5,195 matches
-
și apoi se cască, precum branhiile unei viețuitoare de apă. Apoi, brusc, respirația se întețește, ca și cum trupul ar fi început să alerge, aerul dă năvală printre buzele întredeschise, băr batul respiră, icnind, de parcă fiecare respirație e un pumn care-l izbește în măruntaie. Globii oculari i se mișcă cu iuțeală sub pleoape, văd ceva care nu e de pe lumea asta, căci, în ciuda neliniștii pe care o trădează pleoapele ce stau gata să plesnească, trupul rămâne nemișcat și absent. Apoi, exact așa cum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
refuzaseși. Nu era un fel de a trăi, dar, din păcate, din asta nici nu se murea. Unii au căutat să se sinucidă lovindu-se cu capul de zid. Vedeai, ici-colo, meduze roșii, lipite de pereți, în locurile unde se izbiseră. Dar, cum eram tot timpul supravegheați, ei erau apoi siliți să lingă dârele de sânge de pe perete, apoi atârnați cu capul în jos, ca sângele să se întoarcă de unde îl risipiseră. Iar ceilalți erau puși să dănțuiască în jurul răstignitului fără de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spre topor. Melania se târî și-l trase sub pat. Dar interesul lui Golea se mută brusc, astfel că mâna lui nu mai poposi pe obrazul băiatului. Îi apucă tolba de la gât și o smulse. Scoase mărul, pe care îl izbi, pufnind scârbit, de perete ; din locul unde fructul se zdrobise, căzu o țandără de tencuială coșcovită. Mai aruncă niște biscuiți și o bucată de pâine și, în sfârșit, găsi monedele. Întoarse tolba pe dos să nu-i scape nimic și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îndesându-se, multe luminițe se stinseră, dar se aprinseră altele în ochii care luceau măsurând cu lăcomie distanța până la cazanele aburinde. Mulțimile coborau dinspre Mitropolie ca un zid îmbrâncit, o lavă curgând gros din toate părțile. Primul pe care îl izbiră fu Costică Ologu. Cârjele îi săriră în lături ; rămase încă o vreme în picioare, căci trupurile care îl îmbrânceau din toate părțile îl și țineau să nu cadă. — Ho, oameni buni, opriți-vă ! strigă Ologu, dar nici măcar el nu se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dumneata... Ca și cum ar fi sfâșiat perdeaua Templului. Ca și cum un trăsnet ar fi despicat brazii cu două vârfuri. Ca și cum și-ar fi scris numele cu pickhammerul pe dalele de piatră. Maca își ambală motocicleta, bucurându-se de zgomotul care izbucnea, se izbea de pereți și apoi pornea mai departe, ducându-se haihui, în ecouri. Chestia asta cu numele i se părea cea mai amuzantă. Și pentru a conduce cu mai multă precizie, socotind că două roți s-ar putea încurca una pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ar fi cea mai mare biserică din lume, se minună Jenică, de parcă ar fi văzut-o prima oară. Atâta că nu are cupolă. — Și nici vreun Dumnezeu, adăugă Tili. Maca își duse mâinile pâlnie la gură și strigă. Sunetul se izbi de pereți și se întoarse, stâlcit, la picioarele lui. — Parcă de dumnezei ducem noi lipsă ? întrebă el. Să vezi ce de dumnezei am adunat în hârtiile mele, destui pentru tot universul. Ce noroc ar fi fost pe noi să facem
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îl îndemnați înainte, spre lizieră. Abia atunci bătrânul tresări, privindu-i cu spaimă. Iar spaima lui crescu, văzând motocicleta lui Maca apropiindu-se. Privi împrejur, dar strada era pustie. Vrusese lumină și se simțea apărat de ea, dar lumina farului, izbindu-l peste obraji, ca o palmă învelită într-o mănușă de plastic, îl năuci. Mergi ! spuse Maca. Noi venim cu tine... Bătrânul se dădu înapoi, dar zidul îl opri. Cine sunteți ? bâigui. Vocea spartă îi ieșea dintr-un gâtlej uscat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
într-o lumină orbitoare ce trecu peste singura umbră care rămăsese agățată de șine și care, dintr-odată, dispăru și ea. Ușa se trânti de perete. Nu se făcea așa în cârciuma lui Coropciuc. Nimeni nu smucea clanța și nu izbea cu piciorul în ușă. Întoarseră capetele, fetița țipă și scăpă cartea din mână. Doar bătrânul Coropciuc rămăsese nemișcat la tejghea, poate pentru că stătea, oricum, cu fața spre ușă sau poate pentru că, păstrător al sfintelor taine fiind, nimic nu-l mira
