5,030 matches
-
le îmbrac. Frigul e straniu ca și zgomotul mării și al păsărilor albe de deasupra. Sînt lucruri sterpe din care semnificația a dispărut. S-a descărcat undeva, înainte de a ajunge la mine. Tot peisajul e fals și bănuiesc că un demon l-a schimbat. Dar sensul a dispărut chiar și din mintea mea. Clipele trăite alături de Elena, așa cum le revăd nu mai sînt adevărate cum de neadevăr mi s-a molipsit și închipuirea. Prezentul îmi pare o umbră a unui trecut
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
membrelor, o imposibilă revoltă față de soarta care mi s-a hotărît în altă parte și nu mai am cum să mi-o schimb.Mi-e frică de oricare altul din jur pentru că însuși destinul mi-e inamic. Aș vrea ca demonul să-mi apară în față, să-l pot rupe cu mîinile dar el se ascunde și-mi strigă doar de acolo din spatele evidenței: „-Ha! Ai crezut că-ți ești propriul stăpîn, că tu hotărăști totul. Și iată că te mîngîie
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
adus, mai mult ca sigur, frecușul de zi cu zi cu suferință umană. „-Citește mai departe!”-îi spun și prietenul meu se afundă în lectură. Vede cum replica sa scrisă îl sfătuiește pe Personajul V. să caute să-și abată demonul. Să-l facă pe Justițiarul visului să înțeleagă cum că răzbunarea sa nu are sens și nu schimbă cu nimic structura lumii. Îi sugerează să-și folosească puterea pentru a-și găsi alinarea. Iar Justițiarul se grăbește a-și trezi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
purtînd un zeu înăuntrul tău, nu vei avea nevoie să ți-l impună nimeni. Așa privită, credința e capacitatea de a uita granița dintre universul sufletului și lumea obiectelor, de a da declinului și visului tău numele de înger și demon. Dar cît de puțină e această umplere. Eul nu crește decît prin vanitate. Îi spun “purcelul” ca să-l despart, cumva de trupul, fratele porc. Căci el e revoltatul care nu ascultă de armata creierului. Dresura lui cere cînd foame, cînd
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cu o viteză nebănuită, globul înflăcărat se limpezește dovedindu-se a nu fi fost altceva decît ochiul șerpesc, obsesia lui V. tînăr. „-Ai face tu legea”-continuă tînărul Doctor. „ Știi ce e? Adaosul bolii la Poruncă. O haină pe care demonul o îmbracă să nu i se vadă copitele.” Cuvintele lui îmi lămuresc vedeniile ce apar din dune. Și ele sînt expresia Legii, a dragostei pe care noi o impurificăm. Pare absurd, de negîndit dar, negîndind o face omul. Viața colcăie
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
adevărat?”-întreabă Doctorul. „Parțial, ai dreptate. Căci perfecțiunea și bunătatea se clădesc pe scheletul crimei și efervescenței furibunde. Și zeii trebuie că au fost odată animale, altfel nu ne-ar fi clădit lumea ca țarcurile lor. Îngerul are nevoie de demon ca să poată rămîne sus. Altfel, de unde tupeul sfinților de a rămîne în istorie?” Secundele trec. Pasărea reptilă se rotește amețitor oprind timpul iar clipa încremenită nu mai are sens. Gîndul doare și prin timp, trupul din spital se încordează. Echipa
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
prinde în mînă și strînge tare. Cu mare mirare îl ascultă tînărul Doctor. Nu sar putea spune că cele auzite nu l-au tulburat și pe el. V. tînăr continuă: „-Ce dovadă mai vrei?”-întreabă el. „-Viața pare năpădită de demoni. În bestialitatea multiplicării și creșterii sale își siluiește singură valorile. Și nu vei găsi sfințenie decît în cei treziți asupra omniprezenței morții. Și asta doare. E acreditarea supremă a suferinței. Și dincolo de amăgire, nu-i consolare, ci doar părere de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
îngerii. Pînă și un cîine vede sufletul ce urcă la cer și urlă înfricoșat. Iar curățenia îngerilor n-o are decît huma neînsuflețită. Doar ea știe tot, fiind asemenea lumii; purtînd ereditatea sa neîncifrată. Rațiunea, doar, orbește. Gîndesc deci, sînt demon. Vocea neutră din mine îmi spune: „-Vei primi doar ceea ce vei reuși să faci din singurătatea ta.” Și spațiul din jurul meu se umple brusc de farmec. Părăsind jungla, mă regăsesc într-un oraș suprapopulat clădit deasupra mlaștinilor. Oamenii rîd, plîng
