6,098 matches
-
cel puțin să lase libertatea Finlandei să ia o decizie în privința încetării războiului. Au existat și responsabili militari și politici finlandezi care probabil au sperat în victoria finală a germanilor. Participarea Finlandei în război a asigurat numeroase avantaje Germaniei Naziste. Flota sovietică era blocată în Golful Finic, astfel încât Marea Baltică era un excelent teren de antrenament pentru submarinele germane și era liberă pentru transporturile navale naziste, în special al minereului de fier suedezși al nichelul finlandez atât de necesare pentru industria siderurgică
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
de la Mohács din 1526, reușește să pună stăpânire pe o mare parte din teritoriul Regatului Ungariei. În lupta sa pentru cucerirea unor noi teritorii, reușește să ocupe zone întinse din Persia și Africa de Nord (Algeria de azi), dominând cu autoritate Orientul Mijlociu. Flota sa controla traficul maritim din Marea Mediterană, Marea Roșie și Golful Persic. Fiind conducătorul Imperiului Otoman, instituia și promulga legi economice, sociale, financiare și juridice. Aceste legi dure au dăinuit și după moartea sa o lungă perioadă de timp. În perioada domniei sale
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
și Austria se deschisese dar Soliman dorea să cucerească Insula Rhodos din Mediterana de Est, bază a Cavalerilor Ospitalieri, ale căror activități de pirați din apropierea Asiei Mici și Levant sunt o problemă pentu otomani. În vara anului 1522, profitând de flota marină pe care a moștenit-o de la tatăl său, Soliman a trimis o armată de aproximativ 400 de vase în timp ce conducea personal o armată de 100.000 de soldați spre Asia Mică până la un punct opus al insulei. După un
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
cucerită de către amiralul lui Carol Quintul, Andrea Doria. Recunoscând necesitatea de a-și reafirma supremația marină din Marea Mediterană, Soliman a numit comandant naval pe Khair ad-Din, cunoscut europenilor ca Barbarossa. Odată numit amiral-șef, Barbarossa a fost însărcinat cu reconstruirea flotei otomane, într-o asemenea măsura în care marina otomană a egalat numărul celorlalte țări mediteraneene luate împreună. În 1535 Carol al V-lea a câștigat o victorie importantă împotriva otomanilor la Tunis și împreună cu războiul împotriva Veneției din anul următor
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
câștigat o victorie importantă împotriva otomanilor la Tunis și împreună cu războiul împotriva Veneției din anul următor, l-a condus pe Soliman să accepte propunerile lui Francisc I al Franței pentru a forma o alianță împotriva lui Carol Quitul. În 1538 flota spaniolă a fost învinsă de Barbarossa în Bătălia de la Preveza , asigurând supremația turcilor in partea de est a Mediteranei timp de 33 de ani, până la înfrângerea de la bătălia de la Lepanto în 1571. Francis I (stânga) și Soliman Magnificul (dreapta) au
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
pe front fuseseră deplasate doar 36 de avioane de vânătoare D.520, toate într-o singură escadrilă. La începutul lunii iunie 1940, industria aeronautică franceză a atins cote de producție remarcabile, cu o capacitate de aproximativ 2.000 de aparate. Flota aliată suferea însă de o lipsă cronică de piese de schimb. Doar 29% (599) aparate de zbor erau complet operaționale, din care 170 bombardiere. Gradul scăzut de disponibilitate a aparatelor aliate a făcut ca germanii să aibă în fapt o
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
cu pierderi importante în vieți omenești și avioane de transport. Olandezii au reușit să distrugă 96 de avioane de transport germane. "Transportgruppen" al "Luftwaffe" a pierdut în total 125 de avioane Ju 52 distruse și 47 avariate, adică 50% din flota totală de atunci. Din punct de vedere al pierderilor omenești, trupele aeropurtate au pierdut 4.000 de sodați, din care 1.200 de prizonieri dintr-un efectiv total de 8.000 de oameni. Olandezii au evacuat prizonierii de război în
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
Reynaud, a ținut discursul istoric din 18 iunie în care a refuzat să recunoască regimul de Vichy și a anunțat începerea formării Forces Françaises Libres. În acest timp, britanicii aveau dubii foarte mari că asigurările amiralului François Darlan conform cărora flota fraceză de la Toulon avea să rămână sub control francez, așa cum prevedea textul armistițiului. Londra se temea că germanii aveau să preia controlul acestor vase aflate în porturile militare de sub controlul Regimului de la Vichy din sudul Franței și Africa de Nord și aveau
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
