5,989 matches
-
de banii necesari, iar fiul În vârstă de optsprezece ani al familiei Kazanci a părăsit Istanbulul, Îndreptându-se spre Arizona unde a devenit student la Inginerie Agricolă și a Biosistemelor și unde, cu puțin noroc, avea să trăiască până la adânci bătrâneți. Astfel că, În acea primă vineri din iulie, când Gülsüm a certat-o pe Zeliha spunându-i că trebuia să fie recunoscătoare că nu existau bărbați În familie, pe undeva era ceva adevăr În afirmația aia. Drept răspuns, Zeliha n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
independență, iar În cel mai rău caz ca unul de nevroză. Numele lui era Pașa al Treilea. Prin konak-ul familiei Kazanci se perindaseră generații Întregi de pisici, ca și de oameni; toate fuseseră iubite și, fără excepție, toate muriseră de bătrânețe, spre deosebire de oameni. Cu toate că fiecare pisică Își păstrase caracterul său distinct, două gene competitoare predominau, În mare, genealogia felină a casei. Pe de o parte, era gena „nobilă“ ce provenea de la o persană albă, cu blana lungă și nasul turtit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ușor, Însă cu seninătatea aceea fericită pe care o au doar femeile În vârstă Înconjurate de copiii și nepoții lor. O femeie spiriduș care avusese Întotdeauna un trup subțiratic și prea multe poveri pe umeri, slăbită și Împuținată acum de bătrânețe. Pe măsură ce Îmbătrânea, simțea din ce În ce mai mult nevoia de a se odihni ziua. Totuși, noaptea era la fel de trează ca Întotdeauna. Bătrânețea nu diminuase câtuși de puțin insomnia lui Shushan. Trecutul nu o lăsa să se odihnească prea mult, Își spunea familia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
lor. O femeie spiriduș care avusese Întotdeauna un trup subțiratic și prea multe poveri pe umeri, slăbită și Împuținată acum de bătrânețe. Pe măsură ce Îmbătrânea, simțea din ce În ce mai mult nevoia de a se odihni ziua. Totuși, noaptea era la fel de trează ca Întotdeauna. Bătrânețea nu diminuase câtuși de puțin insomnia lui Shushan. Trecutul nu o lăsa să se odihnească prea mult, Își spunea familia ei; Îi Îngăduia doar somnul acela sporadic, de pisică. Armanoush a Închis ușa și a lăsat-o să doarmă. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se putea abține să nu se gândească că era un noroc că tatăl ei murise atât de devreme, la fel ca toți bărbații din familia lui. Unui bărbat atât de dominator precum Levent Kazanci nu i-ar fi plăcut probabil bătrânețea, devenind tot mai slab și mai bolnav și având tot mai multă nevoie de mila copiilor lui. Zeliha știa că, dacă ar merge la mormântul tatălui ei, ar vrea să vorbească cu el și că, dacă ar vorbi cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
va fi viitorul meu, iar părul acela alb, bereta, bătrînul vioi erau niște proiecții a ceea ce voi fi eu Însumi peste patruzeci și cinci de ani, un stimulent pe care mi-l Înfățișa viața. Îmi fabricasem cît ai clipi o bătrînețe senină și În deplină sănătate! CÎnd am publicat Un tip tare, primul meu roman, i-am trimis un exemplar lui Jean Piaget. Despre acest prim roman, Jennifer n-avea să știe niciodată că mă ajutase să-l duc la bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
au, încă o mașină în plus, mereu tot mai multă mîncare, mereu ocazii de a înmulți banii pe care deja îi au... niciodată nu e îndeajuns, nici măcar pentru aceia care întîlnesc iubirea vieții lor și trăiesc “fericiți pînă la adînci bătrîneți”, deși poate pentru aceia a apărut răspunsul... ar fi astfel, cîteva rare cazuri în care se poate întîlni o fericire durabilă, chiar în această lume. Dar numai pentru că intervine adevărul iubirii, mai puternic decît materia: iubirea luminează și înalță totul
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
intervine adevărul iubirii, mai puternic decît materia: iubirea luminează și înalță totul, schimbă și aduce totul la infinit... Numai așa se poate explica fericirea găsită... Însă e foarte rar. Cîte persoane cunoști tu care “au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți”? Aici intervine și ideea că perechea nu e una singură pentru mai toți oamenii, din cauză că toți se schimbă mereu și potrivirea inițială poate să nu dureze prea mult. Ai văzut cîtă nefericire există în lume? Din diverse motive, naturale sau
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
