4,704 matches
-
didacticism la London nu poate decât să servească senzaționalului (care în acest loc este fundamental discursiv) ca scop: să-l sperie de moarte pe cititor asemenea unui jurământ pe lucrurile sfinte. Dar eforturile lui London nu se limitează la pasajele discursive. Să luăm, spre exemplu, povestirea lui despre un hamal din port: "Un bețivan tânăr; un rebut prematur; incapabil fizic să mai facă munca de hamal, cea mai joasă treaptă a muncii; și la final - el vede tot, la fel de clar ca
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
să diminueze distanța care le separă. În acest punct se suprapune cu jurnalismul literar narativ. Cred că acesta e cazul articolului lui Crane despre minele de cărbuni. În cea mai mare parte a reușit să micșoreze distanța, și puținele pasaje discursive și în scăpările ocazionale de judecăți de valoare senzaționaliste sunt aplanate de greutatea retorică a întregului și "privirea lui de aproape" în încercarea de a distinge între "efect" și mult mai ambițioasa realitate umană. Această lume se dovedește a fi
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în calitate de co-autor al piesei Prima pagină (The Front Page). La începutul anilor '20 ai secolului al XX-lea, el a scris un articol pentru Chicago Daily News. Ca în cazul multor autori de articole, acesta a trecut nepăsător de la proza discursivă la cea narativă. Cei precum Hecht, care au lucrat pentru mari ziare occidentale, au scris sub influența unei tradiții ale cărei origini pot fi identificate în articolele lui Ned Ward de la sfârșitul secolului al XVII-lea în Londra, cu excepția stilului
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și nu "prezentul neconcludent" al lui Bakhtin, care nu ar fi putut ajunge niciodată la asemenea concluzii. Exagerarea este într-un contrast puternic cu propria Revoltă în deșert a lui Lawrence, extrasă din cei Șapte stâlpi ai înțelepciunii. Deși scrie discursiv, acesta oferă și genul de construcție scenică romanescă adesea întâlnită și în jurnalismul literar, care nu are în vedere concluziile: Când în sfârșit am ancorat în portul exterior din Jeddah, departe de orașul alb așezat între cerul aprins și reflexia
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în ultimul capitol în care el pledează pentru colectivizarea fermelor după modelul stalinist, neștiind, bineînțeles, ce coșmar devenise colectivizarea în Uniunea Sovietică. Chiar și fragmentul de mai sus, oricât de descriptiv ar părea, este fundamentat pe o serie de provocări discursive aduse conservatorilor care pledaseră pentru privarea de drepturi politice a săracilor ce nu își puteau întreține familia. Cu alte cuvinte, nu reușește "să își impună propriile opinii prin intermediul... imagisticei", după cum sugerase colegul său comunist Joseph North (121). Aceasta nu înseamnă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
care a pretins, fără nici o îndoială, că jurnalismul îi aparține. În acest capitol voi pune în evidență dovezile istorice legate de ambivalența și ostilitatea critică, mai întâi asupra jurnalismului, ai cărui reprezentanți erau ferm convinși că acesta include atât modelul discursiv, sau informativ, cât și modelul povestirii, sau modelul narativ. Într-o anumită măsură, concluzia care se impune este aceea că jurnalismul literar narativ are de suferit dacă este asociat cu conceptul în sens larg. Mai precis, voi analiza unii dintre
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
ea inclusă în această categorie. Într-o indicație elocventă a declinului sorții jurnalismului, acest discurs este izbitor de absent, deși unii scriitori menționați de frații Duyckinck ar putea fi considerați jurnaliști literari în sensul cel mai larg al cuvântului, fie discursiv sau narativ: Emerson, Thoreau, Augustus Baldwin Longstreet și Thomas Bangs Thorpe. Toți au fost fost amintiți în ziare de renume, iar scrierile lor au fost publicate în Norton Anthology of American Literature. Au început să apară primele dovezi ale separării
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
fi The Broken Heart a lui Irving sau Pere la Chaise de Longfellow - sunt studiile speciale analitice, foarte precise, încheiate în mod clar, cum ar fi de exemplu Mere Literature and Other Essays de Woodrow Wilson; în locul pălăvrăgelii personale și discursive, absolut încântătoare a lui Charles Lamb sau a doctorului Holmes, au fost eseurile editoriale pline de culoare, intensitate și aventuri, sau articolul special de tip business, de neînlocuit... proza tuturor prozelor (History 417-8). Cu excepția ambiguității "poveștii pline de viață, însă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
aceste texte transced cumva, prin formă, stil și referințe notația jurnalistică brută sau interesul pur local. Altfel, ce relevanță ar mai avea, astăzi și poimâine, fapte petrecute cu ani în urmă dacă ele nu s-ar înscrie într-un joc discursiv mai amplu, mai expresiv, mai complex? Și pentru că dau seama, indirect, neintenționat, de o schiță subiectivă asupra istoriei recente trăite de autor, le-am numit, convențional, "jurnal ad-hoc". Într-o formă inițială, am vrut să public doar notațiile dintre 2009
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
