6,712 matches
-
alte belele.“ „Tot aia-i“, oftează ea. „Eu dau un kil juma’ de sânge când nu mai pot respira, plânge seringa de mila mea, și ce scofală... O iau mereu de la capăt.“ Îi povestesc totuși despre carte. Cum trec pe Bulevard de-atâta amar de vreme și că de curând, de-abia, am avut senzația că acolo e bună parte din viața mea. O viață care este și nu este a mea. „Nu am de gând să înșir meditații pe tema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Treci odată p-acolo, să vezi de nu l-au vândut cu tot cu tine...“ Nu-i mai spun de carte. Aș fi vrut să-i povestesc și de întâlnirea cu Pacula, ghitaristul, într-o după-amiază de iarnă de demult, tot pe Bulevard. Ghitaristul școlii. Îndrăgostit de Nela. A rămas un an repetent doar ca să ajungă la noi în clasă, împreună cu ea. Veneam de la cursuri și m-am lovit nas în nas cu el, în fața Cercului Militar. Era la cinci-șase ani după terminarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să dea un spectacol și la noi în unitate. Cânta pe scenă, eu îl urmăream din sală. M-a văzut și dintr-odată a început să plângă, în toiul spectacolului. Tot așa a început să plângă și la întâlnirea de pe Bulevard. Am intrat la „Gambrinus“. Am băut mult, am depănat amintiri. Am aflat de la Pacula, în cele câteva ceasuri cât am stat cu el, atâtea „taine“ ale anilor de liceu cât nu mi-aș fi imaginat că erau pe atunci. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
speriată, poate, pe care cred că le am scriind despre ea. Pur și simplu ne mai leagă aceste întâlniri întâmplătoare în stație, aceste vorbe schimbate în răspăr și, în pagina pe care o scriu, răsfățul de a crede că pe Bulevard, în câteva rânduri, eu am hotărât dacă îmi schimb sau nu viața. Am avut, pe Bulevard, de câteva ori sentimentul că am ales, că am optat, că am hotărât pentru mine, așa cum acum, scriind, cred că hotărăsc, în ușa berăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
leagă aceste întâlniri întâmplătoare în stație, aceste vorbe schimbate în răspăr și, în pagina pe care o scriu, răsfățul de a crede că pe Bulevard, în câteva rânduri, eu am hotărât dacă îmi schimb sau nu viața. Am avut, pe Bulevard, de câteva ori sentimentul că am ales, că am optat, că am hotărât pentru mine, așa cum acum, scriind, cred că hotărăsc, în ușa berăriei, dacă să intru sau nu. 12tc "12" Dimineață pierdută în gol. Ritualul dimineților de sâmbătă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dovadă. Viețile pe care le ducem sunt superbele dovezi ale traiului din nimic și pentru nimic pe care îl ducem. Orice prilej de a nu munci este bucurie națională. Voiam, în autobuz mă gândeam la aceasta, să scriu iar despre Bulevard. Am trecut ieri pe acolo. Aceeași coborâre îndelungă spre Cișmigiu. Simțeam cum trec pe lângă locuri în care, acum aproape că o știu, mi-am schimbat de câteva ori drumul în viață. Au rămas ca un fel de borne de hotar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
luat-o de câteva ori în altă parte. Le evoc nu pentru că amintirile mă apasă. Nu le simt povara. Nu-mi scriu memoriile, ordonând aceste șiruri. Observ cum doar se naște textul scris de demult din astfel de coborâri pe Bulevard fără vreo țintă. Nu vorbesc locurile, cum se spune prin romanțe. Nu dor amintirile. Nu geme viața netrăită. E voluptatea doar de a trece din ficțiune în ficțiune uitând, într-un târziu, unde te mai afli. E jocul imaginilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
le fac neveste și rezolvă pentru totdeauna tot ceea ce politicienii sau bișnițarii nu vor reuși niciodată să mai împlinească vreodată... 14tc "14" Poc, sus. Poc, jos. Mingiuca mă scoate și mă întoarce în mine, cu gratuitatea jocului că aici, pe Bulevard, aș fi putut de câteva ori să-mi schimb viața. Locuri precise aproape în care, pot spune acum, puteam să-mi schimb viața. Puncte în care destinul meu venise să ne întâlnim și eu i-am întors spatele, apucând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
