3,886 matches
-
grele ale trupelor inamice, fiind descălecat, doar pentru a oferi calul unui nobil secundar numit Giovanni di Capua sau Juan de Altavista, care și-a dat apoi viață întârziindu-i pe inamici, astfel încât Ferdinand să poată scăpa. Córdoba a condus cavaleria spaniolă și supraviețuitorii din cadrul infanteriei într-o acțiune disperată împotriva francezilor, care alături de boala de liderul francez, a permis napolitanilor să scăpe. Spaniolii au putut să ajungă în siguranța la Seminara, trupele franceze au fost mulțumite că au ocupat terenul
Bătălia de la Seminara (1495) () [Corola-website/Science/329275_a_330604]
-
asigura succesiunea dinastică la tronul napolitan. În 1495, monarhii catolici au decis să-l susțină pe regele Ferdinand împotriva lui Carol, Gonzalo a fost ales pentru a comanda expediția spaniolă a 5,000 de oameni. A comandat infanterie ușoară și cavaleria împotriva forțelor franceze grele în prima bătălie majoră din Italia, la Seminara în 1495, care s-a încheiat cu victoria lui Bernard Stuart d'Aubigny. În anul următor, a capturat comitatul rebel Alvito pentru rege și a evita o bătălie
Gonzalo Fernández de Córdoba () [Corola-website/Science/329281_a_330610]
-
fost pierdută în principal pentru că Ferdinand, indiferent de sfatul lui Gonzalo, a persistat să lupte într-o bătălie cu trupele lor mai ușor echipate. În câmp deschis, săbiile scurte ale infanteriei spaniole i-a pus într-un dezavantaj în față cavaleriei grele și a lăncierilor. Gonzalo a introdus, prin urmare, o nouă formație, împărțind infanteria spaniolă în lupta, centrul formației format din lăncieri, iar flancurile din arme de foc, numită colunella - formația originală străpunge și trage. Francezii au fost învinși în
Gonzalo Fernández de Córdoba () [Corola-website/Science/329281_a_330610]
-
său, Ferdinand al II-lea de Aragon, rege al Siciliei și Spania, care i-a oferit asistență în recucerirea regatului. Generalul spaniol Gonzalo Fernández de Córdoba a sosit din Spania, cu o mică armată formată din 600 de lăncieri de cavalerie spaniolă și 1.500 de infanterie, fiind ales de regina Isabella să conducă contingentului spaniol. De Córdoba a ajuns la portul din Messina pe 24 mai 1495, doar pentru a descoperi dacă Ferdinand al II-lea de Napoli a trecut
Ferdinand al II-lea de Neapole () [Corola-website/Science/329285_a_330614]
-
ministrului său principal, Sosibus, ce fuseseră antrenați să lupte în stilul falangei macedonene. În afară de aceștia, el mai dispunea de 4,000 de Traci și Celți din Egipt și alți 2,000 din europa, ambele grupuri sub comanda lui Dionisie Tracul. Cavaleria sa era compusă din garda sa personală de elită (tis aulis) în număr de 700 de călăreți, 2,300 de călăreți din Libia și greco-macedoneni din Egipt, aflați sub comanda lui Polycrates din Argos. Alți 3,000 de călăreți din
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
de călăreți din Grecia sau mercenari erau conduși de Echecrates Tessalianul. Astfel, Ptolemeu avea în total 70,000 de infanteriști, 5,000 de călăreți, precum și o forță de 73 de elefanți nord-africani. Flancul stâng ptolemaic era ocupat de Polycrates alături de cavaleria de sub comanda sa. Între el și falaga din centru se aflau arcașii cretani, aflați lângă cavalerie, și hypaspiștii, ce asigurau extrema stângă a falangei. Falanga din centru începea cu mica unitate de libieni în stânga, grosul trupelor greco-macedonene în centru și
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
70,000 de infanteriști, 5,000 de călăreți, precum și o forță de 73 de elefanți nord-africani. Flancul stâng ptolemaic era ocupat de Polycrates alături de cavaleria de sub comanda sa. Între el și falaga din centru se aflau arcașii cretani, aflați lângă cavalerie, și hypaspiștii, ce asigurau extrema stângă a falangei. Falanga din centru începea cu mica unitate de libieni în stânga, grosul trupelor greco-macedonene în centru și cei 20,000 de egipteni în dreapta. Flancul drept continua apoi cu mercenarii greci armați în stil
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
unitate de libieni în stânga, grosul trupelor greco-macedonene în centru și cei 20,000 de egipteni în dreapta. Flancul drept continua apoi cu mercenarii greci armați în stil hoplit, urmați de mult mai mobilii traci și celți. Extrema dreaptă era asigurată de cavaleria lui Echecrates. Ptolemeu, alături de 40 de elefanți, se afla pe flancul stîng, în vreme ce restul de 33 de elefanți fuseseră distribuiți în flancul drept. Armată lui Antiohus, care dispunea de o forță similară, era la fel de diversă, un fapt obișnuit pentru statele
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
de o forță similară, era la fel de diversă, un fapt obișnuit pentru statele elenistice. El își plasase 60 de elefanți sirieni, comandați de fratele său vitreg Filip, în fața flancului său stâng, unde el se afla personal, alături de o bună parte din cavaleria sa, 4,000 de călăreți. Legătura dintre aceștia și falanga sa centrală era asigurată de arcași 2,500 de cretani și peltaști libieni sub comanda lui Eurylochus și a lui Zelys din Gortyna, precum și de 5,000 de mercenari greci