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iasă din captivitatea de amintiri și fantasme decât smulgându- se. Lovi cu lama cuțitului în zid, cam acolo unde ar fi trebuit să fie gâtul umbrei lui. Bucăți din tencuială căzură, dar umbra rămase mai departe lipită de zid. Mai izbi de câteva ori. Ajunsă la cărămizi, lama cuțitului scrâșni, neputincioasă. Înțelese că nu se putea sinu cide ucigându-și umbra. Nu putea nici măcar să uite. Așteptă să se împlinească cele nouă ceasuri pentru a se putea întâlni, în sfârșit, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el pentru un proprietar care îi cedase folosința pe câțiva ani, în schimbul unui rest de cont neachitat. Vestibulul avea tavanul în butie, ornat cu desene în stuc alb, pereți în roșu pompeian și un dalaj de plăci de travertin. Biroul izbea printr-un tavan pătrat, în mijlocul căruia se înălța o ușoară boltă, acoperită cu mozaic bizantin, avea pereți albi dați cu caolin peste un strat de ipsos absorbant, rafturi sumbre de cărți de jur împrejurul încăperii, până la înălțimea glafului geamului, gravuri reprezentând monumente
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de sus ce i se înfățișă ca foarte ademenitoare. Patul era tare, totuși bine învelit cu scoarțe și încărcat cu un monticul de perne curate. La o oră nehotărâtă din noapte fu zguduit de un cutremur. O forță fizică se izbea în casa de drugi și o clătina. Ioanide bănui a fi scroafa, poate vreo vacă. Sentimentul de singurătate pe care îl încerca la oraș când pașii tardivi se auzeau pe trotuar îl pierdu aci, mai ales când auzi frecvente accese
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ceaun ce aștepta trântit afară, căptușit cu pojghița uscată a mămăligii. Fata cea mare, cu un enorm tambur de scoarță pe cap, se pregătea să meargă la moara din vale, la măcinat porumb. Purceii guițau într-un loc ascuns și izbeau o piedică de lemn, în vreme ce scroafa, târând un lanț greu de gât, scurma prin fața casei. Altă fată veni încărcată cu verdețuri. Ioanide își dădu seama că toată această muncă dură n-are alt scop decât a pregăti mâncarea purceilor și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dacă vrei. Nu stau departe. Curiozitatea birui pe Ioanide. Hagienuș locuia într-o casă veche, în fundul unei curți adânci. Odăile erau mari, neîngrijite și unele probabil întunecoase, prin faptul că lumina le venea prin mijlocirea unui geamlâc. Pe coridoare te izbeai de cufere, lăzi înalte. Apartamentul propriu al lui Hagienuș impresionă totuși plăcut pe Ioanide și fu un fel de surpriză. El se compunea dintr-o încăpere foarte mare, căptușită mai toată cu rafturi de cărți, și dintr-o odăiță alăturată
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
data asta simți neapărat nevoia de a merge la Hagienuș spre a-l proclama "canalie", "perfidus et impudens senex", "horridus fraudator", "mendax ignommiosus"1. De aceea preferă să plece singur pe jos, în prada celei mai vii și comice agitații, izbind cu bastonul, gros ca o bâtă și răsucit, în trotuar. Agapa de care îi vorbise Gaittany și asupra cîreia în aceeași dimineață făcu aluzie și lui Saferian era într-adevăr plănuită pe seară, în grădina hotelului "Continental". Cu puțin înainte de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru conștiința sa a mărturisi rezultatele anchetelor sale particulare. - Așa mi se pare! răspunse el cu necaz. Gaittany n-avea obiceiuri să descoase oamenii, el însuși trăind din afirmații și negații echivoce, așa că dialogul se opri aci. Dar arhitectul se izbi pe stradă piept în piept cu Panait Suflețel, care, indiscret și zgomotos, nu-l cruță deloc: - Am auzit că băiatul dumitale a fost la Berlin. - Nu știu nimic. - Cum se poate? - Sunt un părinte care nu se amestecă în treburile
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
el. L-am văzut de mult, ce-i drept, și mi-a rămas întipărită figura lui. Seamănă puțin cu dumneata. Tot ce pot să spun este că îndată ce i-am zărit fața - fiind singurul care a întors capul - am rămas izbit ca de o fizionomie cunoscută. Acasă mi-am adus aminte de băiatul dumitale. - Orice e posibil azi, recunoscu amar Ioanide. Esențial arfi să știm precis dacă era el. Altfel... - Vezi, adăugă Bogdan, devenind și mai sarcastic (în fond cu intenția
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că generozitatea ofertei era în spiritul punctului cinci din raportul lui Vlădulescu: "...e sensibil pe latura pecuniară?" În puțină vreme, contractul fu încheiat și într-o bună zi, Dan Bogdan, care nu mai avusese nici o știre întrucît îl privea, fu izbit de o firmă scrisă într-o caligrafie gotică deasupra fațadei de la stradă a lui Gulimănescu: "Deutsche Buchhandlung". Ciuda lui fu foarte mare, nemanifestîndu-se decât printr-o privire lung ironică față de Gulimănescu, pe care însă nu-l blamă, întrucît el însuși
