5,344 matches
-
(1918-1920) ("Azərbaycan Demokratik Respublikası" în azeră modernă sau "Azərbaycan Xalq Cümhuriyyəti" numele orginal), prima republică democratică și parlamentară din Orientul musulman. După revoluția rusească din februarie 1917, mișcarea națională din Azerbaidjan, o țară din periferia Imperiului Rus, a obținut o trasatură nouă, așa cum s-a sfârșit perioada discuțiilor teoretice și abordării problemelor naționalo-culturale în paginile presei. Urma trecerea la lansarea și
Republica Democratică Azerbaidjan () [Corola-website/Science/303970_a_305299]
-
a inaugurat organul legislativ, care se numea după modelul polonez, Sejm-ul. Sejm-ul Transcaucazian în general era compus de deputați aleși din țările regiunii la Duma Rusiei, cu fracțiunea azeră alcătuită de 44 de deputați (partidele „Müsavat”, „Ittihad”, „Hümmat”, Blocul Socialist Musulman). Șeful fracțiunii era ideologul mișcării naționale M.E. Rasulzade. Așadar Azerbaidjanul se afla într-o situație unică și periculoasă, fiindcă în tot Caucaz-ul doar la Baku, datorită caracterului cosmopolit și componenței etnice mixte formate după descoperirea petrolului aici, bolșevicii, alcătuiți
Republica Democratică Azerbaidjan () [Corola-website/Science/303970_a_305299]
-
și armeni, întorși de pe fronturi iraniene și occidentale sau trimiși pe frontul caucazian. În acest număr se adăuga și mii de militari înarmați ai Partidului Revoluționar Armean „Dașnakțutiun”. Pe vremurile acelea azerii nu dispuneau de trupe militare fiindcă toți cetățenii musulmani din Imperiul Rus erau scutiți de slujba militară în schimbul unei taxe speciale. Pentru eliminarea localnicilor care nu susțineau puterea sovietică Sovietul din Baku și partidul „Dașnakțutiun” au realizat un măcel sângeros asupra populației azere ale orașului soldat cu 12 000
Republica Democratică Azerbaidjan () [Corola-website/Science/303970_a_305299]
-
a invadat iar Zangazur. Aceste confruntări au durat, cu mici pauze, până la invazia Armatei Roșie în Azerbaidjan și a fost una dintre cele mai importante cauze care a determinat căderea republicii. Prima republică (1918-1920) era unul dintre cele câteva state musulmane independente din epoca respectivă și singura unde femeile aveau drept de vot. Datorită demnitarilor de stat cu educația europeană, a fost asigurate drepturile omului și ale minorităților. S-a inaugurat Universitatea din Baku (1919), 100 tineri au fost trimiși cu
Republica Democratică Azerbaidjan () [Corola-website/Science/303970_a_305299]
-
moment. Deși parlamentul nou ales avea să se mai confrunte deschis cu guvernul, puterile legislativului fuseseră puternic limitate. În 1994, Elțin a ordonat armatei să împiedice secesiunea micii republici federale Cecenia, zonă petrolieră importantă a țării. În Cecenia, țară predominant musulmană, aflată la peste 1.500 km depărtare de Moscova, atitudinea fermă antirusă avea o tradiție de secole. Djohar Dudaev, președintele micii republici, era hotărât să scoată țara sa din Federația Rusă și a proclamat independența Ceceniei în 1991. Intervenția celor
Istoria Rusiei postsovietice () [Corola-website/Science/304023_a_305352]
-
primul sultan Ayyubid al Egiptului și al Siriei. Ascensiunea la putere a acestuia a dus și la o unificare religioasă în cadrul comunității islamice între sunniți, acesta vizând coalizarea forțelor siriene și egiptene pentru a lupta împotriva cruciaților.A condus opoziția musulmană împotriva francilor și altor cruciați din Levant. La apogeul puterii sale a domnit peste Egipt, Siria, Yemen, Irak, Mecca, Hejaz și Diyarbakır. În ciuda faptului că era adversarul principal al cruciaților, cronicile creștine menționează acțiunile sale onorabile, mai ales în timpul asediului
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
