6,255 matches
-
cuvînt. În tărîmul abstracțiunii, nu monedele vor face legea, ci creația. Luați un milion de dolari, ceea ce nu e nici măcar mare lucru, sînt locuri unde poți să cheltui banii ăștia la prînz - un milion de dolari În verzișori ocupă o grămadă de spațiu. Nu poți să-i transporți așa ușor. Dar dacă schimbi bănetul ăla pe o operă de artă, să spunem unul dintre tablourile mai ieftioare ale lui Robert Motherwell, poți să-l faci sul și să-l ascunzi Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
adevărat? În caz că Wakefield este un astfel de adversar. Ar putea fi doar un idiot patentat și toată această vorbărie a lui - o perdea de fum care să-i ascundă teama. Răbdare. — Motivul pentru care majoritatea oamenilor vor să aibă o grămadă de bani este că atunci ceilalți oameni nu vor mai rîde de ei. În trecut - cam prin anii 1980 - bogații erau atît de ostentativi și atît de evident nouveau riche Încît toată lumea rîdea de ei. Dar În zilele noastre oroarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Întoarce și Îl Încalecă, gemînd cu ochii Închiși. — Continuă! Îi poruncește. Micuțul Wakefield găsea locuri bune de pitit În copaci, În parcuri, sub mesele de picnic, În parcările de camioane, În magazinele de suveniruri de pe marginea șoselelor, În spatele pubelelor, sub grămezi de crengi, În camerele boilerelor, În compartimentul din spate camioanelor. Odată a fost dus astfel Într-un alt stat și părinții lui l-au declarat dispărut la poliție. Întotdeauna trebuiau să-l caute pe fiul lor, dar rareori Îl găseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
toată noaptea. Îi face loc pe banchetă și Îi comandă o cafea. Acoperă ouăle cu șervețelul; vederea lor intră În conflict cu bubuiturile din creier ale mahmurelii sale de după vodcă. — M-am săturat de tot rahatul ăsta. Nu cîștig o grămadă de bani. Mi-am consumat toată bruma de economii pe cauțiunile părinților mei. Wakefield rînjește și Susan izbucnește În rîs, În ciuda necazului În care se află. — Avem un plan, Îi spune, sorbind din cafea. Tiff și cu mine credem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Adolescenta Îl Îndrumă pe Wakefield către o casă de piatră ascunsă pe jumătate Îndărătul unor măslini spanioli. Merge pe o alee pavată cu pietre către ușa masivă de lemn și se trezește În interiorul unei fabrici fără de pată și mirosind divin. Grămezi de măsline spaniole se rotesc pe benzile rulante către un dispozitiv care le aruncă și le direcționează către un storcător uriaș. Alte benzi rulante conduc niște portocale roșii către alt storcător, În timp ce o altă mașinărie amestecă uleiul de măsline cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
După cină, Wakefield Îl urmează pe domnul Redbone În biblioteca lambrisată cu stejar, unde se opresc În fața unui raft plin de cărți legate În piele marocană roșiatică. Domnul Redbone mormăie: — Deci ai fost la o școală bună, ai făcut o grămadă de bani Îndrugînd rahat unor ciumeci, ai și slujbă, ai și adăpost, apoi umbli prin lume criticînd totul pentru că e... prea rapid. Mă omori, Wakefield! Wakefield nu știe prea bine la ce se referă Redbone, dar cu siguranță e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Încredere... Eu numesc toate astea restaurarea sinelui muncitor. E o trudă fără sfîrșit. Litania Zeldei Îl sperie, de fapt. Oare or fi mulți care cred În chestia asta cu personalitățile multiple? Să fie un cult? În anii ‘60 știa o grămadă de oameni angrenați În căutări spirituale care se dedau la călătorii lungi și Întortocheate pentru a se „găsi“ pe ei Înșiși, dar mulți au renunțat cînd au descoperit că, de fapt, cosmosul se cacă pe personalitățile lor. Wakefield presupunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
așa e, nu e vina ta. N-ar fi trebuit să te las singur cu el. Probabil că am înnebunit. — Nu e vorba de Ralph, tată. Vino înăuntru. Jack împinse ușa de la intrare și descoperi că era blocată de o grămadă de valize. Erau cinci cu totul, fiecare tivită cu piele verde închis și brună, ce le dădea un aer elegant, de la o valiză voluminoasă în formă de cufăr până la o poșetuță. Îi amintiră pentru o clipă lui Jack de acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
