3,469 matches
-
lasă la vatră corpul franc, odată cu revenirea păcii, germanii se confruntă cu problema crucială a demobilizării. Printre acești militari aflați deodată fără ocupație există și firi violente, dar și ofițeri merituoși ruinați, precum Comandantul Tellheim. Goethe, care nu-și precupețește elogiile pentru această piesă, îi subliniază cu admirație noutatea. "Piesa aceasta, scrie el, este produsul cel mai adevărat al Războiului de Șapte ani, ea are un conținut național perfect reprezentativ pentru Germania de Nord, este prima operă teatrală scoasă din viață
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personaje stoice pe o scenă de teatru, căci, prea eroice fiind, nu ar putea să impresioneze spectatorul. Stoicul este chiar prin natura lui antiteatral. Citând în Laocoon, eseu despre estetică scris în 1766, Filoctet și Trahinienele lui Sofocle, el face elogiul tragicilor greci care nu au șovăit să arate personaje care suferă în trupul lor, care jelesc, gem și strigă, atunci când durerea devine intolerabilă, în timp ce francezii, sub pretextul bunei cuviințe, au golit scena de spectacolul suferinței fizice. "Este de remarcat că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
În ciuda acestei pledoarii în favoarea unirii râsului cu emoția, el este înclinat spre preferarea aspectului serios și spre ștergerea, pe cât se poate face, a momentelor hazlii din comedie, din cauza temperamentului său și din cauza misiunii moralizatoare pe care o conferă teatrului. Făcând elogiul Tatălui de familie al lui Diderot, el apără "comedia serioasă", foarte criticată de Voltaire, care o găsește plictisitoare pentru public. "Nanine aparține genului de comedie înduioșătoare. Dar ea cuprinde și multe scene atrăgătoare; și numai în măsura în care scenele atrăgătoare alternează cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ține cumva locul teatrului antic, oameni cu bun gust și-au exprimat de mult timp dorința ca muzica executată înainte și după piesă și în antracte să aibă mai multă legătură cu subiectul." (Seara a 2-a) El îi face elogiul lui Scheibe, muzician german contemporan care, primul în Germania, compune bucăți specifice pentru teatru. El scrie în special simfonii pentru Polyeucte și pentru Mithridate în 1738. Lessing, în Dramaturgie, îl citează îndelung pe compozitor. "Orice simfonie compusă pentru o piesă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
traduce Cursul de literatură dramatică pe care el l-a ținut la Viena în 1808 și care a fost publicat în Germania în 1811. El condamnă aici, cu o virulență uneori nuanțată de rea credință, Clasicismul francez și, cu multe elogii față de dramaturgiile elisabetane și față de spaniolii Secolului de Aur, proslăvește un teatru în care acțiunea primează asupra povestirii. Dornică să le împărtășească francezilor dragostea ei pentru literatura germană, ea difuzează ideile lui Schlegel în Despre Germania (De l'Allemagne). Lucrarea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceste părți, savant subordonate întregului, să graviteze fără încetare spre acțiunea principală și să se grupeze în jurul ei la diferite etaje sau mai curând pe diversele planuri ale dramei. Unitatea de ansamblu este legea de perspectivă a teatrului." În imensul elogiu pe care Hugo i-l consacră lui Shakespeare, el atrage atenția că geniul său constă, în toate piesele, în afară de Macbeth și Romeo și Julieta, în construirea a două intrigi secundare reflectând intriga principală. Din prudență, fără îndoială, față de detractorii săi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
durere sau de bucurie ne interesează pe noi, și nu paiața care se zbuciumă pe scânduri. Opera de geniu ar fi cu siguranță cea în care numai actele personajelor ni l-ar prezenta în întregime, carne și spirit." Zola face elogiul lui Corneille, Racine și Molière, din cauza profunzimii analizei pe care piesele lor ne-o descoperă. Omenirea vorbește în personajele lor", scrie el în Autorii noștri dramatici. Totuși, le reproșează că au adus pe scenă, din dorința de universalitate, ființe ireale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
critică modul lor de "generalizare în loc să individualizeze; personajele lor nu mai sunt ființe vii, ci sentimente, argumente, pasiuni deduse și gândite" (Naturalismul în teatru). Dacă Harpagon este "Avarul", Moș Grandet, în Eugénie Grandet, roman față de care Zola nu-și precupețește elogiile, este mult mai uman, căci el este "un avar". "Luați deci ca exemplu mediul contemporan, scrie Zola în Naturalismul în teatru, și încercați să-i faceți pe niște oameni să trăiască acolo: veți scrie niște opere frumoase. Fără îndoială, trebuie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
