6,732 matches
-
de răzbunare. Balamber înțelegea acum, în lumina crudă a realității, că visul pe care-l hrănise în secret, acela de a o face soția lui, nu era altceva decât un fruct otrăvit. Și totuși, îl încerca în privința ei o imensă admirație și încă ceva, ceva ce trăia în adâncul lui. Aducându-și în minte, cum de multe ori i se întâmplase în ultima vreme, chipul său frumos și nobil, silueta ei subțire și puternică, mândria pe care i-o citise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrebă pe Divicone: — Ce caută cu voi Eucherius? De ce l-au legat așa? Auzind explicațiile fostului călugăr, se încruntară. Cel cu scutul îi studie pe cei patru tovarăși ai lui Divicone cu o privire stupefiată și nu fără o anumită admirație, apoi observă că, dacă Eucherius violase legile Bagaudiei, în adunare nu i-ar fi fost prea moale. în momentul acela, Sebastianus îl întrerupse cu nerăbdare: — Exact, chiar așa: adunarea. îmi închipui că sunteți aici ca să fiți călăuzele noastre. Răspunse cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și ziduri îmbucățite, întinzând armele, strigând și fulgerând din ochi, de parcă i-ar fi avut deja în fața lor pe barbari. Sebastianus, împreună cu tovarășii săi, se ridică și el în picioare, observând cu ușurare și satisfacție, și nu fără o anume admirație, entuziasmul cu care bagauzii acceptau înfruntarea cu dușmanul cel cumplit. Imaginea acelei mulțimi de oameni mizerabili care-și striga către stele voința proprie de a lupta, pe fundalul părăginit și totuși maiestuos al ruinelor acelui edificiu, ce aparținuse în vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
celălalt. — L-am ucis, domina, fu răspunsul său simplu, în care nu citi nici un accent de mulțumire. în fața acelei siguranțe virile o emoție ciudată, nouă pentru ea, porni să-i curgă prin vene. Se simți invadată de un șuvoi de admirație și recunoștință față de acel tânăr viteaz, căruia, fără îndoială, îi datora viața, dar își impuse să nu o arate. Cu toate acestea, dintr-un irezistibil instinct feminin, își aranjă o șuviță de păr de pe frunte. — Pe el de ce l-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu mâna pe braț. Cred că acum, în sfârșit, o să asculte de tine! O brunetă grațioasă, cu niște ochi incredibili, mari și azurii, scăpă din mulțime și îi aduse un burduf cu hidromel: Ține, îi spuse, zâmbind. Măsurându-l cu admirație, în vreme ce el își potolea setea, îi strigă în mijlocul vociferărilor tovarășilor ei. De-acum, ești de-al nostru! 12 în întunericul nopții, barca tăia lent negura care, ca un văl impalpabil, plutea pe deasupra râului. Liniștea apăsătoare era spartă doar de clipocitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
da seama doar după încălțările militare ale unora dintre ei că erau soldați de meserie. Constatând că mulți erau însemnați de răni, bandajate sumar sau cauterizate în grabă ori cusute ca vai și amar și, cu siguranță, foarte dureroase, simți admirație față de oamenii care, ajunși în halul acela, nu părăsiseră lupta, dar înțelese totodată că resursele umane pe care Aureliana mai putea conta pentru apărare ajunseseră la limită. Se lumina de ziuă când, ajunși la Palatul Termelor, cotiră pe o stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ei, șfichiuind aerul și lovind câinii din față și din spate, până când aceștia fură nevoiți să dea înapoi, în râsetele și strigătele de încurajare ale războinicilor ce asistau la luptă. Odolgan, care se oprise și el, râse și comentă cu admirație: — Dar asta e zeița războiului! Parcă ar fi o mică hiung-nu! Cu o mișcare agilă, Balamber sări din șa; fără grabă, urmat de Odolgan, își făcu loc, ajungând astfel la câțiva pași de fetiță, care acum se dădea înapoi, continuând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nu știu... adăugă cu voce sumbră. De multe zile. Balamber observase deja că prin sat nu erau cadavre. — Locuiați aici? întrebă. Ea negă, scutură din cap. Când am venit, nu era nimeni. Toți fugiți, răspunse. Apoi se roși. Nu fără admirație, Balamber trase concluzia că rătăcise, cu siguranță, zile întregi pe câmp și prin păduri, trăind din tot ce reușea să găsească de mâncare. — Cum te cheamă? Răspunsul fu doar o privire ostilă și neîncrezătoare. Stânjenit de reticența ei, își îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe câmp și prin păduri, trăind din tot ce reușea să găsească de mâncare. — Cum te cheamă? Răspunsul fu doar o privire ostilă și neîncrezătoare. Stânjenit de reticența ei, își îndreptă spinarea, aranjându-și