KorAP: Find »[drukola/base=intervenție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...137 138 139 ...5446 >

136,133 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

istoriei societăților noastre a fost conceptualizată de filosofi. Thomas Hobbes de pildă, convins de cadrul pro-fund dezordonat al naturii, în care "omul este lup pentru om", a pledat pentru un Stat atotputernic. Ordinea nu ar putea proveni decît din această intervenție a Leviathan-ului. Într-un anume mod, Georg W. M. Hegel a reluat aceeași idee, Statul fiind pentru el cea mai înaltă formă a rațiunii, cel mai bun mod de a asocia realul și raționalul. Dacă Hobbes se baza pe cauze

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
produs natural, ci unul cultural, ce corespunde unor societăți particulare. Iată de ce chestiunea statului a preocupat marile nume ale sociologiei. Emile Durkheim mai întîi, care se înscrie într-o perspectivă evoluționistă conform căreia accentuarea diviziunii muncii în societățile civilizate reclamă intervenția Statului. Cînd Statul este mai puternic se cheamă că individul este mai respectat, cu atît mai mult cu cît solidaritatea "mecanică" a vechilor structuri social, fondată pe constrîngere, vine după o solidaritate "organică", bazată pe schimburi și interdependențe. O constatare

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
în cadrul comercial. De aceea se dezvoltă inițiative private colective, care urmăresc binele comun al întregi populații sau doar a unei părți din aceasta. Cum aceste inițiative nu sunt suficiente întotdeauna, iar uneori devin chiar surse de conflict, se impune o intervenție superioară, cea a administrațiilor publice. Superioritatea lor provine din faptul că au o legitimitate politică și dețin monopolul violenței legale. Pe de altă parte, ele articulează nivelele locale și centrale ale acțiunii publice. Ele dispun, de asemenea, de o anumită

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de altă parte, ele articulează nivelele locale și centrale ale acțiunii publice. Ele dispun, de asemenea, de o anumită marjă de manevră care le permite să interfereze în sectorul comercial prin dezvoltarea proprietății publice. Această superioritate nu împiedică subsidiaritatea, căci intervenția publică nu trebuie să aibă loc împotriva altor forme de producție, ci în mod complementar cu acestea. F. von Hayek consideră că, din punct de vedere istoric, piața a apărut înaintea Statului și consideră concurența ca pe un dat natural

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Statului, al reprezentanților săi, cît și a impactului acestora asupra ansamblului economic național și/sau internațional, asupra bunăstării cetățenilor. Natura tranzacțiilor, luarea deciziilor și alocarea resurselor sunt diferite față de sistemul privat. Economia publică examinează prestațiile sectorului public, ca și diferitele intervenții ale Statului, preponderent financiare, sau reglementări de natură juridică, realizate cu scopul de-clarat de a promova o ameliorare a bunăstării individuale și colective și o mai bună justiție socială. Sunt analizate politicile economice ale autorităților publice, cele redistributive, de stabilizare

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Dar și promotorii sistemului capitalist au avut, de-a lungul timpului, opinii diferite referitoare la această chestiune. Autorii liberali, clasici și neoclasici, rezervau autorității guvernamentale un rol minor în economie. Adam Smith, patriarhul științei eco-nomice, admitea ca legitimă și necesară intervenția statului atunci cînd vizează asigurarea cadrului legal necesar garantării libertăților individuale, ordinea publică, apărarea, educația de masă, dreptatea socială și chiar pentru unele lucrări publice de impact social major și care nu oferă atractivitate pentru întreprinzătorul privat, din pricina profitabilității scăzute

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Statului trebuind limitată la protecția individului. La fel, John Stuart Mill, care aprecia concurența pentru lumea industrială ca avînd aceeași importanță cu a soarelui pentru lumea fizică, ea asigu-rînd reglarea și funcționarea economiei. Acest liberalism practic cere rezistență la orice intervenție a Statului și este aplicat la toate actele vieții economice: libertate a muncii, libertate a schimburilor, libertate a prețurilor, a dobînzilor etc. "Unicul scop spunea J.S.Mill care îi îndreptățește pe oameni, individual sau colectiv, la ingerințe în sfera libertății

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
utilizării mîinii de lucru, a dobînzii și a banilor a revoluționat politica macroeconomică, punînd în evidență rolul primordial pe care guvernul și bugetul public îl au de jucat în stimularea economiei și realizarea echilibrului macroeconomic. Doctrina keynesiană se bazează pe intervenția fiscală și monetară activă a guvernului în economie, pentru stimularea cererii, a creșterii și ocupării. "Abordarea keynesiană propunea ca guvernele să soluționeze cererea efectivă în cîteva moduri: să o facă să crească, dacă va fi amenințată și să o reducă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
c) Valorile sociale nu sunt reflectate în deciziile de piață, dar joacă un rol în determinarea angajării forței de muncă, a prețurilor și a creșterii economice. După anii '80, modelul economic dominant a pus accentul pe liberalizare și pe restrîngerea intervenției guvernamentale și a ponderii sale în economie, globalizarea accelerată accentuînd și mai mult acest proces. Monetariștii au apreciat că gestionarea economiilor moderne nu trebuie realizată prin intervenția guvernului, ci prin controlul masei monetare, economiștii ofertei au pledat convingător pentru dereglemen-tare

