4,261 matches
-
împărțire, în vigoare de-a lungul secolului al VII-lea, nu era doar de natură teritorială, ci implica și diferențe culturale și politice semnificative. includea ducatele longobarde de la nord-est de Regatul longobard, dintre care un rol mai proeminent au jucat: Ducatele din Austria longobardă se prezentau ca apărătoare ale spiritul războinic și cuceritor al vechilor longobarzi. Față de celelalte regiuni stăpânite de aceștia, aici au supraviețuit cel mai mult vechile culte păgâne, iar dintre cei convertiți la creștinism cei mai mulți aderaseră la arianism
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
neustrieni" de Asti și Torino. Un alt exemplu îl oferă Alahis, duce de Trento, care în 688-689 a reușit să ocupe tronul de la Pavia, înainte de a fi înfrânt de către Cunincpert. De asemenea, Ansfrid, duce de Friuli, care, după ce a uzurpat Ducatul de Friuli, a căutat să ocupe și tronul regal de la același Cunincpert, care în cele din urmă l-a înfrânt și ucis în 698. În fine, este și situația lui Rotarit, duce de Bergamo, care după moartea lui Cunincpert s-
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
a continuat tipul de politică promovat de tatăl, ducele Grigore al III-lea de Neapole, și bunicul său, Sergiu I. Astfel, a continuat să păstreze relații cordiale atât cu francii, cât și cu bizantinii, reușind să urmărească propriile interese ale ducatului de Neapole. Pentru o scurtă perioadă, el a fost și prefect de Amalfi, vreme de 13 zile în anul 866, urmând prefectului Maurus. În ianuarie 870, tatăl său s-a îmbolnăvit grav și l-a lăsat pe Sergiu singur la
Sergiu al II-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324794_a_326123]
-
Neapole. Pentru o scurtă perioadă, el a fost și prefect de Amalfi, vreme de 13 zile în anul 866, urmând prefectului Maurus. În ianuarie 870, tatăl său s-a îmbolnăvit grav și l-a lăsat pe Sergiu singur la guvernarea ducatului, după care a murit în luna martie a aceluiași an. Se spune că Sergiu a transformat Napoli "într-un alt Palermo, într-o altă Africa", ca urmare a relațiilor sale amicale cu aghlabizii. Din acest motiv, el a constituit obiectul
Sergiu al II-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324794_a_326123]
-
de întoarcere al lui Wihomarc'h către Bretania, Lambert a dat ordin să fie asasinat. În 831, Lambert s-a alăturat răscoalei lui Lothar împotriva tatălui său, împăratul Ludovic cel Pios, drept pentru care a fost exilat dincolo de Alpi, primind Ducatul de Spoleto în 834. El a fost unul dintre multele persoane din jurul lui Lothar care au murit în urma unei epidemii, în 836. Lambert a fost prima dată căsătorit cu Itta, care a dat naștere succesorului din Nantes, Lambert al II
Lambert I de Nantes () [Corola-website/Science/324772_a_326101]
-
cu Authari, regele longobarzilor. Alianță matrimoniala preconizată venea să preîntâmpine o invazie a francilor, în 589. Theodelinda și Gundoald au fugit amândoi în Italia. Acolo, Theodelinda s-a căsătorit cu Authari în luna mai, în vreme ce Gundoald a fost învestit cu ducatul de Ăști și totodată cu mâna nepoatei regelui Wacho al longobarzilor. Cu aceasta, el a avut doi copii, Gundpert și Aripert, cel din urmă ajungând rege mai tarziu, în 653, primul monarh al longobarzilor din ramură lui Gundoald a dinastiei
Gundoald de Asti () [Corola-website/Science/324809_a_326138]
-
Desiderius (cunoscut și ca "Daufer" sau "Dauferius"; în limba franceză: "Didier"; în limba italiană: "Desiderio") (d. cca. 786) a fost ultimul rege al longobarzilor din nordul Italiei (Langobardia Major); de asemenea, a ocupat și ducatul de Spoleto în 758-759. El este cunoscut principal pentru legătura cu Carol cel Mare, care a fost căsătorit cu fiica lui, iar apoi i-a cucerit regatul. La origine, Desiderius a fost un funcționar regal la curtea regelui longobarzilor de la
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
lui Carol cel Mare cu fiica lui Desiderius. Ca urmare, regele longobard a încetat să predea orașele promise papalității. Căutând, ca și predecesorii săi, să extindă stăpânirea longobardă în Italia, Desiderius a intrat în conflict cu papalitatea, dar și cu ducatele longobarde din Langobardia Minor, Ducatul de Spoleto și Ducatul de Benevento. Chiar în anul în care a urcat pe tron, Desiderius l-a asociat la conducerea regatului pe fiul său, Adalgis (Adelchis). Alboin de Spoleto și Liutprand de Benevento au
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
fiica lui Desiderius. Ca urmare, regele longobard a încetat să predea orașele promise papalității. Căutând, ca și predecesorii săi, să extindă stăpânirea longobardă în Italia, Desiderius a intrat în conflict cu papalitatea, dar și cu ducatele longobarde din Langobardia Minor, Ducatul de Spoleto și Ducatul de Benevento. Chiar în anul în care a urcat pe tron, Desiderius l-a asociat la conducerea regatului pe fiul său, Adalgis (Adelchis). Alboin de Spoleto și Liutprand de Benevento au fost convinși de către papa Ștefan
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