făcuse groaznic de teamă, mă gândeam că am putea fi arestați. Era în ajunul Crăciunului din 1968 când, nici acum nu știu cum s-a întâmplat, m-am trezit în șuvoiul care pornise de la Căminul 6 Martie și, amestecat între alții, urcasem Bulevardul până aproape de Piața Universității. Instinctul m-a făcut să fug de acolo aproape de capăt? Frica, lașitatea și probabil simțul de conservare m-au împins să mă întorc. Până în ’89 mi-a fost teamă să spun că am fost în acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cufund în astfel de înserări mocirloase, așteptând troleibuze de care puțin îmi păsa dacă vin sau nu la timp, dacă mai circulă sau nu, dacă mai duc spre vreo stație anume, dacă mai sunt stații pe undeva sau dacă nesfârșitul bulevard al multilateralei nu cumva se ducea așa, triumfal, cu noi cu tot, aiurea, în gol de hău. Așteptam doar prin stații, știind că până la urmă tot va veni o mașină, un troleibuz sau un tramvai să mă ducă acasă. Discutam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
erau stinse. De undeva doar, din înălțimi, venea strecurată printre vălătucii fulgilor o lumină lăptoasă, ireală în așezarea ei peste umbrele negre ale statuilor, ale clădirilor din jur, peste silueta masivă a Universității conturându-se ca o părere dincolo, peste Bulevard. Era liniște. Doar fulgii foșneau, învălmășiți, rotocoliți, de parcă trecea o făptură de vălătuci și umbre prin preajma noastră, pierzându-se în josul Bulevardului, spre Cercul Militar, spre cinematografe, mai în jos, spre Cișmigiu, topindu-se în gura hulpav deschisă dincolo de încrucișarea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
negre ale statuilor, ale clădirilor din jur, peste silueta masivă a Universității conturându-se ca o părere dincolo, peste Bulevard. Era liniște. Doar fulgii foșneau, învălmășiți, rotocoliți, de parcă trecea o făptură de vălătuci și umbre prin preajma noastră, pierzându-se în josul Bulevardului, spre Cercul Militar, spre cinematografe, mai în jos, spre Cișmigiu, topindu-se în gura hulpav deschisă dincolo de încrucișarea cu Calea Victoriei. Priveam ușor speriat spre gura aceea de beznă în care se mistuia firava lumină venită din cer. Parcă o făptură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mea, dinspre Cișmigiu“, mi-am spus amuzat de o astfel de năstrușnicie. Eram obișnuit cu întunecimea orașului. De mult nu-i mai văzusem luminile nopții. Mi-l aminteam doar iluminat cândva feeric în ajunul sărbătorilor de iarnă, mai ales, cu Bulevardul strălucind sub candelabre de lumânări și de coroane arzătoare, un râu de lumină până în jos, spre Operă. Erau ani mulți de când nu mai văzusem așa ceva. Mă obișnuisem cu bezna. Făcea parte din viața mea, din sufletul meu, din visele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care mâncai franzela și parizerul împreună cu S., bucuroși că mai trecuse o zi. 16tc "16" În preziua în care tatăl meu s-a internat în spital, de unde nu a mai ieșit decât să moară acasă, am mers cu el pe Bulevard să-i arăt câte ceva din centru. De câte ori venea la mine, nu voia să iasă în oraș. Nu-l interesa. Avea amintiri vagi din anii războiului când fusese de câteva ori trimis de la unitatea sa să aducă nu știu ce materiale la Comitetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de demult. Se demolase mai totul în zona aceea. Biserica fusese ascunsă după câteva blocuri. Doar școala rămăsese locului. Ceaușescu nu trecuse și la demolarea școlilor. Nu a vrut tatăl meu să mergem pe Știrbei Vodă. Am coborât doar pe Bulevard, pe partea cu cinematografe, spre „Gambrinus“. Drum pe care îl făceam zilnic și care nu prezenta pentru mine nici un interes deosebit. Îl urmăream doar cu coada ochiului pe tatăl meu cum pășea greoi, poticnit, sprijinindu-se ușor de brațul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ea, când o descrii, un lucru străin, gol, sec, mai inutil joc decât acesta, al frunzelor zburătăcind, răscolite, pe asfaltul de la intrarea în Cișmigiu. Intrarea dinspre „Spicul“, dinspre fostul restaurant „Cișmigiu“, dinspre intersecție, dinspre fostul „Gambrinus“. Tot mai sus, pe Bulevard, dinspre un tot mai de demult fost. Am mai intrat o singură dată în, de-acum, fostul restaurant „Cișmigiu“, la foarte mulți ani după acea întâmplare cu Ester. Se schimbase lumea, Bulevardul se transforma, restaurantul de odinioară devenise un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
