4,107 matches
-
mâinilor ei palide rămase nemișcate pe pian. Tăiam broaște. Scuipam în farfurie. După aceea eram singur, exact ca înainte. Dar parfumul crimei rămânea, urca din întuneric și-mi ținea companie acum, în timp ce un smoc de trestii pe marginea grădinii se legăna în bătaia ușoară a vântului. — Îți aduci aminte de bărbatul acela de la înmormântarea tatei? Elsa, sprijinindu-se pe coate, își înclină ușor capul spre mine. — Care? — Acela care a citit. — Da, vag. — Ți se părea sincer? — Există oameni care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
am simțit stânjenit, m-am ridicat și m-am îndreptat spre baracă să plătesc consumația și să plec. Apoi privirea mi-a fugit spre un băiat cu fața tâmpă, brațele foarte slabe înțepenite într-un spasm și degetele rășchirate. Își legăna capul, atât cât reușea, în ritmul muzicii, privind o fată în cărucior care îi zâmbea cu niște dinți ascuțiți și rari ca de pește. Fata avea pe chip semnele unei vieți obtuze care se scurgea încet, iar în urechi niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
puțin înaltă corpul ei apăru încetul cu încetul. Avea un costum de baie turcoaz din două piese. Nu era bronzată. Abdomenul alb era ușor proeminent, ca acela al unui copil care de-abia a terminat de mâncat. Înainta spre mine, legănându-și șoldurile osoase. Mi s-a părut că-i aud zgomotul respirației, al picăturilor de apă care, desprinzându-se de pe corpul ei în mișcare, cădeau pe nisip. Mi s-a părut că vreau să ridic un braț s-o opresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
vedea prosopul meu de plajă. M-am oprit lângă ea, nu m-a văzut. Străzile începeau să se animeze încet. Îmi veni în minte ziua aceea în care o așteptasem în mașină spionând-o. Era cald, ea era machiată, mergea legănându-și șoldurile, îmi plăceau tocurile ei înalte, îmi plăcea că era vulgară. Cât timp trecuse? Acum era îmbrăcată cu halatul acela prea larg, slăbise și mai mult în timpul verii. Doar acum îmi dădeam seama cât de mult se schimbase. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de călătorie, starea mea sufletească, totul era sigilat în interiorul aceleiași consternări. Chiar și sicriul, felul în care, la curbe și pe porțiunile de stradă mai accidentate, se lovea încet de căptușeala de fetru a automobilului. Sau poate corpul Italiei se legăna în interior, în sicriul acela prea somptuos, care îi era larg. Nu caut milă, nu caut nimic, Angela, crede-mă, nu știu nici eu de ce mă întorc la poveștile astea. Numai că atunci când bei prea mult nu poți să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
grație îl salută pe cel de colo! De unde o fi scos asemenea ochi? Sunt aproape ca și ceilalți, ca ochii Eugeniei! Ce dulce trebuie să fie să-ți uiți de viață și de moarte în brațele ei! Să te lași legănat în ele ca în valuri de carne! Celălalt...! Celălalt însă nu este iubitul Eugeniei, nu e cel pe care-l iubește ea; celălalt sunt eu; eu sunt altul!“ Ajungând la concluzia că el este altul, tânăra pe care o urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care se va destrăma de îndată ce El se va trezi, și tocmai de-aceea îi adresăm rugăciuni și-i ridicăm cântări și imnuri, ca să-L adormim, ca să-L leagănăm? Oare întreaga liturghie a tuturor religiilor nu-i un mod de a legăna somnul lui Dumnezeu, pentru a nu se deștepta și-a înceta să ne viseze? Vai, Eugenia mea! Eugenia mea! Și Rosario a mea!“ — Salut, Orfeule! Orfeu îi ieșise în întâmpinare, sărea, dădea să i se cațere pe picioare. Îl luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scheletele acestea își proiectează umbra scurtată pe pavaje sub strălucirea felinarelor electrice. Un copac luminat de lumina electrică! Ce ciudată, ce fantastică vedenie cea a coroanei lor când arcul voltaic le conferă aparența metalică! Și aici, unde brizele nu-i leagănă...! Bieți copaci cărora nu le e dat să se bucure de una din nopțile acelea negre de la câmp, de una din nopțile fără lună, cu mantia lor de stele pulsatile! S-ar părea că omul, când a răsădit fiecare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în locul unde mulțimea înfometată după vorba Cuvântului, a Învățătorului, trebuia să se așeze ca să-l audă, ca să-i mănânce cuvântul. Multă iarbă! Nu s-au așezat în praful pe care-l