KorAP: Find »[drukola/base=hohot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...137 138 139 ...144 >

3,598 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

Sărută pământul? Plânge? Să plângă Măria sa?"... Tăcere... Nu se aude decât ghiogârțul lui Gherasim, gemetele, plescăitul de plăcere și mormăitul: Cotnar... Cotnar... Apoi Ștefan se ridică. Arată cerul: Acolo Sus cineva ne iubește... spune el încetișor, apoi izbucnește într-un hohot de râs nervos, nestăpânit: Fantastic!... "Vin turcii!... Vin turcii!"... "Turcii nu mai vin!"... Vă vine să credeți?! Nici în vis... De-acu' la anu'!... Ha! Ha! "La anu' și la mulți ani!"... Știți ce înseamnă un an?!... Un an?!... silabisește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
butuc, da'... da' nu se teme de săcurea nepotului ce s-o știrbi în pecetea bunicului". Nerușinat moșneag! Aista pune la îndoială "dreapta judecată a Domniei mele?!" Auzi, "săcurea nepotului"... Sunt dați dracului răzășii aiștea ai Moldovei! izbucnește Ștefan în hohote de râs. Pentru dreptul lor se iau de piept și cu Dumnezeu. Nu-l văd bine nici pe Agapie, nici pe Chiriță... Teamă mi-i că s-au cam spurcat... Aruncă o pungă de galbeni, și talerul dreptății se înclină

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ne tăiem în săbii. Bagă de seamă! N-am fiu! N-am decât oștean. De nu te aperi, te crestez fără milă! Ai auzit?! Și... și Măria ta să bage de samă! Nici eu n-am tată! Ștefan izbucnește în hohote de râs, mulțumit: Așa te vreau, fiule! Cutezător! Dar nu nesăbuit! Să nu uiți însă că pentru un domn ascuțișul sabiei n-ajunge; ascuțișul minții e și mai de folos. Învață, fiule! Învață! Luminează-te! Eu m-am călit la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-mi trădez poporul?!" "... Ne vom bate până la moarte!" îi ia Ștefan cuvântul, continuând: Preferăm să murim ca oameni liberi, decât să trăim ca robi!" Da, chiar așa a spus! Ne-am îmbrățișat, ne-am cerut unul altuia, iertare, plângeam în hohote... își amintește Țamblac, cu ochii umezi, un nod i s-a pus în gât și a trebuit să facă un efort ca să poată continua. A fost... a fost ultima noapte a Împărăției... Nu bănuiam că a doua zi, chiar, vor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mare, a scos sabia și-a pornit spre Poarta Sfântului Roman. Ne-am agățat de el. "Ce vrei să faci?!?! am strigat noi. E zadarnic!! Totul e pierdut!! Suntem înfrânți!!" S-a smuls din brațele noastre și a izbucnit în hohote mari de râs. Atunci, am crezut că și-a pierdut mințile... Curând, am înțeles tâlcul adânc al cuvintelor lui. "Înfrânți?!?!" a strigat el. "Înfrânți?!?!" îi smulge Ștefan cuvântul și continuă pradă unei emoții puternice, tremurând: "Nu! Nu poți fi înfrânt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și "Allahul" în gâtlej... Singur... Neînfrânt... "Allah!! Allah!!" L-au împresurat... Și-am văzut cum împăratul, străpuns, tăiat de zeci de iatagane, s-a prăbușit ca un trunchi retezat, dar, și în cădere, râdea, hohotea încă... Și-acum îmi răsună hohotul acela gâlgâit de sângele ce-l îneca în valuri... Și, totuși, era în hohotul acela ceva sfidător, ca un triumf al spiritului asupra forței brutale. Învinsese!... Noi, "eroii", continuă el după o tăcere în care se reculege cu ochii plecați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cum împăratul, străpuns, tăiat de zeci de iatagane, s-a prăbușit ca un trunchi retezat, dar, și în cădere, râdea, hohotea încă... Și-acum îmi răsună hohotul acela gâlgâit de sângele ce-l îneca în valuri... Și, totuși, era în hohotul acela ceva sfidător, ca un triumf al spiritului asupra forței brutale. Învinsese!... Noi, "eroii", continuă el după o tăcere în care se reculege cu ochii plecați, am dat pinteni, urmăriți de săgețile și răcnetele turcilor. Fugeam, galopam pe străzi, pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zăgăzuită se dezlănțuie ca o furtună. Cu brutalitate, își smulge părul, îl răsucește și-l străpunge cu ace într-un coc cum nu-i plăcea lui. Întoarce spatele iatacului prea luminat și se trântește în pat cu fața la perete, înăbușindu-și hohotul în perne. Nu-i auzi pașii și tresări atunci când palmele lui o mângâiau ușor, alunecând de pe cap peste umerii ce se zbuciumau, peste spatele încovoiat, peste picioarele strânse sub ea... Maria zvâcni, îl îmbrățișă cu disperare, se lipi de el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
frunzele ruginite era toamnă târzie și l-a podidit sângele și pe gură și pe nări. Mă privea blând și ochii i se abureau încet... I-am încolăcit grumazul, mi-am ascuns fața în coama lui și am izbucnit în hohote de plâns. Urlam, mă tăvăleam prin frunzele ce foșneau uscat... Aș fi vrut să mor acolo, odată cu el. Atunci, mi s-a arătat taica, l-am văzut cu ochii minții. Ochii lui albaștri-albaștri mă priveau triști, mirați... Mi-am șters

