3,763 matches
-
din vârful buzelor, iubito, ca să nu ud fața ta frumoasă. Diseară, când revin - Madame sort, la reine boit -, asta dacă nu mă întorc prea târziu, mă rog dumneavoastră, am să continui să-ți scriu. Te sărut. Sâmbătă, 7 iulie [1950] [...] Draga mea, tocmai mă întorc de la surorile Delavrancea, ca și cum m-aș întoarce din altă lume. Nu mi-aș fi putut închipui că sunt în stare să trăiască așa. O cocioabă strălucitoare. Cocioabă, din cauza neîngrijirii, strălucitoare, datorită tablourilor. Nu, refuz să-ți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și-a făcut apariția și Lily, smochinită, dar cu rată, având gesturile și râsul tatălui ei, tabloul a fost com plet: vechiul tablou, reflectat într-o oglindă venețiană spartă și acoperită de praf. [...] M. c. p. Marți, 11 iulie [1950] Draga mea, am dat la legat seria c[ărților] tale p[oștale] din 1948 și 1949 într-un volumaș încântător, pe știuta hârtie cu pătrățele, și corespondența de la 1 ianuarie la 30 iunie [1950] în alt volum. Cum hârtia pepit nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
brocart; deasupra arde candela de aramă lucrată în cloisonné și email negru. Ieri, când am aranjat toate astea cu tapițerul, am dus și patru gladiole galbene - efectul era superb. O simplă carte de vizită, știi care, doar cu numele lui. Draga mea, șapte ani. „Morții se duc repede.“ Dar nu și pentru noi, nu-i așa, iubito? Îi păstrăm, amândouă, o adâncă și pioasă amintire. Ți-am mai scris că am să pun să se facă o scurtă slujbă în fața nișei
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pioasă amintire. Ți-am mai scris că am să pun să se facă o scurtă slujbă în fața nișei și am să-i chem pe Corina și pe ai ei, dacă vor să vină? [...] c. p. 16 iulie [1950], duminică Ieri, draga mea, n-am avut nici măcar o clipă liberă, și spre sfârșitul zilei nu mai puteam lega cuvintele în propoziții. Sculată în zori, am alergat prin oraș să cumpăr șervețele de hârtie și flori, pe urmă am ornat cele două colive
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cărți și caiete de scris nu-știu-ce, de care nici nu te atingi (ceea ce mă încântă). Așa că „ne“ propun să renunțăm la maniile noas tre. Vrei, dulcea mea? [...] 41/1950 III Miercuri, 26 iulie [1950], seara Nu mă certa, dulcea mea dragă. Iarăși am căzut, de data asta pe când străbăteam piațeta prin care treceau liniile de tramvai înainte de stația [Liceul] Lazăr, venind dinspre podul Izvor. [...] Nu te speria, scumpa mea, am scăpat ușor și de data asta. Întreabă un doctor, dacă se
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea, am scăpat ușor și de data asta. Întreabă un doctor, dacă se întâmplă sa te duci la vreunul, cum se explică desele mele căderi, pe care nici o boală nu le anunță. O fi nenorocita asta de miopie? Te sărut, draga mea. M. c. p. 27 iulie [1950], joi Draga mea, visez la vacanța în care o să mergem împreună, poate chiar la sora Theclei, ca să ne bucurăm de odihnă deplină. Noi două, împreună. Visez și la vremea când îti țineam mânuța
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
un doctor, dacă se întâmplă sa te duci la vreunul, cum se explică desele mele căderi, pe care nici o boală nu le anunță. O fi nenorocita asta de miopie? Te sărut, draga mea. M. c. p. 27 iulie [1950], joi Draga mea, visez la vacanța în care o să mergem împreună, poate chiar la sora Theclei, ca să ne bucurăm de odihnă deplină. Noi două, împreună. Visez și la vremea când îti țineam mânuța care se ghemuia cu încredere în mâna mea, ca
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Aici am uitat de tot, afară de Tine. Mă odihnesc, trist, însingurată. Totuși sper să mă odihnesc, să-mi vindec mizantropia și spleenul, să adun puteri pentru viitor, până la întoarcerea ta. Fiindcă ai să te întorci la mine, nu-i așa, draga mea? M. c. p. 24 august [1950], joi [...] Vreascurile pe care le adunăm din pădure trosnesc și pârâie, cerul e înstelat, țârâitul greierilor se aude somnoros și îndepărtat, sub clar de lună. Mi se strânge inima la chemarea asta discretă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tine, scumpa mea, nobila mea copilă; mă gândesc la întoarcere, la Mimi, la pistruii ei, și îmi vine să plâng, să țip, să alerg spre eden: orașul în care ne vom revedea. Este în cer? E pe pământ? E Bucureștiul? Draga mea, mă încearcă un plâns nebun. [...] 