4,420 matches
-
sensul pe care-l dau eu acestui cuvânt: adică un exercițiu social ce ascunde sau exprimă o vocație! Nu, nu, dle Liiceanu, a existat o revoluție, deși dumneata și unii acoliți ai dumitale au contestat-o cu vehemență și plicticoasă insistență - dovadă că dumneata și alți câțiva scriitori de talent ai României v-ați „fracturat” vocația ce părea una autentică și fusese sprijinită de unii oameni inimoși, bucuroși de a saluta o nouă și viguroasă viitoare energie creatoare. Paradoxul face că
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care a cam pățit același lucru, În forme mai aspre deoarece a fost mai radical decât mine, dar și mai puțin cunoscut, mai puțin prestigios În lumea noastră literară, nu a Înțeles bine ce i se Întâmplă și, fiind cu insistență naiv, cum sunt copiii și poeții, s-a supărat pe toată lumea, inclusiv pe securiști. Nu, În ce mă privește eu nu m-am „supărat” aproape pe nimeni; nici pe tov. colonel Tăbăcaru, care a ajuns apoi general de securitate, când
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Sau vise! Și azi, aflat În al optulea deceniu de existență, la patruzeci de ani de la plecarea dintre cei vii, figura Tatălui meu - un bun și onest tată de familie, un vrednic cetățean! - Îmi apare În vise, cu o ciudată insistență și regularitate, Încruntat, aproape dușmănos, de parcă nu mi s-a sfârșit copilăria, dependența de teribila sa autoritate, incapacitatea mea de a fi stăpân pe actele și reacțiile mele. Și-apoi, tinerețea! Pubertatea, adolescența și lunga, sâcâitoarea mea post-adolescență, timp În
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
numele marelui poet român - după părerea mea, pe care o argumentez În multe texte recente, aflat acum la o vârstă a judecăților definitive, printre cei mai originali și importanți poeți europeni postbelici! - nu apare În nici un fel și niciunde. La insistențele mele, un pic cam nerăbdătoare probabil, Matei, În felul său „superior” și sarcastic, a tranșat: „Dragul meu, tu și «voi» Îl vedeți pe Nichita supradimensionat. Da, nu contest, el a avut o anume valoare și importanță În turbionul confuz și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
alt timp, așa cum o făceau până la el nu puțini prozatori de marcă, ci o condiție sine qua non a existenței! Numai printr-o anume strategie a memoriei, a unor „noduli” de existență, ce reapar și se repetă cu o anume insistență, de parcă ar fi niște „mesageri” care ne obligă să luăm act nu numai de clipele care ne curg sub ochi și se duc, se aruncă să se topească În valurile informe cele mai adesea ale așa-numitului trecut, dar „ei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Occident, dar chiar În țările comuniste „frățești“. Unii reușeau totuși să obțină pașaportul și mult dorita viză de ieșire și adesea nu se mai Întorceau. Membrii familiei rămași În țară erau supuși la tot felul de tracasări. După ani de insistențe (uneori și de intervenții occidentale, sau, mai sigur, contra cost), cel plecat Își aducea și soția sau soțul și copiii... Se trecea și clandestin peste graniță (În Iugoslavia sau Ungaria). Și se și murea, fiindcă grănicerii trăgeau. Idealul pentru cine
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
și soția sau soțul și copiii... Se trecea și clandestin peste graniță (În Iugoslavia sau Ungaria). Și se și murea, fiindcă grănicerii trăgeau. Idealul pentru cine voia să plece era să aibă rude În străinătate, care-l puteau solicita cu insistență sau cumpăra. Regimul Ceaușescu s-a specializat În negoțul cu oameni (sursă prețioasă de devize!). Emigranții români au Împânzit lumea, din Europa Occidentală până În America și Australia. Cu atât mai de Înțeles este plecarea masivă a minoritarilor spre conaționalii lor
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
cam suspectă, de mare trecere În secolul al XIX-lea, dar astăzi În genere abandonată, i-a sedus pe mulți autori români și Încă nu este complet uitată În exercițiile intelectuale românești. „Cum suntem noi?“, Întrebare obsedantă și care, prin insistența ei, reflectă mai curând un minus decât un plus de specific național. Adunându-se relativ recent Într-o singură națiune și Împrumutând atât de mult de la alții, românii au tot căutat argumente pentru a-și sublinia personalitatea. Satul românesc, ca
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
