5,452 matches
-
arabi împotriva populației israeliene pe tot cuprinsul Israelului între anii 2000-2004. La începutul acestor evenimente, în octombrie 2000, după reprimarea de către poliție a unor manifestații violente ale unor tineri arabi în Galileea, precum și după explozia provocată de un atentator sinucigaș islamic la discoteca Delfinariului de pe litoralul Tel Avivului la 1 iunie 2001 și demonstrațiile de protest ale unor evrei în fața moscheei Hassan Bek din vecinătate, tineri arabi israelieni din Yaffa, sub influența mișcării islamiste locale, dominată de extremiștii „curentului de nord
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
și locul de unde au pornit procesiunile religioase musulmane, inclusiv în timpul răscoalelor din prima jumătate a secolului al XX-lea. Dupa căderea minaretului în 1983, în 2000-2001 a fost renovată și redată după o pauză de zeci de ani uzului cultului islamic. Făntână rituală din vremea guvernatorului Abu Nabut din 1815, în stil "rococo otoman", prevăzută cu trei cupole mari și patru mici, e situată astăzi pe strada Ben Tzvi din sudul Tel Avivului. Călători și caravane de cămile își potoleau aici
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
de la Didgori. Mai mult decât atât, în 1122, georgienii au cucerit Tbilisi care a fost proclamat capitala regatului. Ca urmare, regiunea populată în principal de creștini Ghishi-Kabala (vestul regiunii Shirvan) a fost anexată de Georgia, în vreme ce restul regiunii Shirvan, majoritar islamică, a devenit un stat clientelar al Georgiei. În același an, anumite regiuni ale Armeniei au fost eliberate de sub dominația musulmană și au fost incorporate în statul georgian. În 1124, David a fost proclamat și rege al armenilor, incorporând Armenia nordică
Georgieni () [Corola-website/Science/306732_a_308061]
-
proclamată „stat ateu”. Pe această bază au fost luate măsuri împotriva preoților catolici, acuzați de colaborare cu regimul fascist al lui Mussolini, precum și a celor ortodocși (fiind acuzați de promovarea ideilor naționaliste); de asemenea au fost luate măsuri împotriva religiei islamice. S-au dărâmat bisericile, mănăstirile și moscheile, sau li s-au schimbat destinațiile; au fost închise peste 2100 de astfel de lăcașuri, pe întreg teritoriul albanez. În timpul perioadelor de post (Ramadanul, Postul Paștelui etc.) au fost distribuite în școli și
Enver Hodja () [Corola-website/Science/306843_a_308172]
-
(arabă: محمد, transliterat: Muḥammad; n. cca. 570, Mecca; d. 8 iunie 632, Medina) este întemeietorul religiei islamice și este considerat, de către musulmani, a fi un mesager și un profet al lui Dumnezeu, ultimul profet într-o serie de profeți islamici, așa cum se spune în Coran. În limba arabă numele Muhammad înseamnă "cel demn de laudă" (cf. "hammada
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
(arabă: محمد, transliterat: Muḥammad; n. cca. 570, Mecca; d. 8 iunie 632, Medina) este întemeietorul religiei islamice și este considerat, de către musulmani, a fi un mesager și un profet al lui Dumnezeu, ultimul profet într-o serie de profeți islamici, așa cum se spune în Coran. În limba arabă numele Muhammad înseamnă "cel demn de laudă" (cf. "hammada" "a lăuda", "a slăvi"). Forma "" este și ea corectă în limba română; este cea mai uzuală chiar (ex.: "Islamul", Dominique Sourdel, Humanitas, 1993
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
musulmani devotați în orașul Yatrib în 622, unde fusese invitat de două triburi rivale, care acceptaseră să-l recunoască drept conducător spiritual și se așteptau ca el să le arbitreze disputele. Acest eveniment se numește Hejira și marchează începutul anului Islamic. Hejira înseamnă în arabă "emigrare". Numele orașului este schimbat în Medina ('Orașul' (în arabă), ca prescurtare de la numele complet de 'Orașul Profetului' (al Madinat al-Nabi)) Muhammad devine conducătorul orașului și în scurt timp Medina devine capitala primului stat islamic. Acest
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
anului Islamic. Hejira înseamnă în arabă "emigrare". Numele orașului este schimbat în Medina ('Orașul' (în arabă), ca prescurtare de la numele complet de 'Orașul Profetului' (al Madinat al-Nabi)) Muhammad devine conducătorul orașului și în scurt timp Medina devine capitala primului stat islamic. Acest stat este imediat atacat de vecinii mai puternici din Mecca, însă Muhammad reușește să câștige câteva bătălii importante Badr și Uhud, asigurând securitatea statului său. Acesta continuă să se extindă și în cele din urmă Muhammad cucerește Mecca fără
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
