16,035 matches
-
nici măcar nu o cunoașteți Încă deloc. Este cineva cu adevărat important, Înțelegeți? — Înțeleg, am spus eu cu o umbră de scuză În glas. Porcușor avea fața plină de sudoare și degetele de la picioare Îi fremătau cu o frecvență de zece bătăi pe secundă. — Accept pilulele, aș vrea totuși să știu de ce m-ați Întrebat dacă am sau nu o iubită. — Pentru că ecstasy este un produs care stimulează apetitul sexual și Îl duce până dincolo de ultimele limite, mă anunță Porcușor făcând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fotografie pe care ai fi mototolit-o și apoi ai fi desfăcut-o la loc. Aveam impresia că expresia feței i se modifica la fiecare Împingere din șolduri a mea și o asemuiam cu o pânză care se unduia În bătaia vântului. Dacă aș fi putut filma momentul, probabil că mi-ar fi ieșit o scenă reușită. Trupurile ne erau transpirate și umezeala lor pătrunse până și cuvertura patului. În momentul În care Akemi a Încercat să se urce pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Personalitatea ei se schimbase brusc, ca și cum o cântăreață care până atunci interpretase cântece de leagăn clasice ar fi Început să cânte dintr-odată melodii populare enka. Am fost foarte surprins și a durat ceva până ce inima mea să-și reia bătăile normale. Keiko Kataoka reveni Îndată la tonul normal al vocii și la felul ei de a vorbi atât de particular, ca și cum ceea ce tocmai se Întâmplase nu fusese decât o criză temporară. — Îmi cer scuze pentru vulgaritatea mea. Sper că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mâncarea de cerul gurii. Am Întrebat dacă puteam bea o bere și, la răspunsul ei aprobator, am luat un Heineken din frigider și am Început să beau direct din cutie. După ce am băut dintr-o răsuflare cam jumătate din ea, bătăile inimii mi s-au mai liniștit și m-am putut gândi cu sânge rece la ceea ce tocmai se Întâmplase. Aveam impresia că Înțeleg un pic mai bine acum acel ceva nedefinit care plutea În jurul vagabondului Întâlnit la New York și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
simțit cum Îmi Îngheață inima. Da, da. Vă ascult, am bâiguit eu. — Nu am ajuns Încă nici măcar la jumătatea poveștii. Mi-ar displăcea să nu mă ascultați. Keiko Kataoka Își reluă imediat tonul obișnuit, Însă nu reușeam să-mi stăpânesc bătăile inimii. Începând din momentul acela ritmul pulsului meu nu a mai fost liniștit. — Mi-am dat seama că eram complet lipsită de voință, Înțelegeți? Domnule Miyashita, Înțelegeți ce vreau să spun? Având În vedere modul de desfășurare al discuției noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
plutind la Întâmplare În jurul nostru, alegându-ne să devenim purtătorii lor. Gândindu-mă la toate acestea, am simțit ceva desprinzându-se cu un pârâit de mine. Ca și cum banda adezivă a unui afiș ar fi cedat, lăsându-l să plutească În bătaia vântului, desprins de avizierul pe care fusese fixat. Nu reușeam Însă să-mi dau seama ce anume se desprinsese de mine, ce reprezenta acel afiș. Aveam impresia că mi se făcuse o incizie pe creier și că diverse părți ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
În nici un caz nu Înnebunise, doar că nu știa ce să facă. Simțea cum, ascunse sub pielea de pe piept, toate măruntaiele, interiorul gurii, pereții vaginului parcă prindeau viață independent de ea, ca niște vietăți care creșteau Încolăcindu-se În ritmul bătăilor inimii ei. Nu-și mai putea controla dorința sexuală, care Îi acapara Întregul trup. Însă bărbatul pe care-l iubea cel mai mult nu făcea nimic ca să o ajute, ba dimpotrivă; Noriko Îl urmărea cu privirea cum o așeza pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
povestea. Imaginile care-mi treceau prin fața ochilor, fără a le conștientiza, erau aspre, seci, neșlefuite. Dezolante, ca imaginea unui restaurant părăsit În mijlocul unui deșert, În arșița uscată. Praful care plutește În aer, ferestrele sparte care se lovesc de perete În bătaia vântului, soarele la asfințit reflectat În cioburile căzute pe jos, muștele care roiesc deasupra resturilor de porc și fasole, deja uscate, lăsate de un client În farfurie... Imaginea aceasta de restaurant lăsat În paragină, În mijlocul deșertului din vestul Îndepărtat american
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
