6,812 matches
-
de a reprezenta ceea ce este sângeros și necesitatea povestirilor. Sau acțiunea se petrece pe scenă, sau este povestită când se înfăptuiește. Spiritul este mult mai puțin impresionat de ceea ce îi este transmis prin auz, decât prin tablourile oferite de raportul fidel al ochilor și percepute fără intermediar de către spectator. Există uneori acte, bune ca să se petreacă în spatele scenei și care nu vor fi deloc reprezentate acolo; există lucruri ce vor fi îndepărtate din fața ochilor pentru ca apoi să încredințăm povestirea elocinței unui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se lasă oprimat fără să o acuze. Numesc slăbiciune pasiunea pe care o resimte fără voia lui pentru Aricia, care este fiica și sora dușmanilor de moarte ai tatălui său." 7.6. Refuzul recunoașterii 58 Dacă teoreticienii clasici îi sunt fideli lui Aristotel asupra chestiunii greșelii tragice, ei înlătură totuși, vom vedea, un număr oarecare de configurații pe care acesta le consideră susceptibile să creeze pateticul. Spre deosebire de tragedia greacă în care cel care acționează poate ignora identitatea victimei sale, un act
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra lui? întreabă Beaumarchais în Eseu despre genul dramatic serios (Essai sur le genre dramatique sérieux). Căci acesta este obiectul genului cinstit și serios." De o moralitate înaltă, strigător de realist, noul gen pretinde să-i ofere societății o oglindă fidelă. 2.3.1. Amestecul tonurilor Conceput ca un gen complet, drama cuprinde genurile precedente. Louis-Sébastien Mercier, care consacră un întreg capitol din Nou Eseu despre arta dramatică definirii sale, explicitează astfel etimologia termenului: Acest cuvânt este scos din grecescul Δραμα
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-l plictisească pe spectator. "Teoria lor, scrie el cu privire la autorii dramatici, se sprijină pe două erori; una, că tot ceea ce interesează este bun pentru teatru; cealaltă, că tot ceea ce seamănă cu natura este frumos, și că imitația cea mai fidelă este totdeauna mai bună." Cât despre dialog, el îi reproșează trivialitatea. Nu contestă interesul de a introduce în teatru limbajul poporului, dar exclude posibilitatea de a-l retranscrie în stare brută, fără să i se facă nicio operație de transmutare
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nega." Prin intermediul cuvintelor ironice ale Romanticului, Stendhal lasă de înțeles că imaginația publicului suplinește irealismul temporal, căci, în afara momentelor de iluzie perfectă 84, pe care numai un copil le încearcă uneori, spectatorul, știindu-se la teatru, nu așteaptă o reprezentare fidelă a realului. "Gândul care impresionează inima nu este că relele etalate sub ochii noștri sunt rele reale, ci că sunt rele la care noi înșine am putea fi expuși. Plăcerea într-o tragedie constă în aceea că noi știm bine
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
după cum scrie Hugo în Prefața la Cromwell, este o oglindă în care se reflectă natura. Dar dacă această oglindă este o oglindă obișnuită, o suprafață plană și egală, nu va transmite din obiecte decât o imagine ternă și fără relief, fidelă, dar decolorată; știm ceea ce pierd culoarea și lumina la reflectarea simplă. Trebuie deci ca drama să fie o oglindă de concentrare care, departe de a le slăbi, adună și condensează razele ce colorează, care să facă dintr-o licărire o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în forță a realismului scenic pe care îl proslăvea drama burgheză. Zola (1840-1902), care îi este marele teoretician, se prezintă pe el însuși ca moștenitorul direct al lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier. Dornic să trateze scena ca pe o reflectare fidelă a lumii reale, el interzice, ca și cei doi predecesori ai lui, toate aspectele neverosimile, revoltându-se mai ales împotriva celor pe care le-a cultivat Romantismul. El își expune concepția despre teatru în două volume pe care le publică
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Gallimard, coll. Arts et artistes, 1998), că arta nu este adevăr. Arta este o minciună care ne ajută la înțelegerea adevărului, cel puțin a adevărului pe care reușim să-l înțelegem." Apariția imaginii fotografice, apoi filmate, care oferă o copie fidelă a realului, a distrus visul de realism în artele spațiului, în special în pictură și în teatru. Scena nemaitrebuind să reproducă un fragment din lumea reală, natura iluziei teatrale s-a modificat profund. Două influențe foarte diferite au contribuit la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