privește, se Înțelege, doar pe români; se Încadrează Într-o tipologie universală. Românii se remarcă Însă printr o instabilitate accentuată a Panteonului (reflectând instabilitatea efectivă a României din ultimul veac), printr-un accent apăsat asupra principiului de autoritate și prin insistența invocării precedentelor istorice, În probleme care țin strict de prezent — ca și când eroii trecutului ne pot Învăța ce să facem astăzi, Într-o lume cu totul schimbată și care se schimbă tot mai repede! O Înșiruire completă ar fi obositoare. Să
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
refuzat să mă supun vreunui test, a angajat un avocat. Am angajat și eu un avocat. Avocatul ei susținea că „băiatul seamănă în mod izbitor cu domnul Ellis“, în timp ce avocatul meu a contracarat, fără prea multă tragere de inimă, la insistențele mele, că „băiatul seamănă izbitor cu un anume domn Keanu Reeves!“ (semnul de exclamare a fost ideea mea; ruina relației cu Keanu, din cauza exclamațiilor, nefiind ideea mea). Testele la care legea m-a obligat să mă supun au dovedit că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Dunes. Tata stând lângă mine la ieșirea din sala de festivități după ceremonia absolvirii liceului. Port o tichie roșie și o togă și tocmai fumasem iarbă. Există un spațiu vizibil între noi. Îmi amintesc că prietena mea făcuse fotografia la insistențele tatălui meu. (Mi-am amintit de dineul în cinstea evenimentului mai târziu în seara aceea, în Turnul Trump, când, beat fiind, s-a dat la ea.) O altă fotografie cu noi amândoi. Am șaptesprezece ani - ochelari de soare, nu zâmbesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Dvs., deoarece știu de la Gabriela unele lucruri În legătură cu persoana respectivă și nu aș vrea să procedez În alt fel decât așa cum mă veți sfătui Dvs. Am nevoie de o hotărâre pe care să o luăm Împreună, nedorind ca la alte insistențe posibile din partea sa, să nu știu cum trebuie procedat. Îmi spune de asemenea În scrisoare că a completat acest chestionar pentru cei ce au fost colaboratori ai revistei „Înmuguriri” și așteaptă completarea lui și pentru Doina Bucur - spre a-l trimite la
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
să dau unul și atașatului militar român, eu Îi răspundeam, că s-ar putea să mă trimită În țară; voiam să mai rămân În Franța. Eram bursierul Guvernului Francez, regulat Înscris la alte examene și cu livretul militar vizat. La insistențele repetate ale lui Eugen Ionescu Îi ofer și atașatului militar, colonel Tomoroveanu, un exemplar. La 3 zile după acest moment, primesc adresă din partea atașatului militar, să mă prezint și mi se Înmânează ordin de chemare și plecare În țară. Caut
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
fiicele artistei Nora Marinescu, a vizitat În mare grabă muzeul (de fapt „Galeria oamenilor de seamă”, n.n.) din Fălticeni. Țin să vă spun că În programul ONT nu era rezervat pentru orașul Fălticeni decât un popas de 10 minute. La insistențele noastre, conducătoarea autocarului a fost extrem de Înțelegătoare și a acceptat să stăm ceva mai mult, pentru a putea vizita muzeul. Vreau să mulțumesc pe această cale tov. ghide și În special D-nei Lovinescu (Stela Lovinescu, n.n.), care, deși era ora
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
fotografiile mamei noastre. Apoi ne-a prezentat cu multă pricepere exponatele din muzeu, fără Însă a spune nici un cuvânt referitor la activitatea artistică a Norei Marinescu, În fața excursioniștilor, deși știa că fiicele sale sunt În acest grup și că la insistențele noastre s-a deranjat să ne deschidă muzeul mai devreme. Vă spun sincer că față de grupul din care făceam parte, ne-am simțit destul de prost, mai ales că toți știau pentru ce am vrut să vizităm muzeul . Totuși găsesc o
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
e confuz de tot. (A avut o ușoară congestie cerebrală). Trimit una din cele mai recente fotografii ale sale. I-am transmis omagiile matale, spunea: da! da!, dar mă Îndoiesc, că-și aduce aminte de mata. Uită Îngrozitor. Cerea cu insistență să vin și m-am dus, crezând, că-l pierdem și nu voiam să am remușcări. M-a recunoscut, s-a bucurat mult, m-a sărutat și nu mă mai lăsa să plec, deși venisem cu mașina unui medic prieten
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