urmare, regele longobard a încetat să predea orașele promise papalității. Căutând, ca și predecesorii săi, să extindă stăpânirea longobardă în Italia, Desiderius a intrat în conflict cu papalitatea, dar și cu ducatele longobarde din Langobardia Minor, Ducatul de Spoleto și Ducatul de Benevento. Chiar în anul în care a urcat pe tron, Desiderius l-a asociat la conducerea regatului pe fiul său, Adalgis (Adelchis). Alboin de Spoleto și Liutprand de Benevento au fost convinși de către papa Ștefan să se supună francilor
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
de conducerea centrală a longobarzilorși s-au pus sub protecția lui Pepin cel Scurt, regele francilor. În 758, ducele Liutprand de Benevento s-a răsculat pe față împotriva lui Desiderius, care a reușit totuși să îl înfrângă și să ofere ducatul de Benevento lui Arechis, aducând ducatul mai aproape de Pavia ca niciodată ulterior domniei lui Grimoald I. În același an, Desiderius l-a depus și pe Alboin de Spoleto, al cărui ducat a trecut sub exercitarea directă a regelui. În continuare
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
au pus sub protecția lui Pepin cel Scurt, regele francilor. În 758, ducele Liutprand de Benevento s-a răsculat pe față împotriva lui Desiderius, care a reușit totuși să îl înfrângă și să ofere ducatul de Benevento lui Arechis, aducând ducatul mai aproape de Pavia ca niciodată ulterior domniei lui Grimoald I. În același an, Desiderius l-a depus și pe Alboin de Spoleto, al cărui ducat a trecut sub exercitarea directă a regelui. În continuare, Desiderius l-a scos din mănăstirea
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
a reușit totuși să îl înfrângă și să ofere ducatul de Benevento lui Arechis, aducând ducatul mai aproape de Pavia ca niciodată ulterior domniei lui Grimoald I. În același an, Desiderius l-a depus și pe Alboin de Spoleto, al cărui ducat a trecut sub exercitarea directă a regelui. În continuare, Desiderius l-a scos din mănăstirea lui San Vito pe un preot numit Filip, iar la 31 iulie 768 l-a numit pe acesta ca papă. Antipapa Filip nu a fost
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
față de repudierea Desideratei de către Carol, Desiderius i-a recunoscut pe fiii Gerbergei ca moștenitori legitimi ai Regatului francilor și a trecut la atacarea papei Adrian, pe motiv că a refuzat să îl încoroneze ca rege. De asemenea, Desiderius a invadat ducatul de Pentapolis. Trimișii papei Adrian și ai lui Desiderius s-au întâlnit la Thionville, însă între timp Carol cel Mare devenise hotărât să intervină de partea papalității. Ca urmare, Carol și unchiul său, Bernard și-au condus trupele peste Alpi
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
din Lotharingia în 840. Guy s-a căsătorit cu Itta (sau Ita, Itana), fiica ducelui longobard Sico de Benevento. Fiii lor au fost Lambert și Guy, amândoi viitori duci de Spoleto. În 843, Guy a intervenit în războiul civil din Ducatul de Benevento, de partea cumnatului său, Siconulf, care va deveni primul principe de Salerno. Guy a acționat în câteva rânduri ca arbitru în diverse dispute, pretinzând pentru aceasta sume mari de bani, însă până la urmă Ludovic al II-lea, succesorul
Guy I de Spoleto () [Corola-website/Science/324773_a_326102]
-
în timpul ceremoniilor. Pe când se lupta cu bizantinii în sudul Italiei, Grimoald a lăsat pe ducele Lupus de Friuli ca regent în nord. Acesta din urmă a uzurpat însă puterea și s-a răsculat, deși a fost înfrânt și, cu ajutorul avarilor, ducatul său a fost prădat și devastat. Grimoald a anihilat totodată și aspirațiile fiului lui Lupus, Arnefrid de Friuli și ale aliaților acestuia slavi, obținând victoria la Nimis, luptă în care Arnefrid a murit. Grimoald l-a numit apoi în ducatul
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
ducatul său a fost prădat și devastat. Grimoald a anihilat totodată și aspirațiile fiului lui Lupus, Arnefrid de Friuli și ale aliaților acestuia slavi, obținând victoria la Nimis, luptă în care Arnefrid a murit. Grimoald l-a numit apoi în ducatul de Friuli pe Wechtar, un dușman ireconciliabil al slavilor. Grimoald i-a înfrânt și pe francii conduși de Clotar al III-lea, pe atunci copil, care invadaseră Regatul longobard. Pentru respingerea acestei invazii, Grimoald se aliase cu Perctarit, la Asti
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
aliase cu Perctarit, la Asti, și cu avarii, la care el fusese ostatec în timpul copilăriei. El a apărat partea de nord-est a Italiei, obținând victoria asupra triburilor slave și menținând ordinea internă, prin suprimarea revoltei unor baroni și a autonomiei ducatelor de Friuli și de Spoleto, în acesta din urmă instalându-l pe Thrasimund I în 665. Ca politică religioasă, Grimoald s-a menținut pe pozițiile sale de apărător al arianismului, în pofida căsătoriei sale cu o catolică și s-a ținut
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
tratat cu francii și a fost succedat în Regatul longobard de Perctarit, pe care Grimoald cândva îl exilase, dat fiind că fiul său Garibald, încă tânăr, nu a reușit să se impună mai mult de trei luni de zile. În ducatul de Benevento, Grimoald a fost urmat la conducere de către fiul său, Romuald, care s-a desprins de sub autoritatea centrală de la Pavia. Grimoald a fost un conducător popular, fiind cunoscut pentru virtuțile sale generoase, dar și pentru dârzenia în luptă.