învârtejește vântul, ci pe iarba verde pe care-o leagănă boarea. Era multă iarbă! Spune apoi Cassou că eu n-am idei, dar cred că ceea ce vrea să spună e că ideile nu mă au pe mine. Și face niște comentarii sugerate cu siguranță de o conversație pe care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-i regulile, normele, cu cea mai scrupuloasă conștiință normativă, cu un viu sentiment al datoriei, al supunerii față de legea care m-a creat - jocul bine jucat este izvorul conștiinței morale -, în vreme ce continui jocul, e ca și cum o muzică tăcută mi-ar legăna meditațiile despre istoria pe care o trăiesc și o fac. A tăia cărțile este oarecum asemănător, în alt plan, cu a vedea valurile mării spărgându-se pe nisipul plajei. Și ambele lucruri ne vorbesc despre natura din istorie, despre hazardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
câțiva ani înainte de război, conform certificatelor înrămate de pe perete, se mândrea cu legătura sa cu Lumea Veche sau poate doar se împotrivea vulgarităților Lumii Noi. Eram sigur că le considera vulgarități. — Așa deci, domnule van Pels, spuse el și se legănă ușor în scaunul său mare de piele, v-ați pierdut vocea. Motănașii neascultători și-au pierdut botoșeii, îi citește soția mea fiicei noastre. Am încuviințat din cap, deși puteam să șoptesc în perioada aceea. Timp de trei săptămâni nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
lui mare care îl făcea să pară și mai scund și își descheie nasturii de la sacoul unui alt costum spilcuit de-al său. Lumina slabă a lămpii de birou făcea să-i sclipească lanțul de aur de la vestă. În timp ce se legăna înainte și înapoi, reflecția apărea și dispărea. Aș putea să vă dau ceva... începu el. Nu îmi puteam crede urechilor. Omul era un prost. Mai rău, un șarlatan. Îmi irosise o lună din viață întrebându-mă despre lucruri care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
poate să le apuce fără să scape banii. Se uită în jur după ceva în care să îndese prada; ia servieta cu o mână și o desface. Caietele Annei se rostogolesc pe podea. Paginile zboară din ele. Se răsucesc, se leagănă și plutesc într-o rază de lumină gălbuie care pătrunde printr-una dintre ferestre. Nici unul dintre noi, nici măcar Anne, nu se uită la ele în timp ce părăsim anexa secretă și pășim în lumina aurie pentru prima dată după mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
să o am în sânge mă cutremură. Asta le dovedea că aveau dreptate. Dar nu pentru asta mă aflam aici? Unul dintre bărbați se desprinse de grup și începu să se apropie cu spatele, pe coridor, spre mine, aplecându-se, legănându-se și cântând. Când ajunse lângă mine și se întoarse, am fost surprins. De la distanță, învăluiți în șalurile de rugăciune, cu micile tichii pe cap, toți păreau bătrâni, dar acest bărbat era cam de vârsta mea. Tichia lui neagră stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Nu era pentru mine. O făceam pentru copii. Când am intrat pe ușa sufrageriei, fetele mele își întoarseră privirea de la televizor, văzură că aveam o cutie în mână și se ridicară într-o secundă. Alergară spre mine. David le urma, legănându-se pe piciorușele lui stângace, ca un omuleț cherchelit. Toți trei se agățaseră de mine și încercau să vadă ce e în cutie, țipau și se agitau. Madeleine auzi zgomotele și veni din bucătărie, la timp ca să vadă pisica ieșind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
voia să lungească vorba și să dezvolte tema pe care o Începuse, dar Își pierdu răsuflarea care se termină printr-un horcăit ce se transformă În cele din urmă În tuse. Parcă avea Înăuntru o ușă prinsă În balamale neunse, legănată de vânt. — În momentul de față arabii vor să ajungă la un compromis, Baruch. Acum noi suntem partea Încăpățânată, care refuză să cadă la o Înțelegere sau măcar să discute cu ei. —Compromis. Desigur. Ai vorbit frumos. Nu există nimic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de chiflă, o cutie unsuroasă de margarină și becul ars În timpul penei de electricitate de ieri, trecându-i În aceeași clipă prin minte ideea că s-ar putea ca nici măcar să nu fie ars. Și văzu un gândac de bucătărie legănându-se spre el, obosit și indiferent. Nu Încerca să scape. Fima fu cuprins brusc de o dorință ucigașă și, Încă