6,924 matches
-
revenirea în vremelnic și iarăși dusul în nemurire. Trăiești minunea colbuirii. Calcinarea clipelor, zilelor, cuvintelor, amintirilor tale. Te lași prelins în țărâna Bibliotecii... Un balans care îți ostoiește răni, îți îmblânzește zilele, te face să privești ca și cum n-ar fi mizeriile zilelor de zi cu zi, te face să știi că ai totuși un rost pe lume, că vii dintr-un necuprins și te pierzi în altul... Sunt mulți, mulți pași în calea spre a fi pe deplin acceptat în Bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de a ieși, în astfel de dimineți de sfârșit de an, în oraș. De a trece pe Bulevardele golite, de a zăbovi în fața unor vitrine pe care, altfel, peste an, nici nu le zăresc. Deprinderea de a contempla, mai ales, mizeria orașului. În această dimineață obosită, parcă cea mai obosită a anului. Când orașul, amorțit, pare a fi fugit din sine, retrăgându-se în cotloane neștiute spre a se pregăti pentru dezlănțuirea de la noapte. Parcă pentru a-și linge rănile de peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
R., a anilor petrecuți acolo, a tuturor visurilor pe care ni le făceam privind zborul acelui fluture, a închipuirii noastre urmându-l în marile lui înălțări spre niciundele doar de el știut. În astfel de clipe simți toată zădărnicia și mizeria acestei Lumi, nedreapta ei rânduială și pustiul în care te-ai amăgit că îți poți face un rost sufletesc. Înțelegi, dar la ce-ți ajută, că întotdeauna, oricâte ți s-ar fi întâmplat până atunci, tot mai este ceva doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de mine, că-mi irosesc puterile (și viața) făcând la anii mei muncă de salahor și trăind dintr-o leafă de nimic. Dar, probabil, așa începe invidia, începe ura, începe amăreala frustrărilor. Doamne, ajută-mi, să nu-mi copleșească sufletul mizeriile astea. Lasă-mă cu ale mele, cu puterea și voioșia de a munci, lasă-mi sărăcia și bucuria de a face ceva și, mai ales, Doamne, apără-mi sănătatea. Știu că mi-am bătut joc de darul tău, știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și să petrecem prima dimineață de Paște împreună. Spre seară, mi-a telefonat că nu mai vine. Se răzgândise. Nu voia să fie văzută la slujba de la biserică. Primise viză pentru o documentare în Iugoslavia, după lungi așteptări și inerente mizerii (șeful ei o tot toca să declare de unde făcuse rost de dolari să-și plătească șederea, cu cine se regulase de-i făcuse formele peste capul lui și alte prostii de felul ăsta), și se temea să nu dea nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nici măcar vârsta anilor mei trudiți de când îmi începusem falnica și peticita carieră de vechi lefegiu al multilateralei dezvoltate și, mai apoi, al tranzitoriei curvăsăreli, ajuns în cele din urmă la Arhiva Cinematografiei. N-avea de ce să-mi fie rușine de mizeria aceasta, din moment ce mi-o înduram, lună de lună, an de an, ca și cum atinsesem pragul împlinirilor ultime. Înjuram doar din greu când îmi luam plicul cu banii cu care mă prețăluiau, bani dați în dispreț, ca și cum ar fi vrut să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o astfel de mândrie. Țineau să-mi arate că și lor puțin le păsa de mine. În gol de fantezie, disprețul și-l aruncau spre mine odată cu leafa lunarei umilințe. Mai ales în fața lui Țandără, cu care împărțisem atâtea alte mizerii și părăsiri, nu aveam de ce să mă rușinez. — M-am prins de când te-am văzut la stop, se veseli popa. Intelectual strămoșesc. Belit și flămând. Deși, sincer să fiu, meritai măcar două sutare de dolari la chenzină, dacă v-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ăștia care-i iei tu la lună, eu nici nu pun ceasu’ să sune. Să nu mai nuanțez că de banii ăștia nici nu m-aș da jos din pat, că poate gândești că sunt prea pretențios. Zău, cum suporți mizeria asta? Ce-ai făcut, profesore, cu tot avântul tău de la „Geamandura?