3,605 matches
-
îl salvează de la această acuzație credința lui neîndoielnică în existența personală, nevăzută dar prezentă, a interlocutorului său, a lui Dumnezeu. Rugăciunea este ieșirea din singurătate. Din acea singurătate existențială, în care ne aflăm atunci când ne trezim față în față cu cosmosul lipsit de viață din jurul nostru, mai durabil decât noi, care ne amenință cu înghițirea în elementele lui moarte, cu descompunerea într-o existență care, de fapt, pentru noi încetează odată cu moartea. Rugăciunea este ieșirea din spaimă. Din acea spaimă de
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
chiar cea aparent întâmplătoare, este necesară pentru progresul cunoașterii. Trebuie să ne amintim, în primul rând, că omul este un tot indivizibil, alcătuit din materie și din conștiință. El se crede independent de mediul său material, adică de univers, de cosmos, dar, în realitate, nu poate trăi rupt de acesta. Omul este legat de mediu prin nevoia neîncetată de a respira și de a se nutri. Pe de altă parte, ființa umană nu constă numai din trup, ci și din suflet
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
și diviziunea muncii” a fost un serial semnat de I.G. Cioresc u - Bogdana. La „Foiletonul ziarului „Propaganda conservatoare” s‐au publicat: „Soarele - studiu de mitologie română” de N.L. Kostake; „Religia în educație” de Zoe G. Tutoveanu; „Aurorele pol are” semnat Cosmos, „Relațiile conjugale și sentimen tele dintre soți” de Zoia G. Tutoveanu. Diversificată era informația: „Zilele acestea M .S. Regele a semnat decretul prin care se acordă concetățenilor noștri - părintele I. Antonovici și domnului G. Tutovean u medalia Beni‐ Merenti pentru
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
sine, ca o „apariție” unică și specifică în lume, a fost denumită endon (H. Tellenback). Endonul este unitatea bazei configurației individuale (Gestalt-ul persoanei) ca instanță creatoare de evenimente ale vieții. H. Tellenbach a remarcat existența unei corelații între endon și cosmos, relație care se întemeiază din punct de vedere ontologic pe „a-fi-în-lume” sau prin noțiunea de „dăruire”. Din punct de vedere psihopatologic, endogenitatea va duce la o „dereglare a ritmurilor elementare cu apariția unor noi ritmuri patologice” susține H. Tellenbach. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nu îl vede în natură, vede omul în interdependența sa socială, nu în interdependența sa cosmică. Își concentrează atenția asupra categoriilor sociale, distinge limbajul categorial, surprinde interesele antagonice, legăturile și conflictele de idei în cadrul vieții sociale. Legătura dintre om și cosmos nu îl interesează. Nu recunoaște natura ca factor determinant în plăsmuirea ființei umane. Natura este pentru el un simplu decor, un moment al zilei, climat plăcut sau neplăcut, un cadru uneori îmbietor, alteori neprielnic în raport cu fizionomia noastră. Caragiale preferă tovărășia
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
larg: e un mod de a vedea (a vizualiza), a asculta, a vorbi, a imagina, a simți, a pipăi. Este vorba de un raport mai întîi fizic cu sine, cu ceilalți, cu lucrurile, cu timpul, cu spațiul, cu natura, cu cosmosul, cu moartea. Inversarea relației dintre lume și viziune a lumii ne face cu mult mai liberi. În consecință, cu mult mai responsabili. POSIBILE ȘI IMPOSIBILE MODERNE În ce lume trăim? Care este lumea ce se autoproclamă dezvoltată? Trăim în societatea
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
spre exemplu), cu atît trebuie să dai mai mult sînge soarelui, zeilor, în general. De exemplu, a existat convingerea că foametea din 1450 s-a datorat sacrificiilor prea puține. Ceea ce e bun pentru soare, e bun pentru întreaga natură și cosmosul întreg: trebuie făcute sacrificii ca să plouă, ca să revină anotimpurile, ca să crească porumbul. Nimic nu se naște, nimic nu durează, decît prin sîngele sacrificiilor 95." Aztecii se cred investiți cu o grandioasă misiune cosmică. Ei sunt veșnic în război; pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
în război; pentru a cuceri teritorii, pentru a supune populații și a le obliga să plătească tributuri; dar și pentru a face prizonieri pentru sacrificii. Războiul are un caracter sacru: soldații azteci se luptă și pentru restaurarea energiei soarelui, a cosmosului. Enorma nevoie de carne umană îi face pe suveranii Imperiului aztec să inventeze "războiul înflorit" (xochiyaoyotl): războaie-turnir regulate, în interiorul imperiului, care garantau o aprovizionare regulată cu prizonieri. Fiindu-le imposibil să nu facă totul pentru a-și hrăni zeii, aztecii
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Cortes să nimicească imperiul aztec. Cucerirea ar fi putut foarte bine să nu aibă loc, spaniolii au avut mult noroc; cu toate acestea, victoria lor asupra aztecilor n-a avut nimic miraculos. Pentru azteci, este imposibil ca lumea (soarele, luna, cosmosul, natura, omul) să nu fie opera zeilor. Pentru omul modern, este imposibil să nu crezi în știință; imposibil ca aceasta să nu arate realitatea, să nu spună adevărul; imposibil (ne gîndim în special la teoria bing-bangului și la teoria lui
