24,608 matches
-
este tocmai această lume întreagă, totalitatea evenimentelor, a persoanelor și a lucrurilor. Trebuie așadar ales. Ce anume călăuzește această alegere? Mass-media proiectează o grilă asupra întregului realității, nereținând din aceasta din urmă decât ceea ce corespunde acestei grile: atacul armat de dimineață, cursele hipice de la Vincennes, estimările privind câștigătorii primelor trei locuri, afirmația nesemnificativă a vreunui histrion al politicii în turneu, creșterea dolarului sau a prețului petrolului (sau scăderea lor), scăderea prețului gramului de aur (sau creșterea lui), declarația administratorului imobilului celui
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
la urmă a rămas pe-a lor, dar pân’ atunci i-am potcovit noi bine. Întorcându-ne la căpitan, ideea era să se mențină acolo, pe malul râului, sau al digului, sau al cui naiba o fi fost, până când spre dimineață trupele regelui, stăpânul nostru, aveau să lanseze un atac și să se unească cu ei. Pe scurt, ereticii au fost căsăpiți cum scrie la carte, nemaiavând timp nici să crâcnească. Dormeau ca niște marmote și chiar atunci au ieșit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Diego Alatriste: Își putea face prieteni până și-n infern. Pare de necrezut. Nu-mi amintesc bine anul - să tot fi fost al două’ș’doilea sau al două’ș’treilea al secolului -, dar sunt sigur că era una din diminețile acelea albastre și luminoase ale Madridului, cu un frig de-ți tăia răsuflarea, când căpitanul a ieșit din temniță. Din ziua aceea care - nici unul din noi n-o știa pe-atunci - avea să ne schimbe atât de mult viețile, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la culoare, orbiți, care părură să zâmbească văzându-mă așezat pe o bancă de piatră din piață. Exista ceva special În privirea căpitanului: pe de o parte era foarte clară și foarte Înghețată, albastru-verzuie ori verde-albăstruie ca apa băltoacelor În diminețile de iarnă. Pe de altă parte, se putea deschide deodată Într-un zâmbet cald și primitor, precum un val de căldură topind un strat de gheață, În timp ce fața Îi rămânea serioasă, inexpresivă sau gravă. Mai avea, În afară de acesta, și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
acela al lui de a-și șterge mustața cu dosul mâinii, cu privirea pierdută pe peretele din față. Sticle pentru omorâtul nălucilor, obișnuia el să spună, dar niciodată nu izbutea să le ucidă chiar de tot. Zâmbetul adresat mie În dimineața aceea, văzând că l-am așteptat, făcea parte din prima categorie: cel ce Îi lumina ochii, dezmințind imperturbabila gravitate a chipului și asprimea pe care Îi plăcea s-o Împrumute spuselor sale, deși era departe de a o simți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din cele mai bune mese, pe care Caridad Lebrijana - care fusese curvă și Încă mai era așa cu căpitanul din când În când și nu pe bani - avea grijă să le-o rețină. În afară de don Francisco și de căpitan, În dimineața aceea cercul de prieteni era format din câțiva obișnuiți ai localului: Licențiatul Calzas, Juan Vicuña, grămăticul (Dómine) Pérez și Chiorul Fadrique, spițerul din Puerta Cerrada. — Trebuie să ne batem, insistă poetul. Era, după cum vă spuneam, cherchelit bine după niște stacane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
când și când printre dinți recitând acele versuri, poate și pentru a suporta mai ușor durerea, nu le răpea În ochii mei o anumită măreție. Mi se păreau nobile, ca și celelalte pe care mă străduiam să le scriu În dimineața aceea, reținute de mine tot În cursul nopților albe ale lui Diego Alatriste: Corp la corp o să-l omor, ca toată Sevilla să vadă, ‘n piața mare ori pe stradă; cine-ucide fără luptă n-are parte de iertare, că mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
care avea să se transforme mai târziu și despre care a lăsat o minunată mărturie Însuși Velázquez În celebrul tablou pentru care ea avea să-i pozeze după un alt răstimp, către 1635. Dar cu vreo zece ani Înainte, În diminețile acelea de martie premergătoare aventurii cu englezii, eu nu cunoșteam identitatea foarte tinerei fete, aproape o copilă, care la fiecare două-trei zile străbătea În caretă strada Toledo În direcția Pieței Mari și a Palatului Regal, unde - am aflat după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