“ Ketty mă studia intrigată, cu sclipiri între mirare și scârbă. — Adică, susură ea speriată, se poate spune pe tot sensul, oricum ai lua-o, că un intelectual la Arhiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mi la ureche: — Acu’, pă bune. Asta-i leafa ta? O sută jumate de coconei sau mi-ai zis-o ca s-o faci pe fătucă să plângă? O dau gata chestiile astea cu artiștii fomiști, poeții care scrie în mizerie și fără nici o perspectivă în bancă. E o crimă să-i zici de-astea, la câtă sensibilitate zace-n ea. Să vezi ce-o să mă toace acu’, să fac ceva pentru tine. De-asta i-am și dat puțin moral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lupta cu cenzura. Nu au existat prea multe astfel de minuni. Au existat doar complicitatea, doar târgul, trocul. Cât îmi dai, ca să-ți dau. Vidanjorii știu prea bine și se bucură când aruncă vulgului câte o nouă mărturie din haznaua mizeriilor. Când l-am întâlnit pe acel unchi al frizeriței, Trombă parcă-i spunea, mi s-a făcut teamă. Mă vedeam deja implicat în cine știe ce secrete care, odată cunoscute, aveau să-mi aducă numai necazuri. Eram ferm convins pe atunci că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o spun mai pe șleau, romanul, cu mici derapaje, străbate teritoriul beției extreme, îl depășește, apoi se întoarce la început, închegând un cerc hermeneutic, perceptibil și descifrabil doar cu ajutorul cheii-iubire. Este descrisă într-un mod absolut uman, lipsit de stridențe, mizeria vieții de zi cu zi în societatea socialistă multilateral dezvoltată. Și mai este povestea unui om care a ales să lupte în felul său... „Atunci făcusem, prea bine știam, primii serioși pași într-o cu totul altă lume. Fără Lia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă duc să mă Întîlnesc cu Adunarea Directoare a colegiului San Gabriel și am să le indic să-l accepte pe fiul dumitale În aceeași clasă cu Întîiul meu născut, Jorge. Mai puțin de atîta, ar Însemna să rămînă În mizerie. Pălărierul făcu ochii cît cepele. La colegiul San Gabriel se plămădea crema Înaltei societăți. — Dar, don Ricardo, eu n-aș putea plăti... — Nu ți-a spus nimeni că trebuie să plătești vreun sfanț. De educația băiatului o să mă ocup eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
coada ochiului, ca și cînd s-ar fi gîndit la același lucru ca și mine. Jacinta Coronado era, evident, mai lucidă decît o sugerau aparențele. Trupul se stingea, Însă mintea și sufletul Încă se mai mistuiau În acel puț de mizerie. M-am Întrebat cîți alții asemenea ei, asemenea bătrînelului licențios care ne arătase cum s-o găsim zăceau Împotmoliți acolo. Vine fiindcă te iubește mult pe dumneata, Jacinta. Fiindcă Își amintește cît de bine Îl Îngrijeai și Îl hrăneai cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
luni la Barcelona. În iarna aceea plouă aproape zi de zi, o ploaie neagră, de funingine și arsenic. În curînd, Jacinta Începu să se teamă că Zacarías se Înșelase, că venise În orașul acela Îngrozitor ca să moară de frig, de mizerie și de uitare. Hotărîtă să supraviețuiască, Jacinta mergea În fiecare dimineață, Încă din zori, la magazin, de unde nu mai ieșea pînă În toiul nopții. Acolo avea s-o găsească, În mod Întîmplător, don Ricardo Aldaya, Îngrijind-o pe fiica unuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ierte. — Isaac, te asigur că... — Daniel, dumneata ești tînăr și ai bunăvoință, Însă, deși am băut și nici nu mai știu ce spun, Încă n-ai Învățat să minți Îndeajuns de bine ca să păcălești un bătrîn cu inima roasă de mizerii. Mi-am lăsat ochii În pămînt. Poliția spune că bărbatul care a omorît-o e prieten cu dumneata, zise Isaac Într-o doară. — Poliția minte. Isaac Încuviință. — Știu asta. — Te asigur... — Nu-i nevoie, Daniel. Știu că spui adevărul, spuse Isaac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ei. Om de origine umilă, nevoit să muncească o viață Întreagă pentru a se menține pe linia de plutire, pălărierul bănuise dintotdeauna că banii și spița ilustră se bucură de nemurire. Fuseseră de-ajuns cincisprezece ani de ruină și de mizerie pentru a șterge de pe fața pămîntului palatele, industriile și urmele unei stirpe. CÎnd pomenea numele Aldaya, multora le suna cunoscut, Însă aproape nimeni nu-și mai amintea ce Însemnase. În ziua cînd Miquel Moliner și Nuria Monfort s-au dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pentru că Îl mințisem. Îl ura pe Miquel pentru că voise să-i dăruiască o viață care Îl chinuia ca o rană deschisă. Însă mai presus de toate Îl ura pe cel ce pricinuise toată acea nenorocire, acea dîră de moarte și mizerie: pe el Însuși. Ura acele cărți mizerabile cărora le Închinase viața și de care nu-i păsa nimănui. Ura o existență Încredințată amăgirii și minciunii. Ura fiecare secundă smulsă și fiecare respirație. Se uita la mine fără să clipească, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