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
eveniment posibil, ar trebui să admitem că această credință a aztecilor și, deci, angoasa lor sunt mai aproape de ceea ce noi numim adevăr științific decît siguranța noastră calculată. Imposibil ca omul să stăpînească lumea: pentru azteci, lumea este o operă divină (cosmosul, natura, omul însuși au fost create de zei și aparțin zeilor). Atitudine umilă. Pentru omul modern, este dimpotrivă, imposibil să nu dorești și să nu cauți prin intermediul științei și tehnicii, în special să devii stăpîn peste lume (peste natură, peste
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
lui în conștiință nu pot deveni valori umanizate și elemente ale circuitului social și, de aceea, numele și noțiunile desemnate prin ele determină extensiunea și limitele cunoașterii. Din lipsa unei legături între esența lucrurilor și numele lor rezultă că între cosmos, lumea obiectelor concrete, și antropocosmos, lumea pentru om, nu există nici o legătură de esență, ci numai una formală, de structurare a corespondențelor. Antropocosmo-sul nu este deci lumea ca atare, ci lumea obiectelor gîndite și lumea obiectelor spuse. De obicei, noțiunile
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
raportează la realitate direct, ci prin intermediul gîndirii, încît ea exprimă lumea gîndită și, de aceea, trebuie admisă o relație nemijlocită lume om, care se detaliază în lume gîndire limbă, gîndirea și limba reprezentînd omul. Lumea pentru om nu este însă cosmosul ca atare, lumea în sine, ci antropocosmosul, lumea de care ia act omul și pe care o recreează și o exprimă prin limbă. Stilul funcțional se aplică astfel unui segment al antropocosmosului, însă nu al antro-pocosmosului în întregime, adică lumii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
grupuri de realii. Asemenea relații dintre anumite clase de unități lexicale favorizează cristalizarea "regulilor de proiecție", așa cum au fost concepute în cadrul sintaxei transformaționale dezvoltate de Noam C h o m s k y și de școala sa. Sub raportul extensiunii, cosmosul (lumea obiectivă) pare a avea o sferă mai largă decît antropocosmosul și, implicit, decît orice glosocosmos, căci niciodată cunoașterea umană nu este în măsură să cuprindă întreaga realitate și toate detaliile ei. Pe de altă parte însă, în vreme ce cosmosul cuprinde
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
extensiunii, cosmosul (lumea obiectivă) pare a avea o sferă mai largă decît antropocosmosul și, implicit, decît orice glosocosmos, căci niciodată cunoașterea umană nu este în măsură să cuprindă întreaga realitate și toate detaliile ei. Pe de altă parte însă, în vreme ce cosmosul cuprinde numai obiecte în ființă sau concrete (cu însușirile, stările, relațiile și manifestările lor, tot concrete), glosocos-mosul cuprinde și obiecte create de mintea omenească, lumea obiectelor gîndite. O mare parte dintre aceste obiecte create sînt abstracțiile (precum "dreptate", "adevăr", "dra-goste
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
din element extern omului, devine interior lui, ca glosocosmos din sfera antropocosmosului, în spațiul căruia acoperă o suprafață foarte extinsă. Se exercită în acest caz, în primul rînd, funcția denominativă a limbii și se desăvîrșește o eficientă modelare a structurii cosmosului din perspectiva structurii spiritului omului. Cele trei aspecte umanizatoare (individuală, socială și cosmică) sînt procese și realități cu manifestare simultană și corelată, istoria și funcționarea limbii fiind un permanent act de construcție a indivizilor și de reconstrucție a societății și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în calea propriei realizări. Acțiunea umană liberă, lipsită de constrîngere, nu se poate manifesta însă ca și cum individul ar fi singur sau ca și cum de la el ar emana atît existența realității, cît și existența celorlalți indivizi umani. De aceea, poziția individului în cosmos și în societate implică asumarea, prin cunoaștere, a faptului că independent de voința sa există cosmosul și societatea, iar existența sa se definește în funcție de ele. El trebuie apoi să raporteze libertatea sa la noțiunile de "bine" și de "rău", admițînd
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