de ceilalți. Cu mult timp În urmă, În București, ăsta era lucrul pe care Îl ura cel mai mult: să părăsească oamenii și lucrurile de care Îi păsa. Majoritatea cunoscuților ei aveau aceiași prieteni din liceu și din facultate până la bătrânețe, se Învârteau În aceleași cercuri, se vedeau și făceau aceleași lucruri, În fiecare zi, până la moarte. Nu și În New York. În fiecare an se deschideau și se Închideau alte restaurante, alte baruri, se dezvoltau și mureau alte afaceri; cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
în fața socrului cu greutatea autorității pe care i-o conferă uniforma, dacă ar ști, Cipriano Algor poate că ar începe să vorbească despre ginere cu mai puțină condescendență ironică. E foarte adevărat că nici tinerețea nu știe ce poate, nici bătrânețea nu poate cât știe. După Centura Industrială începe, în sfârșit, orașul, nu orașul propriu-zis, acesta se zărește în zare, atins ca de o mângâiere de prima geană roză de soare, ce se vede aici sunt aglomerații haotice de barăci improvizate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cam ofilit cum se observă la acesta, n-ar trebui numit bătrân cu atâta inconștientă ușurință, așa o fi fost obiceiul în vremurile când dinții începeau să cadă la treizeci de ani și primele riduri apăreau la douăzeci și cinci, acum însă bătrânețea, autentică, imbatabilă, din care nu exista întoarcere, nici măcar simulată, începea doar după optzeci de ani să-și merite, cu adevărat și fără scuze, numele pe care-l dăm timpului despărțirii. Ce se va întâmpla cu noi dacă Centrul n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a fost influențată și de faptul că, în familie, nu erau frați bărbați care să continue tradiția familială, fără să uităm nici un al treilea, suveran motiv, adânca iubire filială care nu i-ar fi permis niciodată să-și lase, la bătrânețe, părinții în voia sorții. Cipriano Algor deschise televizorul, închizându-l însă imediat. Dacă, în această clipă, cineva i-ar cere să spună ce-a văzut între gestul de a deschide și gestul de a închide aparatul, n-ar ști ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
genunchii ei. Un câine mai bătrân, și din acest motiv, presupunând că vârsta e nevoită să îndure vinovății mai grele, mai cinic decât cinismul pe care îl are vrea nu vrea, ar comenta sarcastic gestul afectuos, dar numai pentru că pustietatea bătrâneții l-a făcut să uite că, în chestiuni de inimă și sentiment, surplusul e întotdeauna preferabil absenței. Mișcată, Marta îi trecu încet mâna peste cap mângâindu-l și, cum el nu se retrăgea și continua s-o privească fix, luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
e obișnuit, nici măcar în gândurile distrate, să înlocuiești ceva prin altceva, doar dacă n-o fi consecința faptului că a trăit mult, poate că există lucruri pe care începem să le înțelegem doar când ajungem acolo, Ajungem acolo, Unde, La bătrânețe. Cipriano Algor se îndreptă spre cuptor, murmura o cantilenă fără sens, Marta, Marçal, Isaura, Găsit, apoi schimbând ordinea, Marçal, Isaura, Găsit, Marta și iar, Isaura, Marta, Găsit, Marçal, și iar, Găsit, Marçal, Marta, Isaura, în sfârșit, adăugă propriul lui nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
iarbă. M-am înduioșat amintindu-mi cu câtă convingere și cu câtă simplitate îmi pusesem în mintea mea de copil problema libertății: viața în cușcă sau viața în afara cuștii. Nu-mi ținusem promisiunea. Leii, tigrii, panterele aveau să moară de bătrânețe în cuști; nu le deschisesem drumul spre pădure. În schimb, aveam impresia că scăpam eu de o cușcă. Trăiam pe atunci, și mai târziu la fel - voi mai vorbi despre asta - cu ideea fixă că nu trebuia să mă leg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o ruină, nu mai avea nimic din prestanța de odinioară. Îi căzuse și părul, gura i se strângea ca o pungă și slăbise. Nu m-a întrebat nimic, nici măcar cum o dusesem la închisoare; mi-am dat seama că boala, bătrânețea, egoismul său și Luchi înăbușiseră în el orice sentiment. Uitase până și supărările pe care i le pricinuisem. Venisem acolo cu gândul să-i cer scuze că mă înverșunasem ca un prost la proces împotriva lui, dar n-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
