3,846 matches
-
dată la Roma (prin 1981, acolo era exilat politic bunicul meu patern, preot greco-catolic - ucenic al episcopului Iuliu Hossu - devenit călugăr basilitan, agreat de pontiful Ioan Paul al doileaă, unul dintre lucrurile ciudate văzute de mine în metropolă a fost Capela Capucinilor. Coborâtă într-o subterană intenționat lugubră, dar, paradoxal, și senină, aici se aflau oasele dezmembrate a sute de călugări capucini, din care camarazii lor de austeritate confecționaseră, după moarte, candelabre, ghirlande, ornamente care împănau subterana, asemenea unui mormânt triumfal
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
mormânt triumfal. Era vorba, firește, despre chiar o apoteoză a morții și despre o lecție privitoare la cum moartea poate fi instrumentată și utilizată... după moarte. Nu mi-a fost frică, mai degrabă am fost amuzată de pitorescul straniu al capelei, unde îndemânaticii capucini confecționaseră o adevărată dantelărie din oase umane. Eram foarte tânără și tot ce însemna moarte nu mă atingea și nu mă atinsese încă. Așa încât am perceput lucrurile în pitorescul lor extravagant. Ajunsă peste mulți ani din nou
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
mă atingea și nu mă atinsese încă. Așa încât am perceput lucrurile în pitorescul lor extravagant. Ajunsă peste mulți ani din nou la Roma (după mai bine de douăzeci de aniă, nu am mai fost însă ispitită de locul cu pricina: Capela Capucinilor primise deja însemnele unui memento mori care avea toate șansele să mă angoaseze și panicheze. În 2007, în drum spre Veneția, am aflat însă din nou ceva care mi-a adus aminte de Capela Capucinilor, chiar dacă într-un fel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
ispitită de locul cu pricina: Capela Capucinilor primise deja însemnele unui memento mori care avea toate șansele să mă angoaseze și panicheze. În 2007, în drum spre Veneția, am aflat însă din nou ceva care mi-a adus aminte de Capela Capucinilor, chiar dacă într-un fel mai puțin triumfal (în schimb, cât se poate de angoasantă. Pur și simplu, căutând un hotel unde să înnoptez, într-un orășel pașnic din Austria, am zărit un magazin ciudat, cu mobilier ornamental confecționat din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
o privire prin ușa deschisă a unei biserici de pe o străduță ca oricare alta dând din via Cavour, zărești deodată pe Moise al lui Michelangelo, iar alături de statuie pe Fellini desenând ceva într-un carnețel? Și-apoi Collosseum-ul, Via Appia, Capela Sixtină, „Stadio Olimpico”, Roma-Napoli I-I, Cinecittâ, Claudia Cardinale, etc, etc. Cum se vor descurca bunii noștri călugări moldoveni, chit că se află în secolul al XVII-lea, printre atâtea capodopere și crime? Dar să nu anticipăm. Metodiu și Iovănuț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
formule numai de el știute către vreun bondar năucit de sapientia himenopteră a bătrânului. N-avea un instinct artistic deosebit ca înaintașii săi Nicolae al V-lea, Sixtus al IV-lea, sau Leo al X-lea, vertijul de culori din Capela Sixtină provocându-i, de pildă, doar o persistentă migrenă. Un părinte însărcinat cu ștergerea prafului l-a descoperit sforăind în inestimabila bibliotecă. Compensa însă totul printr-un amestec excepțional dozat de viclenie și seninătate, cum, vorbind de personalitățile laice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pace, dar mirosul apăsător de tămîie Îți sugera moarte. Preotul budist citea textul sfînt cu glas monoton. Pe fiecare dintre cele patru coroane scria „Asociația Yamato”. Înmormîntarea părea oricum una dintre cele mai ieftine. În față, la stînga și dreapta capelei, se afla o estradă pentru cei care luau parte la Înmormîntare. Băteau la ochi doar pernele pe care nu stătea nimeni. În partea dreaptă la loc de onoare se afla un bărbat Între două vîrste, cam durduliu. Îți dădeai seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ceva important, dar vechiul exil n-a văzut o restaurație, o revenire a situației din ’48, când era regele: în biserica românească din rue Jean de Beauvais se pomenește până astăzi regele. Celelalte parohii românești - una e găzduită într-o capelă la Saint-Sulpice și cealaltă s-a mutat acum la Clichy - aparțin de Patriarhia ortodoxă română. „De câteva ori pe an merg la concerte“ Cum arată Parisul subiectiv al părintelui Nistea? Nu am timp de mari descoperiri ale Parisului. Sunt toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
