5,997 matches
-
croită cu mâneca din umăr în variante (pentru zilele de lucru din cânepă, pentru sărbători din lână țigaie sau borangic), cusute cu roșu și negru sau albastru cu negru, ca motive principale fiind frunza de vie, crenguța bradului, flori bătute, mânecile fiind împodobite cu mocușori, țochi și fliștoneală. Cămașa croită cu mâneca din gât este considerată de tradiție dacică, era tivită cu găurele sau cusătură peste muchie, ornamentată cu diferite cusături: cruciulițe (puncte), în urma acului (tighel, sutaș) sau umplut pe fir
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
din cânepă, pentru sărbători din lână țigaie sau borangic), cusute cu roșu și negru sau albastru cu negru, ca motive principale fiind frunza de vie, crenguța bradului, flori bătute, mânecile fiind împodobite cu mocușori, țochi și fliștoneală. Cămașa croită cu mâneca din gât este considerată de tradiție dacică, era tivită cu găurele sau cusătură peste muchie, ornamentată cu diferite cusături: cruciulițe (puncte), în urma acului (tighel, sutaș) sau umplut pe fir (cusut cojocărește), se adăugau fluturi și mărgele la mireasă. Câmpii ornamentali
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
sutaș) sau umplut pe fir (cusut cojocărește), se adăugau fluturi și mărgele la mireasă. Câmpii ornamentali erau dispuși în două feluri: în altițe, numite umeri (la Pogonești și Ivești) sau potloage (la Văleni, de unde plecau rândurile pe dinainte, spate și mâneci; cusături în jurul gurii cămășii, de aici plecând rândurile. Cămașa cu plătcuță este întâlnită la Pogonești, Ivești, Perieni. Plătcuțele de pe umeri erau croite separat, de aici pleacă trupul cămășii, împodobită cu găurele ogur, colțuri. Fusta era țesută din lână, lungă până la
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
wei, adică „nonfapta”, „nonacțiunea”. XIII.3. Tehnicile de viață lungă în daoism în ultimă instanță, țelul daoismului era „dobândirea imortalității fizice”. „Nemuritorul” era modelul social ultim al credinciosului daoist. Ideograma străveche era aceea „a unui om care dansa, fluturându-și mânecile, ca o pasăre”. Zborul era simbolul recunoscut al nemuririi. Obținerea nemu ririi avea la bază principiul hrănirii forțelor vitale ale neofitului. Cum? Prin alimentarea cu energie a celor trei Câmpuri de Cinabru: primul cu sediul în creier, al doilea plasat
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
erau și păsărele de vânzare, păsărele de tot felul, pe care le lua și le elibera din coliviile în care le păstrau vânzătorii... Am dat și eu ajutor să fie ucat în birjă. I-am atins și eu brațul cu mâneca sumecată, încercând să-l ajut să urce în vehicul, și i-am simțit pielea cu tuleiele de pe braț...” Dacă plasăm gestul poetului în zonă simbolică (eliberarea păsărelelor din cușcă privindu-l chiar pe el), atunci acela al seminaristului D. Nițulescu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Cernăianu în articolele sale. Evident, este ceva de felul „risum teneatis, amici” dar autorul este atât de încrâncenat în susținerile sale încât a sacrificat deja câțiva arbori seculari și baremi din milă pentru biata pădure trebuie să-l trag de mânecă. Închid, de aceea, ochii și trec prin valurile de injurii și noroi aruncate asupra lui G.Călinescu și a tuturor biografilor sau profesorilor de română care ar conspira de un secol și mai bine împotriva lui Mihai Eminescu; mai mult
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
și-mi zice că așteaptă răspuns... De la cine era răvășelul? Tipătescu: De la cine? Trahanache: De la onorabilul d. Nae Cațavencu. Tipătescu: De la Cațavencu? Trahanache: Zic: ce are a face Cațavencu cu mine și eu cu Cațavencu, nici în clin, nici în mâneci, ba chiar putem zice, dacă considerăm după prințipuri, dinpotrivă. Tipătescu: Firește... Ei? Trahanache: Stăi, să vezi. (scoate un răvășel din buzunar și-l dă lui Tipătescu.) Tipătescu: (luând răvășelul și citind) "Venerabilul d. Zaharia Trahanache, prezident al Comitetului permanent, al
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
cu mofturile d-tale! Onest d-ta? Pe de o parte "Răcnetul Carpaților", pe de altă parte chiverniseala confraților; pe de o parte opoziție la toartă, pe de altă parte teșcherea la buzunar!... Urlă târgul, domnule... Brânzovenescu: (trăgându-l de mânecă) Tache! Tache! Farfuridi: (smucindu-se) Ia lasă-mă-n pace, să mă răfuiesc odată cu domnul... Ce adică, noi nu știm, nu vedem, orbi suntem? D-ta ești candidatul prefectului... Cațavencu: (râzând) Eu sunt candidatul grupului tânăr, inteligent și independent... Onorabilul
