4,850 matches
-
adăpost, închise ochii și adormi de îndată. Afară, lângă foc, se rezemă de trunchiul neted al unui arbore de cauciuc și lăsă ca fumul să-l împresoare, îndepărtând țânțarii. Privi spre cer, stelele ivindu-se sfios printre coroanele copacilor din micuțul luminiș, și se întrebă ce făcea el acolo, atât de departe de tot. Departe de lumea lui, departe de Chicago, departe chiar și de grosolana lui colibă care devenise căminul lui din selvă. Dacă l-ar părăsi Kano, poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
apartamentului, ea Închise ușa cu o mână și continuă să-l tragă În față cu cealaltă. Apartamentul era atât de mic, Încât nimeni nu se putea rătăci În el, și totuși ea-l ținu de braț și-l conduse În micuța cameră de zi. — Ia loc aici, dottore, zise, conducându-l spre un fotoliu cu prea multă umplutură, Îmbrăcat În material portocaliu lucios, unde În sfârșit Îi dădu drumul. Când el ezită, ea insistă: — Șezi, șezi. O să ne fac niște cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
di San Marco. Podul, văzu el bine, era gol. Nici chiar Ruffolo nu putea fi atât de nesăbuit Încât să se facă văzut oricărei bărci aflate În trecere, nu atunci când poliția era pe urmele lui. Probabil că sărise jos pe micuța plajă din cealaltă parte a podului. Brunetti porni către pod, permițându-și să simtă o scăpărare de iritate pentru faptul că se afla acolo, plimbându-se fără țintă În răcoarea serii când orice persoană cu bun simț s-ar afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
orice persoană cu bun simț s-ar afla acasă, În pat. De ce trebuia nebunul de Ruffolo să se vadă cu o persoană importantă? Dacă vrea asta, să vină la Questura și să discute cu Patta. Trecu de prima din plajele micuțe, lungi doar de câțiva metri, și aruncă o privire În jos spre ea, căutându-l pe Ruffolo. În lumina argintată a lunii, putu să vadă că era goală, dar putu de asemenea să vadă că suprafața ei era acoperită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
câțiva metri de insulă, se opri și strigă pe-o voce joasă: — Ruffolo. Sunt Brunetti. Nu primi nici un răspuns. — Peppino, sunt Brunetti. Tot nici un răspuns. Lumina luni era atât de puternică Încât chiar arunca umbre, ascunzând vederii o parte din micuța insulă care se afla sub pasarelă. Însă piciorul era vizibil, un picior Încălțat Într-un pantof de piele maro; se vedea până la șold. Brunetti se aplecă peste balustradă, dar tot ce putu vedea era partea aceea de picior care dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
aproape putură, apoi doi polițiști trebuiră să Îmbrace cizme pescărești Înalte și să vină spre insulă pe jos prin apa puțin adâncă. Îi aduseră și lui Brunetti o pereche și el o Îmbrăcă peste pantofi și pantaloni. Așteptă pe plaja micuță cât veniră și ceilalți, blocat acolo alături de Ruffolo, În prezența morții și-n mirosul de alge putrede. Se făcură fotografii ale cadavrului, Îl luară și se Întoarseră la Questura să Întocmească un raport complet, era trei dimineața. Brunetti se pregătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
în mare viteză și ajunge în fața școlii, prăfuindu-le pe cele două fete. Am ajuns la timp la școală! Ai mai multa grijă pe unde mergi! se revoltă Tania. Micuțo, taci și lasă-mă în pace! Pe cine faci tu micuță! Ok! Am doar 13... Micuța este luată prin surprindere. O fată mai mare trece peste ea cu o carte în mână: Trec pe-aici! spune ea fără să își ridice ochii din carte. Hei! Ai grijă să nu mai intri
Prietenia este magică. In: ANTOLOGIE:poezie by Flavia Cîmpean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_669]
-
ai venit să vezi de ce stau aici singură. Așa e? Da. Cum te numești? Ana. De unde vii? M-am gandit la început să îi spun adevărul, dar ceva din mine m-a făcut să nu o fac: Dintr-un sat micuț. Dar tu de unde vii ? Locuiesc aici, aproape... Vrei să vii? Ochii ei străluceau în lumina lunii atât de frumos și părea atât de sinceră. Cum aș fi putut să o refuz? Bine! Să mergem! Am mers împreună puțin timp și
Poveste pentru micul prinţ. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
