6,220 matches
-
scoase o bucată de hârtie plastifiată, plină de mâzgăleli ilizibile. Uite care-i treaba. Chestia asta îți spune ceva? —Sora... Karin Doi mi-a zis de ea. Mark îl prinse de încheietură. —Ea nu știe că ești aici, nu? Daniel clătină din cap. Poate că e de treabă. Nu se știe niciodată. Deci zici că nu tu ești îngerul meu păzitor? N-ai idee cine e? Ei, orice s-ar fi întâmplat atunci la spital, în momentul ăsta nu-mi aduci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pneul fusese identificat ca aparținându-i unui localnic, care fusese chemat pentru anchetă. Bărbatul lucra la abatorul Lexington și se numea Duane Cain. Știam eu. Jegul ăla nenorocit, strigă Karin către televizor. Bonnie, care stătea lângă Mark, în cealaltă parte, clătină din cap. N-are cum să fie așa. Mi-au jurat că altcineva a fost de vină. Mark stătea țeapăn, un cadavru deja. Ei m-au scos de pe șosea. Găină cap de capră. M-au lăsat să mor. Măcar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
recunoscut încă. —Ce-i poți face tu? Poți face tu ceva ce doctorii de-acolo nu pot? Îl întrebase același lucru în urmă cu un an. Ar fi trebuit s-o asculte atunci. Ar trebui s-o asculte acum. El clătină din cap, cu gura strânsă, ca o fantă de căsuță poștală. Nu prea cred. N-ai făcut deja destule? —Asta-i problema. Olanzapina a fost ideea mea. Ea se așază în colțul pentru micul dejun. Dar se controlează totuși, oribil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Pare împietrită și palidă, chinuită de propria ei supradoză. Aproape că-i răspunde. Pe mine nu mă costă nimic. Câțiva kilometri din bonusul pentru clienții fideli ai liniei aeriene, vreo două zile și câteva sute din fondul pentru cercetare. Ea clatină din cap către el, maximum de sarcasm pe care-l poate atinge. — Îmi pare rău, spune el. Trebuie să fac asta. Nu sunt un exploatator. Nu sunt un oportunist. În ultimele câteva luni, ea îi rămăsese alături, înțelegătoare, luptase mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
faze să te mai cred? M-ai trădat și ți-ai bătut joc de mine luni întregi cu futălăul tău preferat... Ea se îndepărtează de el și își acoperă urechile. Obrazul lui drept se contractă convulsiv. Își mijește ochii și clatină din cap. —Ai de gând să stai acolo și să negi chestia asta, după tot ce s-a întâmplat? Numele ei n-a apărut niciodată, în toate discuțiile alea secrete pe care le aveai cu el? Când te întâlneai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
uitase discuția lor. —Amigdala. — Știi ceva? Mark își retrage mâna din mâna lui Weber și mimează un surâs slab. Atunci, când mi-ai spus asta, eram convins că ai luat-o-n pula mea pe arătură. Strânge din ochi și clatină din cap. Nu mai are timp. Își pierde luciditatea din pricina cocteilului chimic care i se scurge în brațe. Nu poate numi exact lucrul pe care vrea să-l spună. Bătălia se dă în tot corpul lui. Se zbate să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
că ne-ai dat înapoi. Ai complicat jocul. O mare umilință personală, pentru mine. Greu să-mi salvez curu’. Hei, să păstrezi mereu lucrurile interesante. Ăsta-i prețul pe care-l plătesc ca să aflu ce însemn eu pentru tine. Ea clatină din cap. —Ai știut întotdeauna. Mai bine decât mine. —Dar, hei, dacă proiectul ăsta n-o să se întâmple chiar în Farview, o să-l facem mai la vale. Crezi că o să ne împiedici pe noi să construim? Crezi că dezvoltarea o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ai început când Dumnezeu a hotărât... Își ridică ochii și e ca și cum voința lui i-ar fi dat ei ființă, acolo, în fața lui. Sora, în mătase verde. —L-ai văzut? întreabă el. Vocea lui îi pare atât de stranie. Karin clatină din cap. —Doarme. E inconștient. Weber încuviințează. In-conștient. E o greșeală că negația întruchipează ceva cu atâtea miliarde de ani mai vechi decât negatul. O să se facă bine? Întrebarea are ceva ce el nu poate pătrunde. Se face cineva bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mâinile în față, ca un copil care învață să se roage. El se uită la încâlceala de păsări aflată la o sută de metri de ei, apoi din nou la ea. Ăsta e? Ăsta-i spectacolul mitic? Ea surâde și clatină din cap în fața îndoielii lui. Îl atinge ușor pe umăr: așteaptă. Aici, viața e lungă. Mai lungă decât crezi. Mai lungă decât îți poți închipui. Timp de o clipă, în amurgul înghețat, el se înalță. Cerul lunecă dintr-o nuanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