centura. Ceva în copila aceea îi trezea admirația. Era singură, înconjurată de primejdii din fața cărora nu se putea refugia în brațele părinților și nici nu putea găsi sprijin în vreun membru al comunității sale împrăștiate: în fond, aceeași situație în care se găsea el după ce tatăl său și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sfârșit, în stare să stai în șa. Făcu apoi un semn energic către conducătorul vehiculului să se ocupe de ea, îi dăduse pinteni calului și se îndepărtase pentru a ajunge în capul coloanei, fără să-i arate în vreun fel admirația vie pe care simțise pentru ea. Știa bine prin ce trece, fiindcă el însuși trecuse prin ceva asemănător când era de vârsta ei. își amintea ce înseamnă să-ți simți inima grea, plină de o ură și de o ranchiună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce are de gând să facă Etius acum? Așezați în jurul focului, mâncară, băură și vorbiră până ce lumina soarelui începu să se stingă. Sebastianus află amănunte despre moartea eroică a lui Metronius și fu surprins și emoționat să constate cu câtă admirație îl pomeneau toți. La rândul său, el le povsti cele câteva lucruri pe care le cunoștea despre mersul confuz al bătăliei, căutând să minimalizeze consecințele hotărârii lui Thorismund de a părăsi armata. întrucât nu-l vedea pe Divicone prin mulțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care păreau efectul neștiinței, dar mai apoi, mai ales din clasa a II-a, am devenit o mică celebritate. Aici, în gimnaziu, am avut pe cel mai bun profesor al meu, profesorul de limba latină, pe care îl iubeam (cu admirație) așa de mult, încît odată, când s-a zvonit că are să fie permutat, m-am rugat seara, lui Dumnezeu, săptămâni întregi - să nu-l permute! Nu știu dacă am lipsit vreodată de la școală în cei patru ani de gimnaziu. Dar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ofensat din bunătate, căci devii rău. Dacă ai făcut-o până acuma, ofensează și tu pe nedrept, ca să redevii bun. Nici o durere nu e mai mare decât gelozia care nu poate găsi motive să învinuiască. Un roman stoarce lacrimi de admirație naturilor artistice prin pasagiile lui frumoase, și lacrimi de compătimire naturilor sentimentale prin pasagiile lui patetice. Nu uita un moment că în orice raport cu oamenii ești în stare de război. Cu dușmanii, cu prietenii, cu cunoscuții, cu străinii, cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
bărbat de treabă, când iubește pe cine nu-i este permis, se dedă la cele mai neînchipuite ipocrizii față cu el însuși, ca să-și ascundă că iubește, și crede cu sinceritate că sentimentul lui pentru femeia adorată e simpatie, prietenie, admirație... În amorul pasionat nu e, nu poate fi prietenie. Într-o femeie pe care o iubești pasionat, totu-i femeie, și prietenia nu-și găsește nici un loc unde să se plaseze. Este această mizerie în lume: cu cât un bărbat
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sanctuare, cu genuflexiuni și cădelnițări, chiar când tămâia e de cea mai bună calitate. Nu suntem sanctuare! Cuvintele astea ultime, accentuate în chip deosebit, erau nu-mai pentru romancier, ori și pentru avocatul lui? Ori numai pentru avocat? (Pe unele femei, admirația excesivă a celor înamorați de ele le incomodează. În faza culminantă a legăturii cu ea, Otilia mi-a mărturisit, într-o zi când eu eram mai ditirambic și ea mai cuminte, că dîndu-și bine seama de ceea ce e în realitate
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mare, cu o grăbită aplecare a bustului înainte - închinăciune adâncă în fața schivnicilor plini de solicitudine pentru tinerețea călugăriței de la Văratic. Problema e simplă. Cu tot intermezzoul stupid, de care nu vorbește niciodată, ea a păstrat, încă din adolescență, simpatie și admirație pentru "maestrul" ei. Acum, de când e femeie, e curioasă să știe cum mă port în atitudinea de soupirant 1 și câtă putere are asupra mea. Dacă divorțul nu i-ar fi dezorientat și poate revoltat sufletul, desigur că sportul sentimental