să intre. — Ce s-a întâmplat? Sherry a plutit înăuntru, cu burta înainte, gâfâind și ținându-se cu amândouă mâinile de șale. Alice nu mai întâlnise pe nimeni care să facă atâta caz în legătură cu nașterea unui copil. Sherry, care era micuță și slabă, cu excepția burții, nu numai că purta cele mai noi și mai mulate modele de haine pentru gravide, dar obligase departamentul modă de la Intercorp să-i transforme cea mai recentă ecografie într-o geantă, ediție specială, semnată de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
aeriană. Turnându-și vinul în paharul de plastic, încerca să nu se gândească la șampania frapată care știa că era servită în clipele alea la clasa întâi. Și-a aruncat privirea către monitorul încastrat în spătarul fotoliului din față. Avionul micuț și verde care indica distanța parcursă abia ajunsese deasupra insulei Terra Nova. Amanda s-a foit în scaun. Să mergi la clasa economic era o tortură. Cum suportau oamenii condițiile alea? A închis ochii, retrăind, împotriva voinței, evenimentele ultimelor zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
așteptăm nimic altceva cu mai mare nerăbdare decât să devenim părinți. Nu-i așa, draga mea? A strâns mâna subțire a lui Alice, care se odihnea deja în palma lui. — Abia așteptăm să-i urăm bine ai venit pe planetă micuțului nostru. Oricât de îngrozitor de exploatată și de abuzată este planeta în acest moment. —Mulțumesc foarte mult, a mârâit Amanda către Hugo în secunda în care au ieșit afară. M-ai făcut de râs în fața întregii clase. —Uite ce e! Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
manieră ca la carte. Plus-minus câteva copci. Nu-i convenea deloc să recunoască, dar Una avusese dreptate. Cezariana nu fusese necesară. Singurul aspect neplăcut legat de nașterea Carinthiei a fost faptul că, până la urmă, progenitura n-a fost Carinthia. Varianta micuță, frumoasă și flatantă a Amandei nu s-a materializat până la urmă. —Băiețel, a spus Una, așezând pe stomacul Amandei un gogoloi plin de sânge. Amanda s-a holbat la el. Nu era heruvimul blond pe care și-l imaginase ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
atenția și Neil, alte firme n-ar fi fost deloc înclinate să trateze cu îngăduință educația, la nivel de creșă, a lui Theo. — Fir-ar să fie! a exclamat Hugo când, cu o smucire plină de forță a trupului lui micuț, Theo a reușit, într-un final, să scape din scutec. În timp ce copilul cu fundulețul gol se rostogolea triumfător pe bancheta murdară a mașinii, taică-său s-a întins după el, izbutind să-i prindă unul din piciorușele grăsuțe. Urlând violent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ocupat. Hugo a privit furios cum o familie cu greutate, formată din patru membri, a coborât din Fordul Escort. Ambii fii, care erau îngrozitor de grași, aveau în jur de douăzeci de ani. Hugo s-a gândit la fiul lui cel micuț și la cum avea să-l poarte în brațe prin ploaie din celălalt capăt al parcării și a-nceput să vadă roșu în fața ochilor. —Scuzați-mă, a strigat el lăsând geamul în jos. Locul ăla e pentru persoane cu copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
directoarei creșei. — Vreau să vă spun ceva, domnule Fine. Biroul directoarei, înalt cât un coteț, era plasat lângă intrarea în clădire, ceea ce-i permitea femeii să sară din spatele lui, ca un Rottweiler, fără nici un avertisment. Și, în ciuda faptului că era micuță de înălțime și blondă și că nu semăna cu un câine de pază decât la capitolul ferocitate, Hugo ajunsese să se gândească la directoare ca la un Rottweiler. Hugo a observat că Rottweilerul ținea în mână un tort care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Ce minunat, domnule Fine, a exclamat doamna Grimley. Deoarece cred că și noi am ajuns destul de-aproape. — Ce vreți să spuneți? a întrebat-o Hugo prudent. — Azi-noapte am avut un vis. Casa pe care trebuie s-o avem e micuță, izolată, cu ușa de la intrare roșie. Are numărul patruzeci și doi și un măr în grădină. V-ar plăcea să știți. Ne-am gândit că v-ar ușura foarte mult munca. Închizând telefonul, Hugo a încercat, plin de curaj, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de curând. Ăăă... da. Sigur. Rottweilerul, a cărui haină de un roșu beligerant îi scotea în evidență roșeața ochilor, a țopăit energic până în locul unde stătea Hugo pe coridor. L-a cercetat pe Theo, care începuse să scâncească. Colțurile gurii micuțe s-au lăsat în jos, în semn de dezaprobare. Apoi a clătinat din cap. — Domnule Fine, e