gând, limpede ca și cum i l-ar fi inoculat el: cum o fi să fii pasăre? — Uite, declară ea, dând din cap spre perechea umblătoare. La asta s-a referit Mark. Nasul ei se mărește, roșu și jupuit. Capul ei se clatină a neîncredere. Înainte se dezbrăcau și se transformau în noi. Sau noi ne lepădam pielea și ne duceam cu ei. E o poveste veche de când lumea. Ea îi studiază profilul, dar când el se întoarce din nou spre ea, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ce știți dumneavoastră? Poate că ar fi ajuns la vocația asta mai devreme, când încă ar mai fi avut timp. Weber rămâne tăcut, prea speriat ca să confirme sau să nege. Dar ea a luat deja de la el ce-i trebuia. Clatină din cap spre el și spune: —Neasistat, imposibil, aproape omnipotent și infinit de fragil... El se chinuie să localizeze cuvintele, scrise de cineva care a fost odată el. Fața ei, îmbujorată de acest gând, îl imploră să-și aducă aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o ficțiune. Dar ficțiunea poate fi controlată, orice ar însemna asta. Ea știe ce se întâmplă. Se preface, totuși. Pornește mașina și arată spre sud-est. După câțiva kilometri, cu glasul tot numai ispită, îl întreabă: —La ce te gândești? El clatină din cap. Nu poate face asta în cuvinte. Tăcerea lui o descurajează. Apucă strâns volanul, cu chipul gata să înfrunte ce poate fi mai rău. El o atinge pe braț cu încheieturile degetelor. Mă gândeam că te cunosc de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mic mister. Ostilitatea publică te distrugea. Ai vrut să faci un mic voiaj salvator; să-ți rescrii viața. O experiență de decorporalizare. Să dai în vileag un delict. Să întinzi o capcană. Și apoi să mă judeci pe mine. El clatină din cap pentru amândoi. Ceva mai mare decât judecata l-a adus înapoi. Vânturile întoarcerii acasă. Acum mai mult decât oricând, chiar când devine rece și odioasă, o cunoaște. Fața ei arde și lovește volanul cu palmele, cu ochii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
la Alaska. Ea se așază pe un scaun, lângă el, cu brațele încrucișate pe piept, ca să le potolească. — Da. Am auzit. — Își face rost de-o nouă slujbă. O să stea toată vara cu cocorii, pe teritoriul lor de împerechere. El clatină din cap în fața enigmei tuturor ființelor vii. —A terminat-o cu noi toți, nu-i așa? Ea dă să-i explice, apoi se mulțumește cu un „Da“. —Nu vrea să fie pe-aici când o să reușim în sfârșit să facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fruntea, apoi o scutură. Își acoperă ochii cu mâinile. Știi toate astea? Ea dă din cap. Știi că ea a fost? Își ia capul în mâini, sursa tuturor confuziilor. Ea dă iar din cap. Dar n-ai știut... înainte? Ea clatină tare din cap. Nimeni n-a știut. El încearcă să înțeleagă asta. —Și ai fost aici... tot timpul? Se prăbușește în sine, fără să aștepte un răspuns. Când își revine iar îndeajuns ca să poată vorbi, cuvintele lui o lasă mască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ard siguranțele, orice îngrijorare e-o-ntrebare, între pământ și soare sunt mai mici distanțele. Copacii sunt goi, frunzele cad vara s aprinde-n livezi și ogoare, ard pădurile, ard în picioare puterile lumii scad. Văd niște vite cum se clatină, umblând după apă și iarbă; oala văzduhului cu lucii de platină începe-n amiază să fiarbă. Ochii mamelor sunt mai adânci, copiii palizi și vineții, se caută unii pe alții pe brânci, și plâng prin ogrăzile rămase pustii. Speranța se
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
Ajung să îi urăsc repetițiile, piesele. Am impresia că fiecare nouă îndatorire profesională a lui este concepută ca o conspirație directă împotriva mea. O lovi tură și încă una, și încă una. În rarele momente când ies din casă, mă clatin. Aerul mă dărâmă de pe picioare, însă chiar și așa, nu-mi pot înfrâna curiozitatea nebună de a revedea lumea. În metrou, mă holbez pur și simplu la oameni, îi fixez fără jenă, sorb situații, fragmente de dialog, sunete, trag adânc
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
