6,479 matches
-
el. - Eu am adus mereu aici la domnișoara Otilia Mărculescu,ripostă factorul, sigur pe experiența lui. Tocmai atunci veni Marina, care smulse scrisoarea din mâinile factorului, aruncând o privire piezișă lui Felix. Acesta se retrase confuz în chioșcul lui, cu desăvârșire dezorientat. De ce Otilia, căci nu putea fi decât ea, să se cheme Mărculescu, și nu Giurgiuveanu? Să nu fie fata lui Costache i se părea o imposibilitate, și ipoteza aceasta aproape nu-i străbătea mintea. Otilia îi zicea lui moș
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
procure "notele", spre a le copia în albumul său. Erau însă zile în care Titi refuza cu îndărătnicie orice propunere de deplasare, sub cuvânt că-i este urât. Atuncea ședea pe o bancă, ascuțind cu atenție creioanele colorate, tăcând cu desăvârșire. Aceste crize de apatie erau aprobate de Aglae ca dovezi de cumințenie, și când Felix invita pe Titi la plimbare și acesta refuza sub cuvânt că-i este urât, Aglae sărea: - Unde să se ducă băiatul, să bată ulițele ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de noroi. Otilia prinse unul chiar pe rochia ei, dar, când vru să pună mâna pe insecta de culoarea paiului putred, rămase numai cu un picior minuscul între degete. Când brișca trecea printre semănăturile de porumb, zarea era astupată cu desăvârșire. Nu se vedea nici un om, nici o vietate, afară de insecte și de stoluri de vrăbii. Pluteau pe o mare galben-verzuie, în care valurile prea înalte împiedicau ochii să tragă linia orizontului. La încetarea porumbiștilor, reapăreau miriștile sau lanurile, tot atât de lungi, de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
maimult râzând, nu are ochi prea buni pentru Otilia, și mi se pare că nici pentru mine. - Nu, confirmă Pascalopol, foarte serios. Intr-adevăr, cocoana Aglae nu cultivă prea mult virtuțile creștine. Însă dumneata, domnule Felix, ești un om cu desăvârșire independent, și nu vad ce conflicte ai putea avea cu ea. Cu domnișoara Otilia (Pascalopol se întoarse ocrotitor către fată și părea a vorbi numai pentru ea), se schimbă puțin chestiunea. E ceva mai delicat. Dar vom lua măsuri, trebuie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și generalul voi cu orice chip ca Felix să se așeze lângă el. Titi nu dădu nici un semn de supărare. Făcu el însuși un salut din mână lui Felix, cu obișnuitul aer placid și timid, părând a fi uitat cu desăvârșire incidentul. Cât despre Olimpia, ea nu făcu nici o dificultate morală, ocupată să admire multele brățări ale doamnei Iorgu, care își scotea greoi și cu multă amabilitate bijuteriile, spre a face plăcere musafirilor. Totuși, Felix era tulburat. Titi se afla exact
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dădea o valoare istorică prin cuvintele: "Așa purtau fetele pe vremea mea!" Titi făcu portretele doamnei Iorgu și Luciei, spre încîntarea mai ales a celei dintâi. Fata, deși măricică și sprintenă, era lipsită de orice cochetărie, părând a ignora cu desăvârșire că pe lume sunt două sexe. Mânca cu plăcere, răspundea cuviincios la întrebări și fugea, din când în când, afară, sărind dintr-un picior pe altul. Aglae se interesă bine asupra vârstei și tuturor condițiunilor fetei și într-o zi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
odaia. Ieșind în oraș, Felix visă mai mult decât oricând la Otilia, cu o vagă presimțire că ceva trebuia să se întîmple. Prin asociație își aminti de Georgeta. Ideea de a se duce la aceasta i se păru acum cu desăvârșire absurdă. Ciudata familiaritate a generalului, îngăduința lui insistentă, toate i se păreau tulburi și degradante, iar situația de a fi compătimit de Georgeta și de general că iubea pe Otilia i se înfățișă ca rizibilă în cel mai înalt grad
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fi călcat regula și se temea să înfrunte ochii ironici ai rudelor. Casa pe care o luase de la Simion era o dărăpănătură. Prin avere se înțelegea în familie lucruri fabuloase. Nu toți în familie erau bogați, unii erau chiar cu desăvârșire scăpătați sau de o condiție mai mult decât modestă, mulți erau însă bine situați, mari industriași sau moșieri, sau, în sfârșit, în posturi de comandă bine retribuite, mai degrabă în mari întreprinderi decât la stat. Erau printre ei magistrați, politicieni
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a tăiat în două prin altă casă cu prispă, pe care la fel o închiria mai ieftin, cu odaia, la studenți. Coridorul acestei case cu pălimar răspundea în fund unde, în plin centru al orașului, dădeai de o priveliște cu desăvârșire țărănească. Acolo, Scarlat avea o casă, ca pe la munte în Muntenia, cu pridvor lat și cu boltă, livadă mare, nebănuită, de pomi, și în fund, în fund de tot, pierdută printre pomi, o magherniță, servind de atelier. Acolo lucra el