februarie. Praga trebuie văzută prin ceață. Puține orașe în Europa au această calitate, de a-și dubla forța emoțională pe timp de ceață. Toate turnurile și acoperișurile orașului, Podul Charles cu statuile sale de sfinți, piețele sale și porțile sale, capelele și pasajele, toate acestea se cer văzute măcar o dată viață în ceață. Și mai e ceva, Kafka nu iese să se plimbe decît atunci cînd e ceață. Deși, uneori, mai poate fi văzut la cafeneaua Louvre unde sunt acum așezat
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Bătrânii și bolnavii din azil au fost alungați și lăsați fără Îngrijire și Îndrumare de cum săși ducă zilele. Facultatea de Teologie a fost avariată iar biblioteca atât de prețioasă prin documentele pe care le deținea a fost complet distrusă. În Capela Liceului ”Regina Maria” populația alogenă a organizat un muzeu antireligios. Jaful și incendiile au cuprins așezările orășenești din toată Basarabia după un plan de distrugere și incendiere de proporții. Populația Basarabiei a fost supusă unor anchete și represiuni draconice. Mai
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
1940-1941 se stabilește la București și funcționează ca diacon scurt timp căci la 1 octombrie 1941 autoritățile revin În capitala Basarabiei. Candidează la funcția de diacon la biserica română din Berlin dar hirotonisit preot rămâne la Chișinău și funcționează la Capela Școlii Eparhiale din Chișinău unde este numit și profesor de religie. Debutul carierei se poate considera iunie 1920 data absolvirii școlii de muzică din Chișinău cu calificativul ”Magna cum laudae”. Notele și calificativele pe care le-a primit În continuare
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
un dans, nu disciplina sumbră a barbarului, care Încearcă să suplinească cu mortificări călugărești sarea pe care i-o refuză Minerva. Domnul Commendatore a insistat: — Cine nu zgârie pă hârtie tot ce-i fermentează la mansardă ie iunucu dă la Capela Sixtină. Nu-i bărbat. — Cre că scriitoru tre să se arate pă d-a-ntregu, a zis și Requena. Contradicțiile nu ie Împortante; totu ie să scârțâi pă hârtie toată neștirea dân omenesc. Mariana s-a băgat și ea În vorbă: — Io
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și În cele mai acreditate târguri france din Orașul-Lumină. E demn de interes, deși eclectic, sincretismul lui Otto Julius Manntoifel, al cărui sanctuar cu Multe Muze din Postdam Îmbină casa-Încăpere, scena giratorie, biblioteca circulantă, grădina de iarnă, impecabilul grup sculptural, capela evanghelică, chioșcul sau templul budist, patinoarul, fresca murală, orga polifonică, casa de schimb, vespasiana, baia turcească și budinca. Oneroasa menținere a acestui edificiu multiplu a provocat vinderea lui la licitație și demolarea de rigoare, aproape În continuarea sărbătorii care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
murit secerat În plină bătrânețe, nu Înainte de a-și fi reunit Într-un volum producțiile risipite ici-colo. O patetică plaquette, pe care a semnat-o in articulo mortis, sub presiunea noastră prietenească, cu câteva clipe Înainte de a fi dus la capelă, Îi va răspândi opera În selectul cerc al bibliofililor care se vor Înscrie pentru a o cumpăra, la domiciliul meu particular din strada Pozos. Cinci sute de exemplare pe hârtie de scris, numerotate cu mare scrupulozitate, formează practic editio princeps
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
în durligi vorbea cu boii. Noi pășeam în urma ambulanței, apoi rămaserăm mai în urmă. Moșneagul sta neclintit în car. Soldatul negricios îndată își duse mânile în deșerturi și se făcu covrig. Ceilalți cinci-șase oameni umblau domol, cu mânile atârnate, cu capelele pe ceafă. În pădurea de stejari era liniște. Soarele după-amiezii tremura prin rețeaua crengilor. Pe lângă desișuri bogate, printre gropi și printre cioate, ținând poala pădurii, drumeagul urca și cobora, ocolea la dreapta și la stânga, dispărea și se arăta în depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și mai târziu când n-am pierdut nici un prilej pentru a repeta întruna: eu, mie, eu simt, eu, pentru mine, eu... Am fugit de drumurile normale, pe care, cu puțin noroc, îți poți umple viața iubind, chiar dacă n-ai pictat Capela Sixtină. Dar eu semănam demult cu taurii din arenă care nu mai văd la un moment dat decât o mică bucată de pânză. Și pot fi învinuiți taurii pentru asta? Nici măcar azi, când am altă perspectivă asupra lucrurilor, nu pot
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