tot atât de departe de biata-mi condiție mortală pe cât puteau fi soarele sau cea mai frumoasă stea de colțul acela al străzii Toledo, unde roțile vehiculului și copitele catârcelor stropeau cu noroi, arogante, pe oricine le ieșea În cale. Dar În dimineața aceea ceva le-a tulburat rutina. În loc să treacă pe dinaintea tavernei, ca de obicei, continuându-și drumul În sus pe stradă și oferindu-mi fugara viziune a blondei călătoare, vehiculul s-a oprit Înainte de a ajunge În dreptul meu, la vreo douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din Madrid. Explicația sau cel puțin câteva din cheile care Îi fură suficiente lui Diego Alatriste ca să-și facă o idee despre cine și ce era În joc Îi parveniră prin gura lui Guadalmedina; acesta, după ce Își petrecuse jumătate din dimineață Într-un necurmat du-te-vino Între Casa cu Șapte Hornuri și Palat, aducea știri nou-nouțe, deși nu foarte liniștitoare pentru căpitan. — În realitate treaba e simplă, rezuma contele. Anglia face tot ce poate pentru ca nunta să aibă loc, dar Olivares și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
țineau fără prea mare convingere la distanță mulțimea care aplauda la trecerea fiecărei calești ce ieșea pe poartă sau se Întorcea la remizele de trăsuri ale casei. Lumea striga să iasă prințul de Wales ca să-l salute; iar către jumătatea dimineții, când un tânăr blond se apropie o clipă de una din ferestre, fu primit cu o zgomotoasă ovație, la care băiatul răspunse cu un gest din mână atât de amabil Încât imediat Își adjudecă simpatia gloatei adunate În stradă. Generoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
tot ce avea el mai bun, nevinovăția, banii, munca și sângele lui, și a fost atât de rău răsplătit: „Ce vasal bun ar fi fost, dacă-avea un bun senior“. Prin urmare, entuziaștii madrileni se adunară cu mic, cu mare În dimineața aceea ca să-l sărbătorească pe prințul de Wales, și eu Însumi eram acolo Însoțind-o pe Caridad Lebrijana, care n-ar fi Înțeles În ruptul capului să piardă un asemenea spectacol. Nu știu dacă v-am povestit că Lebrijana avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
eu dormisem butuc, fără vreo neliniște ori presimțire. Însă, văzându-l În fața Casei cu Șapte Hornuri, am intuit că se Întâmpla ceva nelămurit. Pălăria Îi era bine trasă pe ochi, capa răsucită oarecum În jurul gâtului și, În ciuda orei Înaintate a dimineții, avea obrajii nebărbieriți: tocmai el care, cu disciplina-i de vechi soldat, punea atâta preț pe Înfățișarea sa. Ochii lui deschiși la culoare păreau obosiți și bănuitori În același timp; părea a merge prin mulțime cu atitudinea celui care, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
afară, nu se Înșelase. — La dispoziția dumneavoastră, am Îngăimat cu greu, abia stăpânindu-mi vocea. N-o să Înțeleg niciodată cum, la vârsta fragedă pe care o avea atunci Angélica de Alquézar, poate zâmbi cineva așa cum a făcut-o ea În dimineața aceea În fața Casei cu Șapte Hornuri. Un surâs lent, foarte lent, de dispreț și de nesfârșită Înțelepciune În același timp. Unul din acele zâmbetele pe care nici o fată n-a avut timp să le Învețe În viața ei, ci sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
iarna, a zâmbit recunoscându-mă; ba chiar s-a aplecat ușor către mine În foșnetul de mătase al rochiei, În timp ce sprijinea o mână delicată și albă de rama ferestruicii. Eu mă găseam lângă scara caretei micii mele doamne, iar euforia dimineții și atmosfera cavalerească a situației făceau să-mi sporească Îndrăzneala. Mai contribuia la aceasta și faptul că În ziua aceea eram destul de bine Îmbrăcat, grație unui pieptar maro Închis și unor vechi pantaloni până la genunchi aparținând căpitanului Alatriste, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
preajmă - una, foarte cunoscută, se găsea chiar peste drum: tot atâtea prilejuri de discuții, galanterii, batjocuri. Asta dura până la rugăciunile de seară, când, din nou cu pălăria În mână, trăncănitorii noștri se Împrăștiau care Încotro până a doua zi de dimineață, fiecare la casa lui și Domnul cu ei cu toți. Am zis ceva mai Înainte că don Francisco de Quevedo frecventa cu plăcere treptele de la San Felipe; și În multe din plimbările lui era Însoțit de amici ca Licențiatul Calzas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