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
poză de căință. - Las' că am eu grijă de fe-fetița mea, zise el, cu gîndulla speculațiile lui fanteziste, am eu grijă. - Papa, nu te mai îngriji de mine, ți-am spus, eu n-amnevoie de nimic! Spunând acestea, Otilia era cu desăvârșire sinceră, fiindcă uitase de banii de care vorbise Pascalopol că s-ar fi depus pe numele ei. Marina vîrî în cap lui moș Costache că e bine să facă sfeștanie în casă pentru gonirea duhurilor rele, fiindcă de aceea se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
este cadru dicactic, mai turui brunețica o fărâmă din dresajul de ghid. - Și ce predă, fă? - Păi... engleza, franceza, literatura română, științele condamnate... Chiar în fața noastră se desfășoară, udate de curenții unor vibrații benefice, țărmurile veșnic însorite ale Cabinetului de Desăvârșire Pisihică... Deși se vedea că folosește frecvent denumirea respectivului Cabinet, ucenica îi poci, cu dezinhibare, ultimul cuvânt. - Psihică, analfabeta, răsuflă dinăuntru, parcă dansând, vocea de jazz. - Poftim? - Cabinet de Desăvârșire Psihică, dulceațo. Apăsară clanța, de fapt răsuciră un mâner luxos
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
curenții unor vibrații benefice, țărmurile veșnic însorite ale Cabinetului de Desăvârșire Pisihică... Deși se vedea că folosește frecvent denumirea respectivului Cabinet, ucenica îi poci, cu dezinhibare, ultimul cuvânt. - Psihică, analfabeta, răsuflă dinăuntru, parcă dansând, vocea de jazz. - Poftim? - Cabinet de Desăvârșire Psihică, dulceațo. Apăsară clanța, de fapt răsuciră un mâner luxos și savant turnat din bronz, și debarcară acolo. Înăuntru, patru veioze, plasate pe parchet în cele patru unghere ale încăperii, își desfăceau, ca niște arteziane, snopurile înfoiate de raze, dirijîndu-le
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
preschimbă într-unul crispat. Îngrijorat. Rușinat de împovărarea ce hotărâse să și-o dezvăluie. Ca un ameliorat, cu tivul încă prins sub bolovanul unei stări confuzionale severe. Glasul său toropit pluti deci, ca o peliculă de ulei, prin Cabinetul de Desăvârșire Psihică. Primul front al mareei abia umezi piepții hainelor celor din jur. Următoarele cinci, șase valuri plezniră, cu crestele intonației lui uleioase, sprâncenele și gurile întredeschise ale Consultantei și pe cea a neastâmpăratului taximetrist. - Păi să vă spun... Ar fi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
reanimare, a singurului spital serios din Mozambic. Când m-am trezit, dacă aș fi fost îndrumat să cred că sânt Papa Paul al II-lea, aș fi căutat să duc o existență eclesiastică și strălucitoare, deoarece eu însumi uitasem cu desăvârșire cine sânt N-am dus o existență strălucitoare. Nu-mi mai aminteam nici cum se pronunță casă, masă, terapeut sau analiză fracționară pe românește. Diagnosticul a fost: "Prăbușire drastică a funcției mnezice, pierderea parțială a capacității de fixare și recunoaștere
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
1988, has-Satan și-o petrecu deghizîndu-se și strecurîndu-se în cele mai răscolitoare și apetisante fizionomii feminine pe care ar sta cineva să și le închipuie. 194 DANIEL BĂNULESCU și îl luă pe Papașa, turuind, la discuțiile cu responsabilitatea existenței și desăvârșirea psihică. Mai pragmatic și ocnaș destul de versat, după ce-și încurcă, de vreo două ori, labele prin părul ei, făcîndu-i suficientă curte, Papașa o montă pe fermecătoare pe covor, cu curul în sus și o luă la măciuci. Geaba încercă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
avu ce loc să-și arate sieși în minte.) În sfârșit, categoric, doamna Nicolici nu măsura mai mult de unu șaizeci, unu șaizeci și doi. Pe când lunganca despletită trecea, în batjocură, peste doi metri. Și-aici orice înșelătorie era, cu desăvârșire, exclusă. Picioroange, nu. Sandale cu tocuri de optzeci de centimetri, nu. Toate membrele inferioare ale apariției îi erau descălțate. Și, în plus, de sub cămășoiul de noapte, i se ițeau, de-a dreptul surprinzător, apăsate pe alămurile pedalelor instrumentului, tălpile dezgolite
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