sponsori pentru a introduce În lumea artistică din Tokio un artist belgian specializat În epitafuri. Mi-aduc bine aminte ce mi-a spus odată: „Nu-mi place să produc ceva, de exemplu să fac fotografii, asta mi se pare o bătaie de cap inutilă, Însă Îmi place să vând, orice. Așa cum o prostituată Își vinde trupul, așa vreau să vând și eu, nu conteză ce“. Și a continuat să vândă tot soiul de lucruri, de la vitamine până la drepturile de difuzare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
arate capabil să creeze ceva nou, prin propriile lui forțe. În definitiv, e o chestiune de mândrie. Gan era foarte vorbăreț. Keiko Kataoka Îmi poruncise să aflu mai multe despre Yazaki și despre Reiko. Ordinul ei mi se părea o bătaie de cap În plus și-mi provoca suferință În starea În care mă aflam, sub influența cocainei, și totuși mi se părea unica mea legătură cu realitatea. În lipsa misiunii de a culege informații despre Yazaki și Reiko de la Gan, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
se Întorceau În toiul nopții la hotel, unde Îi așteptau petrecerile cu cocaină. Liniile de cocaină trasate pe masă erau din ce În ce mai lungi, iar ei prizau din ce În ce mai des din ele. Știi că În felul ăsta tensiunea crește la peste două sute de bătăi pe minut, ceea ce e foarte dăunător pentru ventriculul stâng. Știi ce e ventriculul stâng, nu? Nici eu nu știu ce e, dar se pare că acolo se adună cea mai mare presiune. Mai Întâi sunt afectate vasele de sânge și miocardul, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Însă pentru a recupera clipele pierdute trebuie să facem tot ce ne stă În putință, să nu precupețim nici un efort. Trebuie să avem grijă să nu ne depășim forțele fizice În timp ce Înaintăm, pas cu pas, spre un univers necunoscut; chiar dacă bătăile inimii par să-și fi atins limita, chiar dacă stomacul dă semne de refuz, chiar dacă trebuie să ne Înghițim propria vomă, nu avem altă cale decât să continuăm să ne excităm creierul și trupul.“ Totuși, eu cred că am depășit limita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să ne considerăm norocoși că Hitler iubește opera și nu fotbalul. Becker rânji. Conducând într-acolo, păru să-și recapete ceva din buna dispoziție. — Vă supărați dacă vă pun o întrebare foarte personală, domnule? Am ridicat din umeri: — Dă-i bătaie. Numai să nu fiu nevoit să pun răspunsul într-un plic și să-l trimit prin poștă. — Păi, întrebarea e: V-ați pus-o vreodată cu o evreică, domnule? M-am uitat la el, încercând să-i prind privirea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că au program de lucru ca la bancă. I-am făcut un semn cu mâna lui Deubel să vină la mine, apoi am adăugat: — Ai observat vreodată că majoritatea infracțiunilor din Berlin par să se întâmple în timpul zilei? — Uiți de bătaia de dis-de-dimineață administrată de tipul prietenos de la Gestapo din cartier. — N-o să ai niciodată pe cineva mai mare în grad decât un Kriminalassistent care să facă verificări. Și numai dacă e cineva important. M-am întors să dau ochii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
claviatura unui pian vechi și foarte dezacordat. Trăgând în sus de pantalonii din flanel lucios, își îndreptă umerii și împunse cu burta în direcția mea. M-am stăpânit cu greu să nu-l lovesc cu pumnul în ea, dar o bătaie ca aia probabil că i-ar fi convenit foarte mult. — Fă bine și deschide-ți ochii, Gunther! Fă o plimbare jos la celule și în camerele de interogatoriu și vezi ce se întâmplă în locul ăsta. Pretențios în legătură cu cei care lucrezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
zile Hitler păcălise pe toată lumea cu discursurile sale de pace. Și văzusem destule filme western la cinema ca să știu că atunci când bărbatul cu pălărie neagră se ia de tipul pipernicit care stă lângă el la bar, se pregătește de o bătaie cu șeriful. În acest caz, se întâmpla ca șeriful să fie francez și nu era prea greu să-ți dai seama că el nu era prea tentat să facă altceva decât să stea înăuntru și să-și spună că împușcăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
n-ai vrea să ratezi Curtea de Onoare SS din cauza mea. Cu coada ochiului l-am văzut zâmbind și rezemându-se de banchetă, sau, cel puțin, atât cât putea să o facă: — Asta îmi convine. Știi, chiar mi-ai dat bătaie de cap, Herr Doktor. Să-mi împuști așa martorul vedetă. Urma să dea o reprezentație specială pentru Himmler. Noroc că a făcut o declarație scrisă la Alex. Și, desigur, tu va trebui să-i ții locul. El râse: — Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
