7,197 matches
-
a întregii umanități (...) sau frigul existențial, stare neomodernă, cu configurări în întreaga operă a lui Nichita Stănescu, marchează și discursul liric al Anei Blandiana, ca o pecete de intranzitivitate cu contemporaneitatea, cu o realitate tangibilă" (Vezi Georgeta Adam, Ana Blandiana: Imaginarul liric sau pasul dintre materie și spirit, în "Pro Saeculum", nr. 3, 2007, p. 31). 74Vezi Iulian Boldea, Neomodernismul poetic românesc, în "Observator cultural", nr. 223, iunie 2004, p. 15. 75Ibidem, p. 15. 76Ibidem, p. 15. 77Ibidem, p. 15. 78Vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Observator cultural", nr. 223, iunie 2004, p. 15. 75Ibidem, p. 15. 76Ibidem, p. 15. 77Ibidem, p. 15. 78Vezi Gheorghe Grigurcu, Ethosul Anei Blandiana, în "România literară", nr. 3, 26 ian. 1 febr. 2005, p. 9, apud. Georgeta Adam, Ana Blandiana: Imaginarul liric sau pasul dintre materie și spirit, în "Pro Saeculum", nr. 3, 2007, p. 31. 79Vezi Ibidem, p. 9, apud. Georgeta Adam, art.cit., în "Pro Saeculum", nr. 3, 2007, p. 31. 80Vezi Ana Blandiana, De la cenzura ca formă de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
însă a pierde în vedere dezideratul artei veritabile". 139Despre care autoarea conchide că: sunt greu de încadrat într-o formulă narativă. Criticii au propus formula oniricului, dar ar putea fi socotite în mod egal fantaste, la granița dintre real și imaginar, explorând realitatea sensibilă în legile ei fundamentale, numai jalonată circular de fantezia pură. Față de primul volum, întâlnim aici o înclinație sensibilă spre comentariul abstract, recursul la mecanismele imprevizibile ale amintirii pentru a da realului contururi semnificative" (Ibidem, p. 3). 140
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
suferința și de a educa îndrăzneala ripostei" (p. 118); Numai psihologic se explică acest refugiu al lui Heliade în lumea polifonică a simbolurilor biblice" (p. 143); În ethosul revoltei eminesciene, frenezia evocării dacice e un mijloc de defulare în imperiul imaginarului, un mod de a soluționa temporar criza spiritului retras defensiv într-o realitate proprie (p. 281); "Psihologic interpretând, "complexul de evadare" în istorie are la Eminescu un sens protector" (p. 285). Singurătatea... "Prin urmare, istoria e și ascunsă, și redimensionată
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
înțeles pre bătrăni"), curățire de păcat ( "arde cu focul lucrăriei sale toți mărăcinii iubirei de argint și tot feliul de hrésturi (?) ale păcatului"), vindecare ("și cu văpaia căldurii sale încălzéște sufletele și inimile céle degerate cătră Dumnezeu"), amintind, dintr-un imaginar creștin atotprezent, sabia de foc a Arhanghelului Mihail. Dincolo de originalitatea imaginilor, trebuie reținută arta nuanței de excepție prin care cărturarul valah, încărcând de fiecare dată metafora cu dublă funcție, de sens contrar, concepe cartea ca pe un farmakon ce, simultan
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
leu pentru furnici." Și alți autori medievali, între ei un Rabanus Maurus (cca 780 856), își însușesc acest topos, cu ecouri până în literatura modernă, de exemplu la Flaubert (Ispitirea Sfîntului Anton)121. Dacă ne gândim acum la reprezentarea furnicoleului în imaginarul medieval, răsfoind diferitele bestiarii europene disponibile pe internet, nu am găsit decât următorul desen dintr-un manuscris medieval din Franța. Dedesubt se vede inscripția explicativă în latină murmeleon formicae. 4. Clarificarea cuvintelor și a pasajelor obscure din textul Bibliei este
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de Ion Bălu și Andrei Rusu, vol.1, București, Editura Minerva, 1991. Câteva ipostaze academice Volume semnate de Elvira Sorohan În colecția Efigii au apărut: Maria Chețan, Ștefan Aug. Doinaș. Ipostaze ale operei: evocări, proză, teatru, aforisme Theodor Codreanu în imaginarul criticii, ediție îngrijită de Lina Codreanu Maria Octavian Pavnotescu, O viziune a poeziei 1 Avem în vedere următoarele titluri: Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu, Editura Minerva, București, 1982 (de acum, Ipostaze...), Introducere în istoria literaturii române, ediția
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Legendele Maicii Domnului, p. 40. 21 Mathei, 27:46, BB. 22 Simion Florea Marian, op. cit., p. 248. 23 Ibid., p. 224. 24 Tudor Pamfile, op. cit., p. 20. 25 Simion Florea Marian, op. cit., p. 30. 26 Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală, traducere de Marcel Aderca, postfață de Cornel Mihai Ionescu, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 297. 27 Simion Florea Marian, op. cit., p. 126. 28 Material cules "din Livenii-Noi, Dorohoi, dela un trecător" de D. Ahrițculesei, Ms.