muritor. Eternitatea ne pare un bun, pe care umblăm să-l cucerim, sau timpul o lipsă de merit, de care ne scuzăm în toate împrejurările. Ce sânt toate acestea, pentru cine privește din absența absolută și-și deschide ochii în desăvârșirea unui nicăieri? Zărește el, în încîntarea pură a nimicului, în priveliștea bolnăvicios de goală, vreo pată ce s-atingă un nesfârșit virgin? Timp și eternitate sânt forme ale aderenței sau inaderenței noastre la lume, dar nu ale lepădării totale, care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei? Acest nicăieri voluptuos, dar de o voluptate fără conținut, e un extaz formal al irealității. O stare de transparență devine ființa noastră și un trandafir gândit de un înger nu e mai ușor și mai vaporos ca înariparea spre desăvârșirea planantă a neființei. Veșnicia e un prilej de mândrie a muritorilor, o formă pretențioasă, prin care își mulțumesc un gust trecător de nonviață. Veșnic dezamăgiți de ea, ei redevin solidari cu propriile lor fantome și iubesc mai departe timpul etern
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
balegă răsfrânge cerul mai personal decât o apă cristalină. Și ochii tulburi au pete de azur ce compromit monotonia albastră a inocenței. Ceea ce de obicei se numește perfecțiune constituie o priveliște de fadoare, chiar din lipsa chinului vulgarității. Imaginile de desăvârșire propuse de muritori trezesc o impresie de neîndestulare, de viață neîmplinită și nereușită. Îngerii au fost scoși din circulație chiar din acest motiv: n-au cunoscut suferințele degradării, voluptățile mistice ale putregaiului. Imaginea ideală a desăvârșirii trebuie schimbată, și morala
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
chinului vulgarității. Imaginile de desăvârșire propuse de muritori trezesc o impresie de neîndestulare, de viață neîmplinită și nereușită. Îngerii au fost scoși din circulație chiar din acest motiv: n-au cunoscut suferințele degradării, voluptățile mistice ale putregaiului. Imaginea ideală a desăvârșirii trebuie schimbată, și morala trebuie să-și însușească avantajele descompunerii pentru a nu rămâne o construcție în vânt. Morala cere purificare. Dar de ce? Ce anume să înlăturăm? Desigur, vulgaritatea. Ea nu poate fi însă îndepărtată decât trăită până la capăt, până în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dorințele, de ce n-au ele un curs necutremurat, cine introduce legănarea în pofte, dacă nu nedespărțirea afirmațiilor și negațiilor sîngelui? De-ar avea instinctele noastre o direcție și slăbiciunile alta, n-am fi de două ori perfecți, n-am atinge desăvârșirea în două feluri? Întâlnirea paradoxală de porniri, inseparabilul ireductibilelor creează o încordare ce alcătuiește și dezalcătuiește atât de straniu o ființă. - Și nu-i ușor să porți iadurile dulci și îmbătătoare ale decadenței pe cerul monoton și proaspăt al barbariei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zise umbra torcând mai departe firul gândirilor sale, gândiri pe care Dan le auzea ca și când ar fi fost propriile lui cugetări. Apropriindu-ți prin vrajă ființa mea și dîndu-mi mie pe a ta, eu voi deveni om de rând, uitând cu desăvârșire trecutul meu; iar tu vei deveni ca mine, etern, atotștiutor și, cu ajutorul cărții, atotputernic. Tu mă lași pe mine în împrejurările tale, cu umbra întrupată a iubitei tale, cu amicii tăi; mă condamni să-mi uit vizionara mea ființă; iar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ruben! D-zeu știe cum s-or fi scrântit toate celea în capul bietului om. Bolnavul auzea toate acestea și nu știa ce înțeles să li dea. "Sunt nebuni oamenii aceștia, gândi el, și maistrul Ruben și-a ieșit cu desăvârșire din minți... nu-l mai cunosc. Aha! gândi el în urmă, eu am murit și Ruben a venit cu medicii să-mi vândă corpul. Are drept... prin schimbările prin care am trecut, corpul meu trebuie să fi devenit fenomenal... Dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ascuns și pe sub bancă. Dar luîndu-mi inima-n dinți, pentru că, în fine, trebuia... - D-ta! zic. - Eu? Glumești, zise ea... și albul dat pe față nu putu opri ca fața ei să se înflăcăreze ca focul. Fondalul se lăsă cu desăvârșire la pământ, și noi rămaserăm după el. - De când te-am văzut, urmai, apucîndu-i mâna, ochii mei au orbit de lumina ta și inima mea s-a-nchis pentru toată lumea din cauza amorului pentru tine. Poesis, am uitat cărțile colbăite, știința și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o căciulă de oaie-n cap, lancea de-a umere și ieșii afară din casă. Afară era rece, însă o lună frumoasă plutea în câmpia cea albastră a aerului. În casa cea vecină, unde se-ntîmplase lupta, ușa era căscată cu desăvârșire, în mijlocul casei, la pământ, ardea un foc mare ce-l aprinsese soldații, pe când ei înșii ședeau trântiți pe fân, cu puștele puse alături, cu lulele aprinse-n gură; la foc fierbea o oală mare, iar ei, vorbind din când în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]