purgatorial e fals. De parcă... „Hei, stai o clipă! Stai o clipă!“, îi striga Ioana Sandi. „Ce te-ai pornit așa? Ți-ai pierdut mințile? Tot continuând astfel, n-ai s-o mai scoți la capăt!“ Ajunsese la cimitir prea devreme. Capela era închisă. S-a așezat pe o bancă, cu mănunchiul de flori lângă el, urmărind cum cad frunzele brusc îngălbenite, scuturate de adierea care se simțea de câteva zile. Un aer cald plutea în jur. Nu și-a dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îngălbenite, scuturate de adierea care se simțea de câteva zile. Un aer cald plutea în jur. Nu și-a dat seama cât de cald este decât după ce îngrijitorul a deschis ușile și a putut urca treptele de piatră, pătrunzând în capela răcoroasă, gălbui luminată prin vitralii. Sicriul se afla în mijloc, iar la capul lui, crucea de un ocru strident, cu numele ei cel lung și anii nașterii și ai morții, 1898-1975, desenate cu tuș negru, ușor tremurat. I-a sărutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
glasul de bariton al preotului răsuna sub cupolă, în miros de tămâie și lumânări proaspăt arse, până când s-au pornit s-o îmbrățișeze și s-o sărute, nu toți, la capătul slujbei, într-un vaiet crescând, liniștit pe măsură ce ieșeau din capelă și porneau pe aleile întortocheate și înguste spre cavoul impunător și arogant al colonelului Beldiman. Andrei Vlădescu a continuat să rămână departe. Nu era nevoie să se apropie. În buzunar avea scrisoarea știută, în urechi îi răsuna glasul știut, memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
laolaltă cîteva sute de civili olandezi și belgieni. Jim se uită cu interes prin gardul dublu de sîrmă ghimpată. Grupuri de soldați britanici stăteau culcați lîngă barăcile lor sau ședeau afară pe terenul de adunare, pe băncile lustruite luate din capela seminarului, părînd congregația unei catedrale În aer liber. Dar nu existau civili, bărbați, femei sau copii. Gărzile japoneze erau ocupate cu nesfîrșitele apeluri nominale și nu aveau timp pentru nou-veniții care sperau să fie primiți. Jim stătea În picioare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
fac făraș, el se bagă în gunoi, schelălăie, sună frate-meu, nu vii? hai, acum te-ai sculat, vin în 20 de minute, scoală-te, Prințesă! da... și eu trebuie să merg să stau cu câinele, mama se duce la capelă și trebuie să-l scot afară, hai mai repede că m-așteaptă tata, doar își pune papucii și ieșim, cum am dormit, așa plecăm, ei, cine-și dă seama? Mișto! 4 sticle goale de vin, șoseta cu tutun în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
zilelor într-o... mănăstire. Un bătrânel tocmai își amintea că tatăl ei, da, da, cărturarul, fusese un mare crai. Cucerise inima unei boieroaice, Eglantina, femeie frumoasă, extrem de elegantă, căreia, din acest motiv, i se mai spunea și Elegantina. Preotul de la capela Văcăreștilor rupse o bucată de pâine și, după rugăciunea de sfințire a bucatelor, o muie în mâncarea așezată dinaintea lui. Moment bine primit. Invitații își făcură cruce, se așezară în jurul mesei mari și uitară cu totul de Marioritza. Dar Nicolae
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
total, ardeau două trupuri detașate de restul universului ca însăși nemurirea. Și martori nu erau decât un joben, un baston și... două pistoale. Abandonate toate. Mute. PAGINĂ NOUĂ 33 Domnița Ecaterina și clucereasa Elenca pășeau alături pe alee. Veneau de la capela Văcăreștilor și se îndreptau spre momântul Luminăției Sale. Femeile nu se grăbeau și nici nu simțeau nevoia să vorbească. Se bucurau în tăcere de blândețea zilei. În pivnițele casei, erau vinuri din recoltele anilor 1748, 1726, 1719 și chiar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
urca, sprinten, serpentina pietruită, până la platou, de unde, înfipt în talpă și ciomag, să fi luat pieptiș potecuța până la cabană. Și de teamă să nu piardă răsăritul soarelui, să se fi agățat repede pe peretele prea puțin înclinat ai piscului, până la capelă. Porniserăm trei pe înserate: Egon, pictorul, un compozitor de lied-uri vieneze și eu. În cele douăzeci de ore cât a ținut escapada noastră, nu țin minte despre ce anume au vorbit tovarășii mei. Totuși, la intervale prindeam câteva cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Primea de la nenea Mihalache doi lei pe săptămână, pentru că făcea curățenie în cameră, afară de ce-i mai pica de la noi. În ziua când urma să fie dus la judecată, el își curăți vestonul, cu ceai, își lustrui bocancii, și cu capela periată și pe o sprânceană, își duse la gură o mână făcută pâlnie, trompetând „înaintarea”. La poarta închisorii, un clopot suna, ori de câte ori pleca sau intra cineva. Poarta deschisă împingea o limbă de oțel elastică, ce semnala evenimentul. De astă dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]