după cum o dovedesc aceste cuvinte ale lui Wagner, reproduse de Adolf Appia, în Muzica și regia scenică: "Acolo unde celelalte arte spun: asta înseamnă, muzica spune: asta este." Baudelaire, care este în căutarea "unei corespondențe între arte", nu-și precupețește elogiile față de Wagner care, în drama sa, realizează, pentru prima dată, unirea dintre poezie și muzică. Este singurul mijloc, după părerea lui Baudelaire, care se explică în articolul său intitulat "Richard Wagner și Tannhauser la Paris"5, prin care artistul poate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
până la a-și dori un teatru fără personaje și fără acțiune. Fascinat de Wagner care a realizat "un armonios compromis" între două elemente de frumos care se exclud, Drama și Muzica, el îi reproșează totuși, chiar dacă îi consacră un îndelung elogiu, în 1885, într-un articol intitulat Richard Wagner-Rêverie d'un poète français (Richard Wagner-Reveria unui poet francez), că a păstrat, din cauza tradiționalismului, personaj și intrigă. Logic că afișând o asemenea poziție, Mallarmé nu a creat cu adevărat pentru scenă. Herodiada
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spiritul lui Freud, preferând "suprarealitatea" în care dispare opoziția dintre vis și real, ei lasă frâu liber imaginației. Manifestul Suprarealismului al lui André Breton, care datează, în prima versiune, din 1924, în cea de-a doua, din 1930, debutează prin elogiul imaginației, nebuniei și freudismului. Suprarealismul este definit aici ca un "automatism psihic prin care se propune exprimarea, fie verbală, fie scrisă, fie în oricare alt fel, a funcționării reale a gândirii. Dicteu al gândirii, în absența oricărui control exercitat de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
există cer (Il n'y a plus de firmament), unde se mulțumește să dea un argument și să propună câteva indicații scenice. Balinezii, pe care Artaud îi descoperă la Paris unde vin să se producă în 1931, și al căror elogiu îl face de îndată, în articolul său "Despre teatrul balinez", realizează în ochii săi acel "Teatru pur". Autorul este eliminat aici spre câștigul regizorului scenic care, promovat la rangul de ordonator magic, creează "un nou limbaj fizic pe bază de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
căteva jocuri de fizionomie, caractere, ticuri, personaje ale umanității noastre, sau chiar sentimente abstracte, elemente precum vântul, focul, vegetalele sau creații ale spiritului, vise, deformări, iar aceasta pe loc, fără text, fără vreo indicație, fără pregătire." Artaud nu-și precupețește elogiile față de Jean-Louis Barrault (1910-1994) care, la Teatrul de la Atelier, în iunie 1935, în spectacolul intitulat În jurul unei mame, făcut după Pe patul de moarte de William Faulkner, l-a scufundat pe spectator într-o adevărată încântare. "Acolo, în această atmosferă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre comedie, pictură și muzică Houdar de la Motte, Discursuri și reflecții Voltaire, Discurs despre tragedie Voltaire, Disertație despre tragedia veche și modernă Diderot, Convorbiri despre Fiul nelegitim Rousseau, Scrisoare către d'Alembert despre spectacole Diderot, Discurs asupra poeziei dramatice Diderot, Elogiul lui Terențiu Voltaire, Comentariu asupra lui Corneille Beaumarchais, Eseu asupra genului dramatic serios Lessing, Dramaturgia de la Hamburg (în germană) Diderot, Paradoxul despre actor (publicat în 1830) Mercier, Despre Teatru sau Noul Eseu despre arta dramatică Mercier, Despre literatură și despre
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de Lucian, pe care Diderot îl citează după o traducere latină. Nu este vorba aici de prietenul lui Epicur, ci de un filosof din secolul întâi î.H. 37 Este vorba de Demetrius cinicul, contemporan cu Nero, căruia îi face elogiul Seneca. Cea de-a doua anecdotă este scoasă tot din tratatul lui Lucian. 38 Trupa Comedianților Italieni a fost desființată din ordinul lui Ludovic XIV în 1697. De-abia în 1716 sunt autorizați să revină la Paris, sub direcția lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
până la moarte, și raporturilor sale cu Comedianții Italieni la Paris. 55 Dacă romanticii germani îl admiră, în ciuda conservatorismului său, pe Gozzi, acest lucru se datorează feeriei care îi scaldă teatrul. Lessing și Goethe, după călătoria lor în Italia, îi fac elogiul. Goethe îi aduce omagiu făcându-l să figureze în Wilhem Meister. Schiller adaptează Turandot, Hoffmann și Tieck, după exemplul său, se inspiră din opera lui. Gozzi cade în uitare în totalitate în secolul al XIX-lea, și nu va fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din Iubirile pierdute se pot recupera (1987), unde se observă o trecere spre formulele moderne, spre cultivarea scriiturii tincturate ironic. SCRIERI: Bărbații la mijlocul verii, pref. Vladimir Beșleagă, Chișinău, 1982; Iubirile pierdute se pot recupera, Chișinău, 1987. Repere bibliografice: Nicolae Bătrânu, Elogiu vredniciei, nobleței..., LA, 1983, 28 iulie; Ion Ciocanu, Dreptul la critică, Chișinău, 1990, 217-218. Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 219. I.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288122_a_289451]
