3,549 matches
-
stins, iar moșia a trecut astfel sub guvernarea lui Ioan al III-lea, ducele de Cleves. Alături de teritoriile personale ale acestuia, Comitatul de Mark și ducatul de Cleves ("Kleve"), s-a constituit o uniune personală. Ca rezultat al acestei uniuni, ducii de Jülich-Cleves-Berg controlau o mare parte din actualul land Renania de Nord-Westfalia, cu excepția statelor clericale ale arhiepiscopilor de Köln și episcopilor de Münster. Cu toate acestea, și noua dinastie ducală s-a stins în 1609, atunci cînd ultimul duce a
Comitatul de Berg () [Corola-website/Science/328620_a_329949]
-
confruntări de mai mici dimensiuni între cele două tabere, niciuna dintre ele nefiind decisivă. Între timp, cele mai multe dintre celelalte puteri locale s-au implicat în conflict. Siegfried al II-lea de Westerburg, arhiepiscop de Köln și elector, inamic tradițional față de ducii de Brabant, a încropit o alianță cu Reginald I, la care au aderat contele Henric al VI-lea de Luxemburg și fratele acestuia, Waleran de Luxemburg (senior de Ligny), ca și regele Adolf al Germaniei. Pe de altă parte, Comitatul
Războiul de succesiune pentru Limburg () [Corola-website/Science/328694_a_330023]
-
să se emancipeze de sub conducerea arhiepiscopului, s-au alăturat și ei acestei din urmă alianțe. După decisiva bătălie de la Worringen din 1288, câștigată de către ducele Ioan I de Brabant și de aliații săi, Ducatul de Limburg a intrat în posesia ducilor de Brabant. Orașul Köln și-a dobândit independența față de arhiepiscop și în cele din urmă statutul de oraș imperial în 1475.
Războiul de succesiune pentru Limburg () [Corola-website/Science/328694_a_330023]
-
Aumale, a continuat rezistența în Picardia, detașamente ale Delfinului (moștenitorului tronului Franței) au reușit să captureze Compiègne, deci victoria engleză nu a fost absolută. În primăvara anului 1423 ducele de Bedford i-a invitat la o reuniune la Amiens pe ducii de Burgundia și Bretania, pentru a dezvolta un plan comun de război împotriva Franței. Acordul a fost atins, ambii duci recunoscând regentul englez drept „regent al Franței”. Au fost discutate condițiile în care aliații trebuiau să se ajute reciproc. Simțindu
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
nu a fost absolută. În primăvara anului 1423 ducele de Bedford i-a invitat la o reuniune la Amiens pe ducii de Burgundia și Bretania, pentru a dezvolta un plan comun de război împotriva Franței. Acordul a fost atins, ambii duci recunoscând regentul englez drept „regent al Franței”. Au fost discutate condițiile în care aliații trebuiau să se ajute reciproc. Simțindu-se mai încrezători, englezii erau gata pentru a continua expansiunea. În data de 31 iulie, pe la aprox. ora 10, englezii
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
provenind din Lituania, Casa Gediminas, care a domnit în Europa Centrală (în prezent Lituania, Belarus, Polonia, Ucraina, Letonia, Estonia, părți din Rusia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Croația) între secolele al XIV-lea și XVI-lea. Membrii dinastiei au fost Marii Duci de Lituaniei (1377-1392 și 1440-1572), Regi al Poloniei (1386-1572), Regi al Ungariei (1440-1444 și 1490-1526), și Regi al Boemiei (1471-1526). Uniune dinastică între Polonia și Lituania (transformată într-o uniune administrativă completă în 1569) este motivul pentru denumirea de uniune
Dinastia Jagiellonilor () [Corola-website/Science/329382_a_330711]
-
când a ajuns în Vilnius în 1440, a fost proclamat Mare Duce al Lituaniei pe 29 iunie 1440, de către Consiliul Lorzilor, contrar dorințelor lorzilor polonezi - un act susținut și coordonat de nobilul Jonas Goštautas. În timpul domniei sale, drepturile lituaniene a nobililor - duci, magnați și boieri, indiferent de religie sau etnie - au fost puși pe picior de egalitate cu nobilii polonezi. În plus, Cazimir a promis să protejeze granițele Marelui Ducat și să nu desemneze persoane din Regatul Poloniei la birourile Marelui Ducat