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
oameni) - în principal arcași, cissiani, mezi și carmanieni (5,000 de oameni) sub comanda lui Aspasianus Medul și peste 2,000 de cardacieni, libieni și traci, trupe ușoare, sub comanda lui Lysimah Galul, care cu toții asigurau legătura între falangă și cavaleria din stânga, în număr de 2,000 de oameni, sub comanda lui Themison, precum și restul de 42 de elefanți. În total, Antiohus dispunea de 62,000 de infanteriști, 6,000 de calăreți și 102 elefanți sirieni, mult mai mari și mai
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
a distruge centrul seleucizilor, în principal secțiunile mai slabe ocupate de arabi sau alte contingente aliate. Antiohus în schimb avea în vedere strategia clasică alexandrină a ciocanului și nicovalei, prin care infanteria din centru ține în loc centrul adversar (nicovala), iar cavaleria învinge călăreții adversarului și atacă centrul inamic din spate, unde ele este cel mai vulnerabil (ciocanul). O ipoteză este ca Antiohus să fi sperat să îl captureze sau să îl ucidă personal pe Ptolemeu, aflat pe aceași parte a câmpului
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
început să fugă înapoi către liniile ptolemaice, creând multă confuzie în rândurile lor. Prima unitate ptolemaică ce a fost forțată să se retragă de către făga elefanților a fost chiar garda regală a lui Ptolemeu. Antiohus între timp și-a condus cavaleria, ocolind masa de elefanți, si a atacat călăreții ptolemaici aflați sub comanda lui Polycrates, învingând-ui. Deasemeni, mercenarii greci ai seleucizilor au atacat trupele ușoare de peltaști inamice, ce fuseseră deja lovite de asaltul elefanților, forțând-ui și pe aceștia să se
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
a se apropia de mai marii lor adversari, ordonă hopliților mercenari greci sub comanda lui Phoxidas să atace trupele ușoare seleucide compuse din arabi și mezi aflate în fața lor, evitând elefanții inamici aflați mai în dreapta, în timp ce el își conduce personal cavaleria și flanchează extrema stângă seleucidă, lovind-o în lateral și spate. Atât cavaleria seleucidă și elefanții, cât și contingentele arabe și mede sunt puse pe fugă, expunând astfel flancul stâng al falangei seleucide. Ptolemeu reușise să scape din dezastrul ce
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
comanda lui Phoxidas să atace trupele ușoare seleucide compuse din arabi și mezi aflate în fața lor, evitând elefanții inamici aflați mai în dreapta, în timp ce el își conduce personal cavaleria și flanchează extrema stângă seleucidă, lovind-o în lateral și spate. Atât cavaleria seleucidă și elefanții, cât și contingentele arabe și mede sunt puse pe fugă, expunând astfel flancul stâng al falangei seleucide. Ptolemeu reușise să scape din dezastrul ce avusese loc în flancul său stâng și se repoziționa-se în mijlocul falangei sale, ridicând
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
VIII-lea. De asemenea, a crescut numărul cazurilor de înhumare sub influența atât a ritualurilor de înmormântare avare și carolingiene. Au fost descoperite săbii în mormintele „Blatnica-Mikulčice”, ceea ce demonstrează o schimbare a tacticilor militare caracteristice popoarelor nomade cu cele ale cavaleriei de tip occidental. Au fost descoperite ruinele unor fortificații datate în jurul anului 800, cu ziduri de apărare din bușteni și pământ sau piatră fără mortar și pământ la Spišské Tomášovce , Devín și alte locuri. Acestea demonstrează apariția unei puteri centralizate
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
de călăreți, dar veridicitatea acestui număr este pusă la îndoială. Regino din Prüm și alți autori contemporani i-au descris pe unguri ca fiind un popor de războinici nomazi. Împăratul Leon Filozoful a remarcat importanța pe care o aveau acțiunile cavaleriei în tactica militară a ungurilor. Analizele făcute craniilor de cai găsite în mormintele războinicilor unguri nu au descoperit diferențe semnificative între acești cai și cei din rasele vest-europene. Regino din Prüm îi descrie pe unguri ca nefiind cunoscători ai tehnicilor
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
să captureze orașul Kortrijk. Apoi, s-a confruntat cu armata flamandă în bătălia pintenilor de aur (la Courtrai). Infanteria sa a avansat cu succes împotriva flamanzilor (care erau în principal miliții orășenești), însă a ordonat apoi retragerea, pentru a permite cavaleriei să desăvârșească victoria. Însă având de a face cu un teren mlăștinos, cavalerii săi nu au izbutit să dea lovitura zidului de scuturi făcut de flamanzi, drept pentru care ei au fost zdrobiți și măcelăriți. Robert a condus o parte