poem - sau cineva care s-o fi simțit vizat, fiindcă În Madridul acela al Bunului Dumnezeu, Încornorat era un bărbat din doi - a venit odată să-i ceară explicații pe treptele de la San Felipe, escortat de un prieten, Într-o dimineață când don Francisco se preumbla de colo-colo cu căpitanul Alatriste. Chestiunea s-a rezolvat În doi timpi și trei mișcări la căderea nopții, În clinchet de oțeluri, În spatele Îngrăditurii călugărilor Recoleți, de o asemenea manieră Încât atât presupusul Încornorat cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de o asemenea manieră Încât atât presupusul Încornorat cât și amicul lui, după ce și-au vindecat tăieturile primite imparțial, s-au apucat de citit proză și n-au mai pus mâna pe un sonet În tot restul vieții lor. În dimineața aceea, pe treptele de la San Felipe, tema conversației generale era principele de Wales. Și infanta. Pălăvrăgeala curtenească era pigmentată cu știrile referitoare la războiul care reizbucnise În Flandra. Îmi amintesc că soarele strălucea pe un cer foarte albastru și foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mulțime. Căpitanul Alatriste, care continua să se arate În public, aparent netemător de consecințe - mâna, bandajată după Înfruntarea de la Portița Sufletelor, era ca și vindecată -, purta cizme Înalte, pantaloni cenușii și pieptar Întunecat la culoare Închis până la gât; și deși dimineața era destul de călduroasă, avea pe umeri capa ca să acopere cu ea crosa unui pistol pe care și-l vârâse În partea din spate a cingătorii, lângă pumnalul cel lung - daga - și spadă. Contrar celor mai mulți soldați veterani din vremea aceea, Diego
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cu mantia scurtă și veche a căpitanului, care Îmi ținea loc de capă, și am continuat să aștept, neslăbind din ochi porțile Palatului de care santinelele mă Îndepărtaseră deja de trei ori. Stăteam acolo de foarte mult timp: de când, de dimineață, pe jumătate adormit În fața temniței municipale unde petrecuserăm noaptea - căpitanul Înăuntru și eu afară -, urmărisem careta În care alguazilii locotenentului Saldaña Îl duseseră la Alcázar și Îl introduseseră pe o poartă laterală. Nu pusesem nimic În gură de noaptea trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
s-o desenez cu prima ocazie. îmi fuseseră date actele de donație pentru casa de pe creasta muntelui Ava, casa aceasta, precum și cheile de la intrare. Actul de preluare a moștenirii, extrasul de cont și toate verificările și dovezile fuseseră semnate. în dimineața celei de a treia zile, când, dată fiind situația, avusesem parte de șase ori de bufetul restaurantului, am comandat un taxi. M-a dus Halsten Holm din Lillraggsjö. El mi-a vorbit călduros și cu prietenie despre tatăl meu, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Cu mâinile tremurânde și sufocat de groază, am îngrămădit în rucsac blocul de desen, tocurile, tușul și plicul de la tata, pătat de cât de des îl pipăisem, și am fugit jos împreună cu toate celelalte viețuitoare mici. Apoi am stat până dimineața pe piatra mea de la marginea drumului și apoi a sosit autobuzul de Norsjö. Acum, după mulți ani, m-am obișnuit într-un fel cu toamna pe muntele Ava. Când sosește cu toată asprimea ei violentă, eu mă fac mic, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în seamă. Dar tu ești responsabil pentru micul Manfred și pentru Eva, am spus. Stomacul și mațele mele nu mai sunt ce erau odată, a continuat el. Mai demult ieșeam cum trebuie și făceam o grămadă de fecale în fiecare dimineață. Era ca o parte din treaba zilnică. Acum nu mai e așa. Trebuie să te duci la doctor, i-am spus. Dacă mă duc la spital, a zis Manfred, nu pot lua cu mine mașina de scris. N-o să pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Existența mea ca om al muzeului, cea mai fericită perioadă din viața mea, acea formă de existență care a avut cel mai profund conținut, s-a sfârșit brusc și aproape umilitor. Totul a fost din propria mea vină. Era o dimineață luminoasă și caldă de mai, iar pensionarii din întreaga Suedie începuseră să-și facă excursiile anuale la Stockholm. Unii dintre ei se strânseseră în jurul meu la Muzeul Național. Și eu făceam una dintre prezentările mele discrete, neoficiale. în vreme ce îmi răsuceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Ei bine, căldura se află aici - asta nu o putem nega nici eu, nici tu. Dar e sfâșietor că trebuie să scriu acestea cuprins de disperare și cu un sentiment de adânc dispreț pentru existența ta. Bostället, luna mai, două dimineți și o după-amiază. Tata. P.S. Dar, desigur, te iubesc. De asta trebuie să fii convins. Dragostea mea s-ar putea să ți se pară un pic impersonală și teoretică. Pot să înțeleg acest lucru. Ea nu e caracterizată de corporalitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]