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mobilierul. Apoi, ochii lui zăbovesc asupra vitraliului. Concentrarea e maximă, privirea, fierbinte. Deschide o carte și începe a recita cu voce tare. Cuvintele sale plutesc parcă în aer, umplînd încăperea și prind a intra încet în lucruri îmbibîndu-le. Invocă un demon pe care dorește să-l alunge din preajma mea și pentru o clipă reușesc să sintetizez chipul acestuia: e imbecilul care m-a lovit. Doctorul strigă. Se ridică în picioare și se plimbă cu cartea în mînă în jurul meu. „-Ah! Ah
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Ar rîde cu poftă. Mă îndîrjesc să gîndesc: „Iubesc durerea. Așa că în durerea morții voi deveni veșnic.” Sînt pasăre, V. din spital și hoinăresc pe cerul care acum nici că se mai deosebește de mare. Pîndit la fiecare pas de demoni răzbunători sau, doar răutăcioși, sportivi care vînează la întîmplare pîndind vreo inimă de înghițit. Te văd cum te încordezi presimțind înfiorat de o supremă bucurie: că ai să te zvîrcolești și ai să crăpi și n-o să te mai mîngîie
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să nu mă mai găndesc căci binele devine rău în viermuiala asta și răul, bine. Dar cum?” Doctorul tace și fumează în continuare țigara aceea care nu se mai termină. Deasupra fumului din încăpere mintea mea se-ncețoșează. Cuvintele gîndite, demonii rostiți dor în fiecare deget. Dor în fiecare fibră, în inimă; tendoanele se strîng, mușchii se zbat. Ce o să se întîmple cu mine de acum încolo? Ce rost mai am, nemernicul de mine, căci orice gest aș face, nedreptățile lăsate
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
fost de la început alături de Dumnezeu, am fi fost îngeri și carnea noastră nu și-ar avea rostul. Cîteodată mi-e rușine să mai privesc în jur. Lumea mi se pare limpede cu toată violența sa iar eu mă simt murdar. Demonul regretului îmi roade pieptul cu o durere surdă de cîte ori încerc a-mi ridica privirea. Pare cu neputință să pot ieși vreodată din păcat. Și-așa greșesc din nou prelungindu-mi suferința cu memoria acestuia. În clipele de singurătate
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Pentru că a crede înseamnă a reuși să te eliberezi de încercarea chinului. Golindu-ți mintea de tot și de toate... Iată cît e de simplu: să nu crezi în tine și nici în univers. Nici în lumini de îngeri sau demoni. Să te îmbibi de inexistența iubirii ca și a urii, a bunătății sau a gîndului clocotitor... Pentru că, odată cu ele, vor apărea răul și prostia. Să fii doar tu, germenele, față cu Cel ce-i dincolo de toate. Și o picătură din
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cu morțile unui vis conceput. Fă Doamne ca bezna să dispară, Noaptea începutului să doară, Noaptea unui proces să renască din PASĂREA VIS. Undeva lumea e nebună, undeva îmi este un poem sinucis METAFORA îmi este furată. Dintre mine și DEMONI ei rămân PIATRĂ, și la rândul lor ei se vor renașe din PIATRĂ. Țărâna lor ce se va renaște din țărână. Simfonia de CER prea intrusă în arderea calmă de soare. Din mine se vor renaște sfinți cu aoreole de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
pământ de erori. Dar noi prietene dintotdeauna, am rămas fericiți și poate lumile imposibile ne vor veghea ca și când, noi doi am fi o Albie de vremi, peste nopți de dragoste albă, peste nopți de himere și peste alintul din țipetele demonilor care mi-au furat, un CD al nemărginirilor terestre, cu toate că în El, eu am zidit vieți și lumi inventate pentru o nouă cunoaștere a CĂUTĂRILOR, când și ele rămân ființe vii în GLASUL nopților de GERURI. ZIDURI UMBROASE DE SORI
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
TOAMNĂ în memoria prof. Alexandru Poamă După ce am plecat, norii albăstriți de pustiu își despleteau mireasma durerilor. Mirosea a viteze îmbătrânite-n trupurile dealurilor. În sângele meu dragostea avea plânsul pământului și aduna în lacrimi numai ceruri de liniști. Prin demonii urâcioși și bâlbâiți pășeam cu luare aminte împiedicându-mă de multe întrebări. De ce luceferii au picioare de fluturi și se încolăcesc în străfundul vinețiu al depărtărilor? De ce-mi tremură în surdină cerul înroșit al despărțirii? Nici un om nu se
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
percepe de ce nu vreau să merg la uitarea ce doare întâi și apoi moare. De ce nu mai urc pe scara de clopote arse care petrec spre cer toate sufletele viselor? Prin țărâna de trupuri viața mea a rămas pârjolită de Demoni. Numai Dumnezeu mai știe de ce mă plânge universul în lacrimi arse de toamnă, iar sufletul meu e un luceafăr stins într-o încercare a stelelor. SECETA ADEVĂRULUI în memoria Eugeniei Moldoveanu Această primăvară e o furtună de suflete, a luat