nu moare cu una, cu două. O parte din conținutul cărții a apărut inițial în revista Contrafort, celelalte episoade, după o pauză mai lungă, le-a adăpostit revista Sud-Est cultural de la Chișinău. Mulțumim redactorului-șef al acesteia, Valentina Tăzlăuanu, pentru insistența ei de a ne fi făcut să ducem până la capăt transcrierea acestei experiențe, regăsindu-i savoarea originară, învestind-o cu o valoare nouă, imposibil de calculat dinainte. Mulțumim, de asemenea, Consiliului Editurii Cartea Românească pentru că a aprobat publicarea cărții, înțelegând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai mică, înconjurată de jur-împrejur de ziduri cu portic: sunt galerii dispuse pe trei niveluri, pe care le străbați învârtindu-te în patrulater. În mijlocul strâmtului perimetru se află o fântână de lemn, zăvorâtă, acoperită cu olane. Plouă cu aceeași morocănoasă insistență. Căutându-mi grupul, trec pe lângă pâlcurile de turiști (mulți nemți - e și istoria lor!), mai ales bătrâni albinoși, cu frunți ridate și obraji scofâlciți, și femei în pantaloni. Apar însă și tineri, și copii cu rucsacuri. Nu mi-am imaginat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
noștri letoni. Facem o poză cu Andrei Bodiu și cu fetele din stafful local, pe fundalul roș-galben al trenului nostru, pe care scrie în spaniolă „Literaturos Ekspresas Europa 2000”. După dansul nebun de pe navă, fetele mă înghesuie cu întrebări. La insistențele lor, le promit să mai vin și anu’ următor la Riga, când vom dansa fără întrerupere, zi și noapte, și ne vom deda la orgii. Chiar dacă a plouat mai tot timpul, programul a fost excelent, iar comitetul organizatoric - blond și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
-i mai rețin numele) - un ins cu plete cărunte și unsuroase, în haine peticite, curgându-i la podele, cu cearcăne vinete sub ochi și pomeții obrajilor supți ca la Zosima din Frații Karamazov. În liniștea care se lasă anevoie, la insistențele repetate ale gazdelor, exoticul „director de conștiință” proclamă răgușit, citind dintr-o hârtie boțită, „eliberarea spiritului rus de canoanele comunismului și ale capitalismului depravat”. Asistența izbucnește în aplauze frenetice. Rusia își caută propria vocație și, pe acest drum presărat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ales femeile, copiii și bătrânii, este ruinată și devastată întreaga Cecenie. Acțiunile militare vor conduce la exterminarea completă a micii națiuni cecene, care a fost încorporată în mod forțat în Imperiul Rus, în secolul al XIX-lea. Vă rugăm cu insistență, Domnule Președinte, să manifestați bunăvoință și spirit rațional, dar, mai ales, să dați dovadă de umanismul unui mare lider al unei mari țări, angajându-vă întreaga dumneavoastră abilitate politică și diplomatică, precum și puterea administrativă, pentru a pune capăt acestui oribil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și de înverșunarea anacronică de a-și impune voința altor popoare. Cu stimă, Scriitorii europeni Așa sună textul scrisorii de protest, a cărei inițiativă aparține colegilor noștri ucraineni. Mai ales Andriy Bondar manifestă o mare fervoare și, drept să spun, insistența cu care ne somează să semnăm nu-mi prea place. Sigur că vom semna, dar să vedem mai întâi textul, conceput de Mikola Ryabchiuk - cel mai vârstnic component al team-ului ucrainean, un respectat critic literar de la Kiev. Și textul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
această condiție, am retras-o. A figura în „planul” singurei edituri naționale era în sine o performanță, el, acest plan, se făcea cu ani înainte și trecea prin ciurul a nenumărate foruri și cenzuri. Deși mi-a publicat romanul, la insistențele lui Geo Bogza, el însuși „pisat” de Nichita Stănescu, față de care avea o mare slăbiciune poetică - Bogza se voia în primul rând poet! -, Gafița, politruc și probabil informator al securității (după vreo zece ani, M. Preda, directorul Cărții Românești, unde
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
tot în jurul Franciscăi, lansându-mi astfel cartea de debut cu brio. Deoarece, după trei ani de la acea primăvară a lui ’58 când mi se pare că l-a certat pe Nichita că mă adusese „în grup”, după trei ani de insistențe ale poetului, dar și după ce a citit prima variantă a romanului meu de debut, atitudinea lui s-a schimbat brusc, mi-a prezis un viitor „măreț” în proza română și mefiența lui instinctivă din primii ani s-a schimbat în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
am devenit membru de partid în toamna lui ’67, după două romane publicate și după ce eram așezat deja, de cei mai prestigioși critici, într-o filiație flatantă, între H.P. Bengescu, Camil Petrescu și Dostoievski sau Faulkner, și am acceptat, la insistențele lui Dumitru Popescu, secretar al c.c., în ’69, să devin și membru supleant c.c., foarte lucid că-mi pierd o parte din stima colegilor și a publicului, dar crezând, ca atâția alții, în pragmatismul lui Ceaușescu al acelor ani
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]