiindcă, deși trăia în mijlocul ei, aproape că ajunsese să nu mai facă parte din ea! „Pentru fapta
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
chip firesc și inevitabil, punct, literatura, mai liberală, râde și pune două puncte! Așa încât, simțindu-se că deține resurse incalculabile în condei, îl apuca mereu cu pasiune spre a-l folosi, simțindu-i sărutarea, de multe ori, cum i se adâncește ascuțit între degete. De asemenea, simțea cum dospește în el o putere naturală și sinceră de a face literatură, mai ales că, din fericire, știa să găsească perfect și calea de a se acomoda cu exprimarea ei prin cuvinte. „Poate
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mă știu tânăr, dar, în același timp, parcă simt că trăiesc de o mie de ani... Și, după aceste ultime vorbe, amândoi tăcură. Se vede că Osvald fusese convingător într-o bună măsură, căci Mihaela, abandonând dialogul, plecă de lângă dânsul adâncită în gânduri, dar cu fruntea puțin mai luminată parcă. Ei bine, de multe ori, atunci când te apuci să scrii ceva, orice ar fi acel ceva, cu greu poți intui sau ghici măcar momentul aproximativ, în care va fi să sfârșești
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
deci, numai la a spune că lecturarea acelor rânduri nefaste fu ucigătoare pentru dânsa; o vreme, ea nici nu mai știu ce să creadă; pentru câteva clipe, sărmana chiar crezu că totul este doar o glumă proastă. Ea stătu complet adâncită într-o atât de uriașă stare de încremenire lăuntrică, încât aproape că și simțurile sale refuzară s-o mai asculte până la capăt. Iată, ei bine, care a și fost motivul pentru care dânsa nu auzise dintru început clipa intrării repezite
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ele, din trecerea ei. așadar pentru totdeauna pari să fii a mea, luo na. șase în primul loc: vei pierde oricum ceva, dar poți amâna această zi și o poți face mai bună, bând ceai și cultivând flori. învață să adâncești timpul în tine, nu să aștepți să se termine, ci să îi savurezi trecerea, fir cu fir de nisip în clepsidra dinlăuntrul tău, picătură cu picătură de apă în fântâna din creierul tău și în pânzele freatice din inima ta
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
entuziastă și îmbujorată, să scriu lucrarea in extenso a vieții noastre. nouă în primul loc: picioarele tale sunt două centrale nucleare, inima ta este o turbină hrănită de lacul de acumulare al vieții de până acum, sub fruntea ta, mine adânci de cărbuni ard și înalță în jet aburi puter nici, condensați în privirile tale agere, brațele tale sunt mori de vânt care macină planurile oștirilor dușmanilor tăi, te simți puternic, însă nu te gândești la război, ci la drumul cel
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
artă, chiar dacă nu făcea decât să-mi repete părerile, și asistam, ascultînd-o, la propriile mele gânduri. Îmi plăcea să se ocupe și ea singură, fie că aș fi voit o dezvoltare a personalității ei, fie că aș fi voit să adâncească vreun autor pe care-l cunoșteam superficial, și la care, ocupat aiurea, nu puteam să întîrzii. Ea mi-ar fi întreit cunoștințele, fără să fiu nevoit să mă ocup special. Dar observațiile ei erau așa de disperate, încît nu puteam
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sforțări s-o reconstituiesc ca să pricep ce a făcut. Caut acum din memorie să refac scenele dintre noi, în toate nuanțele - căci mai cu seamă nuanțele pot trăda adevărul. Să dau exactă însemnătate unor vorbe pe care nu le-am adâncit atunci decât vag, pentru că atunci nu mă interesau decât rareori, când aveam vreo nemulțumire sau când nervii mei mă chinuiau mai ascuțit. Să aflu adevărul după niște frânturi de adevăr care pot fi interpretate în atâtea feluri. Greutatea vine mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ridici? De ce nu rămâi în pat? îl întrebă el, alinându-l ca și cum ar fi fost un copil. Hanbei clătină încet din cap și, din nou, își mustră vasalii. Nu putea vorbi tare, dar dorința i se citea clar în ochii adânciți în orbite. Oamenii ridicară încetișor partea de sus a trupului pe care boala îl slăbise ca o scândură, dar, când încercară să-l ajute să stea în capul oaselor, Hanbei îi împinse la o parte. Mușcându-și buzele, se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
multe corăbii oceanice și o sută de vase mai mici. N-ar fi o exagerare să spunem că Nobunaga își acumulase aproape toate cunoștințele despre lumea din afara Japoniei în timp ce bea ceai cu acei doi oameni. Chiar și acum, Nobunaga era adâncit în conversație, mâncând prăjituri europene, una după alta. Soshitsu observă cât de multe mânca și comentă: — Acestea sunt preparate cu ceva numit zahăr, așa că trebuie să aveți grijă să nu mâncați prea multe înainte de culcare. — Zahărul e otrăvitor? întrebă Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sandalele de paie ude. Deși erau leoarcă, nici unul dintre trăgători nu-și lăsa fitilele să se umezească. Valurile limpezi li se ridicau până peste genunchi și erau mai reci decât gheața. Fără îndoială, fiecare ofițer și soldat, trecând râul, era adâncit în propriile lui gânduri. Fiecare cugeta la cuvintele grăite de Toshimitsu și comandanții de unități, înainte de a începe să traverseze râul. „Ei, pesemne că-l atacăm pe Seniorul Ieyasu. În afară de Tokugawa Ieyasu, nu mai e în apropiere nimeni pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
moarte. Mitsuhide continua să tacă. Când termină de raportat, Gyobu căzu la pământ și-și dădu sufletul. După ce se uită mult timp la el, de pe scaunul său, Mitsuhide ridică o privire goală spre Yojiro. Îl întrebă: — Rănile lui Gyobu erau adânci? — Da, stăpâne, răspunse Yojiro, cu ochii umplându-i-se de lacrimi. Pare să fi murit. Da, stăpâne. — Yojiro, spuse deodată Mitsuhide pe un cu totul alt ton. Ce raportase mesagerul dinainte? — N-am să vă ascund nimic, stăpâne. Armata lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]