4,465 matches
-
și unitate necesare unei națiuni, formând baza de cunoștințe comune. Fusta scurtă evidențiază criza unor valori morale. Pare de neimaginat intimitatea în aceste condiții: totul este arătat, nemairămânând nimic de descoperit; nimic cel puțin sub aspectul imaginii. În mod paradoxal fusta scurtă poate trimite la căutarea personalității: între atâtea fuste scurte, între atâtea intimități arătate, nu-ți rămâne a căuta decât deosebitul și intimitatea personalității. Nu fac exces de moralitate; coapsele dezgolite atrag atenția, plac chiar, cu toate că este greu de distins
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
comune. Fusta scurtă evidențiază criza unor valori morale. Pare de neimaginat intimitatea în aceste condiții: totul este arătat, nemairămânând nimic de descoperit; nimic cel puțin sub aspectul imaginii. În mod paradoxal fusta scurtă poate trimite la căutarea personalității: între atâtea fuste scurte, între atâtea intimități arătate, nu-ți rămâne a căuta decât deosebitul și intimitatea personalității. Nu fac exces de moralitate; coapsele dezgolite atrag atenția, plac chiar, cu toate că este greu de distins între plăcerea estetică și pofta sexuală. Nici nu știu
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
lui alb, doctorul Noimann stătea cu fruntea lipită de geam, privind la toată această lume agitată ce se Închega și destrăma În spatele său, asemenea unei pânze uriașe de păianjen În care erau prinse din loc În loc nu insecte, ci genți, fuste, costume, gulere, mustăți, umeri, cefe, eșarfe, rochii, ciorapi frumos mulați pe picior, gene Întoarse, sprâncene Încondeiate și valize, alături de clădiri și traverse pline de mizerii, pe care locomotiva, trăgând În spatele ei un șir nesfârșit de vagoane, se Îndrepta, clătinându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
surd, despre adevărul gras și adevărul slab, despre adevărul bogat și adevărul sărac ce hălăduiesc noaptea pe străzi. Despre adevărul luminos și adevărul Întunecat, despre adevărul tare și adevărul moale. Despre adevărul mascul și adevărul femelă, care umblă mereu cu fusta sumețită, arătându-și goliciunea oricărui trecător. Despre supremul adevăr și adevărul ultim ce animă atât omul, cât și subomul. Toate aceste adevăruri, după părerea lui Bikinski, le aducea vântul cel bun, ce ziua umbla cu capul răvășit pe câmp și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mai aduse vorba, printre altele, de femeia-toc, de femeia-mătură, de femeia-cârlig și femeia-frânghie de rufe, cea care obișnuia să se urce pe terasa blocurilor din cartierul Kanta, unde după ce-și lepăda, dansând Într-un ritm din ce În ce mai trepidant, nenumăratele sale fuste Înflorate, rămânând doar Într-un combinezon trandafiriu, intra Într-o transă atât de profundă, Încât, rotindu-și cele o mie de brațe tatuate În jurul capului, Își lua zborul peste oraș. Profesorul vorbi și despre femeia-ușă care, scârțâind din balamale, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pieptul lui Noimann ceva ce semăna cu un picior... „Iată și piciorul dumneavoastră metric”, glumi el. „Acum, chiar dacă ați vrea, n-o să-i mai puteți cânta În strună lui Lilith... Ați fost eliberat... Acum nu vă mai aflați sub tutela fustei... Piciorul acesta vă va călăuzi pe-alt drum...” Acesta fusese comarul care o parte se derulase În somn, o alta În stare de veghe. Acum Noimann era treaz, dar iată că piciorul din vis Îi apăru În față. PAGINĂ NOUĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ca de obicei, la adevărul ultim și adevărul pur. Din păcate, urletele sale care avertizau lumea asupra Judecății de Apoi nu-și găseau ecou În inimile păcătoșilor. Da, era timpul să revină În salon. Aflată la intrare, femeia-ușă Își sumețise fustele, așteptându-l pe masterand să treacă, foșnindu-și frunzișul galben, printre picioarele ei de lemn, prinse În balamale. Scoțând un ultim urlet, Oliver Îi lăsă pe ceilalți trei În plata Domnului, grăbindu-se să se Întoarcă În salonul său... Deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ne vom Înfățișa la Judecata de Apoi... Acolo nu va mai fi nevoie nici de cravată, nici de frac. Costumul lui Adam va fi de-ajuns... Nu e prea plăcut, dar asta-i situația...” „Eu am să mă Îmbrac În fusta Evei”, se auzi glasul răgușit al domnișoarei Lily... „Mai aveți un pic răbdare, nu vă Înghesuiți”, surîse inginerul. „În curînd, dacă mai curge un pic de vreme, diferența dintre Adam și Eva se va atenua... În ce mă privește...” „În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-se În genunchi pe parchet și umilindu-se În Închipuirea sa, Noimann-cinicul spuse: „Se Înțelege de la sine ce reprezintă cealaltă posibilitate În om...”. Și tot același Noimann adăugă: „Femeile se aseamănă cu casele spaniole, care au foarte multe uși sub fuste și puține ferestre la etaj. Când le dau afară dintr-un loc, intră pe altul și vei găsi Întreaga fericire...”. Noimann-penitentul nu se lăsa Însă impresionat de această alocuțiune a lui Noimann-cinicul; găsind o rochie a Mathildei, el o strânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