Dinastia Jagiellonilor () [Corola-website/Science/329382_a_330711]
-
al Ducelui Peter de Oldenburg și a soției acestuia, Prințesa Therese de Nassau-Weilburg. Familia Oldenburg era o ramură mai tânără a Casei de Holstein-Gottorp, era o casă ducală mică aflată la granița Germaniei cu Danemarca. În timpul secolului al XVIII-lea, Ducii de Holstein-Gottorp au câștigat influență alegând cu grijă alianțe maritale cu case regale din Germania, Danemarca, Suedia, Norvegia și Prusia. Împărăteasa Elisabeta a Rusiei, care nu avea copii l-a proclamat pe nepotul ei Karl Peter Ulrich de Holstein-Gottorp moștenitor
Constantin Petrovici de Oldenburg () [Corola-website/Science/335393_a_336722]
-
a avut Ion Racoviță de-a lungul vieții sale au fost: În anul 1683, la aflarea vestei eliberării Vienei de către regelel Poloniei Jan Sobieski, fiind Mare Paharnic face parte din grupul boierilor care decid să-l părăsească pe domnul Constantin Duca la întoarcerea de la asediul Vienei. La 1 ianuarie 1684 împreună cu alți boieri cerea ajutor țarului Rusiei contra otomanilor și ca domn pe Ștefan Petriceicu. În timpul celei de-a treia domnii a lui Dumitrașcu Cantacuzino, Ion Racoviță a ocupat funcția de
Ion Racoviță (caimacam) () [Corola-website/Science/331915_a_333244]
-
mă implic în activități civice, dar am ajuns parte din statistică Cristian, soțul jurnalistei, a povestit pentru , cum a fost acea zi fatidică. "Eram acasă, lucram pentru că a doua zi trebuia să merg în provincie. Soția mea a plecatsă o ducă pe Sara la bunici. Am sunat-o și, văzând că de două ore nu răspunde la telefon, am sărit într-un taxi și am plecat pe drumul pe care știam că merg ele. Am văzut că era agitație pe pod
Un an de la moartea jurnalistei ProTV, nicio audiere! Polițiștii vânează fraieri, pe teroriștii șoselelor nu-i deranjează! by Editura DCNEWS Team () [Corola-website/Journalistic/101346_a_102638]
-
este un palat baroc din Modena, Italia. A fost reședința Ducilor de Modena din Casa de Este între 1634 și 1859. În prezent găzduiește o parte din Academia Militară italiană. Construcția palatului a început sub Francesco I d'Este, Duce de Modena în 1634 și a fost finalizată de Francesco V.
Palatul Ducal din Modena () [Corola-website/Science/331438_a_332767]
-
de Parma, dar după o vizită în Spania unde a pretins răsplată, el a putut dobândi doar Correggio. Mai târziu a urmat Primul Război de la Castro, în care Modena lui Francesco s-a alăturat Veneției și Florenței și de partea ducilor de Parma împotriva Papei Urban al VIII-lea, cu scopul de a recuceri Ferrara. Războiul s-a încheiat fără nici un câștig special pentru modenezi. Cum din nou nu a venit nici un ajutor din partea Spaniei, Francesco s-a aliat cu Franța
Francesco I d'Este, Duce de Modena () [Corola-website/Science/331435_a_332764]
-
în 1013, Lambert I a anexat ducatul de Bruningrode, localizat în jur de Tongeren. Conții de Leuven au dobândit o mare influență în Sfântul Imperiu Roman și au achiziționat mai multe titluri de-a lungul timpului. În 1183, au devenit duci de Brabant. Comitatul de Leuven va fi în cele din urmă absorbit în Ducatul de Brabant. Din 1183, titlurile conților de Leuven și Bruxelles și ale landgrafilor de Brabant au fost unificate în titlul ducal de Brabant și utilizate ca
Lista conților de Leuven () [Corola-website/Science/328489_a_329818]
-
În 1106, ducatul de Lotharingia Inferioară și marca de Anvers au fost unite. După abolirea ducatului în 1190 la dieta de la Schwäbisch Hall de către împăratul Henric al VI-lea de Hohenstaufen, au mai rămas doar titlurile, care au fost acordate ducilor de Brabant. După pierderea din componența sa a orașului Breda, marca mai cuprindea orașele Anvers, Herentals și Lier, precum și Arkel, Rijen, Geel, Zandhoven, Turnhout și Hoogstraten.