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
bucătărie, și depunea pe obrazul ei un sărut. Aurora, care-l ținea discret din scurt, îi fixa ora întoarcerii: - Să nu vii, Iti, mai târziu de unu, unu jumătate, fac o cremă care nu ține! Pășind impetuos pe stradă și izbind cu caduceul în trotuar, Suflețel începea turneul. Întâi, de la o vreme, îl călca pe Hagienuș la minister, ca să-i surprindă secretul vacanțelor direcțiilor de muzeu. Nu rareori trecea pe la Academie, cu o notă, spre a consulta în sala de lectură
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
organizație. Membrii echipei au lucrat cu oarecare emoție, Munteanu a lovit la întîmplare și fără energie, fugind fără a-și lua stiletul, pe care n-a avut răgaz a-l căuta în căderea precipitată a lui Dan Bogdan. Tudorel a izbit și el cu violența emoției, căci pumnalul împrumutat de la Carababă, pe care Carababă-tatăl îl confunda, e acela care făcuse contuzia descrisă în raportul medicului legist. Când, până G. Călinescu dimineața, Gavrilcea a aflat că Dan Bogdan murise (în apropierea lui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și netăgăduind nimic, făcând numai aluzie la o amenințare teribilă. - Domnule Suflețel, îl prinse Hagienuș, te-ai dat șidumneata cu bandiții. Ți-am citit articolul. - Ne omoară! Ne strâng de gât. Nu mai avem liber-arbitru. Și Suflețel fugi în panică, izbind cu caduceul său. În curând se prezentă și a doua problemă spinoasă. Gaittany îl chemă la telefon: - Să trăiești! Aici Gaittany. Domnule, mi-a spus Hangerliu că l-ai invitat la masă poimâine la prânz, m-a însărcinat să-ți
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ce i-ai spune? - Că ești un om bun... - E un fel de definiție sumară, pe care de altfel o găsescexactă. Ei bine, Gavrilcea al tău e și el om bun? - N-aș putea zice că e rău, însă ceea ce izbește la el, celpuțin după opinia mea, e altceva: e viteaz. - Iată o însușire rară. Dar pentru asta avem nevoie derăzboi, de duel, de o primejdie. L-ai văzut într-o astfel de împrejurare? - Nu. Am vrut să spun că îndrăznește
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ale răscrucii. În urmă, pe șosea, s-a postat undeva și acuzatul. Când trăsura subprefectului a fost zărită venind dinspre oraș, căruța cu boi a fost împinsă drept în răspântie și astfel întoarsă ca din încăpățînarea vitelor, încît s-a izbit de oiște și s-a pus de-a curmezișul trăsurii. La acest semnal, cele patru grupuri formate din oameni ai acuzatului, toți cu căciulile trase pe frunte și nerași, ca să nu fie recunoscuți, s-au îngrămădit în jurul trăsurii, strigând și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era totdeauna pus în cauză ca organizator, fără a i se putea dovedi participarea directă. Sub nici un cuvânt nu era ușă de biserică. În procesul de la Pitești Gavrilcea de asemenea fu achitat. - Ăsta e un tip de om, conchise Ioanide izbind foile cumîna, care nu face parte din tagma mea. Ioanide - Gavrilcea, cum se potrivesc aceste două sunete? - Vorbiți de Gavrilcea? Întrebă smerit Butoiescu, intrat în birou fără ca Ioanide să se fi scuturat bine de impresiile sale penibile. - Cum? Cunoști pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de interne de sosirea iminentă a prințesei, care luă pe cele două doamne și porni cu ele în automobil. Doamnei Ioanide nu-i scăpă faptul că prințesa vorbea așa ca și cum Pica ar fi fost moartă. În special o frază o izbi: - Să vedem unde au aruncat canaliile pe biata fată! Poate că prințesa proceda astfel față de o femeie ca s-o familiarizeze brusc cu nenorocirea, sau pur și simplu credea că madam Ioanide e în curent. Ministrul de interne primi pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
așeză așa îmbrăcată cum era pe un scaun lângă biroul lui Ioanide. - Dragul meu, zise ea simplu, bătând ușor peste mînasoțului ei, am pierdut pe Pica. Împușcată. Ioanide ridică ochii spre ea, fără a spune nimic. O indiferență totală îl izbise, iar mâna lui dreaptă desena mecanic pe o foaie de hârtie un șir de coloane ionice. Madam Ioanide cunoștea bine acest fenomen. Când Ioanide era zdrobit sufletește, pierdea orice interes pentru viață, părea de o răceală cinică. - Nu ne dă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]