da și pielea peste cap, numai ca să se simtă cât mai În largul ei...”. Noimann-penitentul, ridicându-și capul din podea, cu o figură spășită, spuse: „Totul până la piele...”. „Și totuși, femeile Își imaginează propria piele ca pe o a doua fustă... De aceea au tendința de a o scoate-n grabă și a o arunca sub pat... Aruncă o privire acolo și vei găsi orice, Începând cu firele trase de la ciorapi, ace de păr, scame și terminând cu rujuri, pudriere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
penitentul. „Inclusiv”, zise precipitat cinicul, adăugând: „Oricine știe că amanții dorm mai mult sub pat decât pe pat...”. „Alteori Își fac mendrele și prin dulapuri...” „Și prin dulapuri”, repetă cinicul. „De fapt, dumneavoastră vedeți femeia ca pe un șifonier În fustă, având deschise dedesubt și deasupra mai multe sertărașe...” Noimann-penitentul, când Îndrăznea să-i adreseze un cuvânt lui Noimann-cinicul, folosea persoana a doua plural; o făcea mai mult dintr-un fel de satisfacție perversă decât din teamă. Căci, În ciuda bicisniciei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
abătură peste partea sa dorsală. „O”, exclamă penitentul. „Continuați, continuați”, făcu cinicul. „Atunci dumneavoastră, ținând cont de toate aceste ipoteze, aveți mai mult Înclinații femeiești și nu bărbătești, fiindcă iubiți costumele; altfel, șifonierul ar fi plin de rochii și de fuste...” Argumetația penitentului părea de-a dreptul aberantă. Cinicul Îl privi ciudat. „Orice bărbat face asta”, zise el. „Atunci orice bărbat e o femeie”, făcu celalalt. Cravașa de aer lovi crunt. O dată, și Încă o dată, și Încă o dată, partea dorsală, conturată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Încă o dată, aici, aici, În părțile cele mai moi... Esențiale... Așa, așa...” „Continuați, continuați”, icni cinicul. „Prin urmare, aveți Înclinații ciudate. Sunteți mai puțin bărbat și mai mult femeie...” „Iar dumneata?” gâfâia celălalt. „Iar eu sunt invers... Mie-mi plac fustele și rochiile... Atât de mult, Încât, uneori, le Îmbrac În casă...” Noimann-cinicul privi cu uimire spre interlocutorul său și abia atunci observă că acesta Își trăsese peste pijama rochia de seară a Mathildei. Din pricina trupului plinuț, cusuturile rochiei cedau. Penitentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ușa și o pisică țâșni pe scări și apoi pe culoar printre scaune. În urma ei apăru Directoarea Tăgadă, spunând: O cheamă Cora. Numele pisicii era Cora Reynolds. Nu eu i l-am dat, a spus Directoarea Tăgadă, cu bluza și fusta acoperite de o glazură de păr de pisică. Cu unul din revere umflându-i-se pe piept. — O teacă de umăr, spune Tovarășa Lătrău, aplecându-se aproape de reportofonul din buzunarul Contelui Calomniei. Toate astea - șoptitul în întuneric, lăsatul bilețelelor, plecatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
bețivului, scoate dintre straturile bandajului un mic obiect negru. Soneria se aude încă o dată. Din câte știa Evelyn, Inky era șefă la o revistă. Parcă la Vogue. Își petrecea jumătate din an în Franța, hotărând cât de lungi să fie fustele în sezonul următor. Stătea lângă podium la prezentările colecțiilor de la Milano, înregistrând un comentariu de modă pentru un canal de știri prin cablu. Pășea pe covorul roșu și povestea cine ce poartă la Oscaruri. Zdrențăroasa asta de pe banca din stație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
spune ea, indiferent cât de rău. — Doar v-ați obișnuit cu Eternity de la Calvin Klein..., spune Inky. Inky și Evelyn dau o raită prin împrejurimi, doar ele două într-o plimbare lejeră. În fața lor pe stradă, anturajul unei statui în fustă mini se revarsă dintr-o limuzină, tipi zvelți având căști cu microfon între ureche și gură, fiecare purtând o conversație cu cineva de departe. În timp ce trec pe lângă ei, Inky se împiedică, ștergându-i cu poșeta plină de pește putrezit, atingând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