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Un pătrar de veac v-ați bătut joc de țară!! Din clipa aiasta, Moldova are domn! O să-l cunoașteți. Io Ștefan Voievod și Domn a toată Țara Moldovei!! Cine nu este cu mine este împotriva Moldovei!!" și Ștefan izbucnește în hohote mari de râs. Să fii văzut atunci ochi boldiți și guri căscate... Câțiva au pus mâna pe săbii, dar le-au băgat repede în teacă; cetatea era înconjurată de vitejii mei. Când a fost vorba să înapoieze pământurile hrăpite cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
O să ne rămână amintirea, regretul, durerea... rostește trist, în timp ce Voichița își înăbușă plânsul în pieptul lui. Și-apoi, unde scrie că trebuie cu orice preț să fii fericit? spune cu voce din nou aspră. Are dreptate "Sfânta", izbucnește el în hohote sarcastice de râs. Turcii stau ciotcă la hotare să potopească Moldova, și bătrânul Ștefan Vodă se perpelește în pojarul dragostei, pierdut în adâncul unor ochi albaștri ca marea! N-am timp de dragoste, Voichițo!! strigă deodată, brutal, să se convingă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
înfruntă cu mândrie: Măria sa nu s-a atins de mine! Nu s-a atins! Cine?! Ștefan?! Fugi de-aici! râde homeric ca de o glumă bună. Voichița glăsuiește cu mândrie, răspicat: Jur! Sunt neprihănită! Sunt fecioară! Jur! Maria izbucnește în hohote, ironică, sarcastică: Ha! Ha! Ha! "Fecioara!" "Neprihănita!"... Voichița, rușinată, cu o admirabilă naivitate, se plânge: Ibovnică? Măria sa râde de mine... Ba mă întreabă de mă mai joc cu păpușile, ba zice că-s regina veverițelor, că m-am dat de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Moldaviae" mi-a arătat Papa scrisorile lui Mateiaș în care-i cerea banii toți "...Ca să nu fie înjosită demnitatea mea regală"... scrie el. Mi-am notat, spune Țamblac răsfoind niște foi cu însemnări. Ha! Ha! Ha! izbucnește Ștefan într-un hohot schimonosit, nervos. Ați auzit?! "Capitaneo!"... Și, încă, "Generale!"... Am crescut în grad! Plecăciune Rex! Prea onorat! Dar avem și noi demnitatea noastră! Am văzut negru înaintea ochilor, i-am strigat de la obraz, cât e el de ambasador al Sfântului Petru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
că de când "il pazzo valaho"... Cum, cum?! Să nu se supere Măria ta, spune Țamblac stânjenit. "De când "nebunul de valah" chiar așa a spus a momit fulgerele otomane asupra Moldovei, negustorimea navighează într-o veselie pe Mediterană". Ștefan izbucnește în hohote mari de râs, cu boierii după el, măcar că râsul lor e cam hâit: "Nebunul de Ștefan?!" Hai că mi-a plăcut! A dat Domnul s-ajung și pe post de momeală turcească!... Tot neguțătorul mi-a șoptit că Senatul venețian

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
care cetluiesc fâșneața muierii, de nu intră-n ea nici vântu', nici gându', dară-mi-te, mădularu'... De-l pune dracu' pe careva s-o cerce, i-o taie de zici că-i ferestrău nu alta, izbucnește Cupcici într-un hohot drăcesc de fericire, închipuindu-și ferăstrăul făcându-și treaba. Aveți cunoștință?... De aiastă sculă aș fi tare pohticios s-o târgui. Prost ești, mă! îl chinuie Alexa scormonindu-l. Nu să există lăcată să nu-și afle cheia. Pentru câte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Sultanului, continuă Duma: Dacă Ștefan acela i-a greșit cu ceva Sublimului Sultan, de l-a supărat cu ceva, el, Craiul, ca stăpân ce se află acelui supus, este gata să-l judece și să-l pedepsească." Ștefan izbucnește în hohote mari, batjocoritoare: Mă bate la fund că n-am fost cuminte. Unde dă taica, crește! Sultanul s-a ridicat de pe pernă dând de înțeles că întrevederea s-a terminat. Și, trimițând salutări și urări de sănătate Cazimirului, i-a spus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de cămile, cai, vite, oi... Și toată această puzderie de omenire și dobitoace cere apă, hrană, nutreț, cere somn, umbră, odihnă, cere drumuri, poduri, corturi, câte încă... O să mă grijesc, în cale, să le dau de toate, izbucnește el în hohote sarcastice de râs. Așa oaspeți de samă trebuie cinstiți cum se cuvine: moldovenește! Și, dacă se stârnește și vreo binecuvântată de boleșniță, dă Doamne bine! Ești nemaipomenit, spune Stanciu. Povestea cu mâța chiar e adevărată! Gherasim, sfârșit, se lasă ușurel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cap și buzduganul la spinare. Mă cheamă Vodă-Ștefan!! Ai grijă de tine!! Să ne vedem sănătoși!! Și cu Petrică alături, pornesc la luptă cântând: "Hai frați! Hai frați! La năvală dați!" Savastița se lasă moale pe buturugă și izbucnește în hohote, bocește văitându-se încetișor: Mitrică, Mitrică, iar te-ai dus și m-ai lăsat... Lasă, maică Savastiță, o consolează Niculaie. Lasă, se întoarce el... Moșu-i dat naibii. Scapă și d-aiastă dată. Parcă eu n-aș merge? și își

