3,543 matches
-
urma să se țină În Lexington. Fiindcă finala urma să aibă loc după câteva luni, i-am rugat pe ai mei să luăm o pauză. Au fost de acord. De câteva ori În următoarele săptămâni, mi-au adus aminte cu blândețe că ar fi cazul să mă apuc din nou de pregătire. Cu toate acestea, n-au mai fost atât de insistenți. Nu mai puneau accent pe exercițiu. Dându-mi câteva lecții prețioase la Început, mă lăsau să Învăț altele, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
48. De altfel, în această luare de poziție D'Elia se află pe urmele altor istorici, dar, mai ales, ale lui Boissier, care și el împărțise domnia lui Augustus în două: în prima parte, Augustus ar apărea plin de înțelegere, blândețe, clemență și bunătate, într-o societate aproape idilică, evocată cu plăcere de penița lui Boissier și, în parte, și de D'Elia; în a doua, în schimb, lumina începuturilor s-ar fi stins gradual pentru a face loc unei umbre
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
est res passa, pepercit), aceasta l-a cruțat, folosind cu măsură focul fulgerului său: fără să-i ia nici viața, nici bunurile, nici posibilitatea de întoarcere... Implicit, Ovidiu insistă asupra faptului că greșeala sa (error) nu este gravă: o demonstrează blândețea verdictului imperial. Din blândețea (formală) a pedepsei, Ovidiu, ca un bun avocat, extrage argumentele care susțin cât de nesemnificativă și de insignifiantă i-a fost, în realitate, comportarea, care a dus la relegarea sa. De aceea, după ce a afirmat inexistența
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
aceasta l-a cruțat, folosind cu măsură focul fulgerului său: fără să-i ia nici viața, nici bunurile, nici posibilitatea de întoarcere... Implicit, Ovidiu insistă asupra faptului că greșeala sa (error) nu este gravă: o demonstrează blândețea verdictului imperial. Din blândețea (formală) a pedepsei, Ovidiu, ca un bun avocat, extrage argumentele care susțin cât de nesemnificativă și de insignifiantă i-a fost, în realitate, comportarea, care a dus la relegarea sa. De aceea, după ce a afirmat inexistența (nici măcar în intenție!) vreunei
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ceea ce Ovidiu gândește cu adevărat și ceea ce exprimă formal în legătură cu Augustus. Oricât de mult ar vrea să o ascundă, nu o singură dată e evidentă discrepanța dintre ceea ce poetul scoate din gură și ceea ce păstrează în suflet cu privire la Împărat. I. Blândețe: cruzimea lui Augustus. La Ovidiu, blândețea lui Augustus este aproape un clișeu, este "recunoscută" și "elogiată" cu termeni care-l lasă pe cititor perplex: Augustus nu este un Creon, un Antifate, un Falaris, un Busiris (poate, un Metellus)432, dar
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ceea ce exprimă formal în legătură cu Augustus. Oricât de mult ar vrea să o ascundă, nu o singură dată e evidentă discrepanța dintre ceea ce poetul scoate din gură și ceea ce păstrează în suflet cu privire la Împărat. I. Blândețe: cruzimea lui Augustus. La Ovidiu, blândețea lui Augustus este aproape un clișeu, este "recunoscută" și "elogiată" cu termeni care-l lasă pe cititor perplex: Augustus nu este un Creon, un Antifate, un Falaris, un Busiris (poate, un Metellus)432, dar este zeul cel mai blând și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
identificării lui Augustus cu respectivele personaje sângeroase și despotice. De altfel, prin faptul că nu îndrăzneau să se apropie de poet, că nu se încumetau să intervină pentru el pe lângă împărat, prietenii lui Ovidiu demonstrau că nu credeau deloc în blândețea lui Augustus; mai mult, vedeau în el un fel de Creon, Antifate, Falaris, Busiris...433. Câteodată Ovidiu însuși ne dezvăluie adevărata sa opinie despre Augustus: în asemenea momente, figura împăratului nu este defel înconjurată de haloul de blândețe și dreptate
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
deloc în blândețea lui Augustus; mai mult, vedeau în el un fel de Creon, Antifate, Falaris, Busiris...433. Câteodată Ovidiu însuși ne dezvăluie adevărata sa opinie despre Augustus: în asemenea momente, figura împăratului nu este defel înconjurată de haloul de blândețe și dreptate. Este evident că Sulmonezul are impresia că a fost condamnat pe nedrept 434. În plus, relegarea sa pentru a respecta termenii condamnării este cel mai dur exil posibil și imaginabil. II. Noblețea: originea modestă a lui Augustus. Când