discursului didactic (în acord cu distincția clasică propusă de Charles Morris, sintactică, semantică și pragmatică), analiza semiotică a parametrilor paraverbali (cu evidențierea parametrilor vocali și prozodici în optimizarea interacțiunii profesor-elev) și analiza situațională a discursului didactic (cu definirea ,,situației actului discursiv" prin intermediul căreia se caută răspuns la întrebarea lui Harold Lasswell "cine, ce, cui, de ce și cu ce efect?") sunt elementele metodologice ale lucrării. Alina Mărgărițoiu, analizând multitudinea criteriilor de organizare și definire a gestului, ne propune o nouă taxonomie, dedusă
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
prezența ascriptorilor apreciativi. Cuvintele de motivare și de susținere din partea profesorului determină elevii să participe activ în procesul de învățare. b) Analiza semantică a discursului didactic Stabilirea sensurilor pe care le cuprinde discursul didactic ca întreg sau pentru fiecare unitate discursivă, inteligibilitatea, lungimea frazelor, parantezele făcute, utilizarea și frecvența cuvintelor cheie, decalajul dintre intențiile explicite și cele implicite formulate de profesor etc. constituie dimensiunea semantică a discursului didactic. Pentru a înțelege referința tematică, să definim mai întâi referentul unui cuvânt: obiectul
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
profesorului, de actualitatea și profunzimea temei discursului, de concordanța între problematica expusă și ierarhizările valorice ale elevilor. De cele mai multe ori, un climat afectiv pozitiv creează condiții mai bune de receptare și învățare, relații de cooperare și sprijin, amplificând astfel performanțele discursive. Impactul pe care partenerii îl exercită unii asupra altora depinde de calitatea și profunzimea relaționării, de abilitățile de comunicare atât ale profesorului, cât și ale elevilor. Elementul intențional al dicursului implică nu numai profesorul, ci și elevul, în măsura în care acesta recunoaște
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
este situativ, sistematic și multidimensional. Rezultatele învățării nu pot fi anticipate, procesele de construire fiind individuale și specifice situației. Astfel, dimensiunea pragmatică a discursului didactic nu se poate realiza fără o analiză situațională a acestuia. Aceasta presupune definirea ,,situației actului discursiv" prin intermediul căreia se poate afla răspuns la celebra întrebare a lui Harold Lasswell ,,cine, ce, cui, de ce și pe ce canal comunică?" la care se adaugă un parametru suplimentar (contextul): 1) Profesorul (cine?) se definește prin factorii de personalitate: • factorii
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
sala de clasă); d) contextul temporal (data și ora zilei, ,,momentul istoric" în care se încadrează tema discursului). • macrocontextul: condițiile globale instituționale, sociale, economice, politice, cultural-educative în care se realizează discursul. Discursul didactic relevă întotdeauna subiectivitatea celui care produce intervenția discursivă. Reprezentările țin atât de contextul discursiv dat, cât și de particularitățile auditoriului. Prin discursul didactic, profesorul nu acționează numai asupra elevilor, ci și asupra sa. În funcție de impactul propriului discurs, profesorul se simte dorit, plăcut, competent, fericit, împlinit, apreciat sau invers
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
data și ora zilei, ,,momentul istoric" în care se încadrează tema discursului). • macrocontextul: condițiile globale instituționale, sociale, economice, politice, cultural-educative în care se realizează discursul. Discursul didactic relevă întotdeauna subiectivitatea celui care produce intervenția discursivă. Reprezentările țin atât de contextul discursiv dat, cât și de particularitățile auditoriului. Prin discursul didactic, profesorul nu acționează numai asupra elevilor, ci și asupra sa. În funcție de impactul propriului discurs, profesorul se simte dorit, plăcut, competent, fericit, împlinit, apreciat sau invers. e) Analiza semiotică a parametrilor paraverbali
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
află într-o corelație directă cu trăsăturile de temperament ale individului și, prin urmare, un sangvinic va avea un ritm vioi în expunere mult mai frecvent decât un melancolic. În concluzie, ritmul vorbirii profesorului participă la măreția sau insignifianța secvențelor discursive, iar ruperile de ritm oferă posibilitatea captării atenției elevilor cu condiția să se realizeze treptat pentru a nu deranja, dar nici foarte lent, pentru a putea fi percepute. Acesta trebuie adecvat nu numai contextului, ci și naturii conținutului: dacă se
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
de cariera didactică, sociabil, expresiv, senzitiv, capabil să-și dezvăluie sentimentele și temerile. Reținem faptul că neutilizarea intonației poate să contribuie la inexpresivitatea vorbirii profesorului și la imposibilitatea de a transmite elevilor stări, emoții, sentimente, atitudini. • Poziționarea accentului în secvențele discursive. Cu ajutorul acestui parametru paraverbal, activitatea de predare poate să devină atractivă și dinamică. Poziționarea corectă a accentului în cuvinte și în secvențele discursive de către profesor este importantă în decodificarea sensurilor și semnificațiilor de către elevi. De exemplu, punerea accentului pe un
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
