7,054 matches
-
stângăcie, căci și-a închipuit că se poate face ceva în felul acesta. Sau poate că hotărârea nu-i vine la sfârșitul reflecțiilor, ci dintr-o dată, cum i se întîmplă deseori să hotărască în ocazii importante și cum a decis despărțirea de odinioară. Ea explica: Există un travaliu în inconștient și într-o bună zi iese la suprafață, se desemnează brusc că trebuie să-ți faci alte socoteli de viață. Ca un butoi în care a curs apă multă vreme, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Dacă ar fi adevărat, ce bucurie! Sau cuvântul este prea neînsemnat, nu se găsește nici o expresie care mi-ar putea exprima starea sufletească. Pentru o zi, pentru o oră... Mai pe urmă, ne vom găsi exact în starea de dinainte de despărțire. Eu neputând pleca, dar plictisit, avid să-mi câștig libertatea, ea torturată de indiferența mea, pe care o simte oricât aș nega-o. Aș avea, desigur, mai multă experiență, mi-aș spune în momentul plictiselii: dacă m-ar părăsi sau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
înainte de întîlnirea noastră.Dacă n-ai fi trecut din brațele lui în ale mele, am mai fi putut încerca să fim fericiți! Așa mă agăț de iluzii. O! prima oară când am ținut-o din nou în brațe, goală, după despărțire! Stângăcia mea unde s-o duc! Ca și altădată? Pentru o clipă așa de mare, același decor? Să-i aduc aminte astfel de o mulțime de neînțelegeri pe care le avusesem în locul acela? Cu atât mai mult cu cât noi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de evaziv, și, cum știm că până mâine nu putem avea nici o noutate în ceea ce privește pe Viky, putem să ne ocupăm puțin și de noi. - Aș fi curios să știu cum s-au petrecut faptele în primele zile. Afost curând după despărțirea noastră? - Vreo două luni jumătate. - Mi-ai spus vreo trei luni. Niciodată nu poate să-mi spuie ceva exact. E drept, nu ții minte exact decât ceea ce te interesează. Dar cu patimă luptam cu Ioana ca să aflu că între ei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în ele gestul pe care, în absența sa, femeia l-a făcut. Irina l-a părăsit și moare apoi într-un mod ambiguu. În Ioana Sandu este gelosul obsedat de trecutul iubitei - o aventură a Ioanei într-un moment de despărțire a lor. Trăirile lui Sandu îndrăgostit fără prea multe speranțe de Dania, o fată bogată, sunt subiectul Jocurilor Daniei. In jurul acestor evenimente minimale Sandu construiește întregul edificiu al complexității sale. Referindu-se în mai multe rânduri la romanele O
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
inițiere (de pildă acele bull-roarers, cuțitele de silex pentru circumcizie etc.). Inițierea echivalează cu maturizarea spirituală, și întîlnim această temă în toată istoria religioasă a omenirii: inițiatul, cel care a pătruns tainele, este cel care știe. Ceremonia începe întotdeauna prin despărțirea neofitului de familie și retragerea sa în pădure. Există de pe acum un simbol al Morții: pădurea, jungla, întunericul reprezintă lumea de dincolo, "Infernul". În unele locuri se crede că vine un tigru care îi poartă pe candidați în spinare până în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Alfredo Pimenta, bunăoară, într-o celebră polemică purtată cu Centrul Catolic, amintește că Republica Portugheză (după însăși mărturisirea lui Machado des Santos) este opera masoneriei, - iar Biserica condamnă masoneria; Republica a despărțit religia de Stat și Biserica este împotriva acestei despărțiri; Republica a laicizat familia și a legiferat divorțul, - iar Biserica osândește familia laică și divorțul etc. etc. Încercările Centrului Catolic de a colabora cu Republica s-au dovedit, până la urmă, zadarnice, pentru că îndată după căderea lui Sidonio Paes, Centrul a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
la primele licăriri ale zorilor. Capătul călătoriei era departe, iar hunii îi lăsaseră marcomanului doar un scurt răgaz ca să-și ia rămas bun de la nevastă și copii. De altfel, nici el nu era, desigur, omul care să lungească vorba la despărțire, drept care, odată încărcat puținul care îi făcea trebuință pe singurul cal ce-l mai avea - un bătrân, dar robust frizian de tracțiune -, își salută fără prea multă tandrețe femeia, care în acea noapte încercase mângâierile brutale ale lui Balamber, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