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și o latură morală. Idealul lui Alecu Văcărescu este ca frumosul să fie și bun, ca idealul grecilor și al esteticienilor kantieni. Iată În propozițiile lui tremurătoare și Împiedicate exprimarea acestui gînd: „CÎnd voi zice frumusețe, Voi și suflet cu blîndețe, Cu simțiri, cu isteciune Depărtat de-nșelăciune.” (s.n.) Frumusețea desăvîrșită, divină („care poate să numească / fitecine și cerească”) are, după acest improvizat filozof al erosului, menirea să „mîngîie”, să Îndulcească o vedere omenească și să sporească plăcerea privitorului. Faptul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Puținele imagini literare sugerează o progresivă retragere, o sistematică Împotrivire față de nebuniile sentimentului. Nu-i place să trăiască În văpăi, ca Alecu, și nici nu caută jertfă. Atins de melancolie, el vrea scăpare, se roagă - dar fără patetism - și cere blîndețe, blîndețea fiind, după el, starea ideală a iubirii: „În noian de Întristare, cînd s-o afla cineva, Cum să-și mai afle scăpare, cînd și dragostea nu va, Dragoste, fii milostivă, la amară starea mea, Lasă, nu mai sta-npotrivă și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imagini literare sugerează o progresivă retragere, o sistematică Împotrivire față de nebuniile sentimentului. Nu-i place să trăiască În văpăi, ca Alecu, și nici nu caută jertfă. Atins de melancolie, el vrea scăpare, se roagă - dar fără patetism - și cere blîndețe, blîndețea fiind, după el, starea ideală a iubirii: „În noian de Întristare, cînd s-o afla cineva, Cum să-și mai afle scăpare, cînd și dragostea nu va, Dragoste, fii milostivă, la amară starea mea, Lasă, nu mai sta-npotrivă și blîndețea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
blîndețea fiind, după el, starea ideală a iubirii: „În noian de Întristare, cînd s-o afla cineva, Cum să-și mai afle scăpare, cînd și dragostea nu va, Dragoste, fii milostivă, la amară starea mea, Lasă, nu mai sta-npotrivă și blîndețea iar ți-o ia.” E mulțumit, În consecință, atunci cînd, amorezat, află o veste bună și inima Își dă În fire, revine, altfel zis, la starea de tihnă: „Tocm-așa fără-ndoială Cu firească orînduială Acum și inima mea D-o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cuprinși nu numai de suflețire, dar și duhurile (spiritele) lor au devenit istețe, subțiate, adică, de conștiința iubirii). În fine, iubirea, pentru a putea produce mîngîiere (să observăm suita de note medii), trebuie să fie blîndă („de-ai fi cu blîndețe”). Într-un vers nesigur: „ești inimă trufașe În trează plăcere”, dăm peste o sintagmă În jurul căreia se poate specula. „Trează plăcere” ar sugera bucuria spiritului În dragoste, veghea conștiinței În patimile trupului. Ideea nu-i străină de mentalitatea uscatului Nicolae
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un poet al rupturii, ci al coexistenței. V Vasile CÎrlova. «Valea tristăă și sentimentul securității De lucruri, CÎrlova se apropie totdeauna cu milă. O tristețe fundamentală, care n-atinge, totuși, proporțiile disperării, Însoțește demersul său liric. O tristețe și o blîndețe care vor să ocrotească o realitate fragilă, ea Însăși tristă, evanescentă (ruinurile, păstorul Întristat, filomila), supusă unei legi aspre: soarta: „Vin lîngă dînsul, pătruns de milă, Și cu blîndețe Îl Întrebai...”, Poezia nu este, În aceste condiții, o cuprindere, o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
totuși, proporțiile disperării, Însoțește demersul său liric. O tristețe și o blîndețe care vor să ocrotească o realitate fragilă, ea Însăși tristă, evanescentă (ruinurile, păstorul Întristat, filomila), supusă unei legi aspre: soarta: „Vin lîngă dînsul, pătruns de milă, Și cu blîndețe Îl Întrebai...”, Poezia nu este, În aceste condiții, o cuprindere, o asumare (ceea ce ar presupune o modificare), ci doar o tînguire. A scrie este pentru CÎrlova a plînge: „Ființă naltă, lungă vedere Dă ascultare, nu-și fie silă, Unui glas
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
singurătăți În doi. Un Portret din 1836 este mai Încurajator. Liniile sînt mai ușoare, mai fine, imaginile se deplasează dinspre iarna conjugală spre primăvara logodnei. SÎnt imagini, nici vorbă, gata făcute: zîmbetul „vesel” strălucește pe buze, chipul este „dulce ca blîndețea”, sînul „ușure”, În pieptu-i Edenul e „Însinuit”, copila e „zîmbindă ca cerul, ca el trăsnitoare”, ființa ei este o combinație de zeități etc. Toate acestea indică o Înseninare a condeiului, paralel cu diminuarea simțului moralizator. În afara unei trimiteri: „marea-cuviință Îți