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
58 Carte românească de învățătură, 1646, ediție critică de Andrei Rădulescu & Colectivul pentru vechiul drept românesc al Academiei R.P.R., București, Editura Academiei R.P.R., 1961, pp.37-38. 59 Într-o cheie de lectură unde, în același spațiu cultural, funcționează elemente din imaginarul comun, alegoria locuitorilor Moldovei, care, fără învățătură, vor fi "de pururea însătați și lipsiți ca și cum are fi într-un loc secetos fără de apă" amintește secvențele din basmele populare descriind hotarul pustiit și ars de secetă al Scorpiei, ori Ghionoaiei ( în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
pe care timpul nu pare s-o erodeze? E vorba de scriitura, de geniul romancierului capabil să ne facă să simțim fizic o epocă istorică, o lume. Totuși, ar mai fi acest roman ceea ce reprezintă el în literatură și în imaginarul nostru, fără întorsătura de situație pe care o pune în scenă? După ce a încercat s-o ucidă pe doamna de Rênal, surpriză, Julien nu mai este același om. Lumea însăși nu mai este aceeași pentru el: "privea toate lucrurile sub
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cunoașterii, imaginația a fost îndelung devalorizată de gîndirea occidentală. Astăzi există nenumărate tentative de a o reabilita. Studiind mai ales cazurile lui Galilei, Einstein și Bohr, Gerald Holton 178 subliniază importanța majoră pe care o are imaginația în descoperirea științifică. Imaginarul reprezintă însăși esența spiritului uman, afirmă Gilbert Durand 179. Adesea neclare, concepțiile asupra imaginației nu coincid sau chiar se opun. Este oare pertinentă definiția dată, printre alții, de Durand, care o numește "facultatea posibilului"? Imaginația nu este creație de posibile
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ridică; în jurul lor nu există o negativitate refulată care ar căuta să intre. Așadar; nu există decît ceea ce imaginația, care a înălțat palatul, a făurit 181." Imaginația constituantă este capacitatea de a crea fără model. Cornelius Castoriadis 182 vorbește despre imaginar instituant. Imaginației secunde (care reproduce, imită și combină imaginile) el îi opune imaginația primă cea care ne interesează de altfel pe care o consideră radicală. Creînd ex nihilo imagini, dar mai ales forme (în special noi forme de gîndire) imaginația
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
W. de Kotzebue, aflat în trecere prin capitala Țării Moldovei, aprecia, exagerând desigur, că "orice urmă de oraș oriental s-a șters; numai turcul, care vinde rahat la poarta Mitropoliei și-și linge degetele vânzând a mai rămas"26. În imaginarul și limbajul reconstitutiv al epocii, tipul ideal al orășeanului era burghezul, "un om ca oamenii", care trebuia să fie, potrivit ,,regulilor obștești", abonat ,,la un cabinet de lectură", să bea șampanie, să fie îmbrăcat după ultima modă, să poarte baston
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
matern, dar împărțind cu alte limbi spațiul lingvistic al unui loc geografic dat. Și, mai cu seamă, francofonul se vede pus față în față cu o civilizație diferită de a sa, cu care nu are în comun nici referințele, nici imaginarul. El poate, bineînțeles, să se încăpățîneze să rostească această diferență, sau se poate alina "cuibărindu-se" într-un loc lipsit de contururi fizice, un loc formidabil de libertate și creativitate transculturale, un adevărat spațiu identitar, capabil să producă forme noi
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nord-american, precum călătoria, exilul, frontiera, ruptura, dar acest spațiu e mai degrabă sursa unei conștientizări, a unei mutații intime și chiar a unei reapro prieri a sinelui prin inspirația creatoare. Muntele solitar Ungava este una din acele structuri antropologice ale imaginarului, de care pictorul Pierre Cadorai se servește pentru a-și desăvîrși metamorfoza, mitul american de bază suferă la rîndul său subtila transformare pe care o antrenează franceza ca limbă de expresie, iar acel loc anume se conturează la jumătatea drumului
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Pierre Cadorai se servește pentru a-și desăvîrși metamorfoza, mitul american de bază suferă la rîndul său subtila transformare pe care o antrenează franceza ca limbă de expresie, iar acel loc anume se conturează la jumătatea drumului dintre real și imaginar, dintre aici și altundeva. Francofonia astfel concepută ar fi generatoarea unui între, a unui loc hrănit cu toate așteptările vane și cu toate proiecțiile magice, structurînd povestirile, încălecînd granițele, asumînd rolul unui cronotop transversal. Pierre Cadorai poartă în el o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