inacceptabil. Ce anume? a gâfâit Hugo. Uitați ce e: copilul nu se poate abține. E vorba de teama de separare... momentan e destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dracu’ nu mi-ai spus de chestia asta? —Un câine? Neil părea surprins. A, da, a zis el, evident, după un moment de gândire. Proprietarul mi-a spus că animalul o să fie pe-acolo. A zis că-i o chestie micuță, pe care o cheamă Chou Chou, iubește oamenii și nu creează nici un fel de problemă. Tonul lui Neil a devenit amenințător. Nu l-ai supărat, nu-i așa, Fine? Haide, draga mea, a rugat-o Alice pe Rosa, împingând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
multe în paharul ei, care era deja gol. Apoi s-a uitat întrebătoare la Hugo. —Bine, atunci, a spus ea resemnată. Pe aici. Hugo a urmat-o în hol. —Uuups! a exclamat ea, oprindu-se în loc și luând o telecomandă micuță și neagră care zăcea pe o comodă cu oglindă. Apoi Laura a îndreptat telecomanda către colțul camerei. Mai bine să dezactivăm CCTV-ul, nu? Deci CCTV în toată casa, a zis Hugo cu voce tare, luând notițe într-un stil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
atunci când culegem bețivi de pe drum, spunea paramedicul. Nici n-ați crede! Oamenii ăștia ies din cârciumă, cad pe jos și ne sună pe noi. Hugo continua să zacă învăluit în coșmarul lui. Toate gândurile lui conștiente erau concentrate pe silueta micuță și tăcută care se odihnea pe pieptul lui, îndemnându-l pe Theo să se lupte cu indiferent ce boală avea. În timp ce ambulanța alerga în continuare, Hugo își închipuia cum erupția, cu aspect de tapet cu model pufos, se întindea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a simțit trupul femeii încordându-se, apoi relaxându-se. Când și-a lipit buzele de abdomenul ei, a descoperit că Alice avea o piele catifelată și netedă, care se întindea, caldă, peste oasele bazinului, ca la adolescente. Doar o cicatrice micuță, acum aproape ștearsă, indica faptul că odată, acolo, crescuse un copil. Tremurând de plăcere, Alice și-a întins brațele deasupra capului, în timp ce Hugo ajungea mai jos, către chiloțeii cu broderie albă pe care, cumva, bănuise că avea să-i găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
la sută din tot gunoiul menajer. Alice se întreba dacă era posibil să reciclezi așa de mult? O parte din gunoi nu era - în fond - doar gunoi? În centrul parcului, era un pod nu prea înalt care traversa un râu micuț. Alice s-a oprit pe el, aplecându-se peste balustradă în așa fel încât Rosa să vadă apa care curgea vioaie pe dedesubt. Rosa a râs, fluturându-și ursulețul fericită. Era fascinată de apă. Mai ales de cea care ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Ce naiba ne facem? Cina le-a fost servită într-un restaurant mare, cu o banchetă albastră care se întindea de-a lungul unui întreg zid. În fața acesteia, la intervale regulate, fără spații prea mari între ele, se găseau niște mese micuțe și pătrate, cu lumânări, sticluțe de sos de soia și un alt scaun de partea opusă. Majoritatea cuplurilor păreau formate dintr-o persoană care vorbea la telefon, în timp ce partenerul fuma de zor. Puținele conversații dintre cuplurile în care ambii parteneri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
învârtă în căutarea lui Alice. Avea multe de făcut. De pildă, să-și găsească o slujbă. Hugo încercase deja la majoritatea agențiilor imobiliare mari din Bath. Era însă posibil să existe pe undeva, pe vreo străduță laterală, și niște agenții micuțe, independente. Poate că o agenție mică era chiar mai potrivită; o astfel de agenție putea să fie mult mai dispusă să accepte aranjamentul cu jumătate de normă pe care și-l dorea Hugo. Cu toate că Chicklets îi oferise un loc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
topesc în gură ca mierea parfumată. Sau, alegea câte o floare și fugea cu ea pe cărare până în fundul livezii. Acolo, cu voluptate, își îngropa năsucul în floarea îmbătătoare, o săruta, o mușca și apoi o ascundea în sân, între micuții ei sâni, pe care îi privea cum se rotunjeau sub bluzița înflorată. O plăcere deosebită era aceea de a alerga cu picioarele goale, dimineața, prin iarba plină de rouă. Lungită la umbra copacilor, își privea mâinile străvezii în soare, și-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]