proclamă: — E o protecție care nu va dura mult, fii sigur. întorcându-se spre fratele său, adăugă, pe un ton poruncitor: — Te las pe tine să termini treaba. Eu nu mai pot să întârzii pe aici. Urmară câteva cuvinte de despărțire, apoi Gualfard își îndemnă dereșul și, cu o mișcare scurtă a brațului, porunci oamenilor ce erau cu el să pornească. Cei patru huni și burgunzii rămași cu ei mai zăboviră câteva clipe, urmărindu-i cum se îndepărtau, în trap ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi fusese pregătit în palat. A doua zi de dimineață, Sebastianus avu grijă să se trezească la timp pentru a o saluta. Cu toate acestea, dorind s-i vorbească între patru ochi, nu se îndreptă spre Pretoriu ca să asiste la despărțirea ei de Gundovek. însoțit de Vitalius, în schimb, ajunse din urmă, călare, îndureratul cortegiu puțin dincolo de Poarta de Miazăzi. Cele două sicrie de stejar, acoperite de flori, călătoreau în care trase de boi, escortate de douăzeci de războinici de-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-și întoarce calul, Frediana îl fixă cu fruntea încruntată, părând să reflecteze. Cu siguranță, era surprinsă de generozitatea lui. — Să nu-ți închipui că o să-ți mulțumesc, îi spuse pe un ton sumbru. Balamber ridică o mână, în semn de despărțire: — Du-te, o să mă ucizi altădată. Frediana încuviință cu o mișcare nervoasă a capului și vârî sabia în teacă. — Fie cum spui. Rămâne așa, atunci. Dacă o să ne mai întâlnim, unul din noi doi o să moară. își întoarse calul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doar foarte îndepărtat, care devine mai fascinant și chiar mai real decât cel care îți este la îndemână. Totuși, era hotărât să treacă dincolo de această vamă un obiect însoțit de povestea sa, primit de la Pimen. I-l dăduse călugărul la despărțire, tocmai pentru că obiectul nu făcea parte din tărâmul său. Era o punguță făcută din prapor de berbec, conținând pilitură din călcâiul tâlharului Zlota. Haiducul i-o dăruise lui Pimen când, rănit fiind și crezând că își dă duhul, se târâse
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
începusem să mă amorezez de fata cea de 12 ani, ori ceva mai mare! (Rar om să fi fost mai dispus la amor, decât mine! Amor care idealizează, care face scumpă pe ființa iubită, care lasă o melancolie intensă la despărțire!... Și aceasta din cea mai îndepărtată copilărie!) Dar la Mărășești, în gară, mă aștepta mătușă-mea, care avea o pălărie frumoasă, un pardesiu de voiaj, o geantă în mână și care mă luă cu ea până la Putna Sacă, într-un
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-mi dai mîna? Îmi învălui mâna în palmele ei amândouă. M-am aplecat spre ea, fără voie, aproape s-o ating. - Nu! Lasă-mă, du-te. Mîine.Luni de zile a luptat cu ea însăși. Dar într-o seară, la despărțire, m-a înăbușit și, la ureche: - Mâine sunt femeia ta. Așteaptă-mă la patru în fața Operei. Femeia aceasta știa să iubească. Cu instinctele puternice și sănătoase, cu inteligența lucidă, ea iubea fără lună, fără fraze, cu toate fibrele corpului ei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în apă. Prin creștetul brazilor de pe muntele scund din față, apăreau câteva puncte de aur, clătinate de vânt. - De-acu ne-a hi, cucoane! Să plecăm. (Primul plural era abuziv!) Prin Vânători, nici o lumină la case. La crâșma din Humulești - "Despărțirea III a urbei T.-Neamț" - oamenii se antrenau pentru sărbătoarea de mâine. Crâșmărița nu mai cânta. Nu mai avea motiv. Peste mai puțin de un minut, am ieșit în singurătatea imensă a câmpiei. Noaptea era acum înaintată și creștea cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
urâtă ca și cea din cărți? - Nu, pentru că cea din viață nu-i pentru alții, e pentru cei doi. - Pentru cei doi... repetă ea. Și, adresîndu-se doamnei M..., declară că i-i foame tare, tare detot. Era ora mesei. La despărțire, în ogradă, mi-a spus cu simplitate: - Astăzi ți-am spus multe prostii și câteva obrăznicii. Sunt vinovată, dar nici măcar nu pot să-ți cer iertare, căci știu că orice aș face, nu te superi pe mine. Nu i-am
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
