5,469 matches
-
rostogolească. Spuse, în schimb : Vecinul ăsta al meu... Cititorul în stele ? întrebă Efrem, ca să-și marcheze reintrarea în discuție. — Poți să-i spui și așa. Mai ales că iese din casă doar noaptea. Dacă mai adaugi că locuiește într-o odaie de la subsol, îți dai seama că pentru el e noapte tot timpul. — Ferește-te de unul ca ăsta, spuse Filip. Poate să fie vampir. — Sau vârcolac, completă Papi. E chiar mai rău, am văzut în filme. — O fi albinos, își
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
simplu, cum intri într-un magazin ori într-o cafenea. La fel și ușa de la capătul celor șapte trepte care duceau într-un fel de demisol. Încăperea era întunecoasă, aș zice mult mai întunecoasă decât noaptea de-afară, căci în odaia subpământeană, cu pereții coșcoviți, ca un cavou părăsit, nu exista nicio sursă de lumină. Și, totuși, întunericul era de un fel anume, inegal, încât pe pereți jucau forme și mai întunecate, camera părea populată de trupuri-fâșii, de flăcări negre, unduindu-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
văzut... Părea liniștit... — E ceva ce nu-mi spui în legătură cu cartea ? — Ce-ți veni ? — Nu înțeleg. De ce să fi încercat tataia să coboare scările și, mai ales, spre miezul nopții... Nu mai ieșise de mai bine de un an din odaia lui... Avea acolo tot ce-i trebuie unui om bătrân, și apă, și medicamente, și farfurioara cu biscuiți. Dacă a căzut pe trepte, papucii ar fi trebuit să fie undeva, pe scară, sau căzuți în hol. Or, papucii rămăseseră în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lui... Avea acolo tot ce-i trebuie unui om bătrân, și apă, și medicamente, și farfurioara cu biscuiți. Dacă a căzut pe trepte, papucii ar fi trebuit să fie undeva, pe scară, sau căzuți în hol. Or, papucii rămăseseră în odaie, unul lângă fotoliu, celălalt în mijlocul covorului. E straniu, parcă ar fi vrut să fugă de ceva, parcă s-ar fi smucit și și-a pierdut papucii în buimăceala aia. — Oamenii, mai ales când îmbătrânesc, nu mai sunt atenți la detaliile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se opri la capătul scărilor, sfiindu-se să pășească pe prima treaptă, acolo unde, lângă perete, se afla o vază cu crizanteme galbene. Cosmina îl luă de mână. — Tu poți, îi spuse. Urcă... Ea intră, el rămase în prag privind odaia care, dereticată și cu perdelele date, larg, într-o parte, își pierduse aerul familiar. Cosmina puse palma pe spătarul fotoliului. — Vino, îi spuse, așază-te aici... Nu pot să fac asta. E al lui... Tocmai de aceea. Tu ești singurul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
străzilor, al șinelor care pocnesc, răcindu-se ori înfierbântându-se, al felinarelor care zumzăie, al rădăcinilor care se încordează sub asfalt. Simțea că trebuie să-l caute pe cel asemenea lui. Îl va găsi, într-o noapte, probabil într-o odaie de subsol, ca să fie cât mai întunecoasă, întins pe jos, rezemat într-un cot, cu ochii rătăciți, încercând să se apere cu degetele desfăcute ale celeilalte mâini de demonii care urcau ca igrasia din temeliile casei ori se scurgeau prin
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cârciumă, într-un colț ședea o femeie cu fuste înflorate, aplecată peste o cafea și trăgând din țigară. — Tu, de colo ! strigă Ologu. Ia adu-ți țigara mai aproape ! E Panselia, le explică celorlalți, fată bună, din popor. Femeia traversă odaia cu un mers legănat și se așeză lângă ei. Ce-i, mă, șontorogule ? spuse, cu un glas gros și dogit, ca o gheață crăpată. Ce strigi așa la lume ? — Dă-i tu, mamă, ăstuia micu’ să mănânce. Noi nu ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
când era doar un ochi cu irisul verde. Apoi cearcănul s-a îngroșat în jurul ochiului, a căpătat o pieliță solzoasă și într-o margine s-a prelungit cu un fel de coadă subțire, ca o ață. În jur, lumea, o odaie largă, cu pereți umezi, îl privea cu ochi asemănători, care însă nu mai creșteau. Se simțea ca fiind și înăuntrul, și în afara sa, ochiul care creștea în el avea un fel de a vorbi cu ochii ceilalți care-l priveau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lumea se înmuie iarăși, dar nu mai era apa limpede și hrănitoare, ci una tulbure, cu vinișoare sângerii, străduindu-se să oblojească ceea ce fusese vătămat pentru totdeauna. Nu-și amintea de tatăl lui dispărut decât prin vocea lovind în pereții odăii lui primitoare, strivind ochii vorbitori, ca niște bulbi de