sandale cu toc care îi arată degetele retezate de la picioare, iar colierul cu clopoței scoate clinchete la fiecare pas. Ronțăie o lumânare de cuișoare-nucșoară. Ne încălzim cu toții în bluze de poet cu horbote precum cele ale lordului Byron. Sau în fuste lungi cu jupe dedesubt, din care purta probabil Mary Shelley. În mantii de Domnișoaracula căptușite cu satin roșu. În cizme grele de Frankenstein. Tot cam prin perioada asta, Sfântul Fără Mațe ne întreabă dacă poate fi el ăla care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
stând în șir pentru a fi identificați de vreun martor. Suspecți luptându-se cu cătușele, cu hainele trase peste cap, intrând în tribunal. Pe scenă stă Directoarea Tăgadă, cu umflătura tecii de umăr a pistolului bombându-i reverul jachetei. Tivul fustei de tweed aproape îi ajunge la bascheții ei răsfrânți, cu șireturile înnodate de două ori. Spune: — E datoria unui ofițer al legii să moară pentru fitecine. Ai putea muri pentru ăia care iau câinii la șuturi. Pentru dependenții de droguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Ce știi tu despre purtatul perucilor? Cu cioturile mâinilor, cu inelul scânteind, își răsucește peruca pe cap, spunându-i Reverendului: Ce știe o matahală ca tine despre creațiile clasice ale lui Christian Lacroix? Și Reverendul Fără Dumnezeu spune: Despre o fustă Lacroix bufantă, cu petale de lalea? Spune: Nici nu ți-ar veni să crezi. Bâlbe Un poem despre Reverendul Fără Dumnezeu — Până în capitolul unsprezece din Cartea Facerii, spune Reverendul Fără Dumnezeu, n-a existat război. Până când Dumnezeu ne-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și cristal. Clinchetul lor fremătător în timp ce pătrunzi între ele. Mirosul de praf ars al fiecărei piersici „coapte”, încă strălucind alb incandescent. Prea fierbinți ca să le atingi cu mâna goală, fără o bucată de stofă, un petic de catifea din vreo fustă sau din vreo jiletcă de brocart. Celelate piersici, cele „putrede”, înnegrite și reci, smălțuite cu praf și domnișoarapate în firele albe ale pânzelor de păianjen. Frunzele de sticlă și cristal sunt albe și argintii și cenușii în același timp. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
psihic și modificarea acestuia. Dar este posibil și oricine este dornic poate să-l facă, în definitiv noi am învățat să mergem echilibrat, dar am uitat teama primilor pași, când dezechilibrul dintre doi pași ne făcea să ne ținem de fusta mamei sau de obiectele din jur. La un nivel mai elaborat, schimbarea mediului și a vieții face necesară reinventarea mersului nostru prin noua viață și reexperimentarea temerilor primilor pași. Toți oamenii care știu să citească și să scrie au puterea
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
la tine !” În spatele lui a apărut Împărăteasa Cerului și a Pământului. Era o Prezență Majestuoasă, pe cap avea o coroană cum poartă rusoaicele, dar care era acoperită de o maramă mare, maro, cu care era legată ca țărăncile lui Grigorescu. Fusta lungă, largă, și bluza tot largă, peste fustă, erau tot în nunațe de maro. Liniștită, Maica a făcut un semn cu bastonul, pe care-l avea în dreapta, către portar și i a spus : Las-o în pace, nu vezi că
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
și a Pământului. Era o Prezență Majestuoasă, pe cap avea o coroană cum poartă rusoaicele, dar care era acoperită de o maramă mare, maro, cu care era legată ca țărăncile lui Grigorescu. Fusta lungă, largă, și bluza tot largă, peste fustă, erau tot în nunațe de maro. Liniștită, Maica a făcut un semn cu bastonul, pe care-l avea în dreapta, către portar și i a spus : Las-o în pace, nu vezi că e bolnavă ?! În momentul acela, portarul a dispărut
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
dar la sfârșit să-i dau înapoi, să nu mă învăț cu bani), jucau pe nimica toată, pentru distracție; atunci m-am așezat pe scaun, față în față cu doamna Ojog, și, pe când jucam, am făcut pipi pe sub masă pe fusta doamnei Ojog, îmi venea să mor de râs; când au priceput, doamna Ojog și celelalte, despre ce era vorba, s-au supărat foc, mama zicea : «E nebun», și așa mai departe, cred că se bucura în sinea ei...“ „Vai“, a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
-ți iarmarocul cărnii tale printre cei care și-au tatuat delirul pe crupa călușeilor mecanici cu acul mașinii de cusut! Numai lîngă tine, femeie, pietrarii asudați sparg cu barosul chipul de tîrfă al lunii. Ridică-te, femeie, și ridică-ți fusta de brocart, ca și cum ai smulge de pe trupul tău placenta unui vițel abia născut, și depărtează-ți picioarele, femeie, ca și cum ai deschide o carte din care curge toată sămînța vinovată a lumii, ridică-te și stropește pe toți comedianții, stropește urbea
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]