părea mai mic, cu cele trei aripi acoperite unite prin trei turnuri, două dintre ele cu cupolă, iar al treilea, cel mai puțin înalt dar cel mai lat, având înălțat un catarg pe care un steag SS flutura zgomotos în bătaia vântului care se întețea. Locotenentul veni înapoi și, spre surprinderea mea, luă poziție de drepți și lovi din călcâie. Am bănuit că asta avea probabil mai multă legătură cu ceea ce Heydrich sau ajutorul lui îi spusese decât cu personalitatea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
să recuze validitatea sau chiar posibilitatea tezelor hedoniste. Proasta reputație a lui Epicur nu ne aduce informații atât asupra adevăratei naturi a filosofiei Grădinii, cât asupra inhibiției, complexelor și mizeriei corporale a adversarilor săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de creștini, au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie în mod simptomatic ura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
program de seară de deparazitare a circuitelor și verificare a funcționării ansamblurilor mecanice sistem autohton din care erau alcătuiți, insistând mai ales asupra pârghiilor sistem import de la coate care cam scârțâiau, când, deodată, la ușa principală a „Bourului” se auziră bătăi puternice și-n difuzorul de captație exterioară răsună un glas disperat: — Tovarăși, deschideți! Roboții noștri se repeziră la hublou să vadă cine bate la ora aceea, în plin mers prin spațiu, dar afară nu se zărea nimic. — Care ești, bă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
și suverane ale arborilor Păsările negre dansând în ochii mei pătează neprihănita cernere cu lacrimi îndoliate în alese incrustații de filigran Inima zbuciumata sub povară gândurilor se adăpostește la focul Iubirii Lui ocrotitoare care îi săruta timid pulsul domolindu-i bătăile Ruptă de realitate urc treptele flacărilor mă ascund departe de respirația dominatoare a viscolului alb neobosit apoi aștept o nouă dimineață Necruțător și hapsân vântul se întoarce din drum pentru o ultimă rafala în timp ce noaptea sleita de puteri se întinde
Viscol by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83355_a_84680]
-
înconjoare precum șalul înfășurat pe umeri, într-o îmbrățișare intimă, atât de apropiată, încât le simt pulsul dureros, inconfundabil. Deși adunate la gura sobei, încurajate de flăcările vii, mâinile rămân reci și mă privesc cu indiferență totală. Inima își numără bătăile până când îmi dă fiori de gheață. Privirile agitate caută răspuns printre rândurile ascunse, deși la vedere, din Cartea Cărților. În cui se agită uitată de timp, ca o slabă speranță, oglinda veche, regăsită printre amintiri ce pecetluiesc un basm de
Hora g?ndurilor by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83360_a_84685]
-
Elena Marin Alexe Se frâng crengile de dor în bătaia vântului furtuna plânge-n ponor durerea pământului scârțâie poarta la drum și ulucile se rup norii parcă-ar fi de scrum frigul tremură în trup scapără în depărtări tunetele zarvă fac curge ploaia pe cărări ceru-a devenit opac melancolic
Furtuna by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83366_a_84691]
-
petrec în anii săi cei mai posomorîți: 1830-1832, între două popasuri prin închisori, când lua parte la mișcările de stradă ale Parisului. Ceea ce dovedește că durata în care nasc invențiunile de geniu are propriile ei cadențe, prin nimic asemănător cu bătăile încete ale timpului obicinuit. Să spunem deci, că după câteva rânduri înfrigurate cu care Galois, în ajunul duelului, termină scrisoarea - testament - către Auguste Chevalier, Galois depășește, în acești ultimi doi ani, pe marii săi contemporani: Gauss, Abel în cercetările lor
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de ce, am impresia că ești în țară. Oare mă înșel? Ceva îmi spune că e adevărat. - Da! Sunt în țară. Vocea i-a devenit puțin mai tăioasă, determinându-mă să nu mai pun prea multe întrebări. Nu-mi puteam stăpâni bătăile inimii. „Doamne”,îmi repetam în gând, „ajută-mă să par detașată, ca și cum totul ar fi firesc”. - Mă întrebam... când ajungi acasă? Când mai vii... Mi-era atât de greu să pun această întrebare. Și fără să vreau , toate frământările,neliniștile
ULTIMA ÎMBRĂŢIŞARE... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364288_a_365617]