individul ar fi singur sau ca și cum de la el ar emana atît existența realității, cît și existența celorlalți indivizi umani. De aceea, poziția individului în cosmos și în societate implică asumarea, prin cunoaștere, a faptului că independent de voința sa există cosmosul și societatea, iar existența sa se definește în funcție de ele. El trebuie apoi să raporteze libertatea sa la noțiunile de "bine" și de "rău", admițînd că libertatea trebuie să se înscrie în sfera binelui, dincolo de acesta, în sfera răului, înscriindu-se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vorbitor, deși, uneori, acesta constată că aplicarea limbii sale la realitate nu se face într-o manieră absolută. În măsura în care însă acesta ia limba sa ca fiind congruentă cu limbajul, și, prin aceasta, glosocosmosul ca fiind identic cu antropocosmosul și cu cosmosul, această obiectivitate nu este pusă la îndoială. Potrivit lui Hans-Georg G a d a m e r, limbajul (= limba) se interpune între om și realitate, producînd o distanțare a omului de realitate sinonimă cu libertatea, iar, pe de altă parte, intermediază
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
corespondență și de comunicare între diferite spații, deschi-zîndu-se unul către celălalt. Pe de altă parte, înainte de a fi o construcție lingvistică, opera filozofică este o construcție ideatică, un produs al cugetării filozofice aplicate asupra unui domeniu specific: realitatea (lumea sau cosmosul), cunoașterea despre realitate, exprimarea cunoașterii (limba). Ca atare, oricît de caracteristică ar fi construcția lingvistică, ea este dependentă de trăsăturile onticului, domeniului de aplicare, și de perspec-tiva avută în vedere, fiindcă unitățile lexicale antrenate în realizarea construcției sînt legate prin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vechii filozofii grecești au fost preluați însă în mare parte de limba latină și apoi de limbile europene moderne, încît mulți dintre ei au devenit cuvinte internaționale, fie că se folosesc pentru conceptele de bază ale filozofiei și ale logicii (cosmos, dialog, entime-mă, silogism etc.), fie că redau noțiuni specifice unor sisteme de gîndire (aporie, entelehie, eon, homeomerii etc.). Este de la sine înțeles că o asemenea situație favorizează traducerea textelor filozofice, nu numai din greacă într-o limbă europeană modernă, ci
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
descrisă, expusă lumea cum este. Din acest motiv, popoarele subiective (precum grecii și germanii) au dat atît filozofi, cît și artiști individualizați, în vreme ce popoarele gregare au dat filozofie și artă etnică, deseori cu o accentuată notă de sincretism. În filozofie, cosmosul nu este realitatea sau cunoașterea la care s-a ajuns despre ea, ci o anumită viziune despre realitate, un antropocosmos singular, ca în artă, dar realizat altfel și exprimat altfel decît în artă, folosind mijloacele științei, adică uzînd de aspectul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
să poată fi acceptat ca proiect de existență (posibilă) și, în asemenea condiții, lumea creată este admisibilă prin întemeierea din perspectiva exigențelor creației (filozofice sau poetice). În ipostaza de creator, poetul propune o proiecție a propriului eu în relație cu cosmosul, relație detaliată în diferite ipostaze vizînd lumea naturală, lumea socială sau lumea construită de imaginație ori de rațiune și astfel natura, istoria și socialul devin cadre de concretizare a acestor ipostaze. La rîndul lui, filozoful creează și el în scopul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dar tot din-tr-o perspectivă a eului, căci vine cu o interpretare proprie a lumii naturale, a lumii sociale sau a lumii construite. El nu realizează însă creația din perspectiva rezonării în sensibilitate (în sentimentalitate), precum poetul, a acestei relații cu cosmosul, ci din perspectiva raționalității. Pentru filozofii care concep filozofia (și) ca trăire (precum Fr. Nietzsche, S. Kierkegaard, A. Camus), raționalitatea aderă însă și la palierul sensibilității. Cu toate acestea, este evident că, așa cum simpla punere în versuri a filozofiei nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
existente prin ele însele și pentru ele însele. În poezie, sentimentul poate fi potențat de idee, fiindcă ideea este trăită, este o idee cu participare sentimentală, trecută în imagine și, prin aceasta, asumată. Lumea de idei a filozofiei se adaugă cosmosului extinzîndu-i limitele cu alte galaxii, lumea de imagini a poeziei intensifică fenomenele galactice, făcîndu-le remarcabile pentru întregul cosmos, se exprimă plastic G. Ibrăileanu 352. Ca atare, simpla punere în versuri (oricît de reușite) a filozofiei este o poezie slabă, precum și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
este trăită, este o idee cu participare sentimentală, trecută în imagine și, prin aceasta, asumată. Lumea de idei a filozofiei se adaugă cosmosului extinzîndu-i limitele cu alte galaxii, lumea de imagini a poeziei intensifică fenomenele galactice, făcîndu-le remarcabile pentru întregul cosmos, se exprimă plastic G. Ibrăileanu 352. Ca atare, simpla punere în versuri (oricît de reușite) a filozofiei este o poezie slabă, precum și simpla reacție sentimentală prezentată drept operă de filozo-fie "trăită" este o filozofie slabă, un simulacru de filozofie, fiindcă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]