stânjenească; aș fi plecat înainte de căderea serii, ca să nu vină ora strigoilor și nu m-aș mai fi întors niciodată pe acel țărm. 8 În cartierul în care m-am născut n-am avut prilejul să mă deprind să respect bătrânețea. Copiii cu care mă jucam eu printre pubelele rău mirositoare nu erau dispuși să fie moralizați. La școală nu învățam mare lucru, în schimb pe stradă se preda temeinic disprețul. Profesorii mei erau în același timp colegii mei. De aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cel care luase bățul să i-l dea orbului înapoi și, pentru că n-a vrut, l-am bătut măr. A fost unul din puținele momente în care a învins în noi bunul simț, dar nici atunci n-am înțeles că bătrânețea e un destin pentru fiecare. La azil, cei mai mulți bătrâni erau retrași, posaci, închirciți în lumea dinlăuntrul lor, cât de vie n-am cum să știu; din ea răzbăteau slabe pâlpâiri în afară. Pe aceștia îi vedeam mai rar, pe unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
consoleze și să-și dea curaj, cu ochii la defectele altora; e destul să-l vadă pe altul mai nenorocit decât este el însuși ca să spună că, totuși, viața n-a fost ingrată cu sine. Dar nu-i desconsideram pentru bătrânețea lor. Cu excepția Mopsului, la început mi-au fost chiar simpatici și mă distra să le ascult poveștile. Domnul Andrei era dimineața vesel și sclipitor. După-amiaza începea să amuțească. „Nu sunt în formă după-amiaza, ne avertiza el glumind. Iar seara riscați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nici la învățătură, nici în dragoste, nici în recunoștință. Și dacă era să-i judec prin această prismă, și alți bătrâni erau mai buni decât mine. Aproape fiecare avea în urma lui un exces. Poate chiar din pricina unor excese eșuaseră acolo. Bătrânețea și împrejurările îi ticăloșiseră pe unii sau îi siliseră să pară ușor ridicoli, însă, trebuia să recunosc, eu n-aveam nici o calitate care să-mi dea dreptul să-i disprețuiesc. Fiecare dintre ei tânjea în secret după ceva. Dominic tânjea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ocupa de treburile azilului și putea fi văzut pe coridoare adesea. Stătea de vorbă, întreba pe unul, pe altul de sănătate. O singură ciudățenie avea. Aderase, probabil, pe unde umblase la o învățătură care propovăduia o moarte demnă pentru evitarea bătrâneților și suferințelor penibile, căci încerca să-i convingă pe unii care aveau o boală fără leac și care ajunseseră într-o stare de maximă degradare că era mai bine să sfârșească singuri. Azilul nu s-ar fi putut însărcina să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
goliciunea urâtă de marmură. — Ce, așa arătau fetele care mă așteptau să aterizez? Mă jigniți, domnule sculptor. Nici cu Călugărul n-am avut mai mult succes. Sunt un gunoi, Doamne, un păcătos, iartă-l pe robul tău care nici la bătrânețe n-a devenit cucernic, s-a văicărit el și s-a îndepărtat clătinându-se. În schimb, Leon a fost încântat. A învelit statueta într-o batistă murdară și a ascuns-o în buzunarul halatului. În ziua următoare, Moașa mă opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să i-o ceri? „Bună, Jack, mă întrebam dacă ai fi drăguț să-mi dai o probă de sânge ca să aflu dacă ești sau nu tatăl copilului meu. Dacă ești, o să fac un avort, ca să pot trăi fericită până la adânci bătrâneți cu altcineva.“ Pentru numele lui Dumnezeu, Fran, Jack Allen e îndrăgostit de tine. Îi datorezi ceva mai multă considerație decât îi arăți. Fran se prăbuși nefericită pe scaun. — Știu. Ai perfectă dreptate. Nu pot să-i cer așa ceva. — Va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
separat de ceilalți, ieșind în evidență nu numai prin izolarea fizică, ci și prin figura lui încă tânără. Știa că era în parte o ironie a vârstei faptul că Ralph își păstrase un aer de vioiciune copilărească, chiar și la bătrânețe, dar în acest context îți dădea impresia că aparținea unei alte generații. Cât timp avea să-și păstreze vioiciunea în acest loc? — Pot să intru? — Nu în timpul mesei, mă tem. Puteți aștepta în dormitorul lui, dacă doriți. O să fac o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nu li se oferea nici o alegere, alții făceau totul în locul lor și Jack avea sentimentul că dreptul de-a alege era ceea ce deosebea oamenii de alte făpturi. Își închipui pentru o clipă cum avea să fie propria lui viață la bătrânețe și se văzu așezat lângă un șemineu, citind ziarul, inventând mici ritualuri cu care să-și umple zilele: să facă un rebus, să lucreze în grădină, să-și facă de lucru în bucătărie, să bea un pahar de whisky de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]