statale ale căror capitale erau la Edessa, Antiohia, Ierusalim și Tripoli. În 1127 Zengi, un ofițer turc din trupele selgiucide, sub dominația cărora se aflau orașele Alep și Damasc, a cucerit Mosulul. După aceasta a întemeiat și consolidat un stat musulman în zona Siriei și a nordului Mesopotamiei. Politica de cuceriri a fost continuată de fiul său Nūr ad-Dīn care în 1154 a cucerit Damascul. Unul dintre generalii săi - Șalăḥ ad- Dīn - a fost trimis la Cairo unde a devenit vizir
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
unde a devenit vizir al fatimizilor. În 1172 a dezintegrat califatul fatimid și a preluat conducerea, recunoscând și reinstaurând autoritatea califului abbasid de la Bagdad, numele acestuia fiind reinclus în rugăciunea de vineri. După moartea lui Nūr ad-Dīn a adăugat Siria musulmană, la conducerea căreia se afla fiul acestuia al-Șăliḥ, la teritoriile pe care le controla, pentru ca mai apoi să organizeze un front de ofensivă împotriva cruciaților. Prin dezmembrarea dinastiilor șiite se urmărea o refacere a unității politice a comunității islamice, amenințată
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
de migratori dinspre est și din interior de scindări. La baza jihadului inițiat de au stat acțiuni ofensive ale mercenarului cruciat Renaud de Châtillon, care nerespectând un tratat de pace semnat de Saladin și regele Ierusalimului a prădat caravanele negustorilor musulmani alături de care călătoreau pelerini în drum spre Mecca. Mai mult decât atât, a condus o ofensivă pe mare pentru a face incursiuni pe țărmurile arab și african ale Mării Roșii. A incendiat vase sub pavilion musulman în porturile Medinei și
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
a prădat caravanele negustorilor musulmani alături de care călătoreau pelerini în drum spre Mecca. Mai mult decât atât, a condus o ofensivă pe mare pentru a face incursiuni pe țărmurile arab și african ale Mării Roșii. A incendiat vase sub pavilion musulman în porturile Medinei și chiar ale Meccăi. Un act similar s-a petrecut în 1187 când piratul genovez Guglielmo Grasso și Fortis din Pisa au atacat o navă venețiană la bordul căreia se aflau ambasadorii lui Saladin la curtea regelui
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
lor în armatele lui Saladin sau ale califului. Dinastia mamelucă a fost constituită dintr-o aristocrație războinică ce provenea din sclavii militari care își pierduseră distincția inițială. Saladin mai este amintit ca fiind cumpărătorul unei sclave vândute de un negustor musulman in 1187, sclavă pentru care nu a putut plăti decat 90 de dinari din cei 100 pe care îi pretinsese negustorul, resursele sale financiare fiind epuizate în urma campaniilor militare, așa cum spune Ali ben ʿAbdullah al- Ghuzuli. În timpul cruciadelor francii căzuți
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
fiind în căutarea unui spațiu cultural mai deschis și mai înțelegător s-a mutat din Andaluzia natală la Cairo. Prezența sa la curte chiar și după moartea lui Saladin, în calitate de medic al fiului acestuia, a influențat pozitiv relațiile dintre comunitatea musulmană și elitele evreiești. Pentru a contracara expansiunea ideologică propagată de șiiții ismailiți școliți în centrele principale fatimide, teologii musulmani au creat o rețea de școli de tip madrasa, care s-a extins în tot califatul, răspândirea acestor madrasale fiindu-le
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