Robert al II-lea de Artois () [Corola-website/Science/328699_a_330028]
-
din armata inamică, pentru care sar da o răscumpărare bogată. La începutul bătăliei englezii, sub comanda contelui Warrick au simulat retragerea pe flancul stâng. Nu se cunoaște faptul dacă acest lucru a fost făcut în mod deliberat de a provoca cavaleria franceză, sau o consecință a capturării spionilor englezi. Orice ar fi fost, a provocat atacul pripit al cavaleriei mareșalului Audrehem împotriva arcașilor englezi, care acopereau retragerea trupelor sale pe flancul stâng. Odată cu apropierea cavaleriei franceze, o mare parte din trupele
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
au simulat retragerea pe flancul stâng. Nu se cunoaște faptul dacă acest lucru a fost făcut în mod deliberat de a provoca cavaleria franceză, sau o consecință a capturării spionilor englezi. Orice ar fi fost, a provocat atacul pripit al cavaleriei mareșalului Audrehem împotriva arcașilor englezi, care acopereau retragerea trupelor sale pe flancul stâng. Odată cu apropierea cavaleriei franceze, o mare parte din trupele lui Warrick sa-u reîntors și se îndreptau spre pozițiile inamice. În același timp, un alt comandant francez de pe
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
în mod deliberat de a provoca cavaleria franceză, sau o consecință a capturării spionilor englezi. Orice ar fi fost, a provocat atacul pripit al cavaleriei mareșalului Audrehem împotriva arcașilor englezi, care acopereau retragerea trupelor sale pe flancul stâng. Odată cu apropierea cavaleriei franceze, o mare parte din trupele lui Warrick sa-u reîntors și se îndreptau spre pozițiile inamice. În același timp, un alt comandant francez de pe flancul opus, mareșalul Clermont ne fiind de acord cu acțiunile lui Audrehem, de asemenea, a trebuit
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
din trupele lui Warrick sa-u reîntors și se îndreptau spre pozițiile inamice. În același timp, un alt comandant francez de pe flancul opus, mareșalul Clermont ne fiind de acord cu acțiunile lui Audrehem, de asemenea, a trebuit să înceapă atacul cu ajutorul cavaleriei și aliaților germani. Concluziile eronate al lui Audrehem, crezând că trupele engleze au fugit, a avut un efect dezastruos asupra cursului ulterior al bătăliei pentru partea franceză. Englezii așteptându-se la acest pas, au deschis focul asupra inamicului. Pe flancul
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
pentru partea franceză. Englezii așteptându-se la acest pas, au deschis focul asupra inamicului. Pe flancul stâng, arcașii englezi sub comanda ducelui de Oxford, care protejau principalele forțele ale lui Warrick, s-au poziționat într-o mlaștină, de netrecut pentru cavalerie grea. De aceea, cavalerii au fost obligați să atace principalele forțe în retragere, ferindu-se de pozițiile arcașilor inamici. Jean Froissart scria: Versiunea engleză a luptei indică însă faptul că săgețile lor au dovedit capacitatea de a penetra cea mai
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
nu au avut nici un efect. Cu toate acestea, odată cu apropierea francezilor arcașii au putut trage pe flancul trupelor cavalerești. Armura pe cai era mai slabă pe părțile laterale și din spate, astfel încât arcașii, care se situau pe partea opusă a cavaleriei, trăgeau asupra cailor pe flancuri. Era o metodă bine-cunoscută de a stopa un atac al cavaleriei, deoarece calul care cădea deseori distrugea unitatea formațiunii. Rezultatele au fost devastatoare. Caii, loviți din lateral, au început să intre în panică, aruncând cavalerii
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
flancul trupelor cavalerești. Armura pe cai era mai slabă pe părțile laterale și din spate, astfel încât arcașii, care se situau pe partea opusă a cavaleriei, trăgeau asupra cailor pe flancuri. Era o metodă bine-cunoscută de a stopa un atac al cavaleriei, deoarece calul care cădea deseori distrugea unitatea formațiunii. Rezultatele au fost devastatoare. Caii, loviți din lateral, au început să intre în panică, aruncând cavalerii de pe șa și părăsind câmpul de luptă. Cavaleria franceză a mareșalului Audrehem a suferit pierderi grele
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
metodă bine-cunoscută de a stopa un atac al cavaleriei, deoarece calul care cădea deseori distrugea unitatea formațiunii. Rezultatele au fost devastatoare. Caii, loviți din lateral, au început să intre în panică, aruncând cavalerii de pe șa și părăsind câmpul de luptă. Cavaleria franceză a mareșalului Audrehem a suferit pierderi grele înainte de a ajunge pe pozițiile soldaților englezi. Atac demoralizat și slăbit al francezilor a fost respins de către englezi. Între timp, convins de retragerea englezilor, mareșalul Clermont a atacat pozițiile contelui de Salisbury
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]