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
pe candidatul comitetului dv. comitetul dv. ...Or, dacă voi avea onoarea ca să mă agreeze și comitetul dv. ... căci e al dv. ... Farfuridi: (fierbând mereu) Nu mai este comitetul nostru, este al dumitale... Brânzovenescu: Tache! Tache, fii cuminte. (îl trage de mânecă, Farfuridi se smucește.) Cațavencu: (cu ton batjocoritor) Adică, dă-mi voie, d-ta nu mai ești al comitetului! (grupurile se desinează distinct de două părți și se privesc cu încordare.) Farfuridi: Da, eu nu mai sunt, eu care am susținut
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
ocazia să Îl cunosc pe Ionescu-Quintus. După aia am aflat mai multe... Era un bărbat Înalt, un avocat deosebit de elegant, pus la punct. Toți ceilalți erau din ăștia mai simpli, țărani, muncitori... Și când am Încercat să-l trag de mânecă: „Dom’le, nu vedeți că nu e În regulă ce se Întâmplă”... Și el zice: „Dom’le, ce să spun? Ce să fac?”. După aia am aflat că el a stat trei ani condamnat, da’ Îmbrăcat civil și cu mâncare
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ridicat unul și l-o prins pe Mâț de haină și de armă și l-au reținut. Erau vreo doi-tri... Și altul a Întins mâna după Aristina. Și ea era cu sumanu’ numa’ așa, pe spate, nu era tras pe mâneci, și ăla o crezut c-o prinde, da’ o rămas cu haina, și ea atunci a țipat și-o fugit... Și pentru asta o luat 20 de ani, că i-o alarmat pe ceilalți... Și atuncea a Început focul. Și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
cu el la anchetă, că nu pot să spun date exacte, și m-a dat la alt anchetator, exact de o seamă cu mine, din aceeași lună... A pus scaunu’ colo cu răzămătoare, a pus vestonu’ și și-a ridicat mânecile. În gându’ meu: „Ei, să vezi ce mă bate!”. Și-mi ia datele toate și-mi spune: „Păi, măi boule, mă, tu trebuia să fii aiceașa! Ești cam pretențios la declarații”. Și mă pune să schimb declarația... Ce să spun
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Macedonski. Tot ciocnind paharele prin casele pe unde trecusem, am ajuns destul de amețit la locuința surorilor Laura și Smărăndița B., unde întreaga familie era adunată. Am fost primiți cu brațele deschise. Drept mulțumire, am vărsat un pahar de vin peste mâneca d-șoarei Laura care, în camizolă albă, făcea onorurile casei. După colindă venea Crăciunul cu toate stelele, vicleimurile și balurile mascate. Trecând vremea, toate obiceiurile au degenerat. Mai târziu, băieții cu steaua ori cu vicleimul nu mai erau decât niște țigănuși
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
niciodată o pagină întîi atît de deșănțat colorată, ca aceea pe care i-a prezentat-o Genoiu. Ulterior, numărul a fost „ajustat”, dar în esență a rămas tot bălțat și encomiastic. Ciudat, în loc să aibă remușcări, pe Genoiu această tragere de mînecă îl amuză. Lucrul e cu atît mai trist, cu cît excesul de zel înseamnă, în acest caz, lipsă de gust. *Revista italiană „Expresso” (febr. ’83) consideră regimul din România unul „dintre cele mai arhaice”, din cauza prezenței la conducerea țării a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
obscură față de un viitor parcă din ce în ce mai plin de riscuri. Cine nu simte în asemenea momente fiori de neliniște și mușcăturile îndoielii e, fără vorbă, ori beat ori imbecil. Cum să atenuez această stare anxioasă? încerc să întîmpin Anul Nou cu mînecile suflecate a treabă: e singura atitudine care-mi dă un sentiment confortabil de continuitate. *Prima caracteristică a „conversațiilor de pahar” e că sînt pline de repetiții. Se repetă cam aceleași povești despre întîmplări la care am participat ca actori sau
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o altă imagine, de tip competent, franc și curajos. * În casă fiind, port fes (o fostă căciuliță a băiatului). Peste pu loverul gri, am pus puloverul negru, ambele de lînă. În picioare am ciorapi groși. Dar frigul mă încătușează la mîneci, pătrunde în dreptul șalelor, îmi cuprinde partea exterioară a coapselor și, mai tare, genunchii, trece prin ochiurile ciorapilor și-mi îngheață călcîiele. În aceste condiții, a sta la „masa de lucru” a devenit o tortură. Îndur, fără să mă lamentez. În
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
