8,009 matches
-
pantoful înapoi în picior. Sunt fericită că escapada noastră l-a scos pe împărat din depresie. Mă complimentează pentru farmecul meu, însă eu nu sunt întru totul așa cum par. La suprafață sunt plăcută, puternică și sigură pe mine, dar în spatele măștii mă simt izolată, încordată și, într-un fel vag, dar foarte real, nemulțumită. Teama mă însoțește permanent și mă gândesc în mod constant la rivalele mele. Mă întreb cât timp va mai dura până ce o alta îmi va lua locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și el va fi umil cu Tung Chih. Practicam principiile confucianiste ale familiei, și am avut amândoi de câștigat din asta. Mi-am jucat rolul, deși aveam să fiu tot mai obosită pentru a-mi pune în fiecare zi o mască de teatru. Trebuia să mă prefac că sunt complet neajutorată fără Curte. Miniștrii mei lucrau doar atunci când credeau că ei sunt salvatorii mei. Ideile mele nu ar fi ajuns prea departe dacă nu le-aș fi prezentat lor ca fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mai alunecă pe hârtie decât ca să istorisească frumoase fabule poetice, menite să-i creeze o figură aureolată de înțelepciune. Da, dar după ce el nu va mai fi în viață, se vor găsi tineri talentați și cinici care vor sfâșia această mască. Și aceștia nu vor fi cei mai răi, fiindcă nu-l vor nega, ci îi vor stabili doar (e drept, adăugând și hohotele lor de rîs) statuia lui vie și plină de interes pe un soclu verosimil. Cei mai răi
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
învățătură: „Am să mănînc cartea, tată!” făgăduia el cu disperare. Mesager întocmai ca Popescu al unei lumi atotputernice și al istoriei biruitoare, Toader Știr era un ideolog. Amîndoi paralizau în cenacliști dorința de împotrivire. Înăbușiți de frică, mulți își puneau masca convertirii, renegându-i și pe părinți, așa cum făcea Ovidiu. Acesta poza în poet damnat. Mic, jegos, pîntecos și cu o chelie timpurie între două tufe de păr, la Ovidiu umbra entuziasmată de lecturi a nasului fîlfîia între două lentile cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
toți cei ce nu și-au însușit ordinea veche, dar mai cu seamă pe cei capabili de orice. Centrifugații vechii ordini și veșnicii profitori constituie clasa revoluționară. E noul om pe care îl formează doar propriile lui interese. Jonglînd sub masca doctrinelor care răstoarnă o scară de valori, în revoluție nu oricine știe să pescuiască avantaje. Prin răsturnări se creează istoria, dar, în instabilitate, stabili rămîn doar profitorii. Adică acei ce întotdeauna au știut să-și schimbe părul. În loc de principii revoluționare
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
rurale. Nostalgică și neliniștitoare, călătoria părea să fie încheierea iresponsabilității chefurilor din crame și a suferinței marilor iubiri. Între colegi domnea o veselie uscată. Ne distram cu „Aș mînca o portocală” care, în excursiile studențești, cutremurau de rîs toate compartimentele. Masca de acum părea să ne înlemnească însă tinerețea. Știam că ne vom despărți, unii, pentru totdeauna. Neam propus o întîlnire după zece, apoi după douăzeci de ani, dar cine mai putea să știe!... Ca timp, distanțele acestea păreau spăimîntătoare, marcînd
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Din spatele unui birou aflat în mijlocul încăperii, un soi de javră creață și fălcoasă, împinsă parcă de resort, se proiectă în poziție de drepți. După ce ne-am prezentat îndreptările, într-o clipă același resort depuse javra pe scaunul devenit tron. O mască demnă, plină de nemulțumire, i se zbîrci pe chip. În aceeași zi trenul m-a abandonat la Dobrina. Pe peron, o pereche de țărani clefăia boțuri de pîine. Liniștit, bărbatul întrebă: - Aici cît șade hodoroaga? - Pînă la opt, răspunse femeia
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de protecție. De la fratele mai luminat la minte al Îngrijitorului de școală Figaro cumpăraseră câteva măști dintr-un plastic subțire, care se spărgea ușor, Înfățișând niște iepurași dințoși și urechiați, cu zâmbete destul de omenești, dar tâmpite, spoite pe față. Peste mască, În dreptul ochilor, Ectoraș trebuia să-și pună niște prăpădiți de ochelari de motociclist, cu sticlele zgâriate, ramele din aluminiu strâmbate În fel și chip și prinși pe după cap cu un elastic lat și Îngălbenit, furat de la izmenele bunicii. În mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