vorbirii profesorului și la imposibilitatea de a transmite elevilor stări, emoții, sentimente, atitudini. • Poziționarea accentului în secvențele discursive. Cu ajutorul acestui parametru paraverbal, activitatea de predare poate să devină atractivă și dinamică. Poziționarea corectă a accentului în cuvinte și în secvențele discursive de către profesor este importantă în decodificarea sensurilor și semnificațiilor de către elevi. De exemplu, punerea accentului pe un anumit cuvânt din discurs poate schimba sensul acestuia, astfel: ,,Eu trebuie să comunic deschis cu elevii mei" (personalitatea profesorului); ,,Eu trebuie să comunic
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
deplasează spre elevul neatent (diferență semnificativă statistic prin coeficientul Pearson Chi-Square cuprins între 21,37 31,59; p < 0,01) [Anexa 11]. Dacă ,,profesorul dirijor" ar utiliza gesturile armonios, alături de idei-forță, fraze care surprind plăcut, statistici relevante tematicii dezbătute, accente discursive etc., atunci captarea atenției elevilor ar fi asigurată. • Există diferențe semnificative statistic în ceea ce privește clarificarea semnificațiilor cuvintelor: profesorii cu reactivitate accentuată la stres apelează mai frecvent la ,,adaptori obiectuali" și ,,auto-adaptori". (coeficientul Pearson Chi-Square este cuprins între 14,05 26,62
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
cercetare, nu doar la nivelul impactului interdiscipinar, ci și în raport cu regândirea structurilor, relațiilor și proceselor practicii și producției culturale. Reconsiderarea culturii din perspectiva proceselor de intenție, a circumstanțializării și contextualizării precum și a deciziilor cu privire la orientarea acțiunii au intensificat traficul resurselor discursive și practice între frontierele disciplinare și au creat condițiile introducerii unor noi modalități de a investiga experiența și teoretizarea situațiilor de cunoaștere și comunicare apărute atât la nivelul reflecției și practicii comunităților de cercetare, cât și la nivelul expresiilor și
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
formare multi(inter)disciplinară, cât și ca practici de (re)structurare și investigare a teritoriilor artistice contemporane, studiile vizuale reflectă condiția critică a practicii și teoretizării culturii actuale. Pe de o parte, regândirea disciplinei studiilor (culturii) vizuale din perspectiva practicii discursive a criticii culturale, a criticii de artă și a artei critice, reprezintă o nouă modalitate de cercetare a potențialului și consecințelor unei discipline deja dezvoltată în practica academică anglo-saxonă din ultimii 20 de ani. Pe de altă parte, înțelese ca
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
bazat pe reflecții teoretice asupra transformărilor produse în abordarea problematicilor istoriei artei, antropologiei, studiilor filmului, lingvisticii și literaturii comparate, datorită impactului pe care l-au avut teoria poststructuralistă și studiile culturale, studiile vizuale ar fi reușit să realizeze o conexiune discursivă între contextul turnurii culturale și relevanța proceselor sociale, politice și economice manifestate atât la nivelul percepției produsă de experiență și aculturație, cât și la nivelul reprezentării ca sistem al semnificațiilor. Studiile culturii vizuale ar fi produs o schimbare în mediul
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
artei, care presupun elaborarea unui discurs complex angajând elemente constitutive discursurilor culturale, sociale, politice, economice, istorice aplicat la contextul și modalitatea de manifestare a uneia sau mai multor opere de artă, diferitele abordări teoretice ale artei folosind intuiții și construcții discursive din domeniile de interes care influențează practica artistică pot fi puse la lucru, asemenea unui instrumentar analitic, în exercitarea procesului critic. În raport cu istoria artei, care e înțeleasă, în general, ca istorie cumulativă a stilurilor, furnizând instrumentele descifrării simbolurilor vizuale interpretate
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
nu se justifică o ierarhizare canonică a esteticii moderniste a specificității mediului și a inerentei sale experiențe transcendentale față de estetica imanenței radicale a sfârșitului anilor '60, o estetică a contextualității și contingenței, a specificității sitului și a criticii instituționale și discursive. În raport cu dezvoltarea criticii obiectului și a contextului său de exprimare, a apărut o nouă tendință critică care a căpătat ulterior o importanță aparte prin impactul pe care l-a avut în practica artistică de după anii '90. Asumându-și critica originalității
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
abordează obiectul mai curând din perspectiva unei investigări a propriului său loc și a propriei sale funcții ca practică culturală și din perspectiva articulării altor astfel de reprezentări psihosociale, căutând astfel să separe critic aceste practici și să le conecteze discursiv pentru a le pune în criză în vederea transformării lor. Respingând ideea fetișizării teoriei, Foster preferă abordarea situațională a diferitelor obiecte prin intermediul diferitelor instrumente, gândind teoria asemenea unei "cutii de unelte" (așa cum o gândiseră Ludwig Wittgenstein în spațiul anglo-saxon și Gilles
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]