Prezența sa la curte chiar și după moartea lui Saladin, în calitate de medic al fiului acestuia, a influențat pozitiv relațiile dintre comunitatea musulmană și elitele evreiești. Pentru a contracara expansiunea ideologică propagată de șiiții ismailiți școliți în centrele principale fatimide, teologii musulmani au creat o rețea de școli de tip madrasa, care s-a extins în tot califatul, răspândirea acestor madrasale fiindu-le atribuită lui Șalăḥ ad- Dīn și descendeților săi.. Aceste școli au fost încurajate de vizirul selgiukid înaintea preluării puterii
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
apare ideea statului unei națiuni unice, cu o limbă unică. Aceasta se manifestă și la sârbi și la croați, care trăiesc sub stăpâniri străine. Teza dominantă a doritorilor de libertate națională este că indiferent de apartenența religioasă (ortodocși, catolici sau musulmani), locuitorii Croației, Dalmației, Slavoniei, Serbiei, Muntenegrului, Bosniei și Herțegovinei constituie un singur popor, pentru că vorbesc aceeași limbă. În Croația este epoca Reînnoirii naționale croate promovată de Mișcarea ilirică. Ljudevit Gaj, conducătorul acesteia, este în același timp lingvistul care contribuie cel
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
același timp, sârbii folosesc oficial exclusiv termenul limba sârbocroată. Cu aceasta începe o nouă perioadă de îndepărtare a croatei de sârbă. În constituția din același an a republicii Bosnia și Herțegovina, limba oficială a acesteia este denumită „sârbocroată-croatosârbă”, dar intelectualii musulmani cultivă o variantă de limbă bazată pe moștenirea lor culturală specifică. De la începutul anilor 1990, în cursul procesului de destrămare a Iugoslaviei, tendințele naționaliste se accentuează. Autoritățile fiecărei țări suverane nou formate folosesc și limba cu scopul făuririi națiunii respective
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
și, prin urmare, nu o denumesc nicicum. Unii lingviști sârbi, precum Vera Bojić, Predrag Dragić Kijuk, Miloš Kovačević și Tiodor Rosić, sunt de părere că toți vorbitorii dialectului štokavian sunt sârbi și vorbesc sârbește, fie că sunt ortodocși, catolici sau musulmani. Altfel spus, îi înglobează printre vorbitorii limbii sârbe nu numai pe muntenegreni, ci și pe croații care vorbesc acest dialect și pe toți bosniacii. Alți lingviști sârbi nu împărtășesc această opinie, de pildă Pavle Ivić, Drago Ćupić, Novica Petković, Branislav
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
arme. Discuții între Peres și Koenig în februarie 1955 au dus la cumpărarea de echipament militar în valoare de milioane de dolari. Crearea cu sprijinul Mării Britanii și a Statelor Unite a Pactului de la Bagdad, reunind mai multe state arabe și musulmane din Orientul Apropiat, în numele apărării față de pericolul sovietic, a fost interpretat de guvernul francez că o încălcare a echilibrului geopolitic din regiune și a impulsionat strângerea relațiilor de prietenie dintre Franța și Israel. Franța a vandut Israelului, între altele, un
Șimon Peres () [Corola-website/Science/304204_a_305533]
-
existat numai până la începutul secolului al XVIII-lea. Pe teritoriul Karabahului a existat inițial o singură putere organizatoare și consolidatoare - Catolicosatul Alban. Din secolul al XIX-lea în Caucaz a pătruns Imperiul Rus, care lupta în această regiune împotriva imperiilor musulmane ale Otomanilor și Kadjarilor din Iran. După tratatul de la Turkmanciai (1828) Rusia a ocupat Azerbaidjanul de Nord. Rusia, conform unor istorici moderni, intenționa să înființeze în Transcaucazia două state creștine, cel georgian și cel armean, și refacerea granițelor estice ale
Albania Caucaziană () [Corola-website/Science/303971_a_305300]
-