de la Stalingrad" din 4 februarie 1943, propaganda germană sublinia mereu puterea militară a Germaniei și așa-zisa umanitate pe care soldații germani o arătau tuturor oamenilor din teritoriile ocupate de către Wehrmacht. Piloții avioanelor militare aliate, dar mai ales cei ale flotelor care bombardau Germania, erau prezentați ca niște lași, iar americanii, în special, erau prezentați ca niște gangsteri criminali, însetați de sânge, aidoma lui Al Capone. Simultan, propaganda nazistă căuta să asmute americanii și britanici între ei, pe de o parte
Propagandă nazistă () [Corola-website/Science/302674_a_304003]
-
și regent al Ungariei de la 1 martie 1920 până la 15 octombrie 1944. În urma Primului Război Mondial guvernul comunist al lui Béla Kun demisionează la 4 iunie 1919, iar la 6-7 august 1919 Béla Kun fuge în Austria. În martie 1920, Horthy, comandantul flotei Austro-Ungare, a fost ales de parlamentul ungar, cu 131 voturi din 141, regent al Ungariei. Titlul lui era "„Serenissima sa alteță, regentul Regatului Ungar”" (în ). A condus Ungaria în perioada interbelică și în timpul celui de al Doilea Război Mondial, instaurând
Miklós Horthy () [Corola-website/Science/302681_a_304010]
-
navei de război „Taurus”. În perioada 1892-1894 Horthy a fost ofițer pe crucișătorul „Saida”. În anii 1908-1909 a devenit comandantul navei „Taurus”. Între 1909-1914 Horthy, care era stimat de împăratul Franz Josef al Austriei, avansează și devine, în timpul războiului, comandantul flotei austro-ungare. Miklós Horthy s-a căsătorit la 22 iulie 1901, la Arad, cu Magdolna Purgly, fiica lui János Purgly și a Ilonei Vásárhelyi. Împreună au avut patru copii: Magdolna, Paula, István și Miklós. În Primul Război Mondial a luptat, inițial
Miklós Horthy () [Corola-website/Science/302681_a_304010]
-
Arad, cu Magdolna Purgly, fiica lui János Purgly și a Ilonei Vásárhelyi. Împreună au avut patru copii: Magdolna, Paula, István și Miklós. În Primul Război Mondial a luptat, inițial cu gradul de căpitan, apoi avansând până la rangul de comandant al flotei (martie 1918), împotriva flotei italiene, pe care a înfrânt-o de mai multe ori. La 8 iulie 1916, sub comanda lui Horthy, a fost atacat orașul italian Otranto, cu nava de luptă „Novara“, cu 3 bărci „Torpedo“ și cu un
Miklós Horthy () [Corola-website/Science/302681_a_304010]
-
fiica lui János Purgly și a Ilonei Vásárhelyi. Împreună au avut patru copii: Magdolna, Paula, István și Miklós. În Primul Război Mondial a luptat, inițial cu gradul de căpitan, apoi avansând până la rangul de comandant al flotei (martie 1918), împotriva flotei italiene, pe care a înfrânt-o de mai multe ori. La 8 iulie 1916, sub comanda lui Horthy, a fost atacat orașul italian Otranto, cu nava de luptă „Novara“, cu 3 bărci „Torpedo“ și cu un submarin „U-17”. Au fost
Miklós Horthy () [Corola-website/Science/302681_a_304010]
-
de pe targă. Nava amiral a lui Horthy, SMS Szent István a fost scufundata de italieni in mai 1918. La 30 octombrie 1918 Horthy a primit gradul de viceamiral, însă a doua zi a primit ordinul împăratului Carol de a preda flota noului regat al Iugoslaviei. În timpul tratativelor de pace de la Paris, la 21 martie 1919, Béla Kun a preluat puterea la Budapesta și a proclamat Republica Sovietică Ungară. La ordinul acestuia, armatele ungare au început să atace noile state abia întemeiate
Miklós Horthy () [Corola-website/Science/302681_a_304010]
-
7 iunie 1942, la aproximativ o lună după bătălia din Marea Coralilor și la șase luni după atacul de la Pearl Harbour, Marina Statelor Unite a învins în mod decisiv Marina Imperială Japoneză, care atacase Atolul Midway, și a provocat pierderi ireparabile flotei japoneze. Istoricul militar John Keegan a caracterizat bătălia ca fiind "cea mai amețitoare și mai precisă lovitură din istoria războaielor navale". Operațiunea japoneză, ca și atacul anterior de la Pearl Harbour, urmărea să elimine poziția strategică a Statelor Unite din Pacific, dând
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
planurile preliminare pentru o a doua fază a operațiunilor au început să apară încă din ianuarie 1942. Cu toate acestea, existau încă dezacorduri cu privire la strategie între Armata Imperială Japoneză și Marina Imperială Japoneză și conflicte între Cartierul General Imperial și Flota Combinată a amiralului Yamamoto, astfel că o strategie care trebuia urmată nu a fost formulată decât în aprilie 1942. Amiralul Yamamoto a reușit în sfârșit să învingă lupta cu birocrația prin utilizarea unei amenințări slab voalate că va demisiona, după
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
de portavioanele americane au arătat că puteau constitui o amenințare serioasă, chiar dacă păreau să ezite să se angajeze într-o bătălie totală. Yamamoto a crezut că un alt atac, asemănător cu cel de la Pearl Harbour, va scoate din luptă întreaga flotă americană, inclusiv portavioanele; totuși, el a evaluat că Pearl Harbour nu mai putea fi atacat direct din cauza forței deținute de baza aeriană din Hawaii. În schimb, el a ales Midway, situat în nord-vestul Insulelor Hawaii, la aproximativ 2.100 km