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
Carol cel Mare a fost nevoit să se întoarcă în grabă dincolo de Alpi. Încă o dată, distanța geografică l-a apărat pe Arechis împotriva francilor. Statul condus de Arechis a continuat să hărțuiască și să caute să achiziționeze teritorii pe seama învecinatului ducat de Neapole, stăpânit de bizantini. La un moment dat însă, probabil pe la mijlocul anilor '80, Arechis a ajuns la un acord cu ducele Grigore al II-lea de Neapole, încheiat într-un document numit 'pactum'. Acesta prevedea unele detalii privitoare la
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
prin căsătoria cu verișorul ei primar, Antonio Farnese, Duce de Parma. Enrichetta a fost a treia fiică a lui Rinaldo d'Este, Duce de Modena și a soției acestuia, Charlotte def Brunswick-Lüneburg. Fratele ei mai mare, Prințul Francesco, era moștenitorul ducatului Modena. Tatăl ei a fost Duce de Modena și Reggio din anul 1695 după decesul nepotului său Francesco II d'Este, Duce de Modena. Mama ei a fost fiica lui Johann Frederic, Duce de Brunswick-Lüneburg și a soției acestuia, Benedicta
Enrichetta d'Este () [Corola-website/Science/324811_a_326140]
-
s-a anunțat că Enrichetta era însărcinată; s-a format un consiliu de regență pentru potențialul moștenitor alcătuit din Enrichetta, un episcop, primul secretar de stat și doi nobili de la curte. S-a decis ca, dacă copilul va fi fată, ducatul să revină Infantelui Carlos al Spaniei care avea 12 ani și era fiul cel mare al Elisabetei Farnese soția regelui Filip al V-lea al Spaniei și nepoata lui Antonio Farnese. Ducesa a fost examinată de mai mulți doctori fără
Enrichetta d'Este () [Corola-website/Science/324811_a_326140]
-
a reprezentat o marcă instituită de carolingieni, în vederea stăvilirii atacurilor slavilor și avarilor din secolele al IX-lea și al X-lea. El a constituit totodată formațiune statală succesoare a ducatului de Friuli, creație a longobarzilor. După ce Carol cel Mare a cucerit Regatul longobard din Italia condus de regele Desiderius ca urmare a cuceririi Paviei în 774, el a permis inițial ducelui longobard Hrodgaud să își continue domnia în Friuli. Potrivit
Marca friulană () [Corola-website/Science/324828_a_326157]
-
Friuli. Potrivit "Annales regni Francorum", după doi ani Hrodgaud s-a răsculat autoproclamându-se rege al longobarzilor, drept pentru care Carol cel Mare a sosit în grabă în Italia, unde a zdrobit forțele ducelui longobard, depunându-l și ucigîndu-l în luptă. Ducatul longobard autonom a fost dizolvat și încorporat în regatul francilor, cu toate că succesorii lui Hrodgaud, deși numiți direct de către Carol, au continuat să poarte titlul de "dux Foroiuliensis". Fostului ducat longobard, regele franc a atașat și provincia Pannonia, devenită parte integrantă
Marca friulană () [Corola-website/Science/324828_a_326157]
-
a zdrobit forțele ducelui longobard, depunându-l și ucigîndu-l în luptă. Ducatul longobard autonom a fost dizolvat și încorporat în regatul francilor, cu toate că succesorii lui Hrodgaud, deși numiți direct de către Carol, au continuat să poarte titlul de "dux Foroiuliensis". Fostului ducat longobard, regele franc a atașat și provincia Pannonia, devenită parte integrantă a Imperiului carolingian și un adevărat bastion împotriva incursiunilor avarilor și croaților. În 828, ultimul duce de Friuli, Balderic, a fost eliberat din funcție de către împăratul Ludovic Piosul în cadrul
Marca friulană () [Corola-website/Science/324828_a_326157]