O noapte furtunoasă va continua să apere la fel de îndârjit ,,onoarea de familist" a jupânului Dumitrache, Nae Girimea, din D'ale carnavalului va continua să-și iubească și să își înșele simultan ambele amante care, la rândul lor vor fi la fel de ,,fidele" amanților ,,oficiali", iar Conu Leonida va fi întotdeauna obiectul admirației consoartei sale, căreia îi va servi mereu drept ,,translator" avizat al evenimentelor pe care le va înțelege la fel de ,,bine". Toate aceste exemple, selectate oarecum aleatoriu dintr-o multitudine de posibilități
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
integratoare potrivită: "Specificul caragialian presupune iluzia feliei de viață, a fotografiei, dar această iluzie se realizează, paradoxal, tocmai cu materialul și elementele unei violente transfigurări"6. Ambivalența metodei artistice este în acord cu dubla funcționalitate a textului caragialian, de redare fidelă a unor împrejurări limitat istorice, sondând, în același timp, substratul etern-umanului. Obiectivă și subiectivă totodată, realistă, dar și fantastică, alcătuită simetric din comic și tragic, opera lui Caragiale transmite în aceeași măsură "o nesecată și neegalată bună-dispoziție, ca și o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a cărei rețetă a fost redescoperită și îmbogățită în special de prozatorii din generația "de creație" (Tudor Vianu) optzecistă. Cu deosebire formula "transmisiunilor directe" frecvent utilizată de Mircea Nedelciu și de alți "desantiști", încearcă de pe poziții similare reconstituirea cât mai fidelă a tuturor datelor ce configurează o anume secvență din realitate. Ca și "momentele" caragialiene, care la orice lectură prind viață și reactualizează o lume prin magia cuvântului esențial, în proza optzeciștilor reproducerile exacte de conversații surprinse cu fidelitatea aparatelor de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unor formule dramatice inedite. Pe lângă faptul că scriitorii români au încercat abordarea în manieră originală a complexei problematici a absurdului, meritorie credem că este și preluarea ștafetei caragialiene în demersul de investire a absurdului cu funcția de reflectare dureros de fidelă a realității în care se instalase tiranic. Capitolul VI Caragiale precursor al precursorilor 6.1. Urmuz și Caragiale Posibila influență pe care Kafka, Morgenstern sau Jarry, precum și E.A. Poe, E.T.A. Hoffmann sau Lewis Carroll au exercitat-o asupra lui
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de invidiat soarta voastră. Voi nu vă frământați cu firea pentru nimic. Nu este nimic în stare să aducă un moment măcar de escepțiune în viața voastră calmă și neofensivă: nici rachitismul primatur al micelor chineze, nici legenda bietului Pim-Pim, fidelul vizitator matinal al Casei Justiției, nici crâmpeiele de banan încrucișate pe ușa edificiului Mumei Tutulor, nici chinul sărmanului Chinez care este condamnat la intrarea Pungei-publice să-ncerce a sătura pe nesăturabilul monstru; nici tăierea limbei din jurisdicțiunea voastră. Vouă, ceaiul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
afirmațiile esențiale care definesc o persoană, o familie sau o cultură".405 Gusdorf afirmă tranșant că în lumea contemporană "omul" a devenit "patrimoniul oamenilor de litere și al romancierilor în special", miturile romanești oferind descrieri ale omului real mult mai fidele decât cele ale "gânditorilor de profesie".406 Iar aceasta chiar dacă, așa cum observa McLuhan, mintea literară convențională încearcă să "asocieze" și să clasifice categorii mitice și simbolice, "reducând formele de ordine orală la acelea vizuale".407 Altfel spus, încearcă stabilirea unei
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
intervenția publicului în alegerea textelor și în construcția eroului, identificarea colectivă a cititorilor cu eroul (a cărui personalitate, odată fixată, nu mai poate fi modificată fără consimțământul publicului) și "valoarea de mărturie".543 Unii autori consideră banda desenată "cea mai fidelă reflectare a realității", cu reflexele și preocupările ei, contribuind la transmiterea miturilor și la reactualizarea lor, "oglinda cel mai puțind deformantă a realității",544 însă ea se prezintă și ca o "scriitură în care se poate exprima orice și care
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
care nu el le provoacă, și "povestea cavalerească", în care eroul face istoria, calificarea sa fiind evidentă încă de la început. ibidem, p. 141. De reținut și remarca lui Gilles Chaillet, care afirmă că și atunci când se încearcă redarea cât mai fidelă a unei epoci trecute (vorbind de banda desenată "realistă"), eroii trebuie să păstreze ceva din psihologia secolului al XX-lea, pentru a fi mai apropiați de cititori (o limbă medievală ar fi mai aproape de adevăr, însă ar ridica o barieră
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