prin care depuneam mărturie că stiloul acela Îi aparținuse lui Victor Hugo, Însă a recunoscut că era o piesă magistrală și s-a Învoit să mă plătească atît cît a putut, ținînd seama că erau vremuri de sărăcie și de mizerie. CÎnd i-am spus lui Julián că l-am vîndut, m-am temut să nu izbucnească Într-un acces de mînie. El s-a mărginit să spună că făcusem bine, că niciodată nu-l meritase. Într-o zi, una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
duce. Nu existau mîini nevinovate, nici priviri inocente. Cei care am fost de față, toți, fără excepție, vom purta cu noi secretul pînă la moarte. În mijlocul urii și al suspiciunilor, calmul se restabilea, Însă Julián și cu mine trăiam În mizerie. Cheltuisem toate economiile rezultate din isprăvile și capturile nocturne ale lui Laín Coubert, iar În casă nu mai exista nimic de vîndut. Eu căutam cu disperare de lucru ca traducătoare, ca dactilografă sau ca spălătoreasă de vase pe la vreun local
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nimeni nu vorbea pe față despre el. Acum se vorbea de războiul celălalt, mondial, care Împuțise lumea cu o duhoare de hoit și de mîrșăvie de care nu mai avea să se descotorosească vreodată. Erau ani de sărăcie și de mizerie, binecuvîntați În mod straniu de pacea aceea pe care o inspiră muții și ologii, undeva la jumătatea drumului Între milă și dezgust. După cîțiva ani În care am căutat, zadarnic, de lucru ca traducătoare, am găsit, În sfîrșit, un post
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
există lucruri Întîmplătoare, Daniel. SÎntem marionetele propriului nostru inconștient. Ani la rînd voisem să cred că Julián continua să fie bărbatul de care mă Îndrăgostisem, sau cenușa acestuia. Voisem să cred că o vom scoate la capăt, după clipe de mizerie și de speranță. Voisem să cred că Laín Coubert murise și că se Întorsese În paginile unei cărți. Noi, oamenii, sîntem dispuși să credem orice mai degrabă decît adevărul. Asasinarea lui Sanmartí mi-a deschis ochii. Am Înțeles că Laín
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pânze uriașe de păianjen În care erau prinse din loc În loc nu insecte, ci genți, fuste, costume, gulere, mustăți, umeri, cefe, eșarfe, rochii, ciorapi frumos mulați pe picior, gene Întoarse, sprâncene Încondeiate și valize, alături de clădiri și traverse pline de mizerii, pe care locomotiva, trăgând În spatele ei un șir nesfârșit de vagoane, se Îndrepta, clătinându-se, Într-o direcție necunoscută. În mintea sa, el asemui locomotiva cu un uriaș păianjen, pe cât de crud, pe atât de calculat, care după ce prinsese În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sau În vomă... Casa lui era curată. Nu aveau ce căuta aici nici șoareci, nici șobolani. Cu atât mai puțin rahații de câine În care puteai călca pe stradă... Medicul Își scutură pentru orice eventualitate papucul, ca să scape de posibila mizerie ce s-ar fi prins pe talpa sa de pâslă, apoi privi În jos. În fața lui, la distanță de o palmă, se afla ceva ce semăna cu un picior (mai degrabă de bărbat decât de femeie) care avea o alură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o privire În urma sa, Noimann fu surprins de faptul că sala de așteptare Îi apăru neașteptat de curată. Era ca și cum, fălfâind deasupra capetelor pe jumătate adormite, corbul ar fi luat În vârtejul stârnit de zborul lor tot vacarmul și toată mizeria adunate-n Încăpere. Acum, În urma lui se așternuse o liniște aproape mortuară. Ciuciți pe locurile lor de pe bagaje sau pe scaune, călătorii păreau acoperiți de un lințoliu alb ca neaua. Chiar și omul pe care Noimann Îl confundase cu Oliver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și directorul liceului i-a pus În vedere să-și caute alt loc de muncă. Pe Grințu nu-l deranjează ideea de a-și căuta de lucru la țară, e chiar bucuros Într-un fel, se plictisise până În gât de mizeria din căminul ăsta, are și el poftă să respire, Își imaginează - când se gândește că va lucra Într-o școală dintr-un sat de munte - culori mai vii decât cele ale parcului pe care-l examinează acum prin fereastra deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]