lalea sub tocul cizmei. El căpăta înfățișări diferite, de câte ori lumea din jur se învolbura și devenea amenințătoare ; vocea nu dispăruse niciodată și nici loviturile pe care continua să le simtă în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ce-i în cratiță ? — Niște praz cu măsline... Lui îi trecu foamea brusc. — Aruncă-l dracului de praz cu măsline ! Să nu te mai prind că faci mâncarea asta, mi-e silă de ea... Începu să se plimbe nervos prin odaie. Se opri în dreptul intrării, căci auzise o bătaie în ușă. Privi către Melania, care ridică din umeri. În prag era poștașul. Golea îl măsură din ochi, încercând să-și stăpânească furia. — Cum ai intrat ? nu găsi altceva să întrebe. Rămas
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îi spălară pomezile de pe obraji, iar alunița desenată cu migală se prefăcu într-o buburuză și-și luă zborul de pe umărul ei. Pârnaie se simțea cu desăvârșire liber. Lacătele căzuseră și gratiile se căscaseră, lăsând luna să intre, nestingherită, în odaie. Cum nu-și aducea aminte de visele lui, nu știa nici măcar că visează, dimineața se întorcea la șovăielile și spaimele amestecate, neaflând niciodată cum e să fii, cu adevărat, liber. Chisăliță vorbea lumii despre sine la telefon. Nu-i păsa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vociferările se însoțeau cu lătrăturile câinilor vagabonzi. Vacarmul se apro pia, așa că, sărind în picioare, cu mădularul încă nedomolit, Maca avu, pentru o clipă, impresia că îi vor scoate ușa din țâțâni și vor năvăli, cu toate arătările acelea în odaie. Apoi se dumiri : — Unchiul ! A dat iar damblaua peste el ! Smulse cearșaful pe care fata îl strângea peste piept să-și acopere sânii zburătăciți de dezmeticirea bruscă a bărbatului. Și-l înfășură de două ori peste coapse și, sărind câte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îi făcea rău. - Sinistru! - Domnule Ioanide, observă persuasiv Gaittany, însă dumneata ai spus despre casă că e superbă, că-ți aduce aminte de un monument de Palladio exilat în altă climă. - Nu pot să sufăr, continuă Ioanide și mai îndîrjit, odăile lui nemăsurate, fumurii, încărcate cu mobile de bric-a-brac. Ce-nseamnă casetoanele alea spoite, pereții zugrăviți în imitație de stil pompeian, draperiile roșii de la ferești înfoiate și legate la brâu cu cordoane, ca pe vremea prințesei Matilda? Ș-apoi o să ne
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu un șal turcesc bătând în nuanța tutunului uscat, iar de o parte și de alta - câte o fereastră înaltă, acoperită cu draperii de pluș roșu. Aproape îndată lângă unghiurile odăii, către acest perete, uși cu două batante, încununate cu un fronton grec foarte complicat, cu detalii, și vopsite cu un lac alb impecabil, contrastând cu sângele închegat al zugrăvelii, se deschideau către alte odăi laterale. Pe unii din pereții cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pluș roșu. Aproape îndată lângă unghiurile odăii, către acest perete, uși cu două batante, încununate cu un fronton grec foarte complicat, cu detalii, și vopsite cu un lac alb impecabil, contrastând cu sângele închegat al zugrăvelii, se deschideau către alte odăi laterale. Pe unii din pereții cu ușa albă, deasupra unei mensole-altar de marmură, se vedea o excesiv de mare oglindă venețiană, încadrată într-o ramă îngustă de argint afumat și astfel înclinată, încît transporta tot interiorul salonului într-un plan adiacent
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la Saferian era eclectic. În farfurii, la mijloc, erau expuse și unele gustări. Mai multe erau tăvile cu migdale, stafide, năut, smochine și un fel de corăbioare. El, Saferian, nu bea ceai, ci cafea, iar între două cafele mânca migdale. Odaia avea un mobilier de sufragerie în lemn sculptat de o complicație fantastică. Bufetul în special bătea recordul. Era ca un bufet obișnuit, cu un cat superior aplicat peste un parter, însă în dimensiuni așa de mari, încît servitoarea nu putea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
veșnică penurie de bani, căpătase de la Saferian un împrumut, făcîndu-se a-i aduce o ediție rară, în depozit, pe care acesta o refuză delicat. Când Silenul nostru intră în salon, dădu ochii cu Ioanide, care se afla în cadrul ușii de la odaia alăturată, opusă sufrageriei, într-o ținută ce s-ar fi numit dezordonată dacă faptul de a fi tuns rusește în cap și energia trăsăturilor de cvincvagenar spiritual n-ar fi înlăturat orice idee de neorânduială. Pe umerii arhitectului se încolăceau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