de ani, in 632. La moartea sa, în peninsula arabică exista un factor de coeziune ce pentru prima dată în istorie, va duce, în deceniile și secolele următoare, la o veritabilă unificare a acesteia (și nu numai) într-un stat islamic. Chiar din timpul vieții Profetului s-a putut realiza o unificare religioasă în peninsulă, deși unificarea politică s-a facut doar mai târziu, în timpul primului calif, Abu Bakr. Impedimentul unificarii totale a fost dijma (zeciuiala, zakat-ul) percepută de agenții (" 'ummal
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
sub conducerea lui 'Aihala al-'Ansi, poreclit "negrul". Tradiția păstrează memoria acestei realități în diverse scrieri ale biografilor si istoricilor musulmani (de ex. visul lui Mahomed, si scrierile lui Balad-huri). Biografiile lui Muhammad care toate sunt produse de istoria oficială islamică, sunt 'istorii sfinte', apologetice ('hagiografii'). Ele subliniază atât umanitatea sa, cât și natura lui fantastică, relatată de o abundentă sumă de tradiții (al-hadith-urile stau mărturie în acest sens). În Europa, odată ce mitologia creștină a fost demontată în măsura posibilului pentru
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
dificultatea colosală a muncii de separare a prozei fantastice, pioase, de relatarea strict istorică și biografică. Soluția, așa cum subliniază islamologul contemporan Anne-Marie Delcambre, nu putea fi decât una singură : abandonarea ideii de a răsturna acest amplu eșafodaj ridicat de tradiția islamică și preluată necritic de specialiștii musulmani; această idee de a respinge în bloc întreaga constructie din cauza abundentelor idealizări, își are originea atât în munca teologilor creștini, cât și a adversarilor lor iluministi, în secolul al XVII-lea, al XVIII -lea
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
s-au ras în cap și s-au îmbrăcat în pelerini aflați în drum spre locul sacru de pelerinaj de la Kaaba (pelerinajul și adorarea pietrei de la Kaaba este la origine un ritual păgân (politeist) arab, adoptat și de noua religie islamică). Strategema a provocat fără îndoială discuții în comunitatea islamică a acelui timp, căci ea ridica semne de întrebare de natură morală, mărturie ne stă textul coranic, care se face ecoul acestor neliniști (surata 2, verset 217). Cum era de așteptat
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
în pelerini aflați în drum spre locul sacru de pelerinaj de la Kaaba (pelerinajul și adorarea pietrei de la Kaaba este la origine un ritual păgân (politeist) arab, adoptat și de noua religie islamică). Strategema a provocat fără îndoială discuții în comunitatea islamică a acelui timp, căci ea ridica semne de întrebare de natură morală, mărturie ne stă textul coranic, care se face ecoul acestor neliniști (surata 2, verset 217). Cum era de așteptat, Alah îi va da dreptate Profetului. Motiv pentru care
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
ei spune : Ne omorâm tații, frații si unchii, și el ne cere să nu-i omorâm unchiul ... pe Dumnezeu, dacă-l întâlnesc pe Abas, îi voi da primul cu sabia-n cap!) Avem astfel o surată (capitol al textului sacru islamic) numită " 'Prada' ", al cărei prim verset incită credincioșii la supunere în fața lui Mahomed. Prada trebuia împărțită în ordine doar... Din acest moment în care situația materială a micii comunități s-a mai întremat, Mahomed îsi îndreaptă atenția spre adversarii săi
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
atac al Iatribului, de data asta cu o armată de 3 ori mai numeroasă. Musulmanii vor organiza apărarea orașului, aceștia săpând, la sugestia unui convertit pers (un fost sclav eliberat) un șanț în jurul așezării (de unde numele rămas în tradiția istorică islamică de "bătălia șanțului"; tehnica asta de apărare era total necunoscută arabilor). Ideea a fost genială și salvatoare, căci mecanii n-au reușit să treacă tranșeul, și vor face astfel cale-ntoarsă. După efort, urmează, evident, răsplata binemeritată, căci mai rămăsese încă
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
ochiul liber secole de aici încolo, când islamul ieșind din peninsulă va îngloba, dar mai important, va reusi sa asimileze strălucite civilizații, aflate în plină dezvoltare, acaparând toate aspectele societăților în care s-a infiltrat. Nu există o scădere tipic islamică care sa explice de ce civlizația la baza căreia stă învățătura lui Mahomed stagnează de prea multe secole, căci eroarea este de fapt comună tuturor monoteismelor și în parte tuturor religiilor: oricât de valoroase pot fi niște precepte la un moment
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
conducerea socială. Se poate spune că Mahomed a fost un om al timpului și locului în care s-a născut (de aceea biografia lui șochează atât de mult persoanele trăitoare în secolul 21 și care nu sunt educate în morala islamică), însă în același timp și-a depăsit în anumite privințe epoca, așa cum arată anumite reforme pe care le-a introdus cu religia lui în societatea tribală a Arabiei secolului al 7-lea. Istoricii și sociologii spun că nimic din istoria
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