Marca de Anvers () [Corola-website/Science/328499_a_329828]
-
(sau Reginarizii; ulterior cunoscuți drept Casa de Brabant) a fost o familie proeminentă din Lotharingia în secolele dominate de dinastiile Carolingiană și Ottoniană. Familia a reprezentat prima dinastie care a domnit în Comitatul Hainaut și totodată un furnizat doi duci de Lorena. Ca urmare a morții împăratului Carol cel Gras, Reginarizii au început o luptă continuă cu Conradinii pentru supremația în Lotharingia. Triumful lor din 910 s-a concretizat prin alegerea lui Carol cel Simplu ca rege. A fost nevoie
Casa lui Reginar () [Corola-website/Science/328495_a_329824]
-
a regelui Henric Păsărarul, rege al Germaniei din dinastia saxonă. Mătușa sa, Oda, era căsătorită cu Gothelo conte de Bidgau și Methingau, iar el era văr cu contele Godefroi I de Verdun, ai cărui copii vor deveni ulterior și ei duci de Lotharingia Inferioară. În 958, arhiepiscopul Bruno de Köln a pus capăt răscoalei contelui Reginar al III-lea de Hainaut, exilându-l. El a acordat comitatul de Hainaut lui Godefroi. Anul următor, Lorena a fost divizată, pentru a o face
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
lui Gustav Vasa și cele acordate de Gustav al III-lea este că cele actuale sunt titluri de curtoazie neereditare acordate la naștere. Începând cu 1980, acestea sunt acordare tuturor moștenitorilor regali, fie ei de sex masculin sau feminin. Soțiile ducilor regali au primit întotdeauna un titlu echivalent, în timp ce soții duceselor regale beneficiază de acest drept doar din 2010. Bijuteriile coroanei suedeze sunt păstrate în seifurile Trezoreriei (Skattkammaren în suedeză), localizate sub Palatul Regal din Stockholm, într-un muzeu ce a
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
la 19 noiembrie 1860 cu verișoara sa Infanta Maria Cristina a Spaniei, care era cu 22 de ani mai tânără decât el. Împreună au avut cinci fii. Niciunul nu a primit titlul de infante al Spaniei însă au fost creați duci de vărul lor Alfonso al XII-lea:
Infantele Sebastian al Portugaliei și Spaniei () [Corola-website/Science/333459_a_334788]
-
Jonsson Grip, au ajuns în instanța de judecată de la Mecklenburg. Ei au fost alungați din țară după o revoltă împotriva regelui Magnus. La cererea nobililor, Alber de Mecklenburg a lansat o invazie în Suedia, aceasta fiind susținută de mai mulți duci și conți germani. Stockholm și Kalmar, cu populațiile hanseatice mari, au susținut invazia. Albert a fost proclamat rege al Suediei și încoronat pe 18 februarie 1364. Magnus s-a refugiat împreună cu fiul său mai mic în Norvegia, unde s-a
Magnus al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/331296_a_332625]
-
Ducele Eric a încercat să stabilească un regat independent în jurul regiunii Bohuslän, domeniu primit ca parte a căsătoriei sale cu prințesa norvegiană Ingeborg și Halland, la granița dintre Suedia, Norvegia și Danemarca. A izbucnit un război civil însă până în 1306 ducii l-au recunoscut pe fiul lui Birger, Magnus Birgersson, ca succesor la tron. Torgils Knutsson, care a fost socrul ducelui Valdemar, a fost executat în 1306, în semn de reconciliere între regele Birger și frații săi. În același an, într-
Birger al Suediei () [Corola-website/Science/331295_a_332624]
-
Ducele Eric a încercat să stabilească un regat independent în jurul regiunii Bohuslän, domeniu primit ca parte a căsătoriei sale cu prințesa norvegiană Ingeborg și Halland, la granița dintre Suedia, Norvegia și Danemarca. A izbucnit un război civil însă până în 1306 ducii l-au recunoscut pe fiul lui Birger, Magnus Birgersson, ca succesor la tron. Torgils Knutsson, care a fost socrul ducelui Valdemar, a fost executat în 1306, în semn de reconciliere între regele Birger și frații săi. În același an, într-
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
Robert Magnificul () (22 iulie 1000 - 1-3 iulie 1035), a fost Duce de Normandia din 1027 până la moartea sa. Din cauza incertitudinii asupra numerotării ducilor de Normandia el este numit de obicei Robert I, însă uneori și Robert al II-lea, strămoșul său Rollo fiind considerat Robert I. El a fost tatăl lui William Cuceritorul care a devenit în anul 1066 rege al Angliei și
Robert I, Duce de Normandia () [Corola-website/Science/334070_a_335399]
-
al armatei. Paralel a fost creată denumirea pentru acest rang de asemenea pentru generalii de infanterie. Cavaleriștii au purtat numele de „general de cavalerie”. Unul din cei mai faimoși în rândul acestor generali a fost aromânul Frederic Petru baron Duka (Duca) de Kádár (1756-1822). El a fost cel mai înalt grad de general după acel unui Feldmareșal în armatele Imperiului Austriac și Austro-Ungariei până în 1915, când a fost creat titlul de „Generaloberst” (general-colonel) situat intre Feldmareșal și . Titlul a corespuns cu
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
capacității de luptă, nu putea asigura instrumentul de forță la îndemâna conducerii politice a țării pentru atingerea scopurilor unei eventuale participări la ostilități. Această stare de fapt se datora unei neglijări permanente a armatei de către decidenții politici. După cum arăta Ion G. Duca: „"Expediția din Bulgaria din anul precedent ne dovedise că puterea noastră militară era fictivă, că armata noastră n-avea cadre suficiente, că rezervele ei nu erau organizate, că lipseau echipamentul, munițiile, armamentul, artileria grea, serviciile dinapoi, medicamentele"”. Sub impactul acestor
Armamentul Armatei României în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/334187_a_335516]
-
externă, Take Ionescu a început să se îndepărteze de orientarea politică a majorității copleșitoare a latifundiarilor conservatori, de formație culturală germană, care urmau cu consecvență orientarea dorită și imprimată de rege, comportându-se mai degrabă ca un independent. Ion G. Duca a a sintetizat cel mai bine această continuă luptă pentru șefia Partidului Conservator, care avea să ducă în cele din urmă chiar la dispariția acestuia: Răscoale din 1907 au avut un impact major asupra tuturor segmentelor societății românești, inclusiv în
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]