-
munții alături de un grup de legionari, se hotărăște totuși să se înscrie în colectivă din rațiuni pragmatice. Romanul este rebarbativ la lectură, mai ales din pricina stilului, fie prea reportericesc (în consemnarea unor fapte), fie liricoid (în exaltările protagonistului sau în elogiile bombastice aduse clasei țărănești). Reușite sunt figurile satului de odinioară (strămoși ai eroului) și personajele feminine. Speciale au fost și unele circumstanțe legate de receptarea cărții, nu doar aspru primită de critica de întâmpinare din cauza neajunsurilor ei evidente, dar atrăgându
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
făcut ca să facă pentru ca astfel să se Îndeplinească ceea ce i s-a poruncit să facă. El m-a pus păstor al acestei țări pentru că știa că o voi păstra orânduită pentru el. Textul continuă cu o autoglorificare a regelui, un elogiu rostit de curtenii săi, iar la final, regele poruncește trezorierului regal să organizeze munca. „Conducătorul ritualului, scribul acestei cărți divine, Întinde frânghia, dezleagă funia și o pune pe pământ”: acestea sunt ceremoniile legate de fundare, așa cum apar deja În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Culegerea de texte care formează scrierea sacră a zoroastrismului poartă propriu-zis numele de „Avesta”, În pahlavi Abest³g, cu o etimologie incertă. Printre explicațiile care s-au dat acestui termen, trei au un grad mare de credibilitate: „text fundamental” (F.C. Andreas), „elogiu (lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>")” (Bartholomae, 1906, p. 108), „porunca (lui Zoroastruxe "Zoroastru")” (Henning, 1946, p. 725). Textul avestic, pe care Îl cunoaștem astăzi, provine dintr-o redactare scrisă În epoca sasanidă (cf. infra), dar tradiția orală transmisă de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lor spirituali și militari. După care comenta "teribilele erori" ale lui Lenin și conchidea: "Poate că tovarășii săi nu l-au jelit în aceeași măsură ca civilizația pe care a distrus-o". Cît de diferite erau rămasul bun de la și elogiul adus președintelui Wilson! " Întreaga lume salută nobila figură a defunctului Wilson". Continua, spunînd că toate statele naționale îi datorează existența, dar că opera lui Wilson era încă neîmplinită și nefinisată 72. Iorga era un admirator al Statelor Unite aproape la fel de fidel
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
limbă germană. Compromisul britanic consta În manipularea cererii prin politica fiscală și crearea unor costisitoare servicii sociale universale, susținute printr-o impozitare sever progresivă și un vast sector naționalizat, pe fondul unor relații industriale instabile și antagoniste prin tradiție. În afară de elogiul naționalizării, aceste aranjamente ad-hoc erau În linii mari agreate de către liberali și conservatori. Politica britanică era marcată și ea de un șoc istoric, Însă de altă factură: dincolo de nuanțele politice, toată lumea dorea să evite cu orice preț reapariția șomajului În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
în naosul Bisericii abațiale, la piciorul Altarului, sub o placă de marmură neagră a cărei inscripție este menită să ne reamintească faptul că acesta și-a trăit viața cum summa laude, adică într-un mod demn de cele mai înalte elogii. Abația din Hautvillers este ocupată în 1814 de către cazacii generalul Olsufiev. Pierre-Gabriel Chandon de Briailles, ginere al lui Jean Rémy Moët, cumpără domeniul în anul 1823. Astăzi, ceea ce a mai rămas din abația benedictină aparține casei Moët & Chandon, care a
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
îmbrăcat / în pantaloni și pantofi, / Ca pe o jumară / înting în tigaia vremii / Câte-o poezie./ Îi port în buzunar pe Whitman, pe Maiakovski”. De la o carte la alta poetul schimbă formula lirică, recurgând alternant la reacția imediată, publicistică, la elogiul imnic al valorilor vieții (Dimineața mărului, 1986), la reflecția meditativă și sentimentală (Monologuri, Liniștea cuvintelor, Ora păsării, 1974), la iluminații spirituale (ciclurile Cuvinte de cretă și Secunde cu munți), la formula baladescă, epică și lirică (Măslinul oglindit, 1983), la dialogurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
poète, penseur et dramaturge (car îl est l'auteur de plusieurs pièces importantes) lui a valu d'être élu à quarante-deux ans, en 1937, à l'Académie roumaine.825 Lors de cette cérémonie, Blaga prononce le fameux discours de réception, Elogiu satului românesc (Éloge du village roumain, 1936). Le village est vu, pour la première fois dans la philosophie de la culture, comme l'espace-matrice, " l'espace mioritique "826 qui génère leș valeurs et le style. En même temps, Blaga résume le
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]