arată anumite reforme pe care le-a introdus cu religia lui în societatea tribală a Arabiei secolului al 7-lea. Istoricii și sociologii spun că nimic din istoria timpurie a religiei lui Mahomed nu prevestea stagnarea de care suferă civilizația islamică de mai bine de jumătate de mileniu. Mesajul acestuia a fost unul similar celorlalte religii monoteiste abrahamice, dacă nu cumva chiar unul mai coerent și credibil, dată fiind perioada mai târzie în care noua religie a apărut. Spiritul tribal care
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
pe 22 septembrie 1980, printr-o invazie terestră și aeriană a teritoriului iranian. Războiul a survenit după o serie lungă de dispute teritoriale legate de frontiera comună a celor două state și temerile Irakului legate de o insurgență Șiia (ramura islamică predominantă, însă oprimată a Irakului) inspirată de Revoluția Iraniană. Irak dorea de asemenea locul Iranului ca putere dominantă în zona Golfului Persic. Deși Irakul spera să profite de haosul apărut după Revoluția Iraniană și a atacat fără o declarație de
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
1975, numit Protocolul de la Alger, prin care granița dintre cele două țări era stabilită de talvegul cursului Shatt al-Arab, pe toată lungimea lui, acord acceptat de Irak în schimbul retragerii suportului iranian asigurat rebelilor. După numai cinci ani, odată cu izbucnirea revoluției islamice și slăbirea statului iranian, în 17 septembrie 1980, Irakul a abrogat . Într-un discurs rostit în fața Adunării Naționale, Saddam Hussein a afirmat că Iranul a încălcat tratatul bilateral, în consecință, prevederile acestuia sunt anulate, și că Shatt al-Arab a aparținut
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
adăugat teama exportului de revoluție din Iran, teamă amplificată de faptul că majoritatea populației Irakului este șiită, în timp ce clasa politică conducătoare este sunită. De altfel, relațiile dintre cele două țări începuseră să se deterioreze începând cu 1979, odată cu izbucnirea revoluției islamice în Iran, percepută ca un pericol la adresa stabilității regimului secular irakian. În fine, tulburările post-revoluționare din Iran, epurarea pe criterii politice a cadrelor de vârf ale armatei, fuga masivă a elitelor intelectuale și conducătoare din Iran, au constituit pentru Saddam
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
secular irakian. În fine, tulburările post-revoluționare din Iran, epurarea pe criterii politice a cadrelor de vârf ale armatei, fuga masivă a elitelor intelectuale și conducătoare din Iran, au constituit pentru Saddam Hussein o oportunitate nesperată pentru declanșarea războiului. Înainte de revoluția islamică, sub conducerea autoritară a șahinșahului Mohammad Reza Pahlavi Aryamer, Iranul era de departe cea mai puternică țară din zonă. Armata iraniană era a cincea din lume din punct de vedere al efectivelor și echipării, toate acestea datorându-se sprijinului acordat
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
loialității față de Saddam Hussein și regimul său. Nici armata iraniană nu stătea mai bine din acest punct de vedere. Epurările succesive printre generalii iranieni, conduseseră la promovarea de ofițeri inferiori în ierarhia superioară a armatei, pe baza loialității față de regimul islamic, un exemplu fiind comandantul trupelor de uscat, Sayyed ʿAli Širăzi, fost căpitan. De asemenea exista o oarece rivalitate între armata regulată și gărzile revoluționare, combinate de ayatollahul Khomeini în octombrie 1980. Chiar la nivelul conducerii supreme existau disensiuni, dat fiindcă
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
de Apărare era președintele Abulhassan Bani Șadr, iar membrii consiliului erau clerici, precum ayatollahii Moḥammad Behešti și Akbar Hăšemi Rafsanjani. Conflictul dintre autoritățile civile și militare pe de o parte, și cele religioase de cealaltă, vizau în special orientarea republicii islamice, dar s-au reflectat în primul rând în modul în care a fost condus războiul de apărare contra invaziei irakiene. În 28 septembrie, 6 zile după invadarea Iranului, Consiliul de Securitate al ONU, a invitat ambele țări “să se abțină
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
acesta, inclusiv cursul râului Shatt al-Arab. În fața adunării ONU, ambele țări și-au definit implicarea în conflict ca un act de auto-apărare. Ministrul de externe irakian, Sa’dun Hammadi, l-a acuzat pe Khomeini de încercare de export al revoluției islamice. De cealaltă parte, Iranul, prin vocea premierului Rajăʾi, a caracterizat agresiunea irakiană drept război “impus” (jang-e taḥmili), declarând că Iranul va accepta încetarea focului doar atunci când agresorul va fi pedepsit. Intervențiile de pace ale Organizației Conferinței Islamice și Mișcării de
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]