43/1950 V 3 septembrie [1950], luni Draga mea, scumpa mea, marea mea mică prietenă, Credeam că cel puțin de data asta are să fie scrisoarea cu vești bune, dar uite că destinul, cumplitul meu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ei, și îmi vine să plâng, să țip, să alerg spre eden: orașul în care ne vom revedea. Este în cer? E pe pământ? E Bucureștiul? Draga mea, mă încearcă un plâns nebun. [...] 43/1950 V 3 septembrie [1950], luni Draga mea, scumpa mea, marea mea mică prietenă, Credeam că cel puțin de data asta are să fie scrisoarea cu vești bune, dar uite că destinul, cumplitul meu destin, a hotărât altfel. După ce mi-am încheiat anul școlar sub cele mai bune
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
n-aș fi așa de nechibzuită! Mare dreptate avea Papà, când mă certa: „Gândește-te la ziua de mâine“. Ei bine, uite-ți greierușa, care pe deasupra mai are și o groază de obligații cărora trebuie să le facă față! Totuși, draga mea, am să lupt până la capăt, ca o nebună, și să sperăm ca peste o lună să am ceva aranjat. S-ar putea ca pensia să fie mai mare decât se crede; știu că o să mi se facă mizerii fiindcă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am păstrat judecata întreagă și întreaga bravură. Ți-aduci aminte de prânzul nostru din cârciumioara aceea și de lecția de gramatică pe care am studiat-o împreună sub umbrar? Și iată o altă față a lunii septembrie, cea de azi, draga mea dragă: la lumina lămpii micuțe, Doamna Cenușie își salută cu strigăte de durere fata prea iubită, aflată departe, atât de departe de ea. Te strâng în brațe, aproape în vis, într-atât mi se pare că eu însămi nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
eu însămi nu mai sunt aici. Cu tandrețe, cu toată dragostea, bătrâna ta, M. c. p. 20 septembrie [1950], miercuri [...] Sunt emoționată citind toate planurile pe care le faci pentru un viitor în care am fi împreună, dar, vezi tu, draga mea, eu nu mai cred în el. E o convingere de neclintit, mai tare decât orice. Mă alină doar gândul că exiști, că te iubesc, că pot să-ți scriu, că există pe lumea asta, chiar și atât de departe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea, dar pe care n-am s-o mai văd. De altfel, asta a fost convingerea mea încă din 8 septembrie 1947. Te trimiteam către destinul tău și mă supuneam destinului meu. M. c. p. 28 septembrie [1950], joi seara Draga mea, mă întorc de la Slatina destul de pleoștită, dar aici am găsit cărțile tale poștale de pe 16, 18 și 19 și am fost fericită, în nefericirea mea, să știu că noi două formăm, ca și în trecut, o mică insulă aparte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de steno[grafie] și probabil lucrezi la un particular sau la un birou. Atunci mi-a răspuns: „Ba nu, ba nu, lucrează la Grasset, împreună cu prietenul nostru Șerban“. Subliniez cuvântul „nostru“, fiindcă și el l-a spus foarte apăsat. Știi, draga mea, atunci mi-am dat seama cât este de neverosimil ca eu să nu știu nimic și cred că cei care vin la mine după vești își zic în sinea lor: „Haida-de, mincinoasă bătrână“. [...] 2 octombrie [1950], seara, acasă M-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tine. Atunci mi-a venit să plâng. Îți jur că, dacă lecțiile continuă cum par să fi început, eu am să fiu cea care îi va trimite Chr[istianei] bani ca să-ți cumperi unul de stofă pariziană bună și elegantă. Draga mea, ai ce-ți trebuie? La urma urmelor, ești fericită că te afli la Paris? Cu siguranță, nimic și nimeni n-ar fi putut contribui atât de mult la îmbogățirea sufle tului tău, ca ultimii trei ani petrecuți acolo. Dar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
depună nici o contestație împotriva lui Wally. Rezultatul vineri, 27 octombrie. Deloc grozav, deloc plin de speranțe. Oricum ar fi, să se sfârșească odată, altfel mă prăbușesc. La urma urmelor, toate astea sunt fleacuri. Totuși, încăpățânată și rezis tentă, aștept. [...] Mouette, draga mea, pescărușul meu negru, uneori chiar că sunt istovită de așteptare, obosită să mai sper, să mai trăiesc. Tocmai când lansam strigătul ăsta de descurajare au sosit c[ărțile] tale p[oștale] din 10 și 12 octombrie, poposind ca niște