scăpau cu totul, și ea îl judeca pe Ioanide prin psihologia ei, care era însă radical deosebită și în orice caz mai elementară. Cu astfel de chin cerebral pășea arhitectul spre casă. Ajuns, deschise ușa cu cheia, mașinal, intră în odaia lui neoficială de lucru, care îi slujea și de dormitor, întoarse comutatorul electric și mângâie câinele încolăcit, în așteptare, chiar în mijlocul pernei. Plimbîndu-se mereu cu mâinile la spate prin camera aproape lipsită de mobile, cu suluri de hârtie de calc
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lumina, apoi deschise fereastra. Cea mai mare parte din an, afară de iarnă și zilele prea răcoroase, dormea cu geamurile deschise, învelit bine în două pături pe patul lui de fier, simplu, cvasi soldățesc. Altfel, avea senzația că se sufocă. Fereastra odăii lui răspundea pe latura stângă a curții și se deschidea asupra împrejmuirii de zid a casei vecine. Fiind însă aproape de stradă, puteai vedea, aplecat asupra ei, și grilajul din față, iar dinăuntru, pe liniște, pașii trecătorilor erau audibili. Stingând lumina
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
asupra ei, și grilajul din față, iar dinăuntru, pe liniște, pașii trecătorilor erau audibili. Stingând lumina, Ioanide constată că o pată mare, albă, secționând întunericul pe zidul din apropiere și care s-ar fi bănuit a proveni de la becul din odaia lui, nu dispare, indiciu al unei surse străine. Totdeodată, câinele mârâi în somn. Apoi pata albă fu înghițită de beznă, dar Ioanide, care avea urechea foarte fină, simți zgâlțâitura reținută a ferestrei de sus, ce se deschidea. Acolo dormea Pica
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Pica, după ce privise pe fereastră, ieșise din camera ei cu picioarele goale, ca să nu fie auzită, și cobora jos în curte pe scara de serviciu. Ioanide G. Călinescu crezu chiar a determina momentul când părul Pichii trecu hoțește pe sub cerceveaua odăii lui. Cu toate că se împăcase în gând cu madam Ioanide, nu putu să n-o interpeleze, tot mental, în vederea unei posibile explicații: "Ascultă, Elviro, nu crezi că e necesar să supraveghezi pe Pica?" "S-o supraveghez? se mira madam Ioanide cea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lui că madam Ioanide avea dreptate, deoarece și el nutrea de mult același sentiment de incompatibilitate între el și copii. Nu voi să recunoască fățiș acest adevăr. "Știi tu ce face acum, zise el indignat, progenitura ta, Pica, a cărei odaie e alături de a ta? A coborât cu picioarele goale scara de dindos și, în camizol, sărută furunculele lui Gavrilcea!" "Fi donc!1 se scandaliză madam Ioanide de limbajul soțului ei. Ai o fantezie!..." "La urma urmelor, e o chestie de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
n-a fost ștearsă de excrementele de muscă..." Ioanide ar fi continuat dacă nu și-ar fi adus aminte că lichidase conflictul. Dîndu-și seama de cauza reală a nervozității și a dialogului interior, se ridică din pat și ieși din odaie spre a trece în birou. Aproape fără să vrea, trânti ușa, cum făcea când se afla în discordie cu doamna Ioanide. Aceasta, de sus, auzind zgomotul neobișnuit la oră tardivă, ieși în capătul scării și, aplecîndu-se pe balustradă, întrebă încet
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
face rău lui însuși! Mă bucur că i-a trecut." Ioanide se sculă în zorii zilei, hotărât să stea de vorbă cu Pica. După ce se plimbă cu mâinile în buzunare, în sus și-n jos, prin casă, trecând dintr-o odaie în alta și făcând o repetiție mentală a dialogului, se simți în imposibilitate de a încerca întrevederea. Nu știa cum să-nceapă și i se părea absurd să-și moralizeze fata. O știa mândră și mai ales foarte sensibilă și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
viguros. - Nu trebuia să vii aici! adăugă Ioanide ca pentru sine,privind îngrijorat în toate părțile. Sultana, ca o somnambulă, păși înainte și era gata să treacă pragul biroului, când arhitectul o luă de mână și o duse repede în odaia în care dormea, închizînd în urmă-i toate ușile. Ideea că Tudorel putea să vină dintr-o clipă într-alta îl impacienta. După aceea se întoarse spre Sultana, care se așeză pe un scaun, și o chestionă din privire, din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]