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
anii '80, modelul economic dominant a pus accentul pe liberalizare și pe restrîngerea intervenției guvernamentale și a ponderii sale în economie, globalizarea accelerată accentuînd și mai mult acest proces. Monetariștii au apreciat că gestionarea economiilor moderne nu trebuie realizată prin intervenția guvernului, ci prin controlul masei monetare, economiștii ofertei au pledat convingător pentru dereglemen-tare și pentru stimularea ofertei care-și creează piața, ca la Say, toți neoliberalii recomandînd o decizie guvernamentală mai scăzută. Străpungerea tehnologică specifică noii economii o face și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
focalizate pe performanță."12 2.1.2. Criterii de evaluare a rolului guvernelor în economie Problemele care apar în privința determinării rolului pe care îl are de jucat un guvern în cadrul sistemului economic includ, în primul rînd, mărimea (amploarea) și scopul intervenției guvernamentale. Includ pro-blema proprietății, baza redistribuirii avuției prin intermediul politicilor de venituri și cheltuieli, responsabilitatea finanțării și a prestării serviciilor publice, metodele cele mai eficiente etc. În sistemul capitalist, cu toate că acumularea de avuție este ma-re, aceasta se concentrează tot mai

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
între elementele contradictorii prezentate poate asigura echilibrul de forțe economice și politice. Cînd acest echilibru este consolidat putem vorbi despre o societate bazată pe beneficiu, complementaritate între sistemul economic de piață și sistemul politic democratic. Dar ce înseamnă, de fapt, intervenția Statului în economie? Po-trivit lui B. Milanovici, "amestecul Statului se definește ca fiind ansamblul acțiunilor Statului care: a) limitează sfera opțiunilor unui agent economic, sau b) face ca un agent economic să nu fie în întregime responsabil pentru deciziile sale

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
clasificate ca economii mixte. În acestea, guvernul este considerat un furnizor important, dar nu dominant de bunuri și servicii. În general, cheltuielile guvernamentale acoperă în aceste economii 25-50% din P.N.B. Sectorul privat este predominant, dar și acesta este reglat prin intervenții guvernamen-tale (prețuri, subvenții, impozite, reglementări). Opusul economiilor mixte sunt cele de tip socialist sau comunist. Aici toate deciziile economice sunt luate în colectiv de comitete dirijate politic. Prețurile sunt administrate de Stat, la fel veniturile și cantitățile produse și distribuite

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
sistemului politic și economic. 2.1.2.2. Criterii efective 1) Criteriul fundamental de evaluare a economiei de piață este reprezentat de eficienta alocare a resurselor. Dacă în realitate, piața ar realiza această alocare, nu ar mai fi nevoie de intervenția guvernului. Dar cum nu este cazul, putem evalua acțiunile guvernului prin prisma promovării eficienței și competitivității în realitatea economică și a legilor menite să faciliteze aceste scopuri, ca și altele, cum ar fi: dreptatea, echitatea, justiția, libertatea, realizabile prin intermediul instituțiilor

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
neoclasice, există cel puțin două cauze posibile ale eșecului pieței: Prețurile nu egalează costurile marginale în toate sectoarele economiei; Prețurile nu reușesc să înglobeze toate costurile și beneficiile. Totuși, aceste situații nu reprezintă un îndemn automat la acțiune din partea guvernului. Intervențiile acestuia în cazuri de nereușită a pieței ar trebui să aibă loc numai în cazul în care se așteaptă o creștere evidentă a eficienței ca rezultat al unei asemenea intervenții. Un mediu de afaceri necompetitiv poate avea drept cauză și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
situații nu reprezintă un îndemn automat la acțiune din partea guvernului. Intervențiile acestuia în cazuri de nereușită a pieței ar trebui să aibă loc numai în cazul în care se așteaptă o creștere evidentă a eficienței ca rezultat al unei asemenea intervenții. Un mediu de afaceri necompetitiv poate avea drept cauză și limitarea output-urilor de către monopoluri. Din cele cîteva tipuri de monopol, preocuparea cea mai mare a economiei publice se îndreaptă spre monopolurile naturale bazate pe așa-numita "economie de scară