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
îmi îngreunează mersul, mâinile. Mâna dreaptă mă doare, brațul stâng, între încheietură și cot, mă doare, lumea mă doare și ea. III 21 octombrie [1950], sâmbătă [...] Scumpa mea, ajung la un capitol foarte emoționant: ziua ta. Peste aproape o lună. Draga mea, dulcea mea, comoara mea, tu care dai valoare întregii mele vieți trecute și prezente, tu care îmi justifici existența, te binecuvântez. Tu ești gloria mea dragă - căci oricine pe lumea asta trebuie să și-o aibă pe a sa
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
stea o clipă lângă tine, ca o prezență, aducându-ți binecuvântarea mea, dragostea mea plină de dor, care mă sfâșie și mă omoară. Poate are să rupă vraja rea care a tăiat firul vieții noastre comune. Mă duc să mă culc, draga mea Mouette. Faptul că m-am cufundat prea adânc în gândurile astea care endemic, la tent, zac mereu în mine, faptul că le-am exacerbat m-a obosit, m-a întristat, m-a îmbătrânit cu o sută de ani. Oare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
flori. Am împărțit crizantemele cu Papà - închipuie-ți că iarăși s-a furat candela (aceea frumoasă, de bronz cloisonné și email negru, care se potrivea așa de bine în nișa îmbrăcată în brocart negru cu auriu). De mâine, dulcea mea dragă, am să încep să mănânc la cantină. Am trăit s-o văd și pe asta! Orice, numai să scap de altă Mabell în casă. În momentul ăsta, o Mabell e o primejdie de moarte. Draga mea, am o grijă care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
auriu). De mâine, dulcea mea dragă, am să încep să mănânc la cantină. Am trăit s-o văd și pe asta! Orice, numai să scap de altă Mabell în casă. În momentul ăsta, o Mabell e o primejdie de moarte. Draga mea, am o grijă care mă chinuie zi și noapte. După cum merg lucrurile, mă tem pentru viața Micăi. Nu cred - dar nu sugerez nimic, căci cine ar îndrăzni să dea sfaturi în clipa de față - că ar fi bine ca
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de ziuă“ (ce frumos, nu?): „Mititel și înfășețel, Cu scutec de bumbăcel, Cu păruțul retezat, Eu pe Domnul l’am lăsat, Pe cea parte de pământ, La casa lui Dumnezeu“. Am scris pe un petec de hârtie găsit prin geantă: „Draga mea, vino. Mi-e dor de ochii tăi frumoși și mari, scăldați în lacrimi luminoase“. Din păcate, sunt mult prea stupidă: lumea din jur mă îngheța și am pierdut jumătate din bucuria estetică și din acuitatea amintirii pe care venisem
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
toate cântecele de la T.S.F. E adevărat că amurgul mi-a năpădit camera, ce zic eu năpădit, s-a instalat în cameră, și nu e amurgul, ci noaptea neagră, care scutură tot praful negru, de cărbune, al acestor mistere și nostalgii. Draga mea... Crăciunul, acest nou Crăciun al despărțirii noastre, al patrulea, e pe sfârșite și l-am petrecut destul de bine; la urma urmelor, am primit două vizite, am avut un mic dejun gustos, un prânz bun, acest radio nesperat, telefoane; m-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
valijoară gri de voiaj, iar doamna Pap[adat-Bengescu] păpușa aceea pe care ea n-o poate suferi și pe care a vrut s-o dea afară fiindcă e hoață și e imposibil de păstrat laolaltă cu celelalte“. Ți-aduci aminte, draga mea? [...] Șapte bătăi de pendulă. N-am să mă mai scol de la masă; am să mai stau de vorbă cu tine. [...] Te iubesc, scumpa mea; nu vreau să mai fii deprimată. Nu te da bătută: ești tânără, ești frumoasă, ești
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să te măriți, aș suporta totul cu mai mult stoicism. N-aș mai avea figura asta îngrijorată, cum e cea a tatălui lui Greg -sunt sigură că alegerea ta are să fie perfectă, ca perfecțiune umană și morală. La mulți ani, draga mea. M. c. p. Duminică, 31 decembrie [1950] În graba mare, dulcea mea copilă, ultimele cuvinte din 1950. A fost anul cel mai împovărat de griji până la 15 septembrie; de atunci încoace a fost mai milostiv. Am în fața ochilor telegrama
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]