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
românului din cerul divin mai plouă-n tăceri pe-o geană de seară. Venim cu luare aminte, Doamne, cei ce mai fac rău o să piară-n curând Căci sabia ta de sute de ani, nu mai doarme, Și lovește-n demonii sufocați în veșmânt. Venim la tine, Măria Ta, Ștefane, cum a venit prin istorie neamul românesc, ai rămas îngerul triumfal al dreptății privind înghețat un fluviu de veac strămoșesc Venim la tine cu albul ceresc, Ca o lacrimă arsă mă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
SERI Din noaptea obosită priveam spre vremuri noi, cu fiecare clipă, mă prefăceam în stană, dansa delirul cu-o lacrimă din ploi, iar umbra nemuririi s-a sinucis în rană și-n dansul nebuniei de spaime și trecut dezgustul unui demon, m-a-ntristat, pământul aprindea o flacără de vânt, iar zorile în cântec m-au chemat să-mi lase liniștea demult visată prin timp de dor și de coșmar, ardea tăcerea-n suflet destrămată și-un gust de silă-n
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
NEVĂZUTULUI SOMN în memoria prof. Alexandru Poamă La capătul lumii se făcea numărarea. Cine trebuia să moară eram chiar eu. Mă amenința infinitului și tainică marea disecând în trupuri durerea de rău. La capătul așteptărilor cineva m-a învins. Era DEMONUL îmbrăcat în chip pământean. Aș fi vrut să mai trăiesc într-un vis, să las moștenire un oraș ideal. La capătul timpului dureri nevăzute Se făceau că-mi ascunde-n haosul mut Oameni de carne îmbrăcați în veșminte Traversând în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
fac rău o să piară prin geruri, Căci Dumnezeu nu va dormi în curând Și va lăsa doar poeților moștenirea din CERURI Să amintească despre cele nevăzute urmașilor, să nu mai îndrăznească să distrugă O lume ideală născută-n infinite Când demonii răi vor încerca să învingă. II Eu voi veghea peste veacuri de vară Cu vocea mea de împărat dumnezeiesc Și voi reveni “Cu o tabletă de seară” Să vă spun că am rămas ACELAȘI și mai veșnicesc Într-o altă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
pletele albe ale nevăzutului somn. APRINDEȚI LUMÂNĂRI ȘI LACRIMI SFINTE în memoria prof. Alexandru Poamă Nimic nu se mai poate schimba în lumină Când brațele se ntind înspre cer Cu sufletul stins într-o chemare divină Blestemând în surdină un demon stingher. Nimic nu va putea să înlocuiască Moștenirea lăsată acestui ținut În care doar moartea a vrut să lovească Prin cerul de ardere a delirului vânt. Orice veți spune voiesc ca să știți Căci am rămas o lumină de stele Și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Când doar suflarea va trebui să vorbească, Frica de moarte va pluti înspre nimfuri Disecând neliniștea și vrând să oprească Un cântec înserat în infinituri. Orice ar fi, eu am rămas, Cu setea mea, culcată-n alte timpuri Arzând la demoni, lacrimi pe obraz. Ei m-au iubit și m-au urât Și au vrut să fiu pe o altă lume Însângerând doar veacul mohorât, Îngenunchiat pe-o zare de furtună. II Amărăciunea zace peste-un vânt, Cutremurată-i viața în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de nor neînvins Într-o culoare de zare. O lume din fărâme de ceți, Savurau un delir în ispită, În amiezi despletite de vieți Părăsea o eternă iubită. Ele se duc și se vor Nisipul de lună zglobie Cu îngerii demoni la sfatul de dor, Cu îngerii lună pe-o ardere vie. Să plângem în taină Sufletul blând ce-a plecat În țărâna de stele C-un veșnic înnoptat. Să plângem noi oamenii, să plângem În glasul înghețat de erori, Sunt
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
alt vicleșug al regizorului care ne potopește acum cu manevre și postmodernism cinematografic de cea mai pură speță literară, urmează evadarea, zecile de victime, bătălia dintre deținuți și gardieni, presa omniprezentă, Întunericul, sîngele, țipetele, ziua lăcustei lui John Schlesinger, wrestling, demonul, demonul care răsare din iepure, din alcool, din nimic, ca În Millenium, cînd te sperie un nesfîrșit șir de criminali imitații tot mai palide prin multiplicarea la xerox mîna a doua a lui Hanibal Canibal, Puccini, moartea reporterului executat cu spatele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]