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
toate planurile navale făcute de japonezi în al Doilea Război Mondial. Mai mult, proiectul său se întemeia pe o informație optimistă conform căreia portavioanele "Enterprise" și Hornet, care formau "Task Force 16" (Grupul operativ 16), erau singurele portavioane disponibile din flota americană din Pacific la acel moment. În bătălia din Marea Coralilor, care avusese loc doar cu o lună înainte, portavionul "Lexington" fusese scufundat, iar "Yorktown" fusese grav avariat, astfel că japonezii au crezut că și acesta a fost pierdut de
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
de un submarin. Mai importantă a fost credința lui Yamamoto că americanii ar fi fost demoralizați de înfrângerile frecvente pe care le-au suferit în cele șase luni care au precedat bătălia. Yamamoto a crezut că poate atrage prin înșelăciune flota americană într-o situație periculoasă pentru aceasta. În acest scop, el și-a dispersat navele la limita maximă (în special cuirasatele) în speranța că nu vor fi descoperite de americani înainte de bătălie. Navele de război de escortă și crucișătoarele trebuia
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
reușiseră să spargă codul principal folosit de navele sale. Accentul pus de Yamamoto pe dispersarea navelor a însemnat și că niciuna din unitățile sale nu putea să acorde sprijin alteia. De exemplu, singurele nave mai mari decât distrugătoarele care păzeau flota de portavioane a lui Nagumo erau două cuirasate și trei crucișătoare, în ciuda faptului că portavioanele sale erau așteptate să conducă atacurile și să suporte efectele contraatacului american. În opoziție cu aceasta, flota lui Yamamoto și a lui Kondo avea două
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
singurele nave mai mari decât distrugătoarele care păzeau flota de portavioane a lui Nagumo erau două cuirasate și trei crucișătoare, în ciuda faptului că portavioanele sale erau așteptate să conducă atacurile și să suporte efectele contraatacului american. În opoziție cu aceasta, flota lui Yamamoto și a lui Kondo avea două portavioane ușoare, cinci cuirasate și 6 crucișătoare, dar niciunul nu va ajunge să participe la bătălie. Distanța față de portavioanele lui Nagumo va avea consecințe grave în cursul bătăliei, deoarece avioanele de recunoaștere
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
în Insulele Aleutine ("Operațiunea AL") au scos din luptă și mai multe nave care ar fi putut să atace Midway. Operațiunea din Aleutine a fost caracterizată de unii istorici ca fiind un atac simulat efectuat de japonezi pentru a atrage flota americană, în timp ce alți istorici au arătat că "Operațiunea AL" trebuia lansată simultan cu atacul de la Midway. Oricum, faptul că flota lui Nagumo a navigat timp de o zi a însemnat că "Operațiunea AL" a început cu o zi mai devreme
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
Operațiunea din Aleutine a fost caracterizată de unii istorici ca fiind un atac simulat efectuat de japonezi pentru a atrage flota americană, în timp ce alți istorici au arătat că "Operațiunea AL" trebuia lansată simultan cu atacul de la Midway. Oricum, faptul că flota lui Nagumo a navigat timp de o zi a însemnat că "Operațiunea AL" a început cu o zi mai devreme față de atacul de la Midway. Pentru a lupta cu un inamic cu privire la care se aștepta să aibă patru sau cinci portavioane
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
la îndemână grupul operativ comandat de viceamiralul William Halsey, format din portavioanele "Enterprise" și "Hornet", deși Halsey s-a îmbolnăvit de psoriazis și a trebuit să fie înlocuit de contraamiralul Raymond Spruance, comandantul escortei. Nimitz s-a grăbit să recheme flota comandată de contraamiralul Fletcher, inclusiv portavionul "Yorktown" (care fusese avariat serios în bătălia din Marea Coralilor), din zona de sud est a Pacificului. Acesta a ajuns la Pearl Harbour la timp pentru a se aproviziona și a naviga mai departe
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
avariată în atacul de la Pearl Harbour, încă se aflau la bordul portavionului, pe când acesta ieșea în larg. Pe Insulele Midway staționau patru escadroane aparținând Forțelor Aeriene ale Armatei Statelor Unite ale Americii, formate din bombardiere B-17 Flying Fortress și câteva bombardiere B-26 Marauder. Flota din Midway avea 19 bombardiere SBD Dauntless, șapte avioane de vânătoare F4F-3 Wildcats, 17 bombardiere SBU-3 Vindicators, 21 de avioane de vânătoare F2A-3s și șase bombardiere TBF-1 Avengers, ultimele constituind detașamentul VT-8 de pe portavionul "Hornet". În acest timp, ca urmare
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]