te întreb ceva? Tonul lui încet și serios îi indica faptul că va fi una dintre întrebările alea ciudate pe care și le pun de obicei iubiții: Crezi în dragostea la prima vedere? La ce te gândești? Îmi vei fi fidelă? Spune, răspunse ea rapid. El se sprijini într-un cot, arătă către fruntea lui și întrebă: — Ți se pare că ăsta e un coș? Nu era nimic pe fruntea lui. Era la fel de fină ca fundul unui bebeluș, precum coaja unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Dacă am fi fost deja despărțiți de doi ani, am putea să o facem. Dar, până atunci, unul dintre noi trebuie să îl dea în judecată pe celălalt. Pentru abandon, comportament irațional sau adulter. —Adulter! șuieră Lisa, care fusese absolut fidelă cât timp fuseseră împreună. Niciodată... — Nici eu, mărturisi Oliver. Iar în ceea ce privește abandonul... Da, tu m-ai părăsit pe mine, spuse ea, dornică să acuze. Nu mi-ai dat nici o altă variantă, iubita. Dar ai putea să mă dai în judecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Germanicus nu mergeau până într-acolo, dar ea se ridică deodată, veni lângă el, îl îmbrățișă și-i șopti cu o luciditate disperată: — E o cursă... Maștera a pus întotdeauna la cale lucrurile astea departe de Roma... Tribunul Creticus, aghiotantul fidel al lui Germanicus, o privi alarmat. Discuțiile încetară. După câteva luni, mulți romani - și, în viitor, mulți istorici importanți - aveau să gândească la fel ca Agrippina. În acea seară însă, cuvintele ei păreau doar un strigăt de spaimă irațională. Gajus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o mână, îi îndreptă o șuviță din părul frumos, strâns dezordonat, și șopti: Întotdeauna te-am văzut aranjată, atât de frumoasă... Ea își netezi părul cu palmele; el reuși să zâmbească. În acest timp, în încăperile îndepărtate, medicii le confirmau fidelilor lui Germanicus cea mai neagră ipoteză: „O otravă rară, cu efect foarte lent...“ Cei doi fii mai mari erau indignați și nu le venea să creadă; din cauza nesăbuinței lor, percepeau cu greu realitatea; Gajus, în schimb, se închise în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
continuă observare a tufișurilor, în discuții șoptite. Dar nu exista nici un alt loc în care Tiberius i-ar fi îngăduit familiei lui Germanicus să-și găsească odihna. Într-o dimineață, impulsivul Nero așteptă zadarnic un alt vechi prieten, puternicul și fidelul Creticus, care îi stătuse alături lui Germanicus în Syria, dar fusese alungat de Tiberius. „Când îl văd venind“, le spusese Gajus fraților săi, „fără voia mea mă uit în spatele lui, ca și cum l-aș aștepta pe tata. Întotdeauna mergea așa, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unchi Claudius, literat, etruscolog, cercetător al limbii latine din urmă cu șase secole și - potrivit părerii comune - prostul neprimejdios al familiei. Bibliotecarul latin - se numea Julius Iginus - fusese ales de Augustus însuși, cu multe decenii în urmă; foarte bătrân, depozitar fidel al hotărârilor politice imperiale, ale preferințelor și interdicțiilor, își petrecuse viața și-și distrusese ochii, zi de zi, în penumbra aceea; pesemne că acum era aproape orb, pentru că se mișca ager de-a lungul firidelor, deschidea fără ezitare ușițele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l recunoască, fratele vitreg al lui Tiberius, mort foarte tânăr. După dipariția lui prematură, Antonia trăise zeci de ani într-o văduvie ireproșabilă, mândră în a sa domus, unde comorile aduse din Aegyptus erau expuse cu eleganță, înconjurată de sclavi fideli, liberți, intendenți, aproape toți egipteni și nubieni. Un palat unde zilele erau de o simplitate austeră, unde erau citiți marii scriitori antici, unde intrau puțini oameni, numai artiști, istorici și filosofi sau negustori de dincolo de marea Arabiei, cu mătăsuri, obiecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la Roma, unde trăia cunoscuta poveste de dragoste cu Julius Caesar, cu care avea un fiu, micul Ptolemaeus Caesar, moștenitorul care, prin simplul fapt că exista, îi teroriza pe aproape toți senatorii. În acea dimineață de martie, Marcus Antonius, susținător fidel al lui Julius Caesar, sosise în locuința lor și îi spusese, repede și brutal, că bărbatul ei fusese ucis și că ea însăși se afla în mare primejdie. Momentul tragic nu le-ar fi îngăduit jocuri ale seducției sau psihologice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
avea mult de așteptat... Vinicianus se îndepărtă, gândindu-se furios că familia Julia, pe care o ura, era destinată să supraviețuiască. După câteva zile, în zori - la ceasul când Împăratul, după o noapte de insomnie, îi convoca pe colaboratorii săi fideli -, un informator, unul dintre acei anonimi speculatores care alungau liniștea multor notabili de la Roma, străbătu un coridor de serviciu și, escortat de doi soldați germani muți, ceru să fie primit în audiență. Împăratul îi asculta pe informatori singur, fără martori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]