am definit sentimentul meu "curios": "O nesfârșită prietenie pasionată". (Cuvîntul "prietenie" avea rolul să slăbească efectul celuilalt, ca eterul care insensibilizează și face suportabilă înțepătura.) N-am spus nimic. Ajunsesem la poarta casei ei. Eram, amîn-doi, în atitudinea care precede despărțirea. (Calculase locul și momentul? Alesese ultima întîlnire, ca totul să rămână fără urmare? Ori aștepase, și acum, plecând, se împlinise termenul?) Și-a trecut numai mâna pe ochi și pe frunte. Îi simțeam respirația aproape, parfumul fierbinte al ființei ei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și ea... Cetatea Neamțului, Văraticul, Ceahlăul, drumurile pline de soare, nopțile cu lună îmi apăreau acum ca un cortegiu al verii, care defilase repede și dispăruse după orizont, condus de Adela. Mi-a sărutat mâna din prisosul inimii, în emoția despărțirii de prietenul copilăriei și adolescenței ei și de omul înnebunit de tinerețea ei? A pus în gest o intenție de reciprocitate, dar l-a făcut tardiv, ca să nu-i dea o semnificație disproporționată cu sentimentele ei, ori fiindcă știe că
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
articolul semnat de Al. Călinescu în "Convorbiri literare", nr. 7/1976, Note despre Adela. O tentativă de iubire pygmalionică, dar care nu obține aceeași dezlegare ca și în mit. Întregul roman conține relatarea metamorfozei privirii în amintire, în imaginar. Prin despărțirea finală a celor doi, destinul diferit a două posturi narative devine ireparabil. Adela rămâne romanul criticului, "atins" și totodată evadat de sub această atingere, "orizontul" spre care tinde acesta. Un orizont a cărui figură nu este alta decât linia imaginară care
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ați gustat nimic. Am la frigider niște caș și o bucățică de salam. Mai sunt și măslinuțe, spuse Mașa, bucurându-se În sine ei că oaspetele pleacă În sfârșit În lumea din care a coborât. Femeia voia Însă ca la despărțire musafirul să rămână cu o impresie cât mai agreabilă. De aceea insistă: - Sau poate preferați un păhărel și o scrumbioară, care știu că v-a plăcut. Și, fără să mai aștepte răspunsul musafirului, se strecură pe lângă el În casă, aducând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
rugăminților ei... Am uitat de ceai, dădu ea să plece. Desprinzându-și cu greu privirea ațintită-n depărtări, Extraterestrul spuse, zâmbind ca pentru sine: - Nu te mai deranja cu samovarul. Nu am timp să mai aștept. Prefer să ciocnim la despărțire câte-un păhăruț, și pentru vii, și pentru morți... Văzându-l că se Îmbunează, Mașa umplu În grabă două păhărelele de horilcă și-l Îndemnă să bea. - Dacă v-am greșit cu ceva, vă rog să iertați. Poftiți, vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
v-ați terminat micul-dejun. Și nici nu mi-ați spus povestea până la capăt... - Mulțumesc pentru tot. Am petrecut aici clipe minunate, spuse musafirul, aș mai zăbovi, dar mi-e teamă c-am să Întârzii. - Mai luați un păhărel, așa, la despărțire... Și apoi, oftă ea, mi-e și frică să rămân singură. Uitați-vă ce lună uriașă a crescut la orizont. - De, spuse oaspetele, luând de pe masă păhărelul umplut de Mașa, hai să nu te refuz, chit că asta o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Încheie nasturii de la costum și coborî În ogradă. „Ce rost are să-mi bat capul cu prostii? Câtă rațiune poate avea o ființă alcătuită doar din carne?“ - Spuneți-mi totuși pentru ce ați venit... Pe Mașa aproape c-o Înecă plânsul. Despărțirea de oaspete i se păru extrem de dureroasă. Aproape că se obișnuise cu felul lui de-a fi. Singurătatea pe care o emana ființa lui Îi devenise nespus de apropiată. - Am venit așa, pur și simplu, spuse oaspetele. Eram Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Tony Pavone plăti consumația făcând haz dar, În sinea lui circumspect mai ales de atitudinea Șefului de Șantier care vizibil turmentat, dădu la iveală din buzunar un pumn de mărunțiși fără valoare pentru a contribui la nota de plată. La despărțire se Îmbrățișară sărutându-se cu promisiunea de-a se revedea la prima oră a dimineții...! V ODISEEA E LA ÎNCEPUT O perioadă de timp, Tony Pavone nu reuși să Întreprindă nimic.Se prezenta la ora de Începere a programului, căsca
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
la căutarea maiorului, Mingoti promițând În mod solemn, a doua zi va rezolva el totul. Cum ora prânzului trecuse de mult, intrară Într’un restaurant Central pentru o mică gustare care se prelungi desigur, până după miezul nopții iar la despărțire Tony Pavone Îi mai oferi câteva sute lei, bani de buzunar...!! Conform Înțelegerii, Mingoti urma să rezolve singur problema deci, a treia zi, se prezentă la Șantier afișând o mutra venită ca de la o Înmormântare, Începând pledoria cu vocea scăzută
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]