că puloverul bej e făcut din lîna unui deux-pișces de-al ei, de „madam Creangă, Dumnezeu s-o ierte!”, care a avut de model pe un altul mai vechi, căci n-am vrut să merg la probe, și iată are mînecile un pic cam lungi... Schimbări, reparații, înlocuiri, înnoiri - toate sînt clare, precise în mintea sa. Lipsa mea de memorie, în acest caz, o interpretează ca dezinteres: „Ai o indiferență de chiriaș!” De aci pînă la concluzia că, dacă nu se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cartea de coduri poștale codul orașului unde trimitea scrisoarea. Aș fi putut să-l ocolesc, dar n-am făcut-o. Zîmbind, m am oferit să-l ajut. După ce i-am dictat cifrele, am dat să plec. M-a prins de mîneca surtucului și aproape mi-a strigat: „Să-i spui lui M. că e cel mai mare escroc de pe planetă!...” L-am lăsat să-și termine „șarja”, apoi l-am întrebat: „De ce nu-i spui chiar tu?” Ba tu, tu trebuie
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
am fi fost prieteni, nu mi-ar fi spus-o. Când, după o lună, am căutat în 14 magazine din București o pereche de pantofi maro de 210 lei și în cinci universale un trenci, fără să găsesc decât cu mânecile prea scurte refuzate la export, m-am convins că prietena mea avea dreptate. Iar după două luni, când am ajuns aici, făcând din nou comparație, am înțeles Oare remarcile făcute de prietena mea nu au fost făcute și de alți
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
celui care a condus represiunile împotriva studenților, colonelul V.A., se ocupă de intelectuali în general, și de scriitori în special. Colonelul V.A. e întru totul demn de cel care-l conduce. Agenții colonelului V.A. poartă ciomagul în mânecă și nu pregetă să lovească pentru a intimida. Nu e exclus ca acest colonel V.A. să se afle în spatele celor care l-au lovit cu un box în piept pe matematicianul Mihai Botez. Și tot atât de probabil că același colonel
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
a doamnei Melsene Timsit, la Paris, și În prezența Evei Koralnik, prietena comună. Cordialitatea expansivă a oaspetelui german cu temperament latin ne fermecase instantaneu. După-amiaza se supunea seducătoarei locvacități a vorbitorului, confortabil instalat pe canapea, cu gulerul cămășii desfăcut și mânecile neglijent suflecate, cum aveam să-l revăd În anii următori, nu o dată, la München, Frankfurt sau New York. Glumea cu Întâmplări de ieri și de demult, dar părea să mângâie, În răstimpuri, o mare pisică invizibilă. Lenea ei lascivă Îi tempera
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Thomas Hardy am întâlnit o seamă de scene cu apă murdară în vaze de flori... gladiole tăiate în memoria unui luptător pe câmpul de bătălie... așezate pe pieptul unui pulover bej de cașmir cu o pată de cerneală Pelikan pe mânecă... de mărimea unei mingi de golf... Toate niște prostii și gunoaie. Nimic mai mult. Un munte de gunoaie. Microorganismele care mor devin petrol. Copacii doborâți devin cărbuni. Ceea ce zăcea în fața ochilor mei n-avea însă în ce să se transforme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-se, am plecat ochii și i-am închis. Am simțit lumina trecând prin pleoape, iar zgomotul a fost de-a dreptul asurzitor. Ne dureau urechile. Din pricina luminii orbitoare, au început să-mi curgă lacrimi pe obraji. Le-am șters cu mânecile cămășii. — O să ne obișnuim imediat, zise ea lăsând lacrimile să-i curgă în voie. După trei-patru trenuri nu o să mai avem probleme și vom fi pregătiți pentru lumina de-afară. Dacă ajungem în stație, am scăpat de Întunegri. — Îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un tânăr ce năzuiește să se angajeze la o firmă de publicitate, și nu ca unul care s-a târât nu știu cât prin subteran și urma să dispară de pe lumea asta în douăzeci și una de ore. Privind mai atent, am observat că mâneca stângă a hainei era cu vreun centimetru și jumătate mai scurtă decât cea dreaptă. Nu cred totuși că mâneca era de vină, ci faptul că mâna mea stângă era mai lungă. Nu știu de ce, pentru că nu eram stângaci și nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
târât nu știu cât prin subteran și urma să dispară de pe lumea asta în douăzeci și una de ore. Privind mai atent, am observat că mâneca stângă a hainei era cu vreun centimetru și jumătate mai scurtă decât cea dreaptă. Nu cred totuși că mâneca era de vină, ci faptul că mâna mea stângă era mai lungă. Nu știu de ce, pentru că nu eram stângaci și nici nu-mi amintesc s-o fi solicitat mai mult decât pe dreapta. Vânzătorul se oferise să modifice mâneca, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]