Îngenuncheat, Își scoase pantoful din picior, Îl ridică, dar se răzgândi, amintindu-și că tot așa, cu o lovitură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Lângă ele era echipamentul de anestezie. Fima aprinse sterilizatorul electric și așteptă până se Înroșiră spiralele. Numără pungile cu perfuzii și Încercă să Înțeleagă formula notată pe ele - glucoză și clorură de sodiu. Reflectă o clipă, cu cârpa de praf legănându-se În mână, la felul În care anestezia și reanimarea, fertilitatea și moartea se Învecinau În camera aceasta mică. Ceva i se părea absurd, de nesuportat, dar nu știa exact ce anume. După o clipă Își reveni și mângâie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de un albastru Închis În spatele ochelarilor cu lentile groase? Cu obrajii săi rozalii de purceluș? Ar fi fost oare În stare să stea și să-i croșeteze o căciuliță albastră cu un moț moale de lână, cusut, care să se legene În creștetul capului? Ar fi putut să-l ia de braț și să aleagă Împreună cu el măsline negre și picante În piața Mahane Yehuda? Dar tu? Ai simți oare cu adevărat nevoia să-i strecori o bancnotă Împăturită În buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Întinderile Întunecate de apă să caute balene care nu există. Iar Dumnezeu i-a uitat, după cum spunea ieri patroana restaurantului de peste drum. Fima se văzu aievea păzind În pustietatea nopții tabăra părăsită a vânătorilor de balene. Un felinar chior se leagănă În vânt de capătul unui stâlp, pâlpâind, agonizând În Întuneric, iar În afară de el nu mai există nici o lumină În toată pustietatea vastă a Pacificului spre nord, până la Pol, și spre sud, până În Țara de Foc. Un licurici solitar. Absurd. Locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fuseseră amenajate un loc larg de parcare și o stație de teleferic care urca la un masiv de trei mii de metri. De la acoperișul oblic al măgăoaiei de beton, odgoanele de sârmă erau legate solid până la stâlpi - iar gondola se legăna încet, încet din groapa ei, câștiga repede înălțime, în timp ce fratele meu pregătea aparatul de siguranță. Tata încerca să-i convingă pe cei trei bărbați care se sprijineau de balustrada cabinei, doi în costume, expertul cu asigurările și un salariat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Nu puteam să vorbesc cu el despre Harry și Lynn cu Lynn dându-ne târcoale. În plus, Maria și Lisa se așezaseră amândouă pe canapea, gata să guste orice spectacol ne-am fi hotărât noi să le oferim. Mark se legăna jenat de pe un picior pe altul. —Și eu aș vrea să vorbesc cu tine între patru ochi. Am așteptat ca persoanele în plus să se retragă cu discreție. Am fi putut aștepta până la Crăciun. —De ce nu mergem în grădină? am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
puteam întâlni cu el. Îl jignisem cu atâta ușurință, fără să ezit și acum nu voiam să mi se amintească ce fel de om am devenit. Mătușa Lynn - nici nu se punea problema. Ea și Harry trebuiau lăsați în pace, legănați de iluzia că eu și Mark suntem din nou fericiți împreună. Deci, cum am ajuns în situația asta? Credeam că am mulți prieteni, dar când mă gândeam mai bine, îl aveam pe Mark și câțiva prieteni. Maria părea să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
apă fierbinte. Nu puteam să vorbesc, dar, în același timp, știam că nu e necesar, că Mark nici nu aștepta asta de la mine. M-am așezat încetișor până când capul meu a dat de urma sa imprimată în pernă. Am adormit, legănată de mângâierile lui Mark pe frunte, repetându-mi neîncetat, „totul va fi bine“. Am rămas în pat șase zile fără să opun rezistență. Mark a chemat un doctor, care m-a diagnosticat cu pneumonie și mi-a spus că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
armonioasă. Felul degajat în care se sprijinea cu antebrațul stâng de trunchiul retezat al unui arbore bătrân în luminișul pădurii, făcea din el o ființă vie, agățată de viață cu toate legile și credințele ei. Egon mergea tăcut, alături de mine, legănându-și basmaua umplută cu ciuperci. Soarele apunea, aprinzând pe coama unui munte solitar, o grămadă imensă de jeratic, când ne-am oprit o clipă pe țărmul lacului negru, în care se reflecta integral, un munte semeț de zăpadă. În noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]