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nume n-are/În limba muritoare”). CÎteva Însușiri, totuși, din sfera entităților inefabile: armonie, un „ce melodios”, glasul ca un „imn misterios” (auzit „În depărtare” căci poetul percepe totul de la distanță, evită apropierea, intimitatea cu obiectul erotic), apoi: dulceața, tinerețea, blîndețea, eleganța, „flacăra privirei”, „grația zîmbirei” și, În fine, posibilitatea femeii de a goni din preajma-i durerea (Frumusețea). Femeia care unește aceste calități are dreptul la „numire”, dar, ca și divinitatea, ea nu se poate numi decît prin ea Însăși. Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aceea a dematerializării și miniaturizării. Frumusețea, ca să fie autentică, trebuie să fie aeriană și gingașă. Alecsandri găsește repede soluția (În spiritul, dealtfel, al romantismului) făcînd femeia Înger, „frumoasă Îngerelă cu albe aripioare”. Un „Înger cu aripioare”, un „dulce Înger de blîndețe”, o „gingașă lumină”, un „Îngerel”, un „dulce Înger luminos”, mărind nota de suavitate prin dublarea atributelor sau diminutivarea lor. Nu simplu Înger, ci Îngerel, dulce Înger luminos, dulce Înger de blîndețe. Un cumul de suavități care Îndepărtează orice sugestie de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aripioare”. Un „Înger cu aripioare”, un „dulce Înger de blîndețe”, o „gingașă lumină”, un „Îngerel”, un „dulce Înger luminos”, mărind nota de suavitate prin dublarea atributelor sau diminutivarea lor. Nu simplu Înger, ci Îngerel, dulce Înger luminos, dulce Înger de blîndețe. Un cumul de suavități care Îndepărtează orice sugestie de corporalitate. Femeia din poezia agasant galantă a lui Alecsandri este o ființă coborîtă din cer („fiică a luminii sosită de la cer”). Rostul ei este să fie adorată și să producă mulțumire
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
despre fondul melodramatic al dramaturgilor moderni, precum Camil Petrescu și Eugene O'Neill, și despre sensurile intelectuale ale erotismului pe care le vehiculează scrierile de tinerețe al lui Lovinescu și va vedea despre ce vorbesc. Printr-o atitudine disimulată, de "blândețe" autoironică ce pregătește saltul speculativ, critica lui Antonio Patraș își descrie, de fapt, propria poziție intelectuală. Antonio Patraș este un critic care, neaspirând să rămână în istorie prin inventarea de concepte și metodologii, de reevaluări și cartografieri canonice, cumva obosit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Age mi-a fost inspirată de un mic text edificator al lui Virgil Nemoianu. Este vorba de unul cu un titlu mai mult decât semnificativ: Ce este mișcarea ,,New Age"? În spiritul acestui articol simpatizez și eu cu ,,o anumită blândețe, naivitate și bunăvoință care nu sunt antipatice" la mișcarea New Age (Virgil Nemoianu). În schimb, sigur nu mă pot lăsa convins de un anume ,,optimism facil și efemer" lipsit de ,,valori autentice și spirituale" proprii românești ale versiunii Pachamama din
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
nu era de ajuns, astfel că ne întâlneam și continuam discuțiile după orele de la școală. Adesea, atunci când ne explica câte o teorie, simțeam vorbindu-ne omul Agripina Toma, dincolo de profesorul care trecea notele în catalog și ne mustra cu blândețe când situația o cerea. Noi, foștii elevi, vom păstra mereu vie în suflet amintirea celei care a fost o adevărată profesoară de ințelepciune. Prof. Cristina Moroșan, Colegiul Național “M. Sadoveanu”, Pașcani
Paul Nechifor, Carmen Dimitriu, Angela Căşăriu, Adela Jitaru by Monografia Colegiului Național ,,Mihail Sadoveanu" Pașcani () [Corola-publishinghouse/Science/91876_a_107364]
-
a arătat destul de clar linia decadentă pe care mă mișcăm, și totuși pentru că s-a arătat clar acest lucru și primejdia pe care o conținea cred că am reușit să-l elimin din noua mea carte. Aș cere criticii nu blândețe ci o critică principială, sinceră În primul rând, clară și argumentată. Numai o asemenea critică Îl poate ajuta pe scriitor”. George DAN93: „Cu cartea mea s-a Întâmplat un lucru care mi-a dat de gândit mai ales că s-
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
mic, apa îți gîdilă repede bărbia și, atunci, începi să strigi „ajutor“, cerînd o barcă de salvare... Uite piciorul cocostîrcului! lung și zvelt, firește! La mai toți oamenii o pereche de picioare ține o viață întreagă, cînd le folosesc cu blîndețe, cum își folosește o bătrînică inimoasă caii de trăsură. Dar Ahab ăsta, e un vizitiu năpraznic. După ce și-a lăsat un picior în fălcile morții și-l obosește rău pe celălalt, ba mai și tocește picioarele de os, cu nemiluita
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
acestei fălci era acum la vreo șase degete de capul lui Ahab și se înălța mult deasupra lui. în această poziție, Balena Albă, începu să zgîlțîie ușor lemnul de cedru al ambarcațiunii, așa cum o pisică zgîlțîie un șoarece, cu oarecare blîndețe în cruzimea ei. Fedallah își încrucișase brațele, nepărînd de fel mirat, dar ceilalți membri ai echipajului se repeziră unii peste alții spre colțul cel mai depărtat al pupei. Deodată, în vreme ce ambele copastii se îndoiau, elastice, înăuntru și în afară, trase
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]