într-o limbă presupune o organizare a unui anumit "locaș al cuvîntului" care se joacă în tensi unile lingvistice, culturale, estetice, chiar politice. În Elveția ro mandă, această "supraconștiință a scriitorului francofon" capătă accente inedite: Se revelează astfel un nou imaginar francofon, care nu mai este cel al generalităților abuzive, ci al singularităților și tensiunilor creatoare de limbaje." (Lise Gauvin, 1997) Este vorba, acolo, de a circumscrie niște particularități ale vorbirii din Vaud sau din Valois, de pildă, în mijlocul schemelor culturale
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
relația cu alteritatea. Dacă ne gîndim, de exemplu, la portretul locuitorilor din Vaud, al lui Jacques Chessex, sau la jurasienii din textele lui Anne Lise Grobety, vom vedea că ei au în comun, probabil, capacitatea de a face să înflorească imaginarul într-un spațiu înrădăcinat în divers, ca să-l evocăm pe scriitorul martinichez Edouard Glissant (care se referea la limba creolă, dar extrapolarea nu e cîtuși de puțin forțată): (...) limba creolă apare ca fiind organic legată de experiența mon dială a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
un ținut necunoscut"... Alegem franceza pentru a fi mai liberi și mai protejați, această apropriere lingvistică deschizînd un drum către celălalt și către sine, un fel de alteritate-identitate consensuală, ce permite accesul la un spațiu interior fără alte ancore decît imaginarul. Identitate multiculturală în literatura francofonă. Cazul lui Atiq Rahimi 1. Limba ca diferență Mai avem încă nevoie de o "identitate"? Mai este ea posi bilă, revendicată sau de dorit în era globalizării, a metisajelor a "creolizării" (Edouard Glissant) lumii? Nicicînd
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mai mari civilizații și care a servit în egală măsură drept instrument colonizator nu ar avea cum să rămînă un idiom național pur. Strălucirea universală a fran cezei se manifestă, în esență, în două direcții divergente, două struc turi ale imaginarului opuse, anume ceea ce am numit limba "îngustă", "gîtul" pîlniei, cea care e percepută ca fiind castratoare și domina toare de către cei care o suportă, respectiv limba "evazată", cea care, dimpotrivă, permite unui prea-plin sufocat din varii motive să evadeze și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu conotații multiple, însă asimilabile, în mare, celor doi poli menționați mai sus. Pe de o parte, avem jugul, supunerea, gîtuirea identitară care se traduce și prin limba cuceritorului și care înghite limba (limbile) dominată (e): Cum să scrii cînd imaginarul tău se adapă, din zori și pînă-n vise din imagini, gînduri, valori care nu sunt ale tale? Cum să scrii cînd ceea ce ești vegetează în afara elanurilor ce-ți determină viața? Cum să scrii cînd ești dominat? (Patrick Chamoiseau, 1997) De
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
permite toate îndrăznelile pe care propria-i limbă i le interzice adesea și descoperă, cu minunare, un spațiu fără legături fixe, o rădăcină zburătoare. Există cei care își plimbă lumea de origine prin interiorul limbii franceze, există cei care lasă imaginarul Celuilalt să-l pătrundă pe al lor, să i se substituie chiar ; există, în fine, cei care fac neostoite drumuri dus-întors între "țara de aici" și "țara de acolo" (după cum le numește Marius Daniel Popescu), creolizînd limba, fără s-o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
călătorie inițiatică pentru Atiq Rahimi, venit pe lume într-o limbă, persana, care i-a transmis toate tabuurile, inter dicțiile și limitele sale, impunîndu-i astfel un gen de autocenzură involuntară, o pudoare în manipularea cuvintelor, căci nu există doar un imaginar al limbilor, ci și un inconștient al fiecărei limbi. În schimb, în limba sa adoptivă, franceza, cum e vorba de o alegere conștientă, lanțurile cad și cuvîntul multicultural se eliberează către o unitate unduitoare, nelimitată. Limbă majoră, destin minor? Spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
reprezintă (sau, cel puțin, a reprezentat) o alegere estetică elitistă, o cale regală pentru a intra în "curtea celor mari". Totuși, o anume ambivalență subzistă, alimentată de înstrăina rea resimțită în acel între două limbi, între două culturi. Altfel spus, imaginarul și expresia acestor scriitori sunt marcate în același timp de dorința de deschidere spre lume și de înrădăcinarea în teritoriul cultural originar. Nu e întotdeauna confortabil să devii o rădăcină zburătoare, și asta provoacă un conflict permanent între autenti citate
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vibrația" cuvintelor și despre faptul că ele sunt "mereu semnificative" pentru el, care a ales să "se îndepărteze de nonsensul, de absurditatea lor". (Idem.) E vorba aici de o altă formă de contaminare etnică a imagina rului limbii franceze prin imaginarul limbii române. În estetică a cuvîntului creator de univers stabil, potrivit logicii aristotelice, a terțului exclus. În vreme ce pentru limba română, actualul și virtualul conotațiilor cuvintelor, înghețate în rostire, au o forță egală și ace eași valoare ontologică, fără să joace
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]