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ființa pur spirituală, că-i vrei ființa fizică, orice declarație de amor, oricum ar fi exprimată, tacit sau prin cuvinte, fiind, în esența ei, o cerșire a corpului, considerată de femeie, fie că consimte sau nu, ca o "propunere rușinoasă"! Admirația, unicizarea, idealizarea - mitul creat de inteligență și imaginație pe instinctul brut - acoperă realitatea cu maldăre de flori, și atâta tot! Sufletul i-l iubesc sau, mai exact (fiindcă cuvântul este pe de o parte debil și pe de alta impropriu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Am găsit pe Adela în casă. Sta în picioare, rezemată de sobă. Era într-o rochie de batist alb, care o drapa statuar. Și atât de albă era toată, și figura ei atât de calmă, iluminată de albastrul ochilor, încît admirația a înăbușit totul. Geniul speciei dăduse de data asta cursei pe care o întinde atâta perfecție, încît își zădărnicise scopurile. Cu mania de a mă analiza, care nu mă părăsește un moment, m-am felicitat că, pentru o dată cel puțin
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sărutat mâna și brațul ca un amant... Cu ce drept? Cu dreptul învoirii ei postume? Dar ce putea sa facă? Putea aduce ea un afront, cu atât mai dureros cu cât faptul era mai grav, "maestrului" pentru care are stimă, admirație, simpatie, recunoștință? Și căruia cochetăria și rarele ei abandonări sufletești (poate simplă ofrandă grațioasă adusă omului matur, căruia voia să-i acorde tot ce-i putea acorda en tout honneur 1 îi dăduse pretextul să facă ce a făcut? E
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ipostază a "corpului unei femei tinere, termenul ultim al evoluției cosmice", nuanțând metafizic cunoscuta ierarhizare pozitivistă a materiei. Cunoașterea fiind pentru Ibrăileanu admirativă, lecția predată Adelei constă, în fond, în a se cunoaște pe sine, ridicîndu-se la același nivel al admirației (vezi amintitele note asupra cunoașterii admirative ale lui Al. Paleologu). Între a cunoaște și a iubi există astfel o aproape deplină sinonimie, așa încît inițierea, socializantă inițial, distantă, devine treptat o inițiere erotică, iar depărtarea - prilejul unei apropieri. Apropierea lui
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
acelei atingeri finale a corpului iubitei, apropierea lui Emil de Adela este fie accidentală, fie "profesională". După cum criticul era "medicul" operei de artă, tot astfel în roman medicul este "criticul" unei ființe umane a cărei perfecțiune estetică îl provoacă deplina admirație. Corpul Adelei este însă atins întîmplător, în trăsură, de exemplu, într-un spațiu limitat și în mișcări întîmplătoare, ori atunci când ea este bolnavă, iar Emil este solicitat să-i acorde o consultație. Distanța față de corpul iubitei este păstrată în chip
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Nu pune la inimă, drăguțo, nu pune la inimă, a intervenit locotenentul cam nervos. — Ba pun la inimă, i-a răspuns soția sa, întorcându-se spre el și, o dată în plus, împotriva propriei mele conștiințe, am simțit ceva vecin cu admirația pentru duritatea ei, fie ea de oțel sau nu. Fratele lui trecea drept un băiat foarte inteligent, Dumnezeule mare! a urmat ea. Așa era considerat la colegiu, când avea vreo paisprezece ani. Dar dacă ceea ce i-a făcut el azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
în legătură cu isprăvile fraților și surorilor mele mai mici, îi iert gândindu-mă la câtă bucurie i-au adus lui. Mi-o amintesc pe Franny pe la patru ani, șezând în brațele lui Seymour, cu fața spre el și exclamând cu imensă admirație: „Seymour, dinții tăi sunt așa de frumoși și de galbeni!“S-a întors brusc spre mine, literalmente gata să-și piardă echilibrul, ca să mă întrebe dacă am auzit ce-a spus fetița. O remarcă din acest ultim paragraf mă face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
totuși degetele erau mai lungi și mai subțiri chiar decât cele ale lui Bessie; cele două degete din mijloc arătau de parcă ar fi trebuit măsurate cu un metru de croitorie. Mă gândesc la acest ultim paragraf. Adică la cantitatea de admirație personală pe care i-am inoculat-o. Mă întreb până la ce limită ți se îngăduie să admiri mâinile fratelui tău, fără să provoci înălțarea unor sprâncene contemporane? În tinerețea mea, părinte William, heterosexualitatea mea (lăsând la o parte câteva, puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
era necesar unui bărbat. Bărbieritul, estetica feții și Îmbrăcămintea de stradă, constituia pentru el un adevărat ritual. Adesea ori, În diferitele ocazii de sindrofie ori În Întâlniri de afaceri În anturaje de prim rang a societății grecești, Tony Pavone genera admirația tuturor, fiind supranumit pe bună dreptate „Arbitrul eleganței...” Stând În cumpănă, mai privi odată la ceas. Era ora două după amiaza, iar Carla sosea acasă abea după asfințitul soarelui. S’o aștepte În fața televizorului ori, să facă o mică plimbare
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]