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
apar din cauza indivizibilităților din rețelele de distribuție. De ce limitează costurile descrescătoare posibilitățile pieței? Pentru că, de vreme ce costurile marginale sunt mai mici decît cele medii, un preț stabilit egal cu costurile marginale va face firma să sufere o pierdere. Atunci este necesară intervenția guvernului pe piață prin cîteva posibile soluții, inclusiv subvențiile și naționalizarea. Pentru țările aflate în tranziție, problema tipică o constituie mediul economic necompetitiv, datorită în principal supraviețuirii compartimentelor de tip monopolist, cîtă vreme există încă puțini furnizori sau producători de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
în tranziție, problema tipică o constituie mediul economic necompetitiv, datorită în principal supraviețuirii compartimentelor de tip monopolist, cîtă vreme există încă puțini furnizori sau producători de bunuri și servicii, iar unele piețe sunt dominate de elemente corupte. Aceasta impune anumite intervenții din partea guvernului, cum ar fi controlul temporar al prețurilor. Un alt rol al guvernului poate fi remedierea lipsei de informație de pe piață. Toate țările trebuie să decidă: ce servicii vor fi produse în întregime de către sectorul public; ce servicii vor

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
furnizeze bunurile publice sau mixte: guvernul, sectorul privat, asociațiile voluntare, sau toate împreună? Nu există răspunsuri tip la aceste întrebări, soluții aplicabile erga omnes, ci o întreagă paletă de variante posibile. 2.1.3.3. Baza socială Baza socială a intervenției guvernului are în vedere, în principal, rolul distributiv și redistributiv al său, vizînd atenuarea inegalităților și asigurarea cît mai bună a bunăstării populației. Intervenția guvernului se poate justifica în situații în care piețele, în funcționarea lor produc o foarte marcantă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
ci o întreagă paletă de variante posibile. 2.1.3.3. Baza socială Baza socială a intervenției guvernului are în vedere, în principal, rolul distributiv și redistributiv al său, vizînd atenuarea inegalităților și asigurarea cît mai bună a bunăstării populației. Intervenția guvernului se poate justifica în situații în care piețele, în funcționarea lor produc o foarte marcantă inegalitate în distribuirea venitului, putînd lăsa pe unii cu resurse insuficiente pentru asigurarea unui standard minimal de viață. În principiu, teoreticienii sunt de acord

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
sprijini implementarea unor schimbări. Pe acest fond, apar desigur destui politicieni care să flateze indolența colectivă, să încurajeze asemenea opțiune conservatoare și să întrețină pe seama ei o întreagă structură, oligarhie birocratică. Există o sumă de argumente care explică limitele succesului intervențiilor guvernamentale. Acestea pot fi clasificate în trei grupe: a) Argumente de ordin general ale nereușitei guvernamentale; b) Argumente legate de "opțiunile publice" (luarea de decizii colective); c) Argumentele birocrației. a) Există o serie de argumente care decurg din natura inerentă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de "opțiunile publice" (luarea de decizii colective); c) Argumentele birocrației. a) Există o serie de argumente care decurg din natura inerentă a oricărei activități guvernamentale. Unele dintre ele pot fi clarificate prin următoarele întrebări: Pot fi definite cu precizie scopurile intervenției guvernamentale? Se poate defini cea mai bună cale de atingere a acestor scopuri? Pot fi implementate măsuri de reformă fără rezultate neprevăzute? Răspunsul la aceste întrebări este negativ. Nu va exista vreodată un consens cu privire la nivelul ideal de ocupare a

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
birocratice, de introducere a unui "non management public", sau "management cu stimulente de piață". Cu toate acestea, un anumit grad de ineficiență rămîne una din trăsăturile standard ale administrației guvernamentale. În economiile aflate în tranziție, există solicitări (necesități) suplimentare pentru intervenții guvernamentale, printre care: organizarea privatizării; pregătirea-adaptarea-revizuirea noului sistem legislativ; educația, formarea unor noi mentalități; controlul (parțial și tranzitoriu) al prețurilor; furnizarea unei cantități mai mari de servicii publice decît standardele occidentale; acordarea de subvenții pentru restructurare, inclusiv sectorului privat ș.a.

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
riveranii marilor axe de transport suportă zgomotul, poluarea atmosferică etc. Altfel spus, punctul de echilibru obținut spontan pe piață, plecînd de la costurile private, nu este un punct optimal. El nu permite o bună afectare a resurselor și se impune o intervenție pentru ca acele cantități schimbate din bunul născător de toxine să se modifice pentru a reduce costul social. De la punctul de echilibru trebuie ajuns la un alt punct ce semnifică o reducere a cantităților schimbate și o creștere a prețurilor. Într-

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
a exclusivității, adică absența interferențelor de tipul efectelor externe. Or, costul social reprezintă în mod cert o degradare a dreptului de pro-prietate privată. Originalitatea acestei noi abordări rezidă în faptul că ea nu justifică chestiuni cum sunt economia bunăstării sau intervenția economică a Statului. Configurația în care există carențe ale pieței relevă pur și simplu o absență sau o degradare a dreptului de proprietate, iar acesta trebuie restaurat, refăcut. Indemnizarea preventivă a unui poluator potențial de către cei care-i sunt victime

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]