fiecare deal, fiecare munte, fiecare stâncă de pe întinsul frumoasei și mănoasei noastre țări își are legenda ei. Frumoasă și impunătoare este Mănăstirea Secu, acest lăcaș care de sute de ani a stat drept în fața uraganelor ce au încercat să o clatine, căci „apa trece, pietrele rămân”. Uraganele au trecut, dar mănăstirea a rămas și, împreună cu ea oamenii buni ai acestor meleaguri. Firicel Virgil * 21 iulie 1990 Mănăstirea Secu este un lăcaș ales de închinare. Atmosfera încărcată de pioșenie și sfințenie, vechimea
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
văzut cum pieptul i s-a mișcat ușor, liniștit, imperceptibil - o adiere, un oftat ușor - și omul a murit. Într-o clipă, un polițist care-l privea indiferent de la distanță se apropie de bancă, se aplecă, Îi vorbi și-l clătină ușor de umăr. Atunci trupul celui mort se lăsă puțin În jos, brațul Îi lunecă peste spătarul băncii și rămase așa, cu mîna atîrnată, cu pălăria ponosită așezată strîmb pe cap, cu haina descheiată, cu piciorul drept tras rigid spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se lăsă puțin În jos, brațul Îi lunecă peste spătarul băncii și rămase așa, cu mîna atîrnată, cu pălăria ponosită așezată strîmb pe cap, cu haina descheiată, cu piciorul drept tras rigid spre spate. Chiar sub ochii polițistului care-l clătina de umăr, fața bărbatului se făcu cenușie. Între timp cîțiva oameni se desprinseseră din mulțimea care forfotea Întruna pe platformă și se opriseră să privească insistent, curioși și stînjeniți, apoi dăduseră să plece și fuseseră nevoiți să se Întoarcă. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
scuipă automat fărîme de dinți. — O să-i zdrobesc creierii blestemați... cioroiul dracului... Îl Învăț eu minte dacă... trosc! Lovitura cade pe creștetul lînos al capului și acum, cu craniul despicat pînă la baza frunții Înguste, trupul negru și puternic se clatină ca un bețiv, Își Îndoaie genunchii, capul negru cade În față, plecîndu-se sub lovituri, brațele rămîn Întinse orbește Înainte, stă acum sprijinit cu un genunchi pe pămîntul arid și ars de soare, silueta Îngenuncheată se clatină orbește, se clatină la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
negru și puternic se clatină ca un bețiv, Își Îndoaie genunchii, capul negru cade În față, plecîndu-se sub lovituri, brațele rămîn Întinse orbește Înainte, stă acum sprijinit cu un genunchi pe pămîntul arid și ars de soare, silueta Îngenuncheată se clatină orbește, se clatină la fiecare lovitură, cu brațele Încă Întinse, pînă ce cade În față, pe pămînt, cu brațele desfăcute, cu capul Într-o parte și apoi, o ultimă răbufnire de groază - lovitura ucigașă a pantofului În obrazul scăldat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se clatină ca un bețiv, Își Îndoaie genunchii, capul negru cade În față, plecîndu-se sub lovituri, brațele rămîn Întinse orbește Înainte, stă acum sprijinit cu un genunchi pe pămîntul arid și ars de soare, silueta Îngenuncheată se clatină orbește, se clatină la fiecare lovitură, cu brațele Încă Întinse, pînă ce cade În față, pe pămînt, cu brațele desfăcute, cu capul Într-o parte și apoi, o ultimă răbufnire de groază - lovitura ucigașă a pantofului În obrazul scăldat de sînge, fără cunoștință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aparent nesemnificative, la prăjitura mătușii Bertha este uluitor: ceea ce se petrecuse pînă atunci nici nu se poate compara cu veselia spasmodică ce cuprinde micul grup de prieteni. Într-o clipă, izbucnesc toți În hohote paralizante de rîs, Încep să se clatine pe picioare ca bețivii, să se agațe unul de altul pentru a-și menține echilibrul, din ochii umflați lacrimile le curg șiroaie, iar din gurile larg deschise de-abia le iese din cînd În cînd cîte un sunet slab, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
măsurabile În centimetri, statura fiecăruia se măsoară proporțional. Trăim În vecinătatea spiridușilor, aproape de nivelul pămîntului și cercetăm disperați jungla tropicală a cîmpului cu margarete, pe cînd zburătoare monstruoase - uriașe muște care zumzăie și albine care bîzÎie și fluturi care se clatină În mers - plutesc pe deasupra noastră desfășurîndu-și Întinsele pînze de catifea ale aripilor lor zimțate. Credem că sîntem la fel de Înalți, de mari și de puternici ca toți cei care au trăit pe pămînt și În lumea noastră de o șchioapă, grîul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]