intersecție, dinspre fostul „Gambrinus“. Tot mai sus, pe Bulevard, dinspre un tot mai de demult fost. Am mai intrat o singură dată în, de-acum, fostul restaurant „Cișmigiu“, la foarte mulți ani după acea întâmplare cu Ester. Se schimbase lumea, Bulevardul se transforma, restaurantul de odinioară devenise un fel de cârciumă de mahala, cu profil incert, cu program aiurit, cu localul mai mult gol, cu chelnerițe mai mult dezbrăcate. Ceva între speluncă și salonul de așteptare al unui bordel. Poate chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că el așa face întotdeauna. O superstiție, poate, dar credea că-l ajută să-i meargă bine afacerile. Să nu-l blesteme cel ce vinde, „că mai sunt și din aceștia, care aduc ghinion cumpărătorului cinstit“. Mergând spre ieșirea dinspre Bulevard, mă tot cerceta din profil. Ridica din umeri și își continua vorbele. De ce mă tot studiați? l-am întrebat la un moment dat. Credeți că sunt de furat? — Nu, a râs el stânjenit. Nu-mi pasă de unde le aveți. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în fața mea. Ne-am întâlnit de câteva ori la catedra custodelui. L-am privit, m-a privit, ca și cum nu ne-am fi văzut ieri. Biblioteca, totuși, ne unește, ne adună din cine știe ce vâscozități de timp. 21tc "21" Pe jos, pe Bulevardul aproape pustiu în această dimineață mohorâtă de început de iarnă. Cer greu, coborât, frunze zburătăcite, nori trecători, rare troleibuze. Nimic sărbătoresc, în afara celor câtorva drapele tricolore fluturând pe ici-colo. O sărbătoare, de altfel, mai mult mimată în acest an. Tensiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe înserat, stătea tolănită pe treptele acelea și citea, pasionată nevoie mare, un buletin informativ scos de Banca Națională. Dimineața de acum îmi amintește de dimineața din urmă cu un an (sau doi?) când se aștepta venirea unui președinte american. Bulevardul tot așa pustiu, cu trecători rari, cu lumină obosită. Mergeam pe trotuarul celălalt, din fața „Tic-Tac“-ului. Pe-acolo l-am întâlnit pe Argeșanu. Așa se recomandase. Specialistul care mă tot chema să discutăm, în decembrie 1989, chipurile despre optzeciști, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
indiferent, îl pot privi pe mine, cel de demult, și îl pot duce, dintr-o parte în alta, ca și cum ar fi purtat de destin. Pot să-l fac să creadă, în aceste pagini, că destinul lui a însemnat și acest Bulevard în jurul căruia și-a dus cea mai mare parte din viață. Acum, când scriu, când zilele mele sunt tot mai puține, de aici, din partea capătului de viață, de sub adierea Morții, pot crede că eu i-am fost celui de demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cuibărească, făcându-și culcuș sub mantaua ei de pompier. Dintr-un colț al treptelor fostei intrări a cinematografului se scurge o dâră de urină. Nu scriu pentru că vreau să scriu neapărat așa ceva. Este în orașul în care trăiesc, este pe Bulevardul pe care trec, este în viața pe care o duc. În inima Capitalei, în inima României, la câțiva pași de Primăria Generală, se răsfață împuțeala mizeriei depline. Trec, trecem pe lângă ea cu pași grăbiți, zorind spre himerele unei vieți care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
răsfață împuțeala mizeriei depline. Trec, trecem pe lângă ea cu pași grăbiți, zorind spre himerele unei vieți care ne alintă cu miasme fetide. Nu știu dacă-i neapărat nostalgie. Mai mult mi se pare o părăsire. Sentimentul că, inevitabil, odată cu schimbarea Bulevardului, îmi simt tot mai aproape Moartea. Vârstele se pierd în nimic, dintr-odată. Lumea nouă care începe, o simt, nu mai este a mea. Mi-e indiferentă. Vechile umilințe, înlocuite cu altele, altfel ambalate. Cel mult pot remarca, neutru, noutățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noutățile, pot aprecia utilitățile, facilitățile, pot contempla ritmurile noi și, de ce nu, pot constata, la fel de neutru, că este din ce în ce mai tembelă. Un tembelism apreciat, desigur, după scara mea de valori, cu vălătucii trecutului înconjurându-mă, cu umbre însoțindu-mi pașii pe Bulevard, intrând încă împreună cu mine prin prăvălii, prin cârciumi, cadențându-și pașii de aer după poticneala pașilor mei. Astăzi am văzut că s-a renovat „Spicul“. Vechea prăvălie de pâine, inaugurată prin 1954, care-și păstrase fizionomia timp de jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și peste mine, că mă împovărez, că mă aplec sub poveri de clipe și frunze, că nu sunt nemuritor, cum gândeam în anii tineri, că îmbătrânesc ușor, fără dureri, fără zbucium, odată cu lumea care mă îmbrățișează. Lângă ferestrele mari, dinspre Bulevard, erau cinci-șase măsuțe înalte, unde puteai mânca ștrudelul, cornul sau chifla, puteai bea un iaurt sau un kefir. Mulți ani, kefirul era specialitatea prăvăliei. Și cerșetorii. I-am descoperit chiar din primul an de facultate. Un tip aparte de cerșetori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]