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
glasul înăbușit în căciulă. Toader, speriat, strigă la el: Nu așa, Năică!! Nu așa!! Aiasta-i răzvrătire!! strigă Mihail și trage sabia să-l taie. Ștefan mânios-mânios, gata să poruncească pedeapsa, se stăpânește, respiră adânc, tușește și izbucnește într-un hohot de râs batjocoritor: Ce zici, mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare!... Iartă-l Doamne!... Îndură-te de tinerețile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Taie-mă și gata! Ștefan rămâne consternat. Toader cade în genunchi, milogindu-se: Iartă-l, Doamne! E prost! Nu știe ce spune... Năcazurile ne-or luat mințile... Ștefan se uită când la Toader, când la Năică și izbucnește într-un hohot de râs nervos: "Prost?!" Haida-de! Știe! Prea bine știe!... E dat dracului Nae-Năică aista! Știe! "Capul"! Și totuși o spune! A cutezat să-l înfrunte pe... pe Măritul Voievod și Domn a toată Țara Moldovei!... Îl înfruntă cu nerușinare, deși

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
noi și va rage după altă pradă? întreabă Vlaicu. Vine și rândul lor, n-ai grijă... Și-acuma, acuma ce facem? Singuri-singurei... Și ajutor de nici o parte. Ni s-a năruit și ultima speranță, îngână Stanciu. Ștefan izbucnește într-un hohot sarcastic: Cum nu?! Arhanghelul cu cetele lui îngerești!... Să sfârșim, dar, comèdia aiasta cu "Preasfânta Creștinătate"! schimbă el brusc tonul. Acu, cel puțin, am aflat adevărul: "Suntem singuri!"... Prea bine! Nu datorăm nimănui nimic! Știm că nu ne bizuim decât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pierdut nădejdea... Nu mă lasă ei, spune Ștefan fără convingere. Și dacă, totuși... i-o retează Stanciu. Tomo! Tomo! Necredinciosule! strigă Ștefan. Dacă, totuși... spune, chinuit, mai mult pentru sine. Ne punem capul la Valea Albă! izbucnește el într-un hohot schimonosit. Și gata! De capete au grijă turcii! îi ține isonul Stanciu, într-un hohot nu mai puțin schimonosit. Iaca! Măre! Stanciu-Marele prorocește! se hlizește Ștefan cu un zâmbet batjocoritor. Capul tău... și chiar capul meu... nu fac două parale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
retează Stanciu. Tomo! Tomo! Necredinciosule! strigă Ștefan. Dacă, totuși... spune, chinuit, mai mult pentru sine. Ne punem capul la Valea Albă! izbucnește el într-un hohot schimonosit. Și gata! De capete au grijă turcii! îi ține isonul Stanciu, într-un hohot nu mai puțin schimonosit. Iaca! Măre! Stanciu-Marele prorocește! se hlizește Ștefan cu un zâmbet batjocoritor. Capul tău... și chiar capul meu... nu fac două parale! Capul Bourului să nu cadă! Ai înțeles, măăă, Stanciule?!?! Stanciu răsuflă greu, cu gura căscată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
la Putna, o să mă tot odihnesc... Mai am însă o trebușoară de împlinit, aici... Ce gânduri, îngână Tăutu cu inima strânsă. Că n-oi fi nemuritor... Teamă mi-i că, pentru români, deja ești... îngână Țamblac. Ștefan izbucnește într-un hohot homeric de râs. Hai! Hai! îi îndeamnă Vlaicu. Să-l lăsăm să se odihnească. Noapte bună, Măria ta! Noapte bună! Și mâine! În zori! La Dunăre! La Dunăre!... Ioane, rămâi puțin, îi face semn lui Țamblac. Mă... mă obsedează, zice

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
curge tot sângele blestemat al Mușatinilor! Spune-i că voi fi răzbunat! Spune-i că vreau să trăiesc! Să mă arunce în temniță! Pe viață! Vreau să trăiesc! Oricum! Nu vreau să mor!!!... Nu vreau să mor!!! Sora plânge în hohote, dar tace, tace... Isaia varsă fiere. Se îneacă... Scuipă fiere...Sarcastic, cu ură, izbucnește: "Dragoste"! O... o scârnă împuțită! O viperă! Viperă! aruncă el vorba grea și scuipă. Ștefan ridică ochii spre cer: Doamne!... "Izbăvește-mă de cel viclean"... Să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]