teaba: ori m-ajuți să-mi iau țigările de la ăia, ori le opresc pe astea. Te descurci cu ăia. Eu n-am timp să mă întâlnesc niciodată cu ei. Și-a rămas așa. Câte țepe n-am tras eu! O grămadă de țepe! Când vezi că altul le face, eu de ce să nu fac? Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Așa cum îmi trag țeapă, ce să fac? Să tac din gură? Trag țepe și trag rău de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ați dat șaisprezece ani condamnare și mie mi-ați dat pe viață, mi-ați cerut pedeapsă maximă“. Și omu’ mi-a zis... zice: „Ăla e un handicapat, la tine aveam pretenții“. Sunteți un nenorocit? Am nenorocit și pe alții, o grămadă: familia mea, familia victimei, familia soției. Băiețelul meu știe că eu sunt mort într-un accident de circulație. Și de asta și eu am avut o strângere de inimă la venirea la interviu, în care să se scrie numele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
nu eram bun. Îmi tremură mâna acolo. Trebuie să ai talent ca să furi din buzunar. Și nici nu-mi plăcea, pentru că era foarte riscant. Și acolo, poate mi-ar fi părut rău să pic la pușcărie, c-am întâlnit o grămadă de cazuri, pentru o batistă, bilete și valori de nimic, să fii câte cinci-zece ani, e ceva foarte regretabil. Erau mai bune magazinele, restaurantele, deci, ce se putea sparge. Era să fim prinși, odată, la Budapesta, de paznic. Dar, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Stai aici, a spus, două-trei săptămâni, uite, îți dau niște bani la doamna doctor, să ai să-ți cumperi ce ai nevoie, și apoi vin. După care am stat o săptămână, două, trei, s-au terminat banii, am învățat o grămadă de tâmpenii. Erau și copii de paișpe-optșpe ani și puteau să ia legătura cu noi, nu era nici un gard viu. Îi vedeam pe cei mari, nenorociri, violuri, îi urmăream. Prea aveau bani, prea se îmbrăcau frumos și practic învățai fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
prins. Pe ăștia cu tentativa de omor i-am mai ars o dată, dar pe stradă. Nu știam că-s tot ăia. Îi vedeam că sunt nevinovați, dar eu când îl vedeam pe ăla că vine în bar și dă o grămadă de bani pe băuturi și poate eu mâine nu aveam ce să mănânc acasă, mi se punea pata. Să cer. Nu-mi stătea gândul la asta. Erau exact proștii, fraierii sunt un pic mai deștepți. Era haiducie la mine, luam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
sunt cu sânge rece. Ne-au băgat aici, de nu avem voie la cameră mare, la nimic, ne-a băgat la culoare, de suntem diferiți de alți deținuți, ne văd de la o poștă. Cum ați băga un usturoi într-o grămadă de trandafiri. Suntem ținuți ca niște câini. Noi nu muncim, că nu suntem cu altă pedeapsă. Nu beneficiem de nici o întrerupere. Aici ne cred ultimii oameni, fără milă, așa-zișii colegi ai noștri de pe alte mandate. Toți cred că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
O bizar de favorabilă propoziție despre Sașa Pană, animatorul de la unu („o inteligență acidă, ce-și difuzează activitatea în conducerea revistei, în articole redacționale, în schițe”), explicabilă doar prin relația de amiciție dintre cei doi, e urmată de expedierea la grămadă a restului colaboratorilor. De un bonus „beneficiază” Geo Bogza („unul dintre cei mai fanatici”, pornit de la poeme „ce închid și imagini inteligibile” spre a ajunge apoi la „grațiozitățile” de „reportaj versificat”), „demiurgul Tr. Tzara, cu o poezioară nu prea obscură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rubrica mondenă și cu atât mai puțin romane-foileton ca Un idiot minunat. Ea era mult mai practică și de aceea privirile ei se opreau pe situația exactă a fluctuațiilor de la bursă. Urmărind-o din priviri, Takamori gândea: „Are probabil o grămadă de bani...“ Simțea și invidie, și repulsie. „Oare ce fel de bărbat va fi acela care o va lua de nevastă? Tare mi-ar plăcea să-l văd.“ Din fericire, sunt o mulțime de zicători vechi ce ridică-n slăvi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
harta pe care i-o dăduse Takamori în mână, a memorat numele străzilor pe care le-a străbătut. Trecuseră deja două ore de când plecase din Kyōdō. — Câine-san, ai obosit, nu? îi strigă el animalului care se opri să adulmece o grămadă de gunoi. Și pe Gaston îl dureau picioarele de atâta mers. Vulpile își au vizuinile lor, iar păsările cuiburile lor. Și omul trebuie să-și găsească un culcuș. Ajungâng în vârful unei pante, Gaston a fost uimit de priveliștea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
aspectului orașului, cum e la Paris, de exemplu. Ca de obicei, Ōkuma nu avea nici o vorbă bună despre propria lui țară. Când au ajuns cei trei bărbați în dreptul clădirii în construcție, Endō a privit în jur. Lângă intrare era o grămadă de pietriș și lângă ea, cutii cu nisip și saci cu ciment. Soarele își trimitea razele strălucitoare pe sacii de ciment. — Așteaptă europencele într-un astfel de loc? Nu-mi vine să cred! E o glumă? întrebă Kanai neliniștit. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
clatine. Kobayashi s-a înfuriat și mai mult și l-a asaltat pur și simplu cu lovituri. Nu înțelegea nici el de ce, dar omul acela din fața lui i se părea cumplit de straniu. Sub impactul loviturilor repetate, Gaston a căzut grămadă în mlaștină, ca un bolovan care se duce la fund. Endō s-a dezmeticit între timp. A zbughit-o lângă mal ca un iepure și a pus repede mâna pe pistol. Îl ținea bine în mână în momentul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mătăsoase nisipuri. Copil, îmi plăcea, despuiat de veșminte, să intru-n picioare în cada cu grâu, cufundat pîn' la gură în boabe de aur. Pe umeri simțeam o povară de râu. Și-acuma, în timpuri târzii, când mai vad Câteodată grămezi de semințe pe arii, anevoie pun capăt fierbintei dorinți de-a le atinge cu fața. De-alintarea aceasta mă ține departe doar teama de-a nu trezi zeii, solarii, visătorii de visuri tenace, cuminți. Laudă semințelor, celor de față și
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
stea fără mască. Se face că torn, alte dăți, în ulcior tomnaticul soare prin teascuri trecut, curgător aur crud, vin de piatră, soi cald de Aiud. Mai apoi câteodată păstrez în ulcior și-un lucru mai scump și mai rar: grămada de boabe de chihlimbar, lacrimi pe care o pădure le-a plâns, când ultimul alb unicorn s-a stins. OEDIP ÎN FAȚA SFINXULUI Ascult. Adâncul tău ce-amar și ce pustiu, cât de fierbinte, dulce trebuie să fie. În preajma ta, în
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
toată ziua. — Bună, Ellie, mă salută ea bucuroasă. Ce mai faci? — Bine, mulțumesc. Scrîșnesc din dinți și urmează o lungă pauză pînă izbutesc să șuier un „Dar tu?“ — Bine. S-a Întîmplat ceva cu telefonul tău mobil? Încerc de o grămadă de timp să dau de tine. — Eram Într-o ședință, Îi răspund pe un ton rece. Ai fi putut să lași un mesaj și te-aș fi sunat imediat ce se termina. În loc să mă tîrăști afară din sală pentru ceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de muselină, urmate de prosoape cu glugă și rățuște de cauciuc. Mai dă la iveală și costumașe de tot soiul, În toate nuanțele de galben, verde, purpuriu și portocaliu. — Dacă nu-ți plac, le poți schimba, repetă ea Întruna, pe măsură ce grămada de lucruri din mijlocul mesei continuă să crească. N-am vrut să iau roz sau albastru, dar de Îndată ce aflăm... — Știu, spun eu, copleșită de cantitatea enormă pe care au cumpărat-o. Căci, după hăinuțe, urmează jucăriile. N-ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
trecut de a douăzeci și patra săptămînă, cînd, În cazul În care s-ar naște copilul, acesta ar avea șanse de supraviețuire, nu mai visez decît să merg la cumpărături și să aleg toate lucrurile așezate În prezent claie peste grămadă pe masa de grădină din fața mea. Deci, da, știu că ar trebui să le fiu recunoscătoare și, da, sînt conștientă că ar trebui să fiu entuziasmată că bebelușul meu are niște bunici atît de iubitori și de generoși, dar simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ce degete lungi are. Ne-am aplecat amîndoi, ne-am uitat și apoi ne-am sărutat ușor. — Părinții mei cred că seamănă cu mine, spuse Dan În timp ce depunea un sărut pe creștetul copilașului. Se pare că și eu aveam o grămadă de păr cînd m-am născut. Dar, dacă acum seamănă cu mine, sînt sigur că lucrurile or să se schimbe. Aparent, din punct de vedere biologic, toți copiii seamănă la naștere cu tații lor, pentru ca aceștia să nu-i respingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]