productive erau India, pe litoralul de sud-vest, pe coasta Malabarului, Insula Ceylon (Sri Lanka) și insulele din Indonezia (Insulele Moluce). Mirodeniile erau importate din antichitate, dar consumul în Europa a crescut după cruciade, când europenii au intrat în contact cu lumea musulmană, învățând sa utilizeze mai des mirodeniile. China era, de asemenea, o piață de desfacere. Chiar dacă turcii au ocupat Constantinopolul în 1453, care era la întretăierea rutelor comerciale Orient-Europa, aprovizionarea cu mirodenii venea pe trei mari căi: 75% din mirodenii veneau
Perioada marilor descoperiri () [Corola-website/Science/303948_a_305277]
-
manifesta, s-au dus în căutarea unor noi zone. Concurenta și rivalitatea dintre state au intensificat expedițiile. Misionarismul creștin era activ în lumea spaniolă, având o vocație universală. Era răspandit și mitul „Țării Sfântului Ioan”, ce susținea că dincolo de lumea musulmană exista o anumită țară creștină care putea deveni un aliat împotriva musulmanilor. Epoca marilor descoperiri geografice a fost deschisă de portughezi care au început explorarea coastei de vest a Africii. Henric Navigatorul a îmbinat organizarea expedițiilor de explorare a coastei
Perioada marilor descoperiri () [Corola-website/Science/303948_a_305277]
-
și Rajahstan la Est. Limbile principale sînt punjaba și urdu (aceasta din urmă oficială). Capitala este Lahore. Populația Punjabului pakistanez era de 86.084.000 locuitori în 2005, adică mai mult de jumătate din populația Pakistanului. 99% din locuitori sînt musulmani, majoritatea suniți, existînd și o minoritate șiită. Există și mici minorități hinduse, creștine și sikh. Cel mai important grup etnic sînt punjabii, urmați de mujahiri (refugiați din India vorbitori de urdu). Fosta provincie a Indiei Britanice Punjab a fost împărțită
Punjab (Pakistan) () [Corola-website/Science/304308_a_305637]
-
minorități hinduse, creștine și sikh. Cel mai important grup etnic sînt punjabii, urmați de mujahiri (refugiați din India vorbitori de urdu). Fosta provincie a Indiei Britanice Punjab a fost împărțită în 1947 între India și Pakistan, partea cu populație precumpănitor musulmană revenind Pakistanului.
Punjab (Pakistan) () [Corola-website/Science/304308_a_305637]
-
Aciaria și Ajaristan. În cadrul Uniunii Sovietice, ea era denumită Republica Autonomă Socialistă Sovietică Adjară (RASS Adjară). Ankara, cedând Moscovei acest ținut încă în timpul războiului ruso-turc din 1877-1878, a dobândit un statut autonom pentru localnicii - adjari, o subetnie georgiană de religie musulmană în cadrul RSS Georgiene. Însă ultimii ani s-a intensificat misionarismul creștin sub protecția autorităților centrale georgiene. Autonomia, cu suprafața de 2 880 km2, are o populație de 370 000 de locuitori, iar în capitala ținutului, Batumi (132 000), se afla
Adjaria () [Corola-website/Science/304347_a_305676]
-
o parte din uezdul "Alexandropol" (Gyumri) unde populația turcofonă era considerabilă. Situația s-a agravat după retragerea trupelor otomane din zona Lori-Pambak, conform tratatului de la Sevres, după care generalul armean Dro (Drastamat Kanaian), cunoscut prin atitudinea sa intransigenta împotriva populației musulmane, a luat sub control ținutul sus-numit. Din această cauză populația locală prefera guvernul georgian, care nu urmărea politica modificărilor proporției etnice, și în octombrie 1918 Georgia a cerut Armeniei să înceteze înaintarea armatei armene în cadrul guberniei Tiflis, care includea și
Azerii din Georgia () [Corola-website/Science/304343_a_305672]
-
Armenia, țara creștina din antichitatea târzie, a început să-și piardă majoritatea indo-europeană începând cu perioada marilor cuceriri arabe și a repetatelor invazii musulmane. Selgiucizii s-au stabilit în zona Armeniei moderne în sec. XI—XIV . De atunci înainte populația turcofonă care în viitor a devenit o parte din poporul azer a devenit un element important și autohton în această regiune, mai ales după
Azerii din Armenia () [Corola-website/Science/304345_a_305674]