comandantul său. Mitsuhide stătea într-un loc uscat al luncii. Ochii pătrunzători ai generalilor se întoarseră în direcția lui Genemon. Erau acolo Saito Toshimitsu, cu părul său alb ca promoroaca și Mitsuharu, a cărui față tragică semăna acum cu o mască. Împreună cu acești doi oameni, numeroșii membri în armuri ai statului major îl înconjurară pe Mitsuhide ca un zid de protecție. — Gengo, spuse Mitsuhide, în curând se va lumina de ziuă. Ia o companie și traversează primul râul. Pe drum, taie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
părea acum lipsită de orice importanță. Aceleași interese peste tot. Pfui, fornăi el cu năduf, ce-mi era Confederația și ce-mi erau Independenții. - Să înțeleg că refuzi să mă ajuți, îi zâmbi politicos preaonorabilul Poha la auzul răbufnelii. Sub masca zâmbetului, căpitanul însă zări mișcările spasmodice ale maxilarului. Făcuse o greșeală când îl refuzase la modul ăsta. O făcuse inconștient purtat de inamicițiile sale mai vechi. Trebuia cumva să-l facă să înțeleagă că nu putea să riște atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
atunci când nu apăruse Băsescu, falsificatorii alegerilor se comportau ca niște mici copii neajutorați, față de zilele noastre). De aici, începe dansul madonei travestite, numite Iuliu Maniu și să vezi dumneata, ce piruete a putut face babalâcul acesta, de i-a lăsat mască pe toți. Imediat ce a redevenit președintele PNȚ, Maniu a luat legătura cu Corneliu Zelea Codreanu, precum și cu Gheorghe I. Brătianu (care nu mai avea decât o aripioară slăbănoagă și bine jumulită de PNL, grosul fiind la Tătărăscu). La 25 noiembrie
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
cu grijă pe sub cămașa mereu proaspătă.Muzica zilei se prelinge din urechea mea înfășurându-se împrejurul gurii tale.Privirea mă azvârle pe cărarea cerului... Lumina invadează spații nedeschise... Poarta cerului e masivă. Străjerii își îndreaptă sulițele și mă privesc impasibili.Masca mea a început să plângă cu lacrimi triunghiulare adunate într-un blid ciobit. Picăturile cântă un imn inedit. Pașii mei desenează cărări întortocheate, adevărate labirinturi spre tărâmuri albeca-zăpezile. Păsări nemaiîntâlnite mă învață noi pași de menuet. O plăpândă își stinge
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
a dat înainte cu împunsăturile. Până când Chaquie a recunoscut că făcuse de nenumărate ori sex cu necunoscuți, cu orice bărbat care-i era la îndemână și, în special, cu agenți de vânzări. Era uimitor, mai ales dacă te gândeai la masca aceea de catolică înverșunată și intransigentă pe care o adoptase Chaquie. Pe de altă parte, începând să prind șpilul întregii încrengături de la Cloisters, mi-am dat seama că, de fapt, nici nu era așa de uimitor. Chaquie încerca cu disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
loc ca ăsta! s-a corectat ea în grabă. Asta am vrut să spun: că nu vreau să ajung aici! Eram devastată. Complet devastată. Nici măcar Luke nu mă făcuse să sufăr în halul ăla. Am încercat să-mi compun o mască degajată, ca Anna să nu-mi ghicească suferința. Dar eram terminată. —îmi pare rău, mi-a spus ea nenorocită. Nu vreau să te fac să suferi, dar când am auzit că ai fost la un pas de moarte, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ei pe pat. — Sally surogat... zise ea și îi descheie cămașa lui Gaskell. Gaskell începu să se agite. Dacă te gândești că... — Fără gânduri, pervers mic! zise Sally și îi descheie blugii. Doar erecții. — O, Doamne! exclamă Gaskell. Parfumul, plasticul, masca de pe fața ei și brațele femeii îi deșteptau fanteziile de odinioară. Se așeză pe pat cu fața în sus, fixându-și privirea pe Sally, timp în care ea îl dezbrăcă. Nu opuse nici un strop de rezistență nici măcar atunci când ea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Urmăritorul. Bieții informatori nu sunt nici măcar slugile diavolului, nu au acest înalt rang. Doar jivine ale mlaștinii numite prezent, atât. Bietele jivine ale mlaștinii, suflete și boli și spaime și plăceri ale mlaștinii. Ce misiune o fi având, de fapt, masca numită Toma? De ce oare apare când nu te aștepți, după ce îl tot aștepți mereu, zi de zi? Un sol al barbarilor? Vor veni, în sfârșit, barbarii, cum șoptește bătrânul Kavafis? Vor veni, fiindcă veniseră de mult și se înmulțiseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
târziu trăgea bluza pe umeri. Moment în care și roșea, scurt, provocator. „Chiar n-a venit încă profesorul?“, avea să întrebe, ca de obicei, șoricuța salariată, încheindu-și ultimul nasture al bluzei. Nimeni nu-i va răspunde, pușlamalele arboraseră deja măștile blazate. Gina trebuia să rămână, așa deciseseră tovarășii, neglijabilă. Să-și vadă lungul nasului, țigăncușa!... Degeaba încerca să le intre în voie, să se alieze antipatiei lor față de bufon. „Încă n-a venit profesorul?...“ Nepăsarea lor mocnită și rea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sunt la ședință. Numai dacă mă caută tov. Pastramă, anunți la numărul notat aici.“ Ziua de lucru, adaptarea la necesitate, turmentarea, umilirea și ambiguitatea. Ambiguitatea veselă și pocită, să poți înghiți rahatul și să uiți cine îți supraveghează digestia și masca fericită... și să uiți de Titi și de Gică și de Gina. Tolea ieșise din baie, zăcea pe canapea cu un volum în mână. Își pregătea rolul, impertinențele și citatele cu care să-și irite colegii de la hotelul TRANZIT. Adusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ingineri medici, rotind discuri reviste magnetofoane paradoxuri sticle pipe, în mijlocul cărora trăsnitul Tolea îndeplinea rolul de măscărici blazat și șic, în stridențele sale poliglote. Până și rusa, pe care o preda la liceu, limba opresivă și antipatizată, devenise, în rictusul măștii sale cabotine, o provocare, o bizarerie nostimă. Nu fusese timp decât pentru câteva întâlniri tăcute, presimțiri și eschive, în jumătatea de an până când străina părăsise brusc orășelul. Păstraseră însă legătura, își scriau, plecase cândva la București, s-o vadă. Mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pâine, zilnic. El fusese desemnat să supravegheze distributia... Până la urmă, în fața pasiunii lui excesive pentru mine, tata mi-a divulgat povestea. Ca ultimă armă de șantaj. O armă periculoasă, desigur, ca tot ce îl privea. Era tipul dedat obscurităților și măștilor. Tata se ferise să-l revadă, după ce asistase la rapida sa carieră politică postbelică. O carieră spectaculoasă, în primii ani. Poziția sa ierarhică era, comparativ, neglijabilă acum. Importantă doar prin contacte obscure, vechi și noi, cu REȚEAUA... Deci el supraveghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
altei vârste, să încerci iarăși durerea, izbit, ca atunci când te prăbușeai de pe ghidonul lucios al adolescenței? Cadența unui adevăr din care nu se poate evada la nesfârșit, professore. Irina te-ar fi ajutat să-l regăsești, poate. Și să pierzi masca de cabotin, sub care te ascunzi de prea multă vreme, sub care te ascunzi și acum, când bătrânul Marcu Vancea te-a regăsit și te somează, noapte de noapte, să-l revezi, să-l renaști. Pieptul înainte! Privirea sus-sus, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aici, să poți pipăi mirosi vedea mototoli, bucăți bucățele, să rupi totul, așa, totul, scrâșnind, țopăind, fericit, să dai foc: cenușă, praf, aer, țircus. Ca și cum ar fiadevărat, oho, dacă toți toate totul chiar ar exista, dacă dacă dacă. scamatorul, paiața, masca, mimul. Cinicul, glumețul arogant, înghițitorul de săbii și dezastre, impasibil, cu marele lui cap ras, de consul roman. Dacă ar exista, dacă dacă dacă, dacă el și ei ar exista, acum, când îi vede, îi revede, îi visează, fără chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de demult... da, ar recunoaște unul ca el. Timpul reproduce, ciclic, asemenea amprente, similitudini aproape perfecte, harta suferinței reiterează astfel de semnale, cu siguranță. L-ar recunoaște pe Marcu Vancea, cel de acum 40 de ani, ar citi avertismentul pe masca sa de copil speriat, fugărit, bătrân. L-ar putea scruta, cum nu avusese timp atunci, și chiar l-ar preveni, la ce bun... nu, de prevenit nu l-aș preveni, aș scruta doar graba preliminariilor, ciorna unui adevărat studiu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Beleaua, cu bolile și ideile sale bolnave. Să-i dăm șansa. Vot de blam cu avertisment. Avertisment de eliberarea locului.“ Tânărul procuror din capul mesei își îndreptă ochelarii și reîncepu să citească referatul. Nu se mai distingea nimic. Sunet abolit, măștile batraciene clămpăneau cuvinte fără sonor și făceau cu ochiul. Paloarea lustruită a măștilor, cicatricea fosforescentă la sprânceană. În ușă, vinovatul. Transpira, palid. Nu știa cum să înțepenească mai bine în carlingă, să nu facă vreun zgomot, să nu fie descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
blam cu avertisment. Avertisment de eliberarea locului.“ Tânărul procuror din capul mesei își îndreptă ochelarii și reîncepu să citească referatul. Nu se mai distingea nimic. Sunet abolit, măștile batraciene clămpăneau cuvinte fără sonor și făceau cu ochiul. Paloarea lustruită a măștilor, cicatricea fosforescentă la sprânceană. În ușă, vinovatul. Transpira, palid. Nu știa cum să înțepenească mai bine în carlingă, să nu facă vreun zgomot, să nu fie